Furtuni de nisip uimitoare

Sursa: cafeterra.info

“Se lăsă o zăpuşeală insuportabilă, oamenii şi animalele se înăbuşeau. Nu le ajungeau aerul să respire, părea că văzduhul se ridicase şi dispăruse odată cu pâcla brun – roşiatică ce acoperise orizontul.

Peste o jumătate de oră se năpusti un adevărat “vânt de foc”.  Ascunşi cu capul sub pelerine, lipiţi de pămînt şi cămile, oamenii se înăbuşeau. Inima bătea să-mi spargă pieptul… capul mă durea îngrozitor, gura şi gîtlejul mi se uscară şi-mi părea acoperit cu răni. Nu-mi ajungea aerul, aveam senzaţia că peste o oră nisipurile ne vor asfixia inevitabil” – aşa descria un călător rus o furtună de nisip în deşerturile Africii de Nord.

Furtuna de nisip – simunul – e aureolată de o tristă faimă încă din timpuri străvechi. Nu în zadar a fost denumită astfel – în traducere simun înseamnă veninos, otrăvitor.

Trebuie spus că multe din istoriile despre simuni exagerează pericolul furtunilor de nisip în deşerturi. Totuşi este evident faptul că acest vânt e foarte primejdios. Purtată de vânt, pulberea măruntă de nisip pătrunde în urechi, în ochi, în gât, în plămâni şi poate provoca asfixierea. Vântul dogoritor usucă epiderma și provoacă o sete cumplită.

Cauza furtunilor de nisip? În primul rînd, multe din aceste furtuni apar datorită cicloanelor care trec pe deasupra deşerturilor – furtunile ciclonice. O altă cauză – nisipurile încinse pînă la 70-80 de grade încălzesc puternic aerul de la suprafaţa solului; masele de aer încins se ridică, iar în locul lor se îndreaptă cu viteză foarte mare curenţii de aer rece şi dens din zonele alăturate. Astfel se formează cicloane locale, ce provoacă furtunile de nisip.

Vânturile din pustiu dispun de forţe foarte mari, iar viteza lor depăşeşte uneori 30 de metri pe secundă.

În deşerturile Asiei şi Africii există încă un fenomen curios – vârtejurile de nisip. Acestea ating uneori dimensiuni foarte mari. Nisipul fierbinte încălzeşte aerul pînă la temperaturi de 50 de grade şi chiar mai mult. Aerul se avîntă vertiginos în sus. Dacă zonele alăturate dintr-un motiv sau altul sunt mai puţin încălzite, atunci aerul rece va începe să coboare, creând astfel vârtejurile de nisip.

Sursa: cahul.iatp.md

Fotografia care a șocat întreaga lume

Realizată în anul 1985, fotografia poate fi considerată ca fiind începutul a ceea ce astăzi numim globalizarea media, deoarece agonia tinerei Omayra Sanchez a fost urmărită de televiziunile din întreaga lume. În ciuda tuturor înregistrărilor de până atunci, această fotografie – de o realitate şocantă – a intrat în istorie ca fiind prima difuzare a durerii şi a morţii unei fiinţe umane.

Omayra Sanchez, în vârstă de 13 ani, a fost una din victimele erupţiei vulcanului Nevado del Ruiz din 1985, care a devastat satul Armero, Columbia. Omayra a stat prinsă timp de trei zile sub noroi şi apa, chiar pe locul unde fusese casa ei. Atunci când paramedicii, cu resurse limitate, au încercat să o ajute, au realizat că, din păcate, nu mai era nimic de făcut. Pentru a putea fi scoasă din acea capcană mortală, copilei i-ar fi trebuit amputate picioarele, dar lipsa specialiștilor ar fi dus la o moarte sigură.

Potrivit paramedicilor şi jurnaliştilor care i-au fost alături, Omayra a fost puternică până în ultima clipă a vieţii ei. Pentru trei zile, cât a durat agonia sa, ea s-a gândit tot timpul că se va putea întoarce la şcoală, sa-și continuie studiilei şi să-și reîntâlnească prietenii.

Fotograful Frank Fournier Omayra, cel care a surprins această imagine terifiantă a morții inevitabile, a călătorit în întreaga lume, generând controverse despre indiferența guvernului columbian față de victimele catastrofelor naturale.

Fotografia a fost publicată la câteva luni după moartea fetei, iar Frank Fournier a primit Premiul World Press Photo în 1986 pentru această imagine cutremurătoare.

Sursa: obviousmag.org

NASA: primele fotografii ale imensei pete de petrol din Golful Mexic

La o lună aproape de la dispariția platformei petroliere Deepwater Horizon (statul Louisiana) petrolul continuă să se reverse în apele Golfului Mexic. Pe data de 22 aprilie, 11 oameni au murit după ce platforma s-a scufundat,  în prealabil fiind zguduită de o puternică explozie. În prezent, puţul petrolier scoate în continuare ţiţei la 1.524 de metri sub apă, care se scurge în Golful Mexic. Cantitatea deversată atinge deja 5.000 de barili de petrol pe zi, o cantitate de cinci ori mai mare decât cea prevăzută iniţial, iar pata de petrol se întinde pe o suprafață de 900 de km. Din nefericire, catastrofa durează de suficient de multă vreme astfel încât pata de petrol este acum vizibilă şi din spaţiu.

În această perioadă mareea neagră a plutit în derivă spre nord-est de Delta Mississippi şi a ajuns în Insulele Chandeleur.

Pe data de 17 mai 2010, satelitul NASA (Moderate Resolution Imaging Spectroradiometer – MODIS) a captat aceste imagini în care se poate vedea clar o imensă pată de petrol, precum și o lungă ”panglică” de ulei care se continuă departe, spre sud-est.

În mod normal, petele de petrol nu sunt întotdeauna vizibile în imaginile surprinse din satelit. Un luciu subţire de petrol pe un fond deja întunecat poate fi imposibil de detectat. Cu toate acestea, pata de petrol se vede extrem de clar.

Sursa: earthobservatory.nasa.gov

Sursa: totallylookslike.com