Insulele plutitoare de pe Lacul Titicaca

Insule plutitoare? Parcă ar fi vorba de un roman scris de Jonathan Swift, dar pentru oamenii Uros aceasta este viaţa de zi cu zi. Acest trib mic de indigeni din America de Sud păstrează o mare parte a unei culturi care se întoarce în timp, cu milenii în urmă şi care trăiesc cu teama de a nu fi suprimați de către alte popoare, mai puternice şi mai numeroase.

Lacul Titicaca oferă protecţie. Izolat, şi la o altitudine de peste trei mii de metri deasupra nivelului mării, lacul oferă – pur si simplu printr-o izolare relativă a acestuia (chiar şi pentru actualul și modernul Peru) – o oarecare protecţie față de o eventuală atenție nedorită. La un moment dat, un membru al acestui trib a avut ideea minunată de a folosi trestiile care cresc din belșug pe malul celui mai mare lac (în volum) din America de Sud într-un mod care să le asigure siguranța.

Stuful este suficient de maleabil încât să poată fi uscat, să se facă snop și să se înjghebeze un fel de bărci-insule care plutesc destul de bine. Cu puțină imaginație, membrii tribului Uros au văzut chiar posibilitatea originală de a se folosi de aceste bărci ca de niște domicilii, în cazul în care ar fi trebuit să părăsească urgent uscstul. Deși la început tribul număra câteva mii de membrii, acum mai sunt în jur de cinci sute de persoane care au ales să trăiască în aceleași condiții antice, făcând totuși unele concesii lumii moderne. În mod tradiţional, există pe lac patruzeci insule, dintre care o insulă mai mare, care reprezintă punctul central al comunităţii.

Insule Tortora sunt create manual, din stuf, cu multă meticulozitate, şi reprezintă un habitat în continuă dezvoltare pentru tribul Uros. Deşi stuful utilizat pentru insulă nu este la fel de migălos “ţesut” ca cel folosit pentru bărci, ”construirea” de insule reprezintă un volum de muncă enorm pentru oamenii din acest trib. Insule trebuie să aibă mai mulţi metri grosime, pentru a sprijini casele ce aparțin acestor locuitori ingenioși.

Tortora este o insulă împletită din rădăcini, care formează un strat dens (de până la doi metri grosime), în partea de sus a insulelor care se dezvoltă. ”Ancora” este asigurată de bușteni imenși care se află pe fundul lacului, iar frânghii rezistente fac legătura între acești bușteni și insule, care le asigura stabilitatea. Și totuși, stuful putrezește, iar locuitorii insulelor trebuie să îl înlocuiască în mod constant. Fiecare insula trebuie să treacă prin acest proces de cel puţin patru ori pe an – chiar și mai mult atunci când este sezonul ploios. Dar, există și o recompensă pentru toate aceste lucrări, deoarece fiecare insulă are o durată de viaţă de aproximativ treizeci de ani.

Stuful reprezintă și la propriu și la figurat fundaţia comunităţii insulei, și este important atât pentru economia tribului Uros, dar și pentru sănătate, fiind un bun medicament. Din rădăcina stufului se extrage iodul, care este folosit pentru o gamă largă de afecțiuni. Stuful se poate înfășura în jurul corpului dacă există zone dureroase, iar floarea de stuf este de asemenea folosită pentru o ceaşcă de ceai.

Ca multe culturi unice în întreaga lume, și cultura Uros este în pericol de asimilare. Cei mai mulți dintre membrii tribului Uros vorbesc aymara. Deşi numeric este un popor mic, Uros-ii par să se fi adoptat aspectelor societăţii europene, care le convine. Mulți dintre ei utilizează panouri solare pe case pentru televizorul care funcțioază alături de alte aparate electronice. Cea mai mare dintre insule are un post de radio care difuzează emisiuni timp de câteva ore pe zi, iar conceptul de educație într-un mod public pentru copii este reprezentat sub forma a două şcoli. Cu toate acestea, cultura Uros trebuie păstrată, iar una dintre cele două școli oferă în întregime învățături tradiţionale.

O bucătărie modernă nu există pe insulă, dar apare întrebarea: cum pot găti locuitorii acestor insulițe făcând un foc ce le-ar putea distruge domiciliile? S-a găsit o soluție și pentru această necesitate: se adună o gramadă de pietre destul de mare pentru a se face foc în vârful său, fără să existe vreun pericol de a incendia insula.

O altă întrebare este cum își asigură acest trib iginea insulelor? Sunt totuși câteva sute de persoane care trebuie să răspundă chemării naturii. Membrii tribului Uros s-au gândit și la acest aspect și au meșterit insulițe mult mai mici, chiar în imediata apropiere a insulei pe care locuiesc, iar acestea sunt folosite doar în acest scop. Deşeurilor sunt absorbite de stuf şi servesc viitoarelor recolte.

Economia tribului trebuie susținută prin atragerea a unui număr cât mai mare de turiști care să fie interesați de vizitarea acestor insule unicat. Mai multe familii au câte o cameră de oaspeți rezervată celor care doresc să rămână peste noapte, iar pentru turiști există și un dans tradițional, dar și un veșmânt tradițional pe care oaspeții sunt invitați să îl poarte cu această ocazie specială.

Sursa: kuriositas.com