primele cuvinte au fost spuse la facerea lumii
apoi s-a lăsat tăcerea
atât de departe, dincolo de noi,
lumea trăiește și moare
fără păreri de rău
trecând peste mine, trecând peste noi
fără limite, fără sunet
m-am lăsat în genunchi
și m-am rugat în întuneric
dar nimeni nu mi-a răspuns –
nici măcar ecoul.
mâinile mi-au amorțit cu palmele deschise așteptând un sărut
dar valuri de ceață mi-au atins degetele înghețate
în primele raze ale dimineții de mai
prelinse de pe vârfurile munților
atunci am privit spre mine, am privit spre noi
în apă de râu
și am gustat împlinirea
cu aripi larg întinse înotând printre copaci subacvatici
unde lumânări aprinse sunt făcute din nisip
Alice in WonderNet 
Frumos. . .
Multumesc tare mult 🙂
Dacă strigi şi nu te aude nimeni, nu spune că lumea este goală…
Dacă te rogi şi nu-ţi răspunde nimeni, nici măcar ecoul, nu spune că Ruga a fost în van, contează că Tu te-ai rugat, iar ruga este cea mai înaltă comuniune cu Dumnezeu, dar şi cu tine însăţi…
Primele cuvinte au fost rostite la Facerea lumii, iar din facere se nasc Intercuvintele…
Nu, cuvintele nu se scriu singure, le scriu degetele încărcate de sevă, când ai fruntea tatuată cu fulger, şi o plantă răsărind din piept, şi da, cuvintele sunt ecoul nostru, sunt sămânţa pe care am sădit-o în noi şi nu trebuie decât să aşteptăm să încolţească, iar dacă nu încolţeşte, înseamnă că nu ne-am făurit destul…
Nu, nu este de ajuns să privim în noi, trebuie să privim cu alţi ochi decât ai vederii…