Cele mai multe fete de vârsta ei doar se joacă cu stilourile, dar Ruby Dickinson, din Țara Galilor, a făcut un pas mai departe. Se pare că fetița va deveni cel mai tanar artist din lume în tatuaje, după ce a învățat ”meserie” de la tatăl său, Blane, care are un salon de tatuaje. Blane, de 36 de ani, a comandat un ”stilou” cu cerneală, proiectat special pentru mâinile micuțe ale fiicei sale, iar Ruby va primi de ziua, în octombrie, un set de tatuaje în miniatură.
În prezent, fetița ia lecţii de tatuaje după grădiniţă, și practică ”desenul” cu un kit de jucărie la magazinul tatălui ei.
Dickinson speră ca Ruby să bată recordul canadiancei Emilie Darrigade, care a tatuat parțial un fluture pe braţul tatălui ei, la vârsta de cinci ani. Scopul este acela ca Ruby să-i tatueze tatălui său un mesaj pentru ziua sa de naștere când acesta va împlini 40 de ani. “Eu am 70 la sută din corpul meu deja acoperit de tatuaje şi mesajul va fi unul micuț, așa ca am nu sunt prea îngrijorat de rezultat.”, a mai declarat tatăl. Și deși speră ca Ruby să aibă o carieră în arta tatuajelor, Dickinson o va lăsa pe fetiță să facă propria ei alegere.
Sursa: dailymail.co.uk
You must be logged in to post a comment.