Imensa floare de piatră din China

În China, în apropierea satului Jinfeng din Meilan, o mulţime de săteni se adună pentru a obţine o bucățică din ceea ce cred ei că este o floare de piatră, crescută în mod miraculos în urma ploilor abundente din zonă. Se pare că un bătrân din sat, în timp ce aduna lemne în adâncul pădurii, a făcut această descoperire și a anunțat pădurarii.

Floarea de piatră atragere atât de mulţi vizitatori, încât localnicii au construit un drum prin pădure pentru ca oamenii care doresc să vadă curiozitatea, să poată ajunge mai ușor.

Din păcate însă, există întotdeauna cineva care trebuie să dezamăgească: experţii au anunţat că “noua” floare, nu este nimic altceva decât o fosilă, una chiar foarte veche. Geologul Dr. Meng Youyan, după ce a studiat imaginile, a asigurat sătenii că ”floarea” este de fapt o rocă ce datează de 300 milioane de ani. Și se presupune că ploile abundente din ultima perioadă au provocat o alunecare de teren, dezvăluind această fosilă interesantă.

Și totuși, sătenii nu sunt atât de fraieri şi știu să dezvolte o afacere bună atunci când se ivește una: primarul satului, Meilan Ran Zaizhong, a declarat: “Este un cadou primit de la natură”, iar acesta deja face planuri pentru protejarea florii de piatră şi vrea să dezvolte o mini-industrie turistică în jurul florii preţioase.

Sursa: environmentalgraffiti.com

2 comments on “Imensa floare de piatră din China

  1. Daca nu ti-am zis pana acum, iti zic acusica:P : Ma bucur ca te interesezi de astfel de subiecte care ma pasioneaza si pe mine si, astfel, imi usurezi si mie munca de serci 😛
    Deci, chip ap da guud uork! 😀
    sanatate…

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s