Vulcanul St Helens, care se află în statul Washington, a devenit celebru în întreaga lume după ce a erupt pe data de 18 mai 1980.
Muntele a fost transformat până a devenit de nerecunoscut în nouă ore. Muntele St. Helen era recunoscut drept cel mai frumos munte al lanţului “Cascade Peaks”. De formă conică, acoperit cu zăpadă, se înălţa peste râpe împădurite, cu un lac limpede precum cristalul în partea de nord. În martie 1980, magma a început să urce în munte, despicându-l. Pe data de 18 mai, la ora 8:32 a.m., un cutremur puternic a făcut ca versantul de nord să alunece în vale, eliminând presiunea dinăuntru printr-o explozie laterală, în partea de nord, de forma unui evantai. Această explozie iniţială de opt minute a distrus 600 km2 de pădure.
Muntele a continuat să erupă până seara, cu puterea a 20.000 de bombe atomice similare celei de la Hiroshima. În aceste nouă ore, sfertul superior şi întregul vârf al muntelui au dispărut, lăsând în urmă un crater enorm de 1,6 km, larg deschis, de forma unei potcoave, iar înălțimea muntelui s-a redus de la 2950 m la 2550 m. Râpe adânci au fost umplute, materie în grosime de 760 m a fost depozitată pe fundul lacului şi râul care colecta apele de pe versantele de nord şi nord-vest ale muntelui a fost îngropat sub depozite cu o grosime medie de 450 m. În doar nouă ore regiunea devenise un peisaj lunar hidos şi lipsit de viaţă. 57 persoane au fost ucise.
Timp de 150 de ani evoluţionismul geologic a minimizat rolul evenimentelor catastrofice. Conform acestei gândiri, enormele schimbări geologice produse de această erupţie de nouă ore a unui vulcan minor ar fi avut nevoie de un milion de ani de schimbări treptate. Sursa: creationism.info.ro
Sursa: dalimunthe.com
You must be logged in to post a comment.