Devastatorul cutremur din Lisabona (1755)

Unul dintre cele mai mari cutremure din istorie a lovit Lisabona de ziua Tuturor Sfinților, în data de 1 noiembrie 1755. Întregul oraș a fost distrus, inclusiv vechea mănăstire Carmo.

Seismul cu magnitudinea de 9 grade pe scara Richer a zguduit orașul sâmbătă dimineața, la ora 9:30, provocând ruperea scoarței terestre. Cutremurul a fost urmat de o serie devastatoare de tsunami, iar incendiile au devorat timp de 5 zile clădirile care mai rămăseseră în picioare. Orașul a fost distrus într-o proporție de 85%.

Numărul exact al morților a rămas necunoscut, dar estimările se apropie de 100.000 de victime.

Tragedia a zguduit Europa. Lisabona era un oraş-port important, casa navigatorilor celebri din marea epocă a descoperirilor și unul dintre cele mai vechi orașe din lume. Cutremurul și incendiile care i-au urmat au distrus mai mult decât locuințe: au dispărut Palatul Regal, Opera, Catedrala și biblioteca, ce conținea 5000 de cărți. Au ars hărți și notele celor mai mari exploratori, dar și numeroase opere de artă.

Cei câțiva supraviețuitori ai dezastrului trăiau în corturi la marginea orașului, fiind mult prea traumatizați și îngroziți de această tragedie pentru a reveni în oraș.

Regele Iosif I împreună cu familia sa au supravieţuit cutremurului și au reușit să fugă din oraş, dar fobia regelui pentru spații închise nu l-a mai părăsit pentru tot restul vieții. Astfel încât curtea regală a ajuns să ridice un oraș de corturi unde a și rămas până la moartea regelui.

Viața în Lisabona a mers, în cele din urmă, mai departe. Cea mai mare parte a oraşului a fost reconstruită datorită energicului prim-ministru Marquis of Pombal. Planul său de acțiune se desfășura sub lozica – ”Îngropați morții și hrăniți pe cei vii!” Noua arhitectură i-a purtat numele – arhitectura pombaline. Clădirile din zona Baixa Pombalina aveau un aspect modern și sunt considerate a fi printre primele construcții din lume rezistente la un cutremur. Mănăstirea Carmo, care a fost fondată în 1389 și care se afla în centrul orașului, a fost lăsată în mod intenționat fără acoperiș, ca o mărturie a celei mai negre zile din istoria Lisabonei.