Legenda lui Bloody Mary

În folclorul contemporan, Bloody Mary este o fantomă sau o vrăjitoare care se spune că apare în oglindă atunci când numele ei este spus de trei ori (sau de mai multe ori, în funcţie de versiunea poveştii), de cele mai multe ori ca un joc la petrecerile în pijama. Alte poveşti similare folosesc nume ca Mary Worth, Mary Worthington, Hell Mary, Black Agnes şi multe altele.

În folclorul sau în cultura copiilor, „Bloody Mary” este un joc în care o fantomă cu acelaşi nume se spune că apare în oglindă atunci când este invocată. Cea mai des utilizată metodă prin care participanţii încearcă să o cheme este cea în care persoana trebuie să stea în faţa oglinzii pe întuneric (de cele mai multe ori în baie) şi să îi repete numele de trei ori.

Există mai multe variante ale ritualului. Unele dintre ele presupun scandarea de o sută de ori, la miezul nopţii, frecându-ţi ochii în timp ce te roteşti, cu apa curgând, sau rostindu-i numele de 13 ori cu o lumânare aprinsă. În alte variante ale legendei pesoana care o invoacă trebuie să spună „Bloody Mary, ţi-am omorât copilul!” („Bloody Mary, I killed your son!”) sau „Ţi-am omorât copilul” („I killed your baby”). În aceste variante se crede că Bloody Mary este spiritul unei mame (de multe ori văduvă) care şi-a ucis copiii, sau o tânără mamă al cărui copil i-a fost furat, ceea ce a îndurerat-o profund şi a împins-o la sinucidere. În poveştile în care se crede că Mary a fost acuzată pe nedrept că şi-a ucis copiii persoana care o cheamă trebuie să spună „Cred în Mary Worth” („I belive in Mary Worth”).

Acest joc este similar altuia care implică invocarea vrăjitoarei Bell în oglindă, la miezul nopţii. De obicei, jocul este un test de curaj, deoarece se crede că dacă Bloody Mary este invocată, ea va îl va omorî pe cel care a chemat-o într-un mod foarte violent, cum ar fi tăierea feţei, smulgerea ochilor, îl va face să-şi piardă minţile sau îl va lua cu ea în oglindă. Unele variante spun cred că dacă îi rosteşti numele de 13 ori într-o oglindă la miezul nopţii, ea va apărea şi îţi va da posibilitatea să vorbeşti cu o persoană decedată până la ora 00:01, când Bloody Mary şi persoana cu care ai cerut să vorbeşi vor dispărea. Alte versiuni spun că persoana care o invocă nu trebuie să o privească direct în ochi, ci să se uite la imaginea ei din oglindă; atunci ea îi va dezvălui viitorul în ceea ce priveşte căsătoria şi copiii.

În anii ’90, o americancă între două vârste, celibatară, a decis să pună capăt acestor speculaţii şi a apelat spiritul. A doua zi, a fost găsită zăcând în uşa băii, cu un cuţit înfipt adânc în spate.

O tânără franţuzoaică a încercat şi ea efectele chemării, dar apariţia din oglindă a speriat-o atât de tare încât s-a împiedicat, rupându-şi un picior.

În unele legende Bloody Mary este asociată cu Regina Maria I, cunoscută în istorie drept „Maria cea sângeroasă”, datorită uciderii a cateva sute de Protestanţi. Viaţa reginei a fost marcată de câteva avorturi spontane sau sarcini false. Dacă Maria I ar fi născut un copil, acesta ar fi fondat o succesiune Romano-Catolică şi ar fi continuat persecuţiile religioase ale mamei sale şi după moartea ei. Unele speculaţii spun că avorturile au fost provocate. Ca urmare, unele poveşti spun că regina ar fi înnebunit din cauza pierderii copiilor săi.

Ritualul cu oglinda prin care Bloody Mary este invocată poate fi relaţionat şi cu o formă de prezicere a viitorului ce implică oglinzi şi întuneric care se practica odată de Halloween. Una dintre poveşti spunea că tinerele femei trebuie să urce câteva trepte cu spatele, ţinând într-o mână o lumânare, iar în cealaltă o oglindă, într-o casă întunecată. În timp ce ele privesc în oglindă ar putea vedea chipul viitorului lor soţ sau, în cel mai rău caz, craniul Morţii. Acest lucru semnifica faptul că fata respectivă va muri înainte de a se căsători.

Sursa: en.wikipedia.org

69 comments on “Legenda lui Bloody Mary

  1. Da infricosator , am incercta intr`o seara si sincer nu a venit nimeni..m`am inchis in baie am 13 ani.. dupa mn sunt un baiat tupeist nu prea cred in fantoma strigoi vampirii etc.. dar cand ma uit pe discovery la fenomene stranii imi tulbura mintea..dar totusi cn a mei incercat invocarea si i“a reusit..sunt impresionat de legende si poveste de groaza sau aventura luati id cristi_king2008 🙂

  2. ma eu cred cu legenda si apare daca spui de 3 ori bloody mari bloody mary bloody mary ! a incercat cineva si a aparut vedeti va vine anul asta pe 1 noiembrie asa ca aveti grija c spuneti si unde va duceti !!!!!!!!!!!!!!

  3. MI SE PARE FOARTE INFRICOSATOR TOATA POVESTEA SI NU AS INCERCA E PREA RISCANT DAK VREI SA ITI IESE TREBUIE SA CREZI IN ASTA MIE MIE FRICA

  4. auziti eu am cantat lady gaga bloody mary seara si in camera la mn in oglinda deci am spus mai mult de 3 ori bloody mary si nu mi s-a intamplat nimik

  5. destul de interesant, cam nasol ca l-am citit tocmai la ora asta, dar oricum nu as incerca niciodata asa ceva.. cand eram mica aveam tendinte…

  6. Sunteti toti niste ciudati!daca spuneti ca nu exista(unii din voi)atunci de ce mai ziceti ca ati incercat dar ca nu credeti!daca nu credeti nu o faceti!si altii nu va mai dati mari ca voi atia vazuto si ca nati patit nimik dar ”prietena mea a incercat si ziua urmatoare avea fata desfigurata”.SUNT NISTE TAMPENII.nu ar trebuii sa credeti in asta.sunt povesti care au fost luate dintr-o carte.unu a citito a zis a uite ce subiect interesant.a ascris cartea,copiii au preluato in tabere si acum ajunge pe net ca sa ne faca pe toti sa credem asta…cei drept e ca si eu am crezut la unmoment dat dar dupaia mi sa spus ca e doar o poveste…si in plus,daca stiti ce puteti pati dak Doamne fereste e adevarat,de ce va mai riscati.ca dak o sa aveti fata desfigurata sau alte chestii sau muriti(sper sa nu)naveti de ce sa va dati mari ptk acest”succes”necesita sacrificii care nu ar trebui facute de oameni cu toate mintile…

  7. hm….pe mine sincer m’a cam speriat. prima data am citit varianta cu “se spune de 13 ori” iar eu sa vad cum ar suna am spus de 3….apoi am vazut ca e si o varianta asa x_X…oricum nu am spus’o in fata unei oglinzi nici nu asi avea curaj, daca e adevarat sa incerce altii mai curajosi,daca e o poveste cu atat mai bine

  8. CN CREDE IN “BLOODY MARY NU CREDE IN DUMNEZEU!!!!:(SI CINE CREDE IN DUMNEZEU NU O CUNOASTE PE BLOODY MARY:),ASA CA MAI BINE NU MAI STATI PE SAITURILE ASTEA DE RAHAT.:)VA PUP PAAAAAAA!!!:*
    :*

    • Baaa…chestia asta cu bloody mary chiar functioneaza,dar incantatia este putin diferita:se iau 2metri de shot-uri de smirnov(sau ce tarie aveti la indemana),dupa consumare se duce in patru labe in baie unde se incearca tentativa de rostire a lui mary,care rezulta cu un pivot de 360 grade cu bostanul de perete.in acest timp cand tu zaci inconstient pe jos vine bloody mary cu o tigaie in mana si iti zice:f#t#-ti p###a matii!iar vii beat acasa,animalule!las’ ca te invat eu minte!
      Ps:nu mai pune-ti botul la toate tampeniile,daca era asa de usor gandeste-te cati erau morti acum…

  9. Francesca sa stii ca si eu am vazut acel video clip si e foarte rau dar eu nu mai stiuu ce sa cred daca exista sa nu exista va rog vreau si eu mai multe dovezi daca puteti saituri sau ce vreti voi dar vreau imagini ceva .Multumesc !!

  10. Legenda porneste de aici : “Maria I cunoscută și sub numele de Maria Tudor, a fost regina Angliei și regina Irlandei .Maria a fost al patrulea monarh al dinastiei Tudor, după regina neîncoronată Lady Jane Grey și predecesoare a reginei Elisabeta I.Până la sfârșitul domniei, Maria I a executat aproximativ trei sute de opozanți religioși; drept urmare a primit porecla de Bloody Mary (Maria cea sângeroasă) “.

  11. varul meu cosmin de 10 ani avea un prieten de 16 ani si inainte a prietenu lui cosmin sa fi murit sa asezat pe un scaun proaspat vopsit si a lasat pe scaun semnul unei cruci apoi a murit cosmin mia spus ca uneori noaptea cand e luna plina de pe scaun se ridica semnul cruci si se transforma in fantoma prietenului lui cosmin am dormit odata la cosmin acsa si am vazut ca a fost adevarat !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

  12. Am 28 de ani, dar n-aș avea curajul de a încerca așa ceva. Nu cred în Blody Marry, însă, pare atât de real o.O și nu prea vreau să mă risc .

  13. eu am facut chestia asta si a aparut da am fugit avea o roche alba fata plina de sange si fara ochi si a vea un cutit

  14. sincer, acum imi e frica si sa ma ridic din pat:))…am auzit odata de la colega k o prietena de a ei a incercat ceva asemanator si ca a aparut si ca i- aratat viitorul, acum sincer nush ce sa cred, ideea e k eu am spus “bloody mary” de trei ori in oglinda impreuna cu o prietena , dar nu aveam lumanari…si nu era noapte era chear ziua pe la 13:00 :))

  15. mai….sincer eu cred in bloody marry,dar chiar daca i-as invoca spiritul nu cred ca mi s-ar intmpla ceva groaznic m-s alege cu vreun picior rupt dar nicidecum sa imi sfasie fata sau sa imi scoata ochii:)) dar cu toate astea eu si colegii mei ne-am propus sa facem asta urati-ne succes :*:*:*

  16. sa va zic ceva trebuie la trei noaptea casa sa fie goala si in oglinda de la baie si becul trebuie sa fie aprins si zici de trei ori numele iar cand apare se stinge tot si bec si tot tot tot
    si in momentul in care se stinge lumina iasan din oglinda si ca sa nu te omoare trebuie sa razi de ea oricum ai rade casa plece iar cand se aprinde lumina este gata si pentru ca nu tea omorat pe chiuveta iti va lasa un colier de aur
    sincer!!!!

    • zici numa tampenii.oricum cine ar avea curaju daca ar fi adevarat sa ramana in casa singur,in baie chiat casa goala fara curent eu sigur n-as avea curaju.si oricum nu mai credeti in toate prostiile astea.am incercat si eu si am 11 ani.oricum nu era chiar 12 fix ca n-am putut asteptasi nu aveam lumanari da infine nu merge e tampenie.dar tre sa recunosc ca legenda e destul de tare.oricum am vazut si eu filmul cu fata de pe youtube.totusi parea chiar real.

      • Eu nu cred ca filmul ala de pe youtube e real . Pentru ca orice om.normal ,nu ar sta sa filmeze cand vine Bloody Mary si ii.omoara prietena . 😉 . So….filmul e doar un fake ,menit sa sperie oamenii 😉

  17. l-a ziua unei colege am facut ceva asemanator legendei
    doua prietene au venit la ziua unei colegi ele cautau tortul ca il ascunsesera si cand au venit inapoi la ea au gasito zacand intro balta de sange am filmat si un comm sunteti bune pt actorie

  18. Hei prieteni nu e bn dak voi credeti in aceste povesti din astea…il neglijati pe dumnezeu in felul asta….el trimite cate un inger pt fiecare dintre noi j ingerul acesta este un stramos din neamul vostru care a avut ocazia sa va cunoasca chiar cand acesta era pe patul de spital spre noarte j a decis ca el/ea sa va insoteasca pt ca voi sa aveti o viata fara probleme prea complicate…deci dumnezeu ne iubeste j este cu noi tot timpul ,dar asta nu inseamnasa sa profitam d iubirea lui trb sa-l compensam cu fapte bune j multumiri….deci lasa-ti youtube-ul si povestile stranii ji luati cartea cu rugaciuni j aratatii lui dumnezeu ca voi credeti in el…va pup j aveti grija d voi

  19. eu nu stiu in ce sa cred. unii spun ca nu li s-a intamlat nimic altii ca prietenii lor au murit in balti de sange cu zgarieturi etc. ori e o mare jecmaneala ori unele persoane n-au stiut incantatia corecata. ori cum eu nu ma risc. pup :-* :-* :-*

  20. eu am citit de mai multe ori legenda, dar de fiecare data o alta versiune………..nu stiu ce sa cred..dar totusi mi-e frica sa incerc:D

  21. eu am incercat si nu sa intamplat nmk…..recunos mi-a fost putin frica dar am facut si nu a aparut nmk in oglinda ….este o prostie infricosatoare sa te ingrozeasca….

  22. pe mine ma cam speriat povestea asta…..si nici nu as avea curajul sa zic asa ceva caci imi este mila de ea…..

  23. fratele meu si cu mine si cu o fata am incercat asa ceva la ora 12 noaptea fiecare aveam cate o oglinda si o lumanare atunci mama mea si restul familiei erau plecati la tara eu si fratele meu am dat o petrecere ea a durat pana la ora 11:45 noaptea toti invitati au plekat am ramas eu fratele meu si prietena mea pe care o chema Miruna am luat oglinzi si lumanari neam dat hainele jos si neam pus cate un colier de arjint la gat …. eu am stins lumina era o bezna cumplita in casa si apoi sa facut o liniste infioratoare mie mia sa facut pielea de gaina apoi noi am zis toti o data ” BLOODY MERY VINO LA MINE NOI TEAM OMORAT COPILUL” LUCRUL ASTA IA AMINTIT DE MOARTEA BAIATULUI IEI PE CARE IL CHEMA Henry atunci chipul ei nea aparut in fata prin oglinda iar apoi printrun suierat de vant am auzit “Va voi omora la fel cum miati omorat si voi copilul dupa acia a disparut din oglinda iar apoi a aparut chiar in fata noastra cu un satar eu si fratele meu am scapat usor pe langa prietena mea iei ia infipt satarul in gat si a desfigurato dar pentru ia a fost si va fi mereu prea tarziu pe fratele meu la desfigurat total iar mi scos ochi si mia smuls piciorul eu acum asta am scriso dupa instiinct ca nu mai vad mama mirunei a fost distrusa cand a aflat la fel si mama mea DUMNEZEU SO IERTE PE MIRUNA CACI EA era o fata buna ea inn momentul asta este condusa pe ultimul drum de catre parinti familie prieteni si apropiati eu lucrul asta acum il scriu dupa telefon caci eu sunt pe strada slaturi de Miruna asa ca va dau un sfat sa nu mai faceti asta caci adevarata Bloody Mery va va aparea vara mea a incercat si ia dai si ia a pierit inainte sa povesteasca cuiva

  24. Elita,eu nu te cred.in plus,daca ai spus ca vara ta nu a apucat sa zica nimanui atunci tu de unde stii?:-P

  25. Oameni buni,daca nu atii incercat atunci dc spuneti ca e o porcarie?nu va inteleg…mai intai incercati,apoi postati astfel de comentarii.o fata de la mn de la tara a incercat(convinsa de noi) si s.a dus la baie si avea taieturi pe deget.ce poate fi ascutit in baie?taieturile erau de cand a iesit din baie.deci inainte nu le avea.norocul ei ca a scapat cu cateva taieturi pe deget.putea fi si mai rau.am auzit ca depinde de persoana.

  26. eu am incercat asta si mia aparut in fata oglinzi o fata cu zgarieturi pe fata si un ochi scos daca nu ma credeti incercati

  27. am auzit la stiri mai de mult ca un baiat a fost gasit spanzurat dupa ce a chemat spiritul deoarece el nu credea in fantome sau de astea eu va avertizez sa nu incercati asta deoarece nu stiti ce vi se intampla aveti grija

  28. Eu am incercat si nu s-a intamplat Absolut nimic(Nu mai credeti in tot felul de cacaturi de povesti de groaza)Fratiilor traiti-va viata fara sa va ganditii la Caca Marry.P.S.Credeti in Dumnezeu!!

Leave a reply to vero Cancel reply