Studiu – Libertatea de expresie a jurnaliștilor (1)

Analiza libertății de expresie a jurnalistului în perioada 2001-2007

În cadrul a trei secţiuni – politizarea mass-media, intimidarea mass-media şi conflictul dintre politicieni şi jurnalişti – se realizează o analiză a datelor referitoare la presiunile pe care politicienii le exercită asupra presei prin încălcări ale libertăţii de exprimare, recurgere la şantaj, ascultarea telefoanelor, bătăi, arestări şi condamnări ale ziariştilor, precum şi prezentarea limbajului denigrator folosit de politicieni la adresa jurnaliştilor în perioada 2001 – 2007. Cu toate că se încearcă protejarea şi promovarea libertăţii de exprimare de către diverse organizaţii interne şi internaţionale, atitudinea politicienilor faţă de jurnalişti este deseori denigratoare, limbajul este violent, trivial, iar lipsa de competenţă a politicienilor este dezvăluită de vulgaritatea de care aceştia dau dovadă în atacurile la adresa presei.

Teoretic, obligația jurnalistului este aceea de a informa în limitele adevărului. Pentru ca această obligație să poată fi executată și practic, este necesară consacrarea unui instrument juridic de garantare a îndeplinirii ei, și anume înscrierea în însăși legea fundamentală a principiului libertății de exprimare.

Din 2001 până în 2007, legislația privitoare la libertatea de expresie a jurnaliștilor a fost modificată și dezbătută la fiecare schimbare a sa. Astfel, într-un document redactat de Ministerul Justiţiei în vederea modificării Codului penal în mai 2001, ministrul Rodica Stănoiu înăspreşte pedepsele pentru ziarişti. Astfel ministrul justiţiei elimină modificările care îmblânzeau pedepsele pentru insultă (art. 205) şi calomnie (art. 206), aduse de Camera Deputaţilor, iar în ce priveşte ofensa adusă autorităţii (art. 238) ministrul justiţiei cere condamnarea la 5 ani puşcărie a ziariştilor incomozi. În 1997, Consiliul Europei adoptase o rezolutie – 1123 – prin care se cerea reducerea la minimum a pedepselor în cazul art. 205 şi 206 şi abrogarea articolului 238. Înăsprirea pedepselor pentru ziarişti a stârnit un val de reacţii din partea clasei politice, a societăţii civile, dar mai ales a reprezentanţilor mass-media. 1

Camera Deputatilor adoptase în 2000, la iniţiativa ministrului de Justiţie de atunci, liderul PNL, Valeriu Stoica, un proiect de modificare a articolelor 205, 206, 238 şi 239, ale căror prevederi sunt mai aproape de standardele şi cerinţele europene. Astfel, textele actuale, după dezbaterea din Cameră, ale infracţiunilor de insultă (art. 205) şi calomnie (art. 206) prevăd pedepse cu închisoare sau cu plata unei amenzi. Proiectul adoptat de Camera Deputaţilor a eliminat pedeapsa cu închisoare în cazul infracţiunii de insultă şi a redus-o la 2 luni-1 an (de la 3 luni-3 ani) în cazul infracţiunii de calomnie. Pe de altă parte, actualul ministru al Justiţiei propune menţinerea variantelor existente, respectiv a pedepsei cu închisoare pănă la 2 ani pentru infracţiunea de insultă şi până la 3 ani pentru infracţiunea de calomnie. Mai mult, Ministerul Justiţiei propune prin reintroducerea articolului 238, abrogat în varianta Stoica, închisoare de la 6 luni la 5 ani în cazul ofensei aduse unor autorităţi publice. Ministerul Justiţiei susţine într-un comunicat, că la articolele 205, 206 din textele în vigoare ale Codului Penal nu se schimbă nimic. În ce priveşte articolul 238, Ministerul amintit susţine că s-a restrâns doar sfera persoanelor la care face vorbire textul.

Asociaţia pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki (APADOR-CH) consideră că propunerile Ministerului Justiţiei privind modificarea Codului Penal sunt inacceptabile, contrare cerinţelor europene şi menite să cenzureze presa şi solicită eliminarea acestora.2 Pedeapsa cu închisoare pentru delictele de opinie constituie un tip de cenzură care descurajează jurnaliştii de a discuta chestiunile de interes public şi îngrădeşte presa în exercitarea rolului de furnizor de informaţii şi “câine de pază public”. Intenția de menţinere a pedepselor cu închisoare este inacceptabilă şi se constituie într-un pericol permanent pentru presă. APADOR-CH cere, în principal, dezincriminarea infracţiunilor de insultă şi calomnie şi alternativ, eliminarea pedepsei cu închisoarea.

Peste numai câteva luni, în noiembrie 2001, Ministrul Apărării Naţionale, Ioan Mircea Paşcu, depune în Parlament o propunere legislativă privind dreptul la replică pentru materialele publicate în presă (Pl nr. 666/2001).3 Această lege riscă să falimenteze presa scrisă şi să înlocuiască informaţiile din ziare cu drepturi la replică. Dezbătut în mai 2002 în Camera Deputaţilor, proiectul de lege prevede că ziarele sunt obligate să publice dreptul la replică, altfel vor trebui să plătească amenzi de până la 100 de milioane de lei, dar persoana lezată are dreptul să ceară şi daune morale în instanţă, chiar dacă dreptul la replică a fost publicat. La 24 mai 2002, printr-o scrisoare adresată preşedintelui Ion Iliescu şi premierului Adrian Nătase, Asociaţia Mondială a Ziarelor (World Association of Newspapers – WAN) cere retragerea legii lui Paşcu privind dreptul la replică. Asociaţia Mondială a Ziarelor, cere conducerii ţării să facă tot ce sta în puterea acesteia pentru a împiedica intrarea în vigoare a legii propuse de Paşcu. Acţiunea lui Pașcu va deveni “o ameniţare serioasă la adresa libertăţii de expresie” din România, încheie WAN apelul către preşedinte şi premier. (Asociaţia Mondială a Ziarelor şi Forumul Mondial al Editorilor reprezintă peste 18.000 de publicaţii din 100 de ţări.)4

În ianuarie 2002, noua Lege privind protecţia informaţiilor, votată de PSD în Camera Deputaţilor, încearcă intimidarea ziariştilor. Articolul 39 prevede că persoanele neautorizate care procură, folosesc, transmit fără drept, sub orice formă, sau divulgă sau alterează orice informaţie clasificată drept secret de stat să fie pedepsită, conform Legii penale, cu închisoare de la doi la şapte ani. Adoptarea acestei prevederi, în condiţiile în care Guvernul stabileşte caracterul de secret de stat al informaţiilor şi documentelor, a creat un sentiment de teamă că puterea ar putea ascunde astfel actele de corupţie, abuzurile, fraudele şi ilegalităţile.

Legea dreptului la replică şi a dreptului la rectificare a fost aspru criticată de Opoziţie şi de liderii de opinie Dumitru Tinu (Adevărul), Cornel Nistorescu, (Evenimentul Zilei), Mircea Toma (Agenţia de Monitorizare a Presei), Emil Boc, deputat, vicepreşedinte PD, Kovacs Peter Eckstein, senator UDMR, membru al Comisiei juridice Crin Antonescu, vicepreşedinte PNL, Oana Vasilescu, deputat, purtător de cuvânt al PRM, Constantin Dudu Ionescu, secretar general al PNŢCD. Conform textului gândit de deputaţi, o persoană care se simte lezată poate solicita publicarea dreptului la replică, dar şi despăgubiri materiale. Odată cu aprobarea proiectului, ziariştii sunt sanctionaţi cu dublă pedeapsă, măsura nedemocratică, anticonstituţională şi antieuropeană. Sorin Roşca Stănescu a declarat că nimeni nu poate obliga un ziar să publice un drept la replică dacă este neîntemeiat sau calomnios la adresa ziarului”5.

La Conferinţa regională de la Strasbourg, din octombrie 2002, participanţii au hotărât că insultă şi calomnia trebuie eliminate din Codul Penal pe tema defăimării şi libertăţii de exprimare. Astfel, în comunicatul Centrului pentru Jurnalism Independent şi Agenția de Monitorizare a Presei, s-a concluzionat că introducerea în legislaţia internă, mai precis în definiţia delictului de calomnie, a elementului bunei credinţe, ca argument în apărarea jurnalistului de investigaţie, reprezintă singurul mijloc de garantare al libertăţii de exprimare. Din cauza acestei lacune legislative – mai precis menţinerea definiţiei delictului de calomnie din art. 206 cod penal, la fel ca şi în vechiul cod penal comunist – sute de ziarişti, în special cei de investigaţii, sunt condamnati pe banda rulantă de instanţele din România, fără să se ţină cont de faptul că ei au apărat dreptul la informaţie al cetăţenilor şi au facut cunoscute opiniei publice date referitoare la acte de corupţie, unele cercetate chiar de poliţie şi parchete, prin mijloace oneste şi la care au avut acces ca ziarişti. La rândul sau, Pierre Henri Imbert, director general pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei, a declarat că în opinia forului european “libertatea de exprimare este libertatea însăşi”.

Într-un interviu acordat postului de radio Europa Liberă, pe tema situaţiei ţărilor candidate la UE, secretarul general al organizaţiei internaţionale nonguvernamentale “Reporters sans frontieres”, Robert Menard, face referiri şi la România, privind starea libertăţii presei. “Ei bine, ascultaţi – spune Menard – şi aici s-ar putea spune că, din nefericire, lucrurile se află într-un proces de degradare clară. Legislaţia din România care pedepseşte cu închisoarea delictul de opinie este un lucru care ne îngrijorează. Apoi se mai suprapune peste aceasta şi o anumită campanie împotriva presei independente, invocându-se aşa-numita securitate a informaţiei – sau cum s-o fi numind – şi reproşurile care se aduc de către putere presei, care se chinuie să rămână independentă, că prezintă lucrurile într-o lumină care contribuie la imaginea proastă a ţării. Ei bine, noi ştim foarte bine că acest tip de discurs este vechi, de când a apărut prima dictatură din lume. Nu, să nu mă înţelegeţi greşit. Eu nu spun că în România este acum o dictatură, spun doar că toate regimurile totalitare au tendinţa să critice presa, acuzând-o că nu serveşte interesele ţării şi această tendinţă evident că ne îngrijorează”, spune Menard.6

Pe data de 13 septembrie 2002, Plenul Senatului a adoptat proiectul de lege pentru aprobarea Ordonantei de Urgenţă 58/2002 privind modificarea şi completarea unor prevederi din Codul Penal referitoare la infracţiuni contra demnităţii şi contra autorităţii. Senatorii au decis păstrarea pedepsei cu închisoarea pentru insulta sau calomnie contra unui funcţionar public.

Executivul a prezentat forma noului Cod penal, prin care sunt agravate pedepsele pentru ziarişti şi sunt mărite amenzile pe care aceştia trebuie să le plătească în cazul în care sunt acuzaţi de calomnie sau insultă. Amenda pe care o poate primi o instituţie de presă care pierde un proces de calomnie poate ajune la 10 miliarde de lei, iar amenda pe care o poate primi un ziarist poate oscila între 100.000 de lei şi 1.000.000 de lei vechi.

Potrivit unei statistici întocmite de Agenţia de Monitorizare a Presei7, în octombrie 2002, în primele 10 luni ale anului 2002, 10 jurnalişti au fost condamnaţi definitiv pentru insultă sau calomnie. Sunt sute de procese în curs, peste 420, 95% din cazurile judecate de CEDO având la bază plângeri referitoare la cele două infracţiuni pentru ziarişti. Un caz aparte îl constituie situaţia din Vrancea, unde preşedintele Consiliului Judeţean, Marian Oprişan, şi primarul au intentat 134 de procese jurnaliştilor locali.

În ianuarie 2003, Executivul a prezentat forma noului Cod penal, prin care sunt agravate pedepsele pentru ziarişti şi sunt mărite amenzile pe care aceştia trebuie să le plătească în cazul în care sunt acuzaţi de calomnie sau insultă. Amenda pe care o poate primi o instituţie de presă care pierde un proces de calomnie poate ajune la 10 miliarde de lei vechi, iar amenda pe care o poate primi un ziarist poate oscila între 100.000 de lei şi 1.000.000 de lei vechi.

De Ziua Mondială a Libertăţii Presei, pe data de 3 mai 2003, organizaţia americană Freedom House şi Comisia internaţională pentru apărarea drepturilor omului – Helsinki,8 au cerut României să elimine din Codul penal calomnia şi insulta. Un raport al Societatii Academice din Romania dezvăluie că ţara noastră se află în topul “violării libertătii presei” din zona de sud-est a Europei, iar pedepsele aplicate ziariştilor o alătura unor state ca Albania, Serbia sau Moldova.

În septembrie 2004, deputatul PSD Ionel Olteanu, a decis să-şi treacă iniţiativa privind “protecţia vieţii private a persoanei, a numelui, imaginii, domiciliului si corespondenţei acesteia”, iar comisia pentru drepturile omului din Senat, înainte de a da aviz unei iniţiative care limitează drastic libertatea de exprimare, a ales să consulte organismele internaţionale. După câteva ore de dezbateri, în care Olteanu a fost întrebat şi dacă îi este frică de presă, s-a decis ca proiectul să primească un aviz şi de la Comisia de la Veneţia, în ciuda recomanărilor organizaţiilor neguvernamentale din România. Hotărârea de a trimite textul Comisiei de la Viena a fost luată la propunerea preşedintelui comisiei Gyorgy Frunda şi cu acordul iniţiatorului, precum şi al reprezentanţilor societăţii civile şi ai Clubului Român de Presă, prezenţi la dezbateri. Frunda a precizat că are o scrisoare de la APADOR-CH, în care se arăta că asociaţia nu este de acord cu o asemenea lege pe motiv că încalcă drepturile presei, încurajeaza corupţia şi este contrară legislaţiei UE, iar deputatul PSD a ripostat ca o astfel de lege este necesară pentru că în prezent nu există un mijloc procedural prin care un cetăţean să-şi poată valorifica dreptul la viaţă privată, garantat de Constituţie. Deputatul PSD Ionel Olteanu s-a făcut remarcat şi la dezbaterea articolului privind calomnia, din Codul Penal, când a susţinut că nu există nici un standard european care să oblige România să dezincrimineze această faptă, arătând că în Italia pentru calomnie se practică şi arestarea preventivă. El a afirmat că dacă se elimină infracţiunea de calomnie, se permite “exercitarea abuzivă a libertăţii jurnalistice”, admiţând că această faptă nu îi vizează doar pe ziarişti, ci şi pe “infractori nedefiniţi”. Parlamentarii au respins, la sfârşitul sesiunii parlamentare trecute, propunerile Guvernului de eliminare din proiectul Codului Penal a incriminării calomniei. PSD a sustinut cu insistenţă menţinerea acesteia în Codul Penal, singura concesie fiind că pedeapsa nu mai constă în inchisoare, ci în zile-amendă. Deputatul Ionel Olteanu este şi cel care a provocat în 2002 un scandal de proporţii după ce a trimis o informare Comisiei de Monitorizare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) în care informa şi despre faptul că au fost abrogate din Codul Penal articolele privind insulta si calomnia. Scrisoarea a fost trimisă de Olteanu în calitatea pe care o deţinea la acel moment, de preşedinte al Comisiei juridice. După ce trimisese reprezentanţilor Consiliului Europei o evaluare din care reieşea ca au fost îndeplinite toate angajamentele asumate de România faţă de Consiliul Europei, Olteanu a încercat în faţa presei şi a reprezentanţilor europeni să sugereze că, de fapt, a făcut referire la abrogarea altor articole decât cele privind insulta şi calomnia. După ce a insistat că nu este vorba de o greşeală, eroare sau minciună, Olteanu a recunoscut câteva zile mai târziu că a făcut “confuzie regretabilă” pe care şi-a asumat-o în totalitate. 9

Membrii Comisiei juridice din Camera Deputaților au decis, în data de 3 martie 2005, sa elimine pedeapsa cu închisoarea pentru calomnie, stabilind, în schimb, amenzi usturătoare pentru această infracţiune. Deputaţii au dezbătut o cerere de reexaminare a ordonanţei de urgenţă privind modificarea şi completarea unor dispoziţii din Codul Penal referitoare la infracţiuni contra demnităţii şi infracţiuni contra autorităţii. Cererea fusese formulată la sfârşitul anului 2002 de preşedintele de atunci, Ion Iliescu, care solicita revenirea asupra unor prevederi. Iliescu aprecia că “nu se justifică” existenţa unei diferenţe de tratament juridic între modul de sancţionare a insultei – numai cu amendă – şi cel de sancţionare a calomniei – cu închisoare sau cu amenda. Iliescu era de părere că diferenţa de tratament între cele două fapte trebuie să rezulte din cuantumul amenzii aplicate şi nu din privarea de libertate. Potrivit legii, insulta se sancţionează cu amenda între 1,5 milioane de lei şi 100 de milioane de lei vechi.

Pe 15 martie 2006, Biroul Permanent al Senatului a discutat propunerea de înfiinţare a unei comisii comune care să cerceteze motivele pentru care imaginea parlamentarilor este defavorabilă, reprezentanţii conducerii Senatului apreciind că sunt necesare “reglementarea relaţiei cu presa”, precum şi o lege a presei. Preşedintele Senatului a susţinut că relaţia cu presa ar putea fi reglementată printr-o lege a presei. “Nu este posibil să îi facă pe toţi parlamentarii puşlamale. Este o mare jignire pentru toţi parlamentarii şi pentru mine personal”, a mai afirmat Vacaroiu, iar secretarul PC in Biroul Permanent, Gavrilă Vasilescu, a declarat că este nevoie de o atitudine mult mai “responsabilă” a ziariştilor în raport cu demnitarii. 10

Senatul României a găsit vinovatul pentru imaginea mai mult decît proastă pe care o are Parlamentul în ochii publicului: presa! Prin urmare, senatorul PRM Mihai Ungheanu, liderul grupului parlamentar al României Mari – partid care a lansat sintagma “presa ticăloşită” – a înaintat ieri Biroului Permanent al Senatului, preşedintelui Nicolae Văcăroiu un memorandum de “revizuire” a relaţiilor Senat-presă, care conţine un set de propuneri în această direcţie absolut halucinante. “Senatul e dator să condiţioneze prezenţa presei la lucrările sale, precizând cuantumul obligatoriu de informaţii şi ştiri pe care presa acreditată trebuie să le prezinte”. Nu numai că senatorul vrea să dicteze ce, cum şi cât se va scrie de aici înainte din Senat dar, dacă acest lucru nu se va respecta, “ticăloşiţii” din presă vor trage consecinţele. Ungheanu propune, în locul cojilor de nucă şi bătăilor curelei, “ridicarea acreditărilor şi deferirea în justiţie” a celor care nu se supun. “Senatul monitorizează presa, poate şi trebuie să ridice acreditările” celor ce prezintă deformat viaţa parlamentară şi “are datoria să aducă în faţa justiţiei acele publicaţii care deformează grav fie activitatea, fie imaginea Senatului”. În cel mai pur stil comunist al cenzurii anilor ’80, memorandumul se încheie cu o concluzie proletară: “O minimă disciplină poate duce la schimbarea imaginii Senatului, prin eliminarea gravelor distorsiuni deliberate practicate în mod curent”. Însă, Biroul Permanent nu numai că nu a respins vehement o asemenea aberaţie, ci chiar a discutat “pe principii”, amânând, deocamdată, supunerea la vot. 11

Ca urmare a acestor propuneri, jurnaliştii şi o serie de organizaţii nonguvernamentale au strâns rândurile şi au semnat o petiţie online, adresată parlamentului şi oficialilor Uniunii Europene, în care critică adoptarea unei legi a presei şi restricţionarea accesului presei la lucrările parlamentului. Printre cele 70 de persoane semnatare se află reprezentanţii Asociaţiei pentru protejarea şi promovarea libertăţii de exprimare, The Romanian World Press – U.S.A, Asociaţiei consumatorilor de media, Centrului pentru jurnalism independent şi mai mulţi jurnalişti din Bucureşti şi din ţară. Autorii documentului postat pe site-ul http://www.petitiionline.com argumentează ca senatorii şi deputatii plătiţi din bani publici “nu au nici un drept sa îngrădească libertatea de exprimare şi nici să ridice acreditarile de presă, dupa bunul plac”. 12

În ianuarie 2007, Asociaţia Civic Media protestează faţă de noua încercare a ministrului Justiţiei, Monica Macovei, de violare a drepturilor omului şi libertăţii presei. Astfel, Ordonanţa de Urgenţă 131/2006 privind accesul liber la sistemele informatice personale de către lucrători ai Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizata şi Terorism – un organism care dublează activitatea Direcţiei Naţionale Anticorupţie, şi invers – se constituie într-un nou atentat la adresa dreptului la viaţa privată şi, nu în ultimul rând, la adresa libertăţii presei. Asociaţia Civic Media se alatură criticii MediaSind la adresa Justiţiei Monicăi Macovei, care consideră că jurnaliştii “sunt pericole sociale din moment ce ei nu pot fi anchetaţi în stare de libertate şi fără a li se respecta prezumţia de nevinovăţie“. Proiectul Macovei de băgare a ziariştilor după gratii prin schimbarea Codului Penal:

Art. 217, privind “violarea vieții private”, prevede închisoare de la trei luni la doi ani sau amendă pentru “ascultarea sau înregistrarea audio a unei persoane aflate într-un spaţiu privat ori a unei convorbiri private; fotografierea, captarea sau înregistrarea de imagini cu o persoană aflată într-un spaţiu privat”. Totodată, “divulgarea, difuzarea, prezentarea sau transmiterea fără drept a sunetelor, convorbirilor ori a imaginilor către o altă persoană sau publicului, se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani sau cu amendă”. Art. 217 mai adaugă că dacă respectivele convorbiri sau imagini privesc “starea de sănătate sau viaţa sexuală a unei persoane pedeapsa este închisoarea de la 28. la 7 ani”.

Art. 268, privind “compromiterea intereselor justiţiei”, prevede pedepse de la trei luni la doi ani de închisoare pentru funcţionarul care, fără drept, va divulga sau prezenta înscrisuri, imagini sau înregistrări dintr-o cauză penală mai înainte ca în respectiva cauză să se pronunţe o soluţie de netrimitere în judecată ori de sesizare a instanţei prin rechizitoriu, ori dacă în respectiva cauză, judecătorul a decis că şedinţa nu este publică. Acelaşi articol prevede închisoare de la trei luni, la un an sau amendă pentru “dezvăluirea de probe, înscrisuri, imagini sau înregistrări dintr-o cauză penală, de către un martor sau de către o altă persoană care a luat cunoştinţă de acestea în exercitarea atribuţiilor, cu excepţia apărătorilor, după ce i s-a atras atenţia să păstreze confidenţialitatea acestora”.

Art. 269, privind “încălcarea prezumţiei de nevinovăţie”, pedepseşte cu închisoare de la trei luni la un an sau cu amendă “publicarea sau difuzarea, mai înainte de soluţionarea definitivă a unei cauze penale, de imagini cu o persoană cercetată, surprinsă în următoarele împrejurări: a) cu ocazia prinderii ori pe durata reţinerii sau arestării preventive; b) pe durata efectuării unui act procedural; c) în incinta sau în apropierea sediului instanţei, parchetului ori al organului de cercetare penală”.

Asociaţia Civic Media consideră că toate aceste inţiative ale ministrului Monica Macovei par să fie venite din trecutul comunist al României şi solicită Parlamentului să respingă atentatele fostei activiste şi procuroare la adresa presei României europene.13

Pe data de 23 ianuarie 2007, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate ridicată într-un proces, în care se cerea să se constate că renunţarea la articolele din Codul Penal care incriminau calomnia şi insulta contravine Constituţiei. Deciziile Curţii Constituţionale sunt definitive şi obligatorii, după publicarea lor în Monitorul Oficial. Articolele 205, 206 şi 207 din Codul Penal au fost abrogate printr-o lege din 2006, la insistenţele ziariştilor, societăţii civile şi ale Uniunii Europene. În vechiul Cod Penal, calomnia şi insulta erau pedepsite cu închisoarea. Prin scoaterea lor din Codul Penal, pedepsele se dădeau doar conform Codului Civil, adică amendă sau muncă în folosul societăţii. Decizia Curţii Constituţionale prin care calomnia şi insulta sunt considerate din nou fapte penale, în rând cu jaful şi omorul, pot să trimită, din nou, ziariştii la închisoare. Clubul Român de Presă critică decizia Curţii Constituţionale într-un comunicat de presă: “În mod paradoxal, odată cu intrarea României în UE, atacurile la adresa libertăţii presei se produc în serie. Prin urmare, Clubul Român de Presă va face apel şi va protesta la organismele internaţionale juridice şi de presă în vederea anulării acestei decizii ruşinoase pentru o Românie europeană”.14

Curtea Constituțională, dominată de PSD, a dat în data de 22 ianuarie 2007, o decizie nemotivată, dar obligatorie, prin care susţine că dezincriminarea celor două infracţiuni de presă este neconstituţională, conform Ziua15; astfel, insulta şi calomnia redevin penale, iar actul suveran de voinţă al Parlamentului, care a abrogat infracţiunile de insultă şi calomnie prin Legea 278/2006, a fost cenzurat de Curtea Constituţională, care a decis reînvierea vestitelor art. 205 şi 206, moştenite de la vechiul cod penal comunist. Întrucât decizia Curţii Constituţionale este general obligatorie, în termen de 45 de zile de la publicarea ei în Monitorul Oficial ea va deveni obligatorie pentru viitor. Aceasta va însemna că infracţiunile de insultă şi calomnie – deşi au fost abrogate – vor reintra în vigoare. Iar tribunalele ţării se vor umple iar cu ziarişti târâţi abuziv în judecată de fel de fel de persoane rău voitoare, care ştiu că legislaţia română nu prevede pedepse pentru abuzul de drept.

Prin Decizia nr. 62 din 18.01.2007, Curtea Constituţională a admis o excepţie de neconstituţionalitate, ridicată de un justiţiabil într-un proces de insultă şi calomnie intentat unui jurnalist. Responsabilii Curții Constituţionale nu au putut oferi detalii despre respectivul proces, întrucât dosarul se află în faza de redactare. Pe de alta parte, Decizia 62/2007 nu este încă motivată, cunoscându-se doar dispozitivul acesteia, care sună în felul următor: “Se constată că dispoziţiile cuprinse la”art. I, pct. 56 din Legea nr. 278/200616 referitoare la abrogarea art. 205, 206 și 207 Cod penal sunt neconstituţionale”. Conform Constituţiei, Decizia Curţii va deveni obligatorie pentru viitor, în termen de 45 de zile de la publicarea ei in Monitorul Oficial, datorită faptului că prevederile din Legea 278/2006 calificate drept neconstituţionale îşi vor înceta efectele. În practică, aceasta va însemna că art. 205 (insulta), art. 206 (calomnia) şi art. 207 (proba verităţii) din Codul penal vor reintra în vigoare, în forma lor de inspiraţie comunistă, care nu permite ziaristului să facă dovada bunei sale credinţe. Totuşi, procesele de insultă şi calomnie aflate pe rol până la data publicării în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 62/2007 a Curţii Constituţionale vor înceta prin constatarea abrogării celor două articole de cod penal, întrucât se va face aplicarea principiului legii penale mai favorabile, respectiv a legii din perioada când cele două fapte nu erau prevăzute de legea penală. O simplă comparare a faptelor de insultă şi calomnie din Codul penal român, cu cele din legislaţiile altor state europene, relevă faptul că la noi delictele de presă sunt cel mai sever pedepsite, cu până la trei ani de închisoare în cazul calomniei. În unele state, insulta şi calomnia nu sunt incriminate penal. Spre exemplu, în Franţa, insulta şi defăimarea sunt pedepsite cu “amenda prevăzută pentru contravenţiile din clasa întăi”. E adevărat că multe state din Uniunea Europeană prevăd în legislaţia proprie pedepse de la câteva luni, la maximum doi ani pentru delictele de presă, însă în aceste state pedepsele penale nu se mai administrează de mulţi ani, graţie şi jurisprudenţei CEDO. În concluziile Conferinţei regionale privind calomnia şi libertatea de exprimare, organizate sub egida Consiliului Europei, în perioada 17-18 octombrie 2002, la care au participat majoritatea statelor europene, s-au formulat următoarele recomandări: “În cazul în care sunt prevăzute sancţiuni penale pentru calomnie, trebuie să nu existe pedeapsa închisorii, iar pedepsele pecuniare trebuie să fie proporţionale. De asemenea, cuantumul despăgubirilor din procesele civile trebuie să fie proporţionale, pentru a nu afecta libertatea de exprimare. Proba verităţii trebuie să fie prevăzută. De asemenea, trebuie să constituie o apărare în situatia in care jurnalistul a actionat in mod rezonabil si cu buna-credinta”.

Senatorul PSD Antonie Iorgovan a declarat că “nu există cale de atac” la deciziile Curţii Constituţionale. “Potrivit acestui text constituţional, acele dispoziţii prin care textele din vechiul Cod Penal au fost abrogate sunt declarate neconstituţionale. Ele îşi încetează efectele în 45 de zile, iar pe durata acestui termen, respectivele dispoziţii sunt suspendate de drept”, a declarat Iorgovan, citat de Mediafax. Senatorul social-democrat a mai precizat că, de la data publicării deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial al României, se revine la vechea formulă legislativă. “Cu alte cuvinte, în legislaţia română, va reintra în vigoare textul cu privire la insulta şi calomnie”, a explicat Iorgovan. În opinia acestuia, Parlamentul are obligaţia “să şlefuiască” legislaţia. El a mai spus că “este important de urmărit” care sunt argumentele pe care Curtea Constituţională le va aduce în justificarea deciziei privind neconstituţionalitatea abrogării articolelor privind insulta şi calomnia. “Încă o dată se divulgă unul din actele demagogice ale Monicăi Macovei, care, în scop populist, pentru a câştiga simpatia presei, a scos din Codul penal insulta şi calomnia, deşi această dezincriminare nu avea cum să reziste la Curtea Constituţională şi la Curţile Europene ale Justiţiei”, a declarat ieri Sergiu Andon. Ministrul Monica Macovei s-a prezentat în postura de aparător al presei, “cu toate că ştia sau trebuia să ştie că în orice ţară incriminarea insultei şi a calomniei există în Codul penal”, a spus Andon. 17

Pe de altă parte, Lucian Bolcaş, lider PRM, consideră că este o decizie corectă: “Este o soluţie juridică şi socială foarte corectă. Numai prin elaborarea unei legi a presei, cerută de Constituţie, se poate apăra libertatea presei şi nu prin abrogarea textelor din Codul Penal. Problema este că, în ciuda prevederilor constituţionale, articolul 30 al.8 din Constituţie, care cere existenta unei legi a presei, aceasta nu a fost elaborată până acum, pentru a se crea o diferenţă corectă între ceea ce înseamna activitatea de presă şi situaţia infracţională”, a explicat Bolcaş. 18

Cristian Tudor Popescu, preşedintele Clubului Român de Presă (CRP) şi director al cotidianului Gândul, susţine că reincriminarea calomniei şi insultei duce la descurajarea şi subminarea presei, tocmai acum, când România a aderat la Uniunea Europeană. “După ce, la sfârşitul anului trecut, Ministerul Justiţiei a prezentat Clubului Român de Presă un proiect de limitare a accesului presei la informaţii, apoi a promovat o Hotărâre de Guvern prin care procurorii au posibilitatea să violeze spaţiul electronic privat al cetăţenilor. Acum, iată că vine această decizie a Curţii Constituţionale, care e îndreptată tot împotriva libertăţii presei”, a spus Popescu. Acesta a mai ţinut să explice că CRP a susţinut de-a lungul timpului dezincriminarea insultei şi calomniei şi îşi menţine “ferm” această poziţie. În acest sens, CRP va face uz de “toate căile posibile de atac şi protest la adresa acestei decizii, atât la organismele internaţionale juridice, cât şi la cele de presă”.

Agenţia de Monitorizare a Presei, Centrul pentru Jurnalism Independent, Centrul Român pentru Jurnalism de Investigaţie şi Asociaţia pentru Protejarea şi Promovarea Libertăţii de Exprimare şi Convenţia Organizaţiilor de Media şi-au exprimat “profunda îngrijorare” cu privire la decizia Curţii Constituţionale şi solicita instituţiei să îşi motiveze de urgenţă decizia. Potrivit Mediafax, asociaţiile jurnaliştilor au apreciat, într-un comunicat, că indiferent de circumstanţele care au stat la baza deciziei de ieri, “consecinţele asupra situaţiei drepturilor omului în România sunt deosebit de grave”.

Drept urmare, pe 9 februarie 2007, Asociaţia Mondială a Ziarelor19 trimite o scrisoare deschisă preşedintelui Traian Băsescu, primului-ministru Călin Popescu Tăriceanu şi Parlamentului privind reintroducerea insultei şi calomniei în Codul Penal, precum şi preşedinților celor două Camere, Nicolae Văcăroiu şi Bogdan Olteanu, în care îşi exprimă îngrijorarea faţă de “acest pas înapoi al Curţii Constituţionale. Vă amintim respectuos că legea penală este un mijloc cu totul inadecvat de a rezolva problema insultei şi calomniei şi ca încarcerarea jurnaliştilor pentru asemenea delicte contravine practicilor stabilite în UE, precum şi unui număr de acorduri internaţionale, inclusiv Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului. Credem că o despăgubire civilă pentru prejudicii rezonabile e adecvată şi e o rezolvare potrivită pentru toate cazurile dovedite de insultă şi calomnie. Vă solicităm respectuos să faceţi tot ce este posibil pentru a vă asigura că insulta şi calomnia sunt dezincriminate cât de curând posibil. Actuala punere sub acuzare penală a jurnaliştilor pentru îndeplinirea sarcinilor lor profesionale nu respectă standardele internaţionale privind drepturile omului şi aduce prejudicii reputaţiei ţării dumneavoastră în Europa.”

În data de 23 octombrie 2007, deputaţii au modificat legea penală pentru a se pune la adăpost de episoade de corupţie în care a fost implicat ex-ministrul liberal Traian Remeş20. Deputaţii au adoptat marţi o serie de modificări la Codul penal şi Codul de procedură penală, care vizează sancţionarea cu închisoarea pentru divulgarea conţinutului convorbirilor interceptate, dar reglementează şi interceptarea telefoanelor şi efectuarea percheziţiilor. Camera Deputatilor a adoptat, în calitate de for decizional, Ordonanţa de urgenţă 60/2006 cu amendamente, actul normativ fiind trimis spre promulgare preşedintelui Băsescu. Interesant este că senatorii au respins anul trecut OUG 60/2006, iar deputaţii au adoptat ieri o variantă îmbunătăţită de liberalul Timiş şi pesedistul Nicolicea. Aceasta înăspreşte de peste trei ori pedeapsa pentru cei care divulgă conţinutul unei interceptări telefonice sau a unei înregistrări audio-video. Potrivit deputatului liberal Ioan Timiş, în favoarea acestor modificări au votat toate partidele, fără excepţie, legea întrunind 217 voturi “pentru”. Democraţii au susţinut însă că s-au pronunţat “împotrivă” şi au acuzat că, în noua formă, Codul penal este “un atac la democraţie”. Deputatul PNL Ioan Timiş, membru in comisia juridică, a apreciat că noile modificări la codul penal nu reprezintă “un pumn în gura jurnalistului”, ci fac diferenţa între activitatea publică a demnitarilor şi viaţa privată a acestora – “Toate constituţiile ocrotesc şi protejează viaţa intimă şi privată a cetăţeanului”.

Consiliul de Onoare al Clubului Român de Presă îi cere preşedintelui Traian Băsescu să retrimită Parlamentului Codul Penal, pentru că articolul 195 este ambiguu şi poate îngrădi activitatea jurnaliştilor. “În noua versiune a Codului Penal, alineatul 2 al articolului 195, prin formularea cât se poate de ambiguă, poate duce la anchetarea şi chiar condamnarea jurnaliştilor care fac publice înregistrări audio sau video. Declaraţiile politicienilor, în frunte cu preşedintele Camerei Deputaţilor, conform cărora munca jurnaliştilor nu este vizată de acest articol nu se regăsesc în textul de lege. Având în vedere faptul că autorităţile de cercetare penală şi autorităţile judecătoreşti se vor raporta la ce e scris în Codul Penal, nu la ceea ce au declarat unii politicieni, riscul abuzurilor este ridicat. ” Ca urmare, Clubul Român de Presă a cerut ca articolul să fie formulat explicit, pentru a evita orice neclarităţi.21

Pe întreaga perioadă, legislația a fost modificată mai puțin în interesul jurnaliștilor și mai mult în avantajul politicienilor. Dar, deoarece principala misiune a presei este furnizarea informației de interes general despre lumea în care trăim, se impune de la sine caracterul obiectiv al acestor relatări asupra lumii concrete.22

1. Politizarea mass-media

Politizarea mass-media se face prin metode diverse, de la subordonarea conducerii unei intituții media unui partid politic, oferirea unor sume de bani sau a altor beneficii în folosul politicienilor până la constrângerea de a prezenta într-o lumină favorabilă un anume politician. La una dintre aceste metode a recurs fostul primul-ministru, Adrian Năstase, când, în ianuarie 2001, l-a schimbat pe Constantin Badea din funcţia de director general al ROMPRES, şi l-a înlocuit cu Ioan Mihai Roşca, purtător de cuvânt al Guvernului Văcăroiu.

În data de 10 martie 2003, la Palatul Parlamentului s-a desfăşurat seminarul cu tema “Politica şi mass-media în ţările post-comuniste”, organizat de Fundaţia “Hans Seidel” în colabrare cu Ministerul Informaţiilor Publice. Situaţia critică în care a ajuns jurnalismul din România a fost sintetizată chiar de ministrul informaţiilor Publice, Vasile Dâncu: “jurnaliștii se lovesc de bariere pe care le punem noi, politicienii”.

Rodica Culcer, Cosmin Prelipceanu şi Nadina Forga, demisionează de la Europa FM în aprilie 2003, deoarece conducerea postului le-a cerut să elimine sau să denatureze ştirile incomode pentru guvern: “ni s-a spus fără echivoc că postul de radio trebuie să fie de partea puterii “23

Conform raportului MSI – Media Sustainability Index 24 din iunie 2003, axat pe influenţa acţiunilor politice şi guvernamentale asupra presei, în 2002 România a înregistrat un regres semnificativ faţă de 2001 în ceea ce priveşte libertatea de exprimare. Autorii analizei consideră că cele mai îngrijoratoare tendinţe sunt reducerea la tăcere a criticilor din presă la adresa guvernului prin intimidări de natură politică sau economică şi cresterea controlului politic asupra canalelor media locale.

Freedom House a dat publicităţii în data de 6 august 2003, raportul “Naţiuni în Tranziţie 2003” pentru România25, în care se acordă calificative de la 1 la 7, calificativul 1 fiind cel mai bun. “Independenţa media” a fost notată cu doar 3,75. Din acest punct de vedere, România este considerată “ţara parţial liberă”, alături de state ca Mongolia, Tonga sau Burkina Faso. Potrivit sursei, printre factorii care influenţează negativ libertatea presei în Romania se numară legislaţia în domeniu, influenţele politice şi presiunile economice.

Conform unei monitorizări efectuate de Agenţia de Monitorizare a Presei – “Academia Caţavencu” (AMP)26, dat publicității la sfârșitul lunii octombrie 2003, apariţia Opoziţiei în ştirile de seară a principalelor patru posturi tv este de o treime, în timp ce Puterea cumulează două treimi din spaţiul alocat. Iliescu şi Năstase au avut doar câte două apariţii tv în care au avut parte de o atitudine negativă din partea jurnaliştilor şi doar la Antena 1, constatându-se astfel, în ultima perioadă, o creştere a atitudinii critice a acestui post tv. Concluziile monitorizării AMP subliniază că “politicienii PSD domină excesiv zona ştirilor prime-time. Se constată apariţia dominantă a lui Adrian Năstase şi Ion Iliescu”. În fiecare din cele două perioade monitorizate, Năstase are 22 şi, respectiv, 34 de apariţii, iar Iliescu are 26, respectiv 37 apariţii. Spre deosebire de aceştia, Băsescu are 7 şi, respectiv 13 apariţii. Ceilalţi lideri ai Opoziţiei apar la jumatate sau chiar un sfert din cât apare Băsescu. Theodor Stolojan apare de 3 şi, respectiv, de 7 ori. Vadim Tudor are în prima perioadă o singură apariţie, iar în toamna doar 3. Ciorbea şi Dan Voiculescu sunt aproximativ la fel de mediatizaţi ca şi liderul PRM. Marko Bela a avut o singură apariţie tv. Raportul constată “diminuarea ştirilor politice la Pro TV” care “simplifică existenţa întrucât în perioada monitorizată în ştirile sale nu apare nici un lider al Opoziţiei”, a afirmat Mircea Toma. Monitorizarea a vizat posturile de televiziune Prima TV, Pro TV, România 1 şi Antena 1. Ea a fost facută pentru perioadele 27.06 – 06.07 si 29.09 – 08.10. De asemenea, anumite publicaţii se află sub controlul total al unor membri ai Executivului, a unor parlamentari ori a unor afacerişti veroşi. evidenţiat că publicitatea plătită de instituţiile statului are o influenţă negativă. Acelaşi raport arată că, în presa locală din judeţe precum Gorj, Brăila, Galaţi, Maramureş, Vrancea, Bacău sau Neamţ, obedienţa faţă de administraţia municipală ori faţă de consiliile judeţene este mai mult decât exacerbată. În aceste cazuri, publicitatea comandată de membrii administraţiei locale sufocă pur şi simplu paginile ziarelor.

Un raport privind libertatea presei în România în 2004, dat publicității de Agenția de Monitorizare a Presei, Academia Cațavencu,27 arată că anul trecut a fost punctul culminant al unui “atac” al factorilor politici asupra mass-media. Partidul Social Democrat și reprezentanții săi, la putere în ultimii patru ani, au încercat să controleze modul în care presa a reflectat viața politică. “Media audiovizuală a fost vârful de lance al campaniei politice agresive cu accente propagandistice”, arată analiza realizată de Agenția de Monitorizare a Presei – “Academia Cațavencu” (AMP), organizația independentă, afiliată la rețeaua internațională de protecție a jurnaliștilor ”Reporteri fără Frontiere”. “A fost anul cel mai prost din istoria celor în care noi am realizat această monitorizare, adică din 1999”, a spus psihologul și jurnalistul Mircea Toma, directorul AMP. “Cele mai grave lucruri au fost legate de controlul televiziunilor, prin impactul pe care distorsiunea informației l-a avut asupra populației, în primul rând a populației dependente de televiziune”, a adăugat Toma.

Raportul consemnează “intensificarea presiunilor asupra presei, mai ales din partea fostei puteri”. Autoritățile au influențat presa prin distribuirea preferențială a publicității de stat sau iertarea de obligațiile fiscale, iar uneori s-a ajuns la amenințări, agresiuni sau chiar cumpărarea tirajelor unor ziare înainte ca ele să ajungă la cititori”, menționeaza raportul. De asemenea, raportul amintește dezvăluirile unor jurnaliști din radioul și televiziunea publice privind presiunile politice, cenzura și dezinformarea din cele două instituții, practicate în beneficiul fostei puteri. ”Noua putere ar trebui să învețe din greșelile PSD” și “să abandoneze cutuma înlocuirii președintilor radioului și televiziunii cu “oamenii lor””, a spus Mircea Toma. “Ce e de dorit este modificarea mecanismelor care permit puterii să pedaleze pe spațiul editorial”.

Vechiul guvern a înțeles, pe ultima sută de metri, după semnalele venite din partea Uniunii Europene, că libertatea mass-media e un criteriu de aderare și “a început să fie interesat de câteva ameliorari ale situației presei”, a spus Mircea Toma. El a adăugat că unul dintre cele mai importante progrese a fost “demararea eforturilor de a re-reglementa modul de distribuire a publicității de stat, ștafeta pe care a preluat-o actualul guvern”.

Raportul AMP se referă și la conflictele dintre proprietarii de presă și jurnaliști de la Evenimentul zilei şi România liberă, care au acuzat patronatul de ingerințe editoriale. Anumite acțiuni ale trustului Ringier, care deține Evenimentul Zilei, au generat suspiciuni în rândul jurnaliștilor și al organizațiilor non-guvernamentale “privind o posibilă aservire a ziarului față de PSD sau transformarea sa într-un tabloid”, arată documentul. “Evoluția ziarului în perioada ce a urmat schimbării conducerii editoriale nu a confirmat suspiciunile”, conchide raportul agenției.

Raporturile dintre ziarist și angajator trebuie să fie echilibrate”, a spus Mircea Toma28; “A fost un an în care proprietarii de media au bătut cu pumnul în masă, iar ziariștii s-au dovedit a fi slab organizați, ineficienți în a negocia raporturile în interesul calității informației”, a adăugat el. “Presa nu este crema de ghete. Un patron de media are alte responsabilități, care sunt enunțate în Constituție, decât un proprietar obișnuit al unor instituții care produc bunuri de largă folosință. Informația e un bun de interes public. Este ca și apa”, a conchis Mircea Toma.

Perioada 2004-2005 a însemnat scandaluri, demisii și reorientari pe piața mass-media din România, în opinia lui Ion Cristoiu, care a acordat un interviu apărut în Jurnalul național29: ”Cred că 2004-2005 reprezintă un moment de trecere de la presa grupată în jurul unor personalități, în jurul unor lideri de opinie, către presa funcționărească, condusă mai ales de șurubari, de jurnaliști fără dimensiune, care nu ridică nici o problemă patronatului. Este clar că presiunea pentru această trecere la un tip de vidare de personalități a publicațiilor vine dinspre factorul politic, atât dinspre fosta Putere, cât și dinspre actuala Putere. Aceste presiuni însă funcționează doar asupra acelui patronat de presă care nu s-a consolidat, asupra cărnățarilor, cum le spun eu, adică acei indivizi care și-au făcut ziare, televiziuni, radio ca să le iasă o afacere cu bascheți, să se poată război cu alți cărnățari, să nu ajungă la închisoare și să poată exercita, la râdul lor, presiuni asupra factorului politic.” Referitor la acordarea publicității de stat pe anumite criterii, Ion Cristoiu atrage atenția asupra ”unui fenomen care a scăpat opiniei publice. Actuala Putere, pe vremea când era Opoziție, a creat o serie de organizații nonguvernamentale, paralele Clubului Român de Presă – singura instituție care poate reprezenta interesele presei – iar după venirea la putere le-a permis să participe, cu drepturi egale cu CRP, la discuții despre publicitatea de stat. Centrul pentru Jurnalism Independent și Liga Română de Presă sunt două asemenea organisme care nu au nicio legatură cu presa. Oamenii de acolo nu sunt ziariști, nu sunt afiliați unei instituții. Marea șmecherie a noilor guvernanți este aceea că, dând importanță acestor organisme, împing în plan secund presa adevărată. Convocarea Ligii Române de Presă, a Agenției de Monitorizare a Presei etc. alături de CRP mi se pare incorectă. Aceste organizații pot cel mult monitoriza presa, dar nu pot cere demisii, reglementa criteriile de funcțioanare ale presei sau ceea ce au cerut la întâlnirea cu Tariceanu.”

La întrebarea dacă se mai poate vorbi de presă ca fiind a patra putere în stat, Ion Cristoiu a afirmat: ”Presa a vrut să fie prima putere în stat și probabil că ceea ce se întâmplă acum e și un proces prin care ea își revine la starea normală. Ajunsese într-o situație nefirească. Devenise singura putere în stat care nu mai era controlată de celelalte puteri. De câte ori s-a încercat o reglementare prin lege a presei, jurnaliștii au protestat. La fiecare proces de calomnie, corect de altfel, au protestat. La un moment dat, presa ajunsese să se creadă mai mult decât era. Va rămâne antologică intervenția unui patron de presă care i-a spus lui Emil Constantinescu, la prima întalnire în ’97 cu CRP, domnule președinte, noi v-am pus, noi vă dăm jos. Presa nu dă pe nimeni jos, ci poate cel mult să meargă pe o stare de spirit ca să nu-și piardă tirajul, ratingul. Toată această figurație a presei de singură și primă putere în stat va trebui să dispară și să rămână a patra. Deja începe să coboare în clasament.”

În discursul de închidere a festivităţii premierii din cadrul Galei Clubului Român de Presă din martie 2006, preşedintele Traian Băsescu a declarat că “posturile naţionale de radio şi de televiziune, plătite din bani publici, trebuie depolitizate”, informează RomNET30. Într-un discurs destul de lung şi critic, Băsescu a spus că nu s-a reuşit depolitizarea Televiziunii Române şi a Radioului naţional. “Este o neîmplinire majoră a mea, o neîmplinire a anului 2005. Deşi nu am dreptul să mă amestec în aceste situaţii, a fost un angajament politic pe care l-am făcut în campania electorală şi singurul mod în care pot interveni faţă de nereuşita depolitizare a celor două instituţii de media a fost că Administraţia Prezidenţială a refuzat în vara anului 2005 să îşi desemneze reprezentanţii în consiliile de administraţie. Vă cer o mână de ajutor, deoarece trebuie să depolitizăm şi posturile naţionale, posturile plătite din bani publici, şi este esenţial, chiar dacă, să spunem, oricînd am putea să intrăm în dispute dacă sînt sau nu echidistante aceste două posturi. Eu cred că nu sînt echidistante în momentul de faţă şi au uşoare tente”, a declarat preşedintele.

Cu toate acestea, potrivit raportului anual Freedom House, dat publicității pe data de 3 mai 200731, România se află pelocul 90 în clasamentul international al libertății presei, la egalitate cu Brazilia, Timorul de Est, Salvador, Lesotho, Nicaragua și Peru. Freedom House amintește de ziaristul Marian Gârleanu de la România liberă, care a fost arestat pentru deținerea de informații considerate secret de stat timp de două zile.

Potrivit documentului, și Sebastian Oancea, de la Ziua, a fost pus sub acuzare, ambii ziariști riscând condamnări de până la șapte ani de închisoare. Mai mulți alți reporteri au fost interogați sau anchetați de autorități în legătură cu aceeași problemă. Legislația cu efecte asupra ziariștilor este menționată în document. Raportul amintește că parlamentul a adoptat, în iunie 2006, o legislație prin care sunt dezincriminate defăimarea și alte acte similare, informează Mediafax. Ulterior, insulta și calomnia au fost reintroduse în Codul Penal.

Documentul face referire și la situația lui Dan Voiculescu, „magnat media și lider al Partidului Conservator”, care și-a retras candidatura pentru funcția de vicepremier după ce CNSAS a dezvăluit că afaceristul a colaborat cu Securitatea. Freedom House menționează că presa a transmis în numeroase rânduri informații privind colaborarea dintre personalități publice și fosta poliție politică, ce însă nu au fost confirmate.

Raportul menționează că mediile și sursele de informare din România s-au multiplicat în ultimii ani, acestea devenind mult mai active. Cu toate acestea, documentul remarcă faptul că presa se confruntă în continuare cu presiuni economice semnificative ca urmare a concentrării proprietății media, lipsei de venituri și a unei piețe publicitare limitate. Documentul remarcă și o diminuare a autocenzurii din presă, precizând că guvernul și instituțiile de stat continuă să fie sensibile la criticile presei.

2. Intimidarea mass-media

Intimidarea mass-media se realizează de obicei prin amenințări, agresări, și chiar prin fabricarea de dosare ca instrument de șantaj împotriva libertății presei. Astfel, în mai 2002, într-o replică la o analiză a cotidianului Wall Street Journal care semnala pericolul pe care îl reprezintă foştii securişti în perspective integrării României în NATO, Ministrul Apărării Naţionale, Ioan Mircea Paşcu, a dat publicităţii un comunicat în care se spune că ziariştii români utilizează metoda “tropăitului informativ” prin “bălăriile” presei suverane”. Comunicatul lui Paşcu se încheia cu ameninţări cu moartea la adresa ziariştilor: “Nu ne mai rămâne decât să le mulţumim celor care “mor de grija altora”, amintindu-le totuşi că şi viaţa lor este scurtă, iar sănătatea este şi pentru ei un bun prea de preţ, care nu trebuie pus în pericol”.32

În octombrie 2004, printr-un autodenunţ, jurnalistul Cornel Ivanciuc (Academia Caţavencu) l-a acuzat pe ministrul apărării, Ioan Mircea Paşcu, că l-a urmărit şi înregistrat în timpul unei întâlniri cu un membru PD, în care s-a discutat acuzaţia că Traian Băsescu a colaborat cu Contrainformaţiile Militare. Ministrul Apărării i-a comunicat jurnalistului prin intermediul unui diplomat român ameninţarea directă: “Spune-i lui Ivanciuc să se potolească, altfel o să dea de dracu’!” 33

Într-un interviu acordat postului Europa Liberă34, Karin Deutsch Karleker, coordonatorul raportului Freedom House pe anul 2003, declară că în România, corupţia merge mâna în mână cu actele de intimidare a presei, deoarece “Guvernul, implicat în acte de corupţie, nu vrea o presă liberă, pentru că ştie că presa le va dezvălui în cele din urmă”

Evenimentul Zilei35 prezintă, în martie 2005, faptul că procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș apreciază că ziaristul Iosif Costinaș, dispărut în 2002 și al cărui cadavru a fost descoperit după un an, s-ar fi sinucis. Anchetatorii au precizat că dosarul nu a fost clasat, dar că cercetările și probele de până acum indică faptul că ziaristul și-ar fi luat viața. Costinaș a fost preocupat de dosarele revoluției de la Timișoara, a fost martor în numeroase procese și a scris cărți pe această temă. S-a vorbit de faptul că dispariția și ulterior, moartea lui, s-ar fi datorat anchetelor la care lucra. Procurorul Ioan Brașoveanu, ultimul care s-a ocupat de caz, a precizat că toate datele indica varianta sinuciderii. Soluția poate fi infirmată de o instanță superioară sau poate fi contestată de familia ziaristului.

Deputatul ieșean Traian Dobre a agresat verbal în parcarea Sălii Palatului, în 2005, un ziarist al cotidianului Ziua de Iași, acreditat la lucrările Congresului PSD, precizează Ziua 36. Situația a fost generată de nemulțumirile parlamentarului în legătură cu unele articole apărute în Ziua de Iași. “Ce-s mizeriile alea pe care le-ați scris despre mine? Veți suferi fizic de pe urma mea”, a amenințat Traian Dobre, după care s-a îndepărtat. Reporterul a reușit să-i spună că acesta nu este un comportament de deputat. Enervat, politicianul a ridicat pumnul și a vrut să-l lovească pe redactor, dar a renunțat și a plecat înjurând și insultând. Amenințările au continuat și în sala de ședințe, deoarece Dobre s-a așezat lângă scaunul jurnalistului și a proferat amenințări de tip mafiot la adresa redactorului-șef și a ziarului. “Dacă vă mai luați de mine, în 24 de ore, kaput. Apoi intru la pușcărie și cu asta basta”, a încheiat deputatul PSD, după care a plecat.

“Pățaniile” fotoreporterului Gheorghe Neamțu de la cotidianul Flacăra Iașiului au început imediat după ce publicația la care el lucrează a început să dezvăluie matrapazlacurile unor oameni de afaceri certați cu legea după cum prezintă România liberă37 Este vorba de datorii la stat de peste 650 miliarde lei, de inginerii financiare în scopul fraudării statului român, la care se adaugă înființarea unui “serviciu de informații secret”, pentru monitorizarea oamenilor politici, de afaceri, aleșilor locali și magistraților. Pentru ilustrarea anchetelor, fotoreporterul a fost trimis, la sfârșitul săptămânii trecute, la sediul SC Trust Construcții SA, pentru realizarea mai multor fotografii. După ce paznicul a dat “alarma”, Gheorghe Neamțu s-a văzut flancat de trei indivizi, coborâți din mașina societății respective. I-a fost smulsă camera de fotografiat și a fost urcat, împotriva voinței sale, în autoturism. Dus la sediul firmei, a fost interogat, amenințat și forțat să dea o declarație, precum că nu va mai veni să pozeze la respectiva societate. Chiar și după eliberare, fotoreporterul nu a scăpat de probleme, deoarece i s-a făcut o vizită acasă, în mijlocul nopții, când i s-a adus aminte să nu facă sau să zică ceva, întrucât i se cunoaște adresa și poate fi “rupt în bătaie”. Redacția de la Flacăra Iașiului solicită sprijinul instituțiilor abilitate să ia măsurile ce se impun.

Dar atacuri vin și din lumea fotbalului; pe data de 30 aprilie 2007, dupa meciul Steaua-Middlesbrough, la indicațiile lui Gigi Becali, unul dintre bodyguarzii acestuia a lovit-o și a insultat-o pe reporterul Realitatea TV, Ana Maria Neagu. Pe 2 august, Alex. Nicodim, fotoreporter la Gazeta Sporturilor, a fost agresat de portarul echipei Steaua, Carlos.38

Bogdan Drăghici, fost funcționar public, în prezent ziarist la Gazeta de București, și soția sa, însărcinată, au fost atacați de trei indivizi. Drăghici a fost bătut cu pumnii și picioarele în cap până ce a rămas în stare de inconștiență. Drăghici spune că totul i se trage de la familia Geoană-Costea. “Trei indivizi au venit în fugă. Unul din spate, unul din dreapta și unul din față. I-au atacat în același timp. Au împins-o pe soție într-un gard viu și l-au luat pe fratele meu la bătaie numai cu pumnii și picioarele. Primul pumn a fost în figură și loviturile le-a primit numai în cap”, a declarat fratele lui, Mircea. El a povestit că Bogdan și soția sa, intenționau să cumpere o mașină, în Pipera, și incidentul s-a petrecut la ieșirea din magazin, în jurul orei 10.30. Martori, spune el, nu crede ca sunt. De pe patul Spitalului Universitar, unde tocmai i se făcuse o tomografie, Bogdan a spus că nu-și mai aminteşte mare lucru. “Mă simt destul de ciudat. Am auzit ce a declarat soția mea polițiștilor, dar nu m-a ajutat cu nimic”, a spus Drăghici. “Soacra lui Mircea Geoană, Margareta Costea, a încercat să se bage în conducerea Institutului Național de Administrație, unde eram director adjunct. Atunci am început sa fac o anchetă și am aflat că ea a falsificat un certificat de revoluționar. Ca urmare, în urmă cu șapte luni, am făcut un denunț împotriva ei. A intervenit ministrul de interne Vasile Blaga, care mi-a spus foarte clar să îl retrag. Am refuzat și am fost dat afară de la INA (Institutul Naţional de Administraţie). Am cerut ministrului ordinul de destituire, dar nu l-am primit nici pina azi. După aceea m-am întâlnit cu Margareta Costea care m-a amenințat direct”, a mai spus Drăghici. Mircea Geoană a declarat, conform ziarului Cotidianul39 că regretă faptul că Drăghici a fost bătut, dar a apreciat că politiștii care anchetează cazul ar trebui să ia în calcul și varianta unui control psihiatric al acestuia.

Alecu Racoviceanu, directorul cotidianului Gardianul, a fost “agățat” de procurorii DNA cu un dosar folosit ca instrument de șantaj împotriva libertății presei. Nu este pentru prima oară, se relatează în Ziua40 când magistrații, la ordinul Puterii, presează jurnaliștii incomozi. Unul dintre aceștia este și Alecu Racoviceanu, directorul ziarului Gardianul, un ziarist care a deranjat nu o dată prin dezvăluirile pe care le-a publicat de-a lungul timpului, demonstrând acte de corupție în care erau implicați procurori sau judecători, legăturile acestora cu cercurile politice, dar și cu lumea interlopă. Ca urmare, Racoviceanu a fost “agățat” cu un dosar penal.

Uniunea Sindicala MediaSind protestează față de modul în care Alecu Racoviceanu, directorul cotidianului Gardianul, a fost “agățat” de procurorii DNA cu un dosar folosit ca instrument de șantaj împotriva libertății presei. De asemenea, organizația precizează că situația ziaristului a fost adusă la cunoștința Federației Europene a Jurnaliștilor și Federației Internaționale a Jurnaliștilor. În continuare este redat conținutul comunicatului MediaSind, apărut în Ziua41:

“Uniunea Sindicală MediaSind protestează față de continuarea presiunilor făcute prin intermediul Justiției la adresa unor jurnalisti care deranjează Puterea. Acesta este și cazul lui Alecu Racoviceanu, directorul cotidianului Gardianul, jurnalist de investigație sub semnătura căruia au fost publicate până acum zeci de anchete ce vizau corupția din România, chemat la Departamentul Național Anticorupție, pentru a-i fi prezentat un dosar în care figurează ca urmare a unei plângeri penale făcute de un om de afaceri sirian, dosar tergiversat de aproape doi ani de zile.

U. S. MediaSind își manifestă dezacordul în ceea ce privește folosirea unor astfel de dosare ca instrumente împotriva libertății presei și ca mijloace de a pune botniță ziariștilor incomozi, cazul lui Alecu Racoviceanu nefiind primul de acest fel în România ultimilor ani.

Uniunea Sindicală MediaSind solicită încetarea acestor practici de tristă amintire și cere Departamentului Național Anticorupție, precum și celorlalte instituții cu atribuții specifice în domeniul luptei anticorupție să-si argumenteze cu seriozitate și profesionalism dosarele, indiferent dacă acestea vizează jurnaliști sau simpli cetățeni. În acest sens, și poziția Federației Internaționale a Jurnaliștilor este extrem de clară, Secretarul General al organizației, Aidan White, atenționând autoritățile de la București în nenumarate rânduri să înceteze presiunile împotriva jurnaliștilor și susținând că <<oricărui jurnalist, chiar dacă este acuzat într-un caz, trebuie să i se respecte prezumția de nevinovăție, mai ales de către oficialii Justiției>>.

Precizăm că situația în care se află directorul cotidianului Gardianul a fost adusă la cunoștința Federației Europene a Jurnaliștilor și Federației Internaționale a Jurnaliștilor, urmând a fi consemnată în <<Raportul de țară pe probleme mass-media>>, document pe care MediaSind îl transmite anual instituțiilor europene”. Președinte U.S. MediaSind, Cristi Godinac

Agenția de Monitorizare a Presei a prezentat pe 3 mai 2007 raportul FreeEx “Libertatea presei în România”. Atacurile îndreptate împotriva libertății presei au crescut în cursul anului trecut, iar la această acțiune “au pus umărul” politicieni și instituții ale statului. Concluziile nu sunt deloc optimiste: atacurile asupra presei s-au înmulțit, la fel agresiunile și amenințările îndreptate împotriva jurnaliștilor.42 Directorul AMP, Mircea Toma, a precizat că integrarea României în UE a însemnat un recul pentru libertatea presei. “Până la aderare autoritățile au fost grijulii. Ne putem aștepta la ce e mai rău de acum înainte”, a spus Mircea Toma, chiar de Ziua mondiala a libertății presei. Potrivit raportului, atacurile asupra presei au luat diverse forme de la deciziile Curții Constituționale privind reincriminarea insultei și calomniei, refuzul partidelor de a depolitiza cele două instituții publice de radio și televiziune, până la intimidarea jurnaliștilor prin arestări, dosare penale, chemări în judecată, agresiuni fizice și verbale. Autorii raportului FreeEx consideră că “cel mai grav caz al anului 2006” este cel al ziariștilor vrânceni Marian Gârleanu, corespondent în Vrancea al României libere, și Sebastian Oancea, corespondent al ziarului Ziua, învinuiți în februarie anul trecut de deținere și răspândire a unor informații secrete. Deși s-a arătat că informațiile nu conțineau amenințări pentru securitatea armatei române, situația ziariștilor nu s-a clarificat încă, “dosarul nu a fost înaintat de procurori în instanță, privându-i pe cei doi de dreptul de a se apăra”, se mai scrie în raport. De asemenea sunt trecute în revistă și situațiile în care presa a fost acuzată de corupție, cel mai cunoscut fiind cazul Gazeta, unde toată conducerea grupului local de presă a fost arestată la sfârșitul lunii octombrie 2007 sub acuzația de șantaj.

Raportul FreeEx vorbește și despre schimbările de pe piața proprietății media, apariția unor actori noi, consolidarea fenomenului de concentrare a presei, precum și despre faptul că mass-media sunt percepute tot mai mult ca un instrument de obținere a unor avantaje politice și economice.

3. Conflictul dintre politicieni și jurnaliști

Faptul că jurnaliştii sunt oameni ce asigură legătura publică şi permanentă între stat şi cetăţean, se uită prea des de către politicieni, iar respingerea lor cu violenţă nu face decât să dezvolte breşe artificiale între cele două entităţi.

Jurnaliștii au fost denigrați, înjosiți, desconsiderați de către politicieni. Spre exemplu, epitete precum “animale”, “bolnavi psihic”, “isterici”, “uscături”, “plebe”, vipere”, “măgari” nu fac parte, așa cum s-ar putea crede, din vocabularul unui “băiat de cartier”, ci sunt etichete pe care fostul președinte al Romîniei, Ion Iliescu, le-a lipit pe fruntea ziariștilor de-a lungul vremii, începând, în 1992, cu “măi, animalule!”.

Evenimentul zilei43 prezintă în martie 2005 o declarație a fostului președinte Iliescu din data de 24 ianuarie 2002, prin care unii jurnaliști ar fi bolnavi psihic. “Este o mai mare răspundere, uneori mai mare decât a unui politician, pentru gazetarul care are la îndemână un mijloc de comunicare și pe care-l folosește ca pe un instrument de incitare și de isterizare. Este mai periculos decât un glonte care lichidează o viață. Există persoane care deformează realitățile pentru a induce isterie în societate. Sunt unii care au o boală pur și simplu, o maladie din aceasta psihică, vor neaparat să deformeze, să caricaturizeze niște realități ale societății noastre. Trebuie izolați istericii, respectiv cei care au mentalități maladive și care au întreținut în ultimii 12 ani un climat tensionat.”

De asemenea, aflat la București, pe 25 mai 2001, Ion Iliescu este de părere că “jurnaliștii care aduc prejudicii unor persoane prin calomnie sau minciună trebuie să răspundă chiar și penal. Fiecare trebuie să răspundă, inclusiv pentru cuvinte, pentru afirmații, chiar si penal, când aduce prejudicii unor persoane prin minciuna, prin neadevăr, prin calomnie. Eu nu sunt pentru închisoare, dar nu poate fi nepenalizat un comportament iresponsabil.” Pe de altă parte, în același an, la Ploiești, pe 13 septembrie, Ion Iliescu consideră că “mass-media ar trebui să nu prezinte doar ceea ce este mizerabil. Trebuie dată o notă de normalitate vieții economice și sociale, iar opinia publică ar trebui să cunoască și exemplele de afaceri de succes.”

În afară de faptul că prezintă o imagine nefavorabilă a țării, Ion Iliescu consideră că presa deformează imaginea țării. “Prezentarea în mass-media doar a elementelor negative din societatea românească deformează imaginea țării. A trebuit, în toți acești ani, să plătim tribut acestei prezentări a României. De aceea străinii care vin pentru prima dată în România se așteaptă să găsească un fel de Somalia.” Această declarație a fost făcută la București în data de 15 octombrie 2001, cu ocazia Forumului presei române de pretutindeni.

Fleacurile sunt, în opinia lui Ion Iliescu, principalele subiecte pe care le abordează jurnaliștii și, totodată, dorește ca presa să aibă un rol educativ, după cum a declarat la Arad, pe data de 31 noiembrie 2003: “Învățați-vă să mai scrieți și de oameni buni, capabili, care reprezintă exemple de reușită. Nu vă ocupați numai de tot felul de fleacuri, de mizerii și de fenomene marginale din societatea românească. Vă rog, presă română, faceți opere de educație”.

La Câmpina, pe 18 noiembrie 2004, Iliescu face următoarea declarație cu privire la activitatea ziariștilor: “Se țin de fleacuri, mahala ordinară pusă pe paginile ziarelor. Am experiență de 15 ani. M-au frecat în fel și chip. Pe mine nu mă mai emoționează. Vorba aceea: “Câinii latră, caravana trece”, așa ca sa ne vedem noi de treabă”. Câteva luni mai târziu, pe 19 noiembrie 2005, în percepția lui Iliescu, unii jurnaliști sunt uscături: “E o diversiune și diversioniștii din presă i-am criticat, nu presa în ansamblu, ci anumiți oameni din presă, care se țin numai de provocări și diversiuni. Mi s-a părut total neavenită o reacție de solidaritate cu tot ceea ce este mai neprofesionist și negativ în presa română. Nu asta înseamnă solidaritate de breaslă. Breasla trebuie să știe să se debaraseze de asemenea uscături”.44

“Rolul tău de viperă devine tot mai evident”, remarcă Ion Iliescu, pe data de 14 martie 200545, adresându-se Corinei Dragotescu, redactor la cotidianul Adevărul, nemulțumit de un articol potrivit căruia unii membri ai PSD Dâmbovița l-au întrebat ce caută acolo.

Menținându-și comparațiile în lumea faunei, Iliescu îi percepe, în cursul aceleiași lună, pe 23 martie 2005, pe jurnaliști ca fiind măgari: “Ce, credeați că am mers ca inculpați acolo? Eu văd că sunt măgari în presă care zic “faza a doua, Iliescu va fi inculpat”. Pentru ce să fie inculpat Iliescu? Păi, da’ nu le e rușine acestor indivizi? Ei sunt beneficiarii Revoluției române, în care unii și-au asumat niște răspunderi deosebite și riscuri”. Atitudinea și-a menținut-o și când a fost întrebat de jurnaliștii mureșeni dacă nu îi pare rău că i-a făcut măgari pe jurnaliști: “Îmi pare rău că am jignit măgarii, care sunt niște animale frumoase”, a declarat Ion Iliescu, când se afla la Târgu-Mureș.

În august 2003, Iliescu a intrat în conflict și cu ziarul israelian Haaretz, acuzându-i pe jurnaliști că “au comis o fraudă” în legătură cu un interviu pe care l-a acordat publicației respective.46 Potrivit Haaretz, Iliescu a declarat: “Holocaustul nu a afectat numai populația evreiască din Europa. Mulți alții, inclusiv polonezi, au murit în același fel. În România perioadei naziste, evreii și comunisti erau tratați la fel. Tatăl meu a fost activist comunist și a fost trimis într-un lagăr. A murit la vârsta de 44 de ani, la mai puțin de un an după ce s-a întors (…)”. Afirmațiile sale au generat un conflict diplomatic între România și Israel, ulterior președintele arătându-se surprins de reacțiile vehemente ale oficialilor israelieni. Ca să iasă din încurcătură, fostul președinte a dat vina pe ziariști. “Președintele Iliescu l-a rugat pe redactorul de la Haaretz să-i trimită textul rezumat al dialogului, pentru a evita deformări posibile rezultate din condensarea textelor și traducerea lor. Atât jurnalistul, cât și conducerea ziarului israelian au ignorat această solicitare firească a interlocutorului și și-au permis să publice un text rezumat, rupt din contextul general al interviului, ceea ce a dus la deformarea pozițiilor exprimate de președintele României atât prin condensarea textului, cât și prin traducere. Prin aceasta, responsabilii ziarului au comis o fraudă, publicând un text prefabricat în redație, neaprobat de intervievat și, deci, nemaiaparținându-i acestuia din urmă, deformându-i spusele, ca și pozițiile bine cunoscute ale președintelui Iliescu”, preciza, la acea vreme, un comunicat de presă al președinției.

De asemenea, și din atacurile repetate ale fostului prim-ministru Adrian Năstase, precum și din declarațiile făcute, reiese că acesta a făcut o adevărată obsesie din nemulțumirea lui față de presa care nu laudă îndeajuns realizările guvernului și politica PSD. În timpul scandalului Armagedon II, spre exemplu, premierul Năstase acuză presa, conform Evenimentului Zilei47, că “se întoarce tot timpul spre lucrurile rele”. Acesta este, a adăugat acesta, un “comportament de maimuță”. Alta dată, premierul s-a supărat că mass-media, în loc să scrie despre întâlnirea sa cu premierul italian, s-a ocupat cu prioritate de “violuri palpitante”. Cu alt prilej, Adrian Năstase remarca “poteci pe creier” la unii ziariști. Dar, toate acestea pălesc însă în fața tendințelor guvernului de a controla presa, subliniate și în raportul de țară al Comisiei Europene. Iar ceea ce nu poate controla pare să devină automat, în viziunea premierului, inamicul “intereselor țării”.”

Fostul premierul se crede, mai departe, neînțeles de presă. Claudiu Lucaci, purtătorul de cuvânt al Guvernului României, este de părere că declarațiile fostului primu-ministru Adrian Năstase “au fost rupte din context”. Oficialul guvernamental explică, de fapt, că “este o supărare de-a domnului prim-ministru, rostită pe un ton mai vehement decât de obicei, pentru că o serie de succese ale actualei guvernări au fost ignorate de unele canale mass-media”. La rândul său, Mircea Toma, directorul Agenției de Monitorizare a Presei, a declarat: “Nu pot să mă abțin să nu fac un silogism: dacă investitorii străini din România vor răul acestei țări, atunci Adrian Năstase și guvernul său, care militează pentru venirea investitorilor străini în țară, nu vor binele României”. Nemulțumirea lui Adrian Năstase pleacă de la modul în care mass-media a prezentat ședința Consiliului Național al PSD, axându-se pe acoperirea marilor acuzați de corupție din partid, și nu pe “dezbaterea de idei”.48

Totodată, și pentru președintele Traian Băsescu victimele constante ale limbajului său sunt, fără îndoială, ziariştii.49 În luna iunie 2007 aflat la Mamaia, în timpul unei băi de mulţime, şeful statului s-a supărat că ziariştii îl urmăreau cu insistenţă. “Sunteţi de o nesimţire incredibilă. Sunt în timpul meu liber”, s-a adresat el jurnaliştilor care se ţineau după el prin staţiune. Nervii preşedintelui au fost însă solicitaţi la maximum în perioada referendumului pentru demiterea sa. Atunci i-a zis ziaristei Andreea Pană de la postul Antena 1 “păsărică” şi a făcut-o “ţigancă împuţită”. În particular, ce-i drept, într-o discuţie cu soţia sa, Maria Băsescu. Înainte îi smulsese şi telefonul din mână, invitând-o cinic să facă plângere la Poliţie. Nici în public însă nu se sfieşte preşedintele să jignească dacă nu îi place ce i se spune. Înaintea referendumului, aflat la Cluj, l-a numit “puiuţ de comunist” pe Darius Groza, un student în anul trei la Jurnalism, care îndrăznise să-i spună preşedintelui că este dezamăgit că nu şi-a ţinut promisiunea de a demisiona după votul din Parlament dat în favoarea demiterii sale: “Mi se pare că şi tu eşti un puiuţ de comunist”.50

“Lipsă mai mare de bun-simţ n-am mai văzut la un ziarist”, a fost o altă acuzaţie lansată în decembrie 2005 către un ziarist Mediafax, Doru Colgiu, care îndrăznise să-l întrebe pe şeful statului dacă a venit invitat sau neinvitat la o acţiune a Alianţei.51 Dar ziariştii nu sunt numai nesimţiţi pentru Traian Băsescu, ci şi plătiţi din bani furaţi. “Cât de moral este ziaristul care judecă pe toată lumea, dar este plătit din bani furaţi şi el ştie că e plătit din bani furaţi?”, a întrebat, retoric, şeful statului la o emisiune a TVR, în noiembrie 2005. “Întrebarea dumneavoastră demonstrează tupeul unor mafioţi! Mafia plăteşte şi întreabă: nu cumva şi dumneavoastră sunteţi…!?”, răspunde el întrebării adresate de un reporter de la Realitatea TV în legătură cu afacerile familiei Udrea-Cocoş.52 Cel mai rău a pățit-o însă reporterul Lucian Dindirică de la Realitatea TV. Aflat la Rast, zonă calamitată în urma inundaţiilor, în vara lui 2005, reporterul a îndrăznit să-l întrebe pe şeful statului de ce nu a venit mai devreme să-i vadă pe sinistraţi. “În spatele tău, care îl ai pe Vântu, cum plângi tu de mila oamenilor, băiatule?! Ştii câte sute de mii de oameni au rămas fără bani din cauza patronului tău? Lasă demagogia!”, a ripostat Băsescu.53

Aflat la Gala premiilor Clubului Român de Presă, în martie 2006, Traian Băsescu a afirmat despre presă, că “Cristian Tudor Popescu a acoperit toată otrava pe care o aveam pentru dumneavoastră”54 (despre presă, la Gala premiilor CRP – 17 martie 2006)

Dar Traian Băsescu e capabil să se adreseze și femeilor într-o manieră grosolană. În 2005, la bilanţul Poliţiei, Roxana Nica, reporter Antena 1, îl întreabă cum i se pare Poliţia acum. “În orice caz, mult mai frumoasă decât tine”55, răspunde mitocăneşte şi, mai ales, nejustificat, Traian Băsescu. Oana Sultănoiu, reporter al Realităţii TV, a primit şi ea o invitaţie de obraz gros din partea şefului statului. Întrebat de aceasta, la Timişoara, ce a învăţat la cursul de tehnici de resuscitare la care participase anterior la Spitalul Judeţean, Traian Băsescu a avut o replică ce a amuţit asistenţa: “Dacă te urci pe masă, îţi arăt ce-am învăţat”56. Danei Grecu (Antena 3) i-a admirat în vara lui 2005 calităţile de blondă şi s-a oferit, pe podul de la Mărăcineni, s-o angajeze la Cotroceni tocmai datorită acestor calităţi. Băieţii n-au însă parte de atâtea aprecieri. Ovidiu Zară (Curentul) n-a primit decât apelativul de “găozar”, din cauza unei întrebări adresate şefului statului după o şedinţă de bilanţ al SRI57. La fel a păţit şi Mircea Marian, fost ziarist la Adevărul, pe care l-a făcut “nerod” într-o discuţie cu mulţi jurnalişti de faţă, pentru că a întrebat în China despre solicitarea grupului Ilieşiu legată de condamnarea comunismului58.

Părerea lui Băsescu despre despre ziariştii care se cred “guru naţiunii”, în mai 2005: “ăştia-s geniali, dom’le! Cum i-a făcut cineva atât de funcţionali?! Se pricep la toate: politică externă, SF, fotbal, tenis. Eu nu sunt multifuncţional, a trebuit să apelez la serviciile secrete. (…) Nu vă lăsaţi convinşi de cei care cred că ei deţin portofoliul de inteligenţă al naţiunii!” Iar în martie 2006, întrebat fiind despre ascultarea telefoanelor ziariştilor, Băsescu a ripostat: “Vă credeţi atât de importanţi? Discutăm de informaţii de securitate naţională, domnule! Eu, când vă văd ducându-vă la televizor şi informând naţiunea că vă ascultă serviciile… Dragii mei, ce credeţi că aveţi voi în cap şi nu spuneţi pe gură?!”

Pe 3 iulie 2007, Traian Băsescu este intervievat într-o ediție specială transmisă timp de două ore de la Palatul Cotroceni. În cadrul acestei emisiuni, Traian Băsescu a afirmat că este gata sa furnizeze o listă cu zece ziariști care, “dacă nu ar fi politicienii, ar muri de foame”59. În opinia sa, presa este uneori mai avidă de spectacol decât politicienii. Părerea lui Băsescu e ca 80% dintre ziariști trăiesc “speculând, bârfind, umflând spusele politicienilor”. Mai mult, “90% dintre jurnaliști nu pot să creeze nimic, ci doar să suprainterpreteze” afirmațiile politicienilor. Nu dă publicității lista celor zece acum, ci “cândva, când o să mă supăr”. El este de părere că ziariștii sunt penibili atunci când interpretează drept atacuri la adresa guvernului observațiile sale pentru echipa de la Palatul Victoria. Șeful statului l-a numit “politruc” pe noul director general interimar al TVR, Alexandru Sassu, având în vedere că a trecut prin mai multe partide. Despre această funcție a spus că “este o aberație constituținală și legală”.

Pe 3 octombrie 2007, în timpul vizitei efectuate la Bruxelles, Traian Băsescu a fost rugat de jurnaliști să facă declarații pe tema moțiunii. Singura “declarație” a fost o întrebare “De ce?”, ca ulterior, seara, după ce s-au aflat rezultatele votului asupra moțiunii, să fugă de un grup de jurnaliști care l-au asaltat cu aceleași întrebări. “A, voi sunteți ziariști”, a constatat el, întorcându-le efectiv spatele și refuzând orice fel de comunicare60.

Fiica cea mică a președintelui, Elena Băsescu se arată, în schimb, tolerantă cu presa și nu se declară deranjată nici de presa de can-can și spune că încearcă să își asume statutul de persoană publică și să aibă o relație bună cu jurnaliștii, după cum arată Gardianul61 . „Tata are dreptul să aibă relația pe care o are cu presa pentru că are atâția ani de experiență politică în spate. Eu nu am dreptul să am o relație deteriorată cu presa deocamdată…“, a precizat Elena Băsescu.

În opinia fiicei mai mici a președintelui Băsescu, aceasta ar trebui să fie o scuză pentru comportamentul tatălui său – experința politică îndelungată, care să-i permită o relație de război permanent cu presa.

Chiar dacă, teoretic, președintele unei țări este figura, funcție simbol caracterizată de statismul său aparent. El nu creează imaginea simbolică pe care o încarnează toată țara, ci întruchipează fidelitatea, securitatea, continuitatea, tot trecutul, chiar și viitorul. El este, dacă nu drapelul național, cel puțin port-drapelul, totalizând fără greutate, fără construcție prealabilă aparența. Funcția sa este aceea de a asigura perenitatea ființelor și lucrurilor. Teoretic, el este marele Protector care face posibilă Istoria. 62

De la celebrul “Măi animalule!” a lui Ion Iliescu, la nemulțumirile lui Emil Constantinescu față de presă “securistă” care nu-l înțelege și față de analiștii care îl urăsc și caută orice prilej pentru a-l ataca, la reacțiile lui Adrian Năstase față de anumite cotidiane, puterea politică din România a considerat presa un inamic adesea mai importantă chiar decât opoziția. Iar efectele acestei atitudini s-au resimțit în mass-media.

România și-a structurat un peisaj mediatic atât de divers și de complicat încât alunecările într-o direcție au fost mereu compensate prin abordri adverse, nu numai atunci când este vorba despre instituții diferite de media dar, uneori, chiar în cazul aceleiași instituții.

Pe timpul mandatelor lui Ion Iliescu a fost impusă comunicarea de tip închis. Ea este caracterizat prin minimalism, rezerv și apel la un jargon specific, o frazeologie care poate să fie folosit în oricare domeniu de comunicare. Este o paradigmă caracterizată printr-un grad ridicat de predictibilitate. Fostul președinte se exprimă foarte rar în afara zonelor protocolare inevitabile, impuse prin natura funcției sale iar atunci când o face apelează tot la formule standard. Acest tip de comunicare a iritat media, care a vorbit despre o „limbă de lemn”, iar fiecare exprimare mai direct a șefului statului a fost un prilej neașteptat pentru comentarii și interpretări dintre cele mai diverse.

Atât fostul președinte Emil Constantinescu, cât și președintele Traian Băsescu folosesc comunicarea de tip deschis – chiar dacă cele două personalități politice sunt foarte diferite, exprimarea lor public poate fi subsumat aceleiași categorii. Președintele vorbește în public des, face „destăinuiri”, apasă pe pedala emoțională, dezvăluie culise, are abordări greu predictibile. Acest tip de comunicare lasă larg deschise porțile pentru atacuri media.63

Traian Băsescu dovedește prin atitudinea ostilă la adresa unor jurnaliști faptul că sistemul este mai puternic decât personalitățile. El face altceva decât să reproducă stilul foștilor președinți care vedeau în presă un adversar care nu-i recunoaște meritele, uitând peste noapte ghidul bunelor relații cu presa pe care părea că-l stăpânește integral în perioada alegerilor prezidențiale.

Atacurile sale repetate reprezintă o dovadă a faptului că Traian Băsescu trăiește din conflicte, din întreținerea unei stări de electoralitate permanentă, și preferă stările de tensiune pentru că de fiecare dată a câștigat de pe urma lor.

Concluzii

Acestea sunt câteva exemple de modalități prin care Puterea modifică legislația în favoarea sa, prin îngrădirea dreptului la liberă exprimare, precum și prin înăsprirea pedepselor pentru jurnaliști, precum și încercările sale de subordonare a jurnaliștilor în detrimentul opiniei publice. Rezultatul este dezinformarea și manipularea în avantajul politicienilor

Rapoartele Freedom House și ale Agenției de Monitorizare Academia Cațavencu arată ca de la an la an atacurile îndreptate împotriva libertății presei au crescut, iar la această acțiune “au pus umărul” politicieni și instituții ale statului. Concluziile nu sunt deloc optimiste: atacurile asupra presei s-au înmulțit, la fel agresiunile și amenințările îndreptate împotriva jurnaliștilor.

Mass-media constrâng responsabilii politici să se conformeze propriilor legi de funcționare. Ele îi forțează, așezați fiind sub controlul microfoanelor sau camerelor de luat vederi să construiască, să gestioneze sau să corecteze ”imagini publice”, care sunt adesea decalate față de personalități și față de comportamentele efective ale indivizilor în cauză. Mediile ordonă responsabililor politicii să se conformeze propriilor lor personalități.

Legătura dintre mass-media și viața politică este astăzi mult mai evidentă decât înainte. Comunicarea politică în sensul în care se exercită la ora actuală uneori îmbogățește dezbaterea, iar alteori o sărăcește.

Democrația ajută la impunerea unui echilibru între autorități și mass-media. Iar acest echilibru este păstrat atunci când nu se depșesc limitele proprii. Elementul central al stabilității unui sistem democratic este tocmai acceptarea (de către toată lumea – deci și de politicieni și de jurnaliști) a ideii că nu se pot schimba regulile jocului.

Nici mass-media nu poate stabili priorități sau răspunsuri (pentru că nu are legitimitatea de a lua decizii), nici politicienii nu pot avea pretenția să impună mass-media modul de reflectare a realității (fiindcă astfel încalcă drepturi elementare după care funcționeaz o pres liberă). Cu toate acestea, ambele zone doresc să își depșească propriul statut, pierzând din vedere publicul pe care și-l dispută. Iar acest public (alegătorii și, respectiv, consumatorii de media) este cel care își definește singur atât agenda de priorități, cât și modul în care percepe realitatea ce îi este prezentată de mass-media.

4 R.A., Pașcu spune că legea lui face din Romania “o țară și mai democratică, în Ziua, Nr. 2416, Marți, 28 mai 2002 http://www.ziua.ro/display.php?data=2002-05-28&id=91398

5 Hriban, Anca, Presa terfelită, în Ziua, Nr. 2384, Miercuri, 17 aprilie 2002

http://www.ziua.ro/display.php?data=2002-04-17&id=88445

6 D. E., Liberatea presei în România: “degradare clară” , în Ziua, Nr. 2471, Miercuri, 31 iulie 2002

http://www.ziua.ro/display.php?data=2002-07-31&id=96698

9 Dinescu, Ana, Presa din România în atenția SUA și UE în Ziua, Nr. 3133, Joi, 30 septembrie 2004,

http://www.ziua.ro/display.php?data=2004-09-30&id=158652

10 MediafaxBotniță pentru ziariști în Ziua, Nr. 3575, Joi, 16 martie 2006 http://www.ziua.ro/display.php?data=2006-03-16&id=195800

11 Bădulescu, Simona, Vinovată, presa! în 7 Plus, Joi, 16 martie 2006, http://www.7plus.ro/?arhiva=11/02/2008&cat=Arhiva

15 Savaliuc, Răzvan, Insulta si calomnia inapoi in Codul Penal, în Ziua, Nr. 3835, de luni, 22 ianuarie 2007

http://www.ziua.ro/news.php?data=2007-01-22&id=208

21 PRO TV – 30 octombrie 2007 – http://www.protv.ro/

22 Chişu, Lucian, 2004, Introducere in mass-media, Editura Fundaţia România de Mâine, București, p. 141 – 151

23 Amos News – Cenzura la Europa FM – 4 aprilie 2003 – Oglinda Television – http://www.oglinda.home.ro/art042042003.htm

28 Ulmanu, Alex, Presa, armă politică în 2004, în Evenimentul Zilei, Miercuri, 30 martie 2005, http://www.evz.ro/cautare/rezultate/Presa%252C+ca+arma+politica+in+2004/?id_domain=1

29 Patronii “cârnățari” distrug presa, în Jurnalul național, 29 martie 2005

http://www.jurnalul.ro/articole/48086/patronii-carnatari-distrug-presa

30 RomNet, 17 martie 2006 – http://www.romnet.co.ro/

32 Levant, Christian, Horia Traian George, Clubul mitocanilor, în Adevărul, Nr. 5461, Luni, 4 Februarie 2008, http://www.adevarul.ro/index.php?section=articole&screen=print&layout=print_articol&id=313535

33 Antonesei, Liviu, Președinte URR, 08.10.2004, Despre libertatea încătuşată, 8.10.2004 http://www.urr.ro/ro/documente/atitudini/2004.10.08-presa.shtml

34 Giurchescu, I, Europa Liberă, 6 mai 2003 http://www.europalibera.org/moldova/ro/archives/2003/05.ASP

35 B.T., Verdict în cazul Costinaș, în Evenimentul Zilei, Nr. 5056, Luni, 26 martie 2005, http://www.evz.ro/cautare/rezultate/Verdict+in+cazul+Costinas/?id_domain=1

36 RG, Redactorul-șef de la Ziua de Iași, amenințat, în Ziua, Nr. 3304, Vineri, 22 aprilie 2005

http://www.ziua.ro/display.php?data=2005-04-22&id=174598

37 Popa, Daniel, Jurnalist de la Flacăra Iașiului, tâlhărit, amenințat și sechestrat, în România liberă, Vineri, 8 aprilie 2005, http://www.romanialibera.ro/index.php?page=12&cautare_txt=Flacara%20Iasiului

38 Safta, Paula, Autoritățile și Steaua lui Becali, campioane la atacat presa, în Cotidianul, Vineri, 4 mai 2007

http://www.cotidianul.ro/index.php?id=10528&art=28187&cHash=55244fa67b

39 Ghidovăț, Georgeta, Dușmanul familiei Geoana, băgat în spital, în Cotidianul, Vineri, 12 mai 2006, http://www.cotidianul.ro/index.php?id=5223&art=12597&cHash=903797d115

40 Ghițeanu, Marian, Încă un dosar politico-penal împotriva unui jurnalist, în Ziua, Nr. 3893, Vineri, 30 martie 2007 http://www.ziua.ro/display.php?data=2007-03-30&id=218424

41 Cazul Racoviceanu, în atentia FIJ, în Ziua, Nr. 3896, Marţi, 3 aprilie 2007, http://www.ziua.ro/display.php?data=2007-04-03&id=218604

42 Stoleru, Bogdan, Jurnaliștii plâng doar o dată pe an, în Amos News , Joi, 3 mai 2007, http://2007.informatia.ro/3_Mai_Jurnalistii_plang_doar_o_data_pe_an-213138

43 Sergiu, Silviu, Iliescu își cere scuze măgarilor pentru că i-a comparat cu ziariștii , în Evenimentul Zilei, Vineri, 25 martie 2005 http://www.evz.ro/cautare/rezultate/Iliescu+isi+cere+scuze+magarilor/?id_domain=1

47 Tapalaga, Dan, Atacurile repetate ale primului-ministru la adresa mass-media demonstrează ca Adrian Năstase are un dinte împotriva presei independente, în Evenimentul Zilei, 16 octombrie 2002 http://www.evz.ro/cautare/rezultate/Adrian+Nastase/?id_domain=1

48 Oprea, Cristian, Atacurile repetate ale primului-ministru la adresa mass-media demonstrează ca Adrian Năstase are un dinte împotriva presei independente, în Evenimentul Zilei, 16 octombrie 2002

49 Iordache Apostol Monica, Ionașcu Daniel , Vin în birou la tine sã o facem, în Jurnalul național , 5 octombrie 2007

http://www.jurnalul.ro/articole/104814/”vin-in-birou-la-tine-sa-o-facem&#8221;

60 Iordache Apostol Monica, Ionașcu Daniel , Vin în birou la tine sã o facem, în Jurnalul național , 5 octombrie 2007

http://www.jurnalul.ro/articole/104814/”vin-in-birou-la-tine-sa-o-facem&#8221;

61 Castali Luminița, Elena Basescu se vrea președinte peste tinerii din PD, în Gardianul, Nr. 1596, vineri, 31 august 2007, http://www.gardianul.ro/2007/08/31/politica-c7/elena_basescu_se_vrea_presedinte_peste_tinerii_din_pd-s100325.html

62 Sfez, Lucien, 2000, Simbolistica politicii, Editura Institutul European, Iași, p. 22

63 Institutul Pro, Analiza Traian Băsescu, relația cu presa, mai 2005 – http://www.institutulpro.ro/analize/doc/analiza-basescu-relatia-cu-presa.pdf

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s