Mistere şi lacrimi curg prin pădurea de pini
razele îmi usucă urmele
dau cu mâna
să ating
ramuri de cer
când sub pasul meu
se-ntoarnă luntrea cu năvodul plin de nori
săraţi sunt solzii lor cu piercing de noapte
şi amară privirea ochiului de cărbune
dulce e carnea de nor
iute e coada când stânci de apă spre mine azvârle
norii-mi mănâncă din palme
înoată prin valurile pământului
şi îşi iau avânt
să sară în coşul cu zări
Foarte frumoasa poezia!
Multumesc tare mult pentru apreciere!