Numere care fascineaza, numere care sperie

Si astazi va prezint un articol care, zic eu, merita citit. Se intituleaza Numerologia: numere care fascineaza, numere care sperie.

13 sau 666 au vreo influenta deosebita? Par simple cifre. Pentru cei mai multi dintre noi. Dar pentru unele persoane, aceste numere declanseaza adevarate fobii si devin astfel hexakosiohexekontahexafobici. Nu este o afectiune a zilelor noastre, ci dateaza inca din Evul Mediu. De pilda, pentru Shakespeare, numarul de groaza era Continue reading

Interviuri cu foști reporteri ai ziarului “Scânteia” – astăzi Ioan Erhan

Timp de 7 zile voi posta câte un interviu – cei care au avut amabilitatea să îmi răspundă la întrebări (chestionare) au lucrat, “pe vremuri”, la cel mai cunoscut ziar din perioada comunista “Scânteia”. Cei 7 ziariști sunt: Mircea Bunea, Ilie Tănăsache, Victor Vântu, Ioan Erhan, Mihai Milca, Ilie Purcaru și Constantin Amariței.  Interviurile au fost realizate în anul 2005.  Unele fapte sunt mai mult sau mai puțin cunoscute, însă eu sunt sigură că vor reprezenta o lectură interesantă pentru dvs.

La ce publicaţii aţi lucrat în perioada comunistă?

Am lucrat numai la „Scînteia”, de la terminarea facultăţii şi până în anul 1990 – am lucrat 25 de ani la „Scînteia”. Aici am ajuns direct din facultate (ASE – secţia economie politică), am fost verificat în sensul că mi s-a dat drept probă de scris să fac o recenzie de carte, chestii d-astea. „Scînteia” făcea o selecţie foarte riguroasă între cei pe care îi aducea. Îi verifica din timp, nu de când se făceau repartiţiile. Eu ştiam că voi fi la „Scînteia”, ştiam cu cel puţin 6 luni înainte.

Ce era interzis “de spus” în reportaje?

Ceea ce se întâmpla cu adevărat. Nu puteam scrie despre oameni care aşteptau câte trei – patru ore în maşini înşirate pe distanţe de aproape doi km în dreptul unei benzinării. Dacă am fi fost o presă pe picioarele noastre, ar fi trebuit să ştim de ce se ajunsese la această situaţie şi să spunem oamenilor.

Era o greutate să fii reporter?

Uneori, da. Continue reading

Stiri Speek-Uite Presa de dimineata

UPDATE: Datorita interesului scazut pentru aceasta rubrica, am incetat realizarea revista presei.

Avocatul Casei Regale: Castelul Peles nu este de vanzare. Casa Regala nu vrea sa vanda deocamdata Castelul Peles, iar daca o va face, statul roman va avea prioritate la cumparare, a declarat la RFI Romania Adrian Vasiliu, avocatul Casei Regale. Cu toate ca ne-a linistit pentru moment, ar fi bine ca cine vrea sa-l mai viziteze macar o data, sa se grabeasca. Just in case.

Vanghelie: Cer scuze presedintelui Geoana pentru limbajul folosit, a fost o discutie privata. Privata sau nu, totusi l-a trimis in „puncte-puncte”. Insa aceasta mea culpa nu este adresata decat lui Mircea Geoana. Scuzele nu sunt si pentru colegii sai pesedisti (pe care i-a gratulat si pe ei cu stil: “Nişte lepre, ăştia-şi vând şi nevasta pentru funcţie!”) Argumentul? Presedintele PSD Bucuresti nu vrea sa devina penibil – „mi-e foarte greu sa ma gandesc cum trebuie sa-mi cer scuze de la acei care dimineata se duc la Cotroceni si seara vin sa ia functii de la PSD.”

B.Păunescu: Familia mea are afaceri controversate pentru că sunt românii marxişti şi nu înţeleg că suntem ca Rockefeller sau Kennedy. Chiar să fie primul mogul al presei românești care „informează” și nu „controlează”? Continue reading