Timp de 7 zile voi posta câte un interviu – cei care au avut amabilitatea să îmi răspundă la întrebări (chestionare) au lucrat, “pe vremuri”, la cel mai cunoscut ziar din perioada comunista “Scânteia”. Cei 7 ziariști sunt: Mircea Bunea, Ilie Tănăsache, Victor Vântu, Ioan Erhan, Mihai Milca, Ilie Purcaru și Constantin Amariței. Interviurile au fost realizate în anul 2005. Unele fapte sunt mai mult sau mai puțin cunoscute, însă eu sunt sigură că vor reprezenta o lectură interesantă pentru dvs.
La ce publicaţii aţi lucrat în perioada comunistă?
Sunt inginer şi am lucrat în presă cu statutul de corespondent voluntar. Atunci erau corespondenţi voluntari care scriau din activitatea întreprinderii din care făceau parte, despre viaţa oamenilor, informaţii despre situaţia evenimentelor firmei şi a colectivului respectiv – în felul ăsta m-am remarcat şi ei m-au adus la ziar. Eu eram pe şantierele de construcţii şi m-au adus redactor – şef la ziarul „Constructorul”. Era de fapt un săptămânal specializat. După un an şi jumătate la „Constructorul”, am fost promovat redactor – şef adjunct la „România Liberă”, al doilea ziar al ţării, unde am fost redactor – şef adjunct pe probleme economice – agricultură şi industrie. După vreo 10 ani de muncă la „România Liberă”, am ajuns corespondent de presă în Bulgaria, corespondent Agerpres la început şi ulterior corespondent al presei noastre generale, (măsură care a introdus-o un secretar de partid). Am avut şansa să scriu în toată presa astfel. După 6 luni de muncă ca corespondent, care m-a făcut să mă întorc şi cu două cărţi despre Bulgaria, am ajuns redactor – şef la ştiri interne la Agerpres, când m-am întors în ţară, după un an şi ceva m-au solicitat la Facultatea de Ziaristică – singura facultate care era la Academia de partid şi unde am fost până la urmă şef de catedră, decan şi aşa m-a prins revoluţia. Iar tinerii de atunci nu erau atât de dornici să înveţe şi având un astfel de auditoriu, m-am retras.
Ce tipuri de reportaje aţi scris?
Eu nu am fost – să zic aşa – un mare reporter, am scris mai mult articole de analiză, pe probleme economice, dar sigur că am cochetat şi cu reportajul. Am avut o rubrică în revista „Magazin” care aparţinea – şi astăzi mai este – de „România Liberă” şi unde prezentam când plecam în străinătate, erau reportajele de călătorie şi am avut şi o rubrică de mare succes, – apăruse atunci o lege cu mărcile româneşti – „Cunoaşteţi mărcile româneşti?”. Şi am vorbit despre mărci ca „Faur” de pildă. În America se dă anual un premiu Pulizer. Şi pentru ziarişti şi pentru scriitori şi pentru alte categorii. Într-un an a primit o reporteriţă premiul Pulitzer pentru o serie de reportaje despre un mic drogat, pe care l-a urmărit şi l-a prezentat în presă ca pe o mostră de pericol pentru tineret. Pentru calităţile deosebite, de reportaj real, din viaţă, autentic, a primit acest premiu. Ca după un timp, să se audă că, de fapt, acel mic drogat, nu a existat, a fost inventat. Şi atunci s-a hotărât retragerea premiului Pulitzer pentru că nu era reportaj publicistic. Reportajul publicistic e din viaţă autentică, are întâmplări reale, nu se creează nimic, nu se adaugă nimic, ceea ce în reportajul literar se poate. Continue reading
Alice in WonderNet 
You must be logged in to post a comment.