1.Chorophobia – Frica de a dansa
Chorophobia este frica de a dansa absolut orice: tango, breakdance, balet etc. De asemenea, orice situație sau eveniment care are legătură cu dansul poate reprezenta o cauză a declanșării sentimentului de frică. Acesta este în general asociat cu alte temeri, cum ar fi frica de mulțime sau de aparițiile în public. Chorophobia se poate baza pe caracterul unei persoane, care nu îi permite să devină prea emoționat sau prea agitat.
2 Agyrophobia – Frica de a traversa
Agyrophobia reprezintă frica de a traversa drumuri, autostrăzi sau străzi. Aceasta poate include chiar şi teama de drum în sine. Cei care suferă de această fobie simt anxietate extremă chiar și când amenințarea reprezentată de mașini nu este prezentă – spre exemplu, când șoseaua este complet pustie, târziu în noapte. Teama de a traversa nu trebuie confundată în schimb cu teama de autoturisme, în general. Persoanele care suferă de agyrophobia încearcă, pe cât posibil, să meargă de-a lungul drumurilor și aleg rute dintre cele mai ocolitoare, numai pentru a evita traversarea.
3. Ablutophobia – Frica de a face baie sau de a se spăla
Ablutophobia se manifestă în special la sugari şi la copiii mici. Mamele cunosc această fobie mai mult decât oricine altcineva, deoarece ele duc adevărate lupte cu micuții până reușesc să-i bage în cadă. Cu toate acestea, din moment ce aproape toţi copiii au această fobie la un moment dat, nu este diagnosticată de către specialiști decât cu excepţia cazului în care durează mai mult de şase luni. Copiii şi femeile sunt mai susceptibile de a suferi de această fobie decât bărbaţii. Persoanele extrem de emotionale în special sunt cele care dezvoltă această fobie. Deoarece în majoritatea culturilor se dă o mare atenție curățeniei corporale, această fobie poate declanșa un cerc vicios – bolnavul este batjocurit și apar sentimente de rușine, fobia agravându-se astfel.
4. Halitophobia – Frica de o respiraţie neplăcută
Halitophobia se poate manifesta ca halitosis delirante – în cazul în care persoana respectivă are convingerea că propria respirație este neplăcută, fără să existe o halenă reală, sau chiar ca sindromul de referință olfactiv – o afecţiune psihiatrică a unei persoane care este extrem de îngrijorată că mirosul corpului său este neplăcut. În general, bolnavul va cere sfaturi profesionale (la un medic sau la un stomatolog), chiar dacă el nu a avut niciodată curajul să ceară părerea unei alte persoane. În plus face aprovizionări constante de pastile de mentă sau de deodorante, pe care trebuie să le aibă la îndemână pe parcursul întregii zile și evită contactul cu alte persoane.
5. Hexakosioihexekontahexaphobia – Frica de numărul 666
Versetul biblic din Apocalipsă 13:18 indică faptul că numărul are legătură cu Anticristul, iar “numărul fiarei”- 666 – a cauzat multor persoane din comunitatea creștină teamă și anxietate. Frica intensă de numărul 666 (hexakosioihexekontahexaphobia) face ca oamenii să evite folosirea acestui număr în vreun fel. Cel mai cunoscut exemplu este numărul casei lui Ronald şi Nancy Reagan, când aceștia s-au mutat la Los Angeles în 1989. Adresa casei lor a fost iniţial 666 St. Cloud Road, dar cuplul a dorit ca numărul să fie modificat oficil în 668 St. Cloud Road. Iar în vara anului 2006, mai multe femei gravide și-au exprimat teama de a li se naște copiii pe data de 6 iunie, deoarece data lor de naștere ar fi fost 06-06-06. În afara culturii creştine însă, această teamă este luată în glumă, în special în filmele horror.
6. Nomophobia – Frica de a rămâne fără telefonul mobil
Aceasta fobie s-a ”născut” în Marea Britanie după ce un studiu a fost comandat de poşta britanică și a fost efectuat de o organizație de cercetători denumită YouGov, pentru a investiga temerile utilizatorilor de telefonie mobilă. Nomophobia este o abreviere pentru ”no-mobile-phone phobia.” Conform studiului, peste 50% dintre utilizatorii de telefonie mobilă devin excesiv de nervoși când își pierd telefonul, nu au acoperire în rețea, rămân fără baterie sau li se termină creditul (pentru cei care au cartelă pre-pay). Cu toate acestea, studiul a constatat faptul că nivelul anxietății a fost unul scăzut în comparaţie cu alte fobii reale, ceea ce indică faptul că termenul de ”fobie” este folosit cu ușurință în acest caz
7. Phagophobia – Frica de a înghiţi
Phagophobia este o dificultate pshihică de a înghiți, iar persoanele care suferă de această fobie sunt sănătoase fizic, acestea făcând analize și teste de laborator. Cu toate că phagophobia se poate confunda cu fobia sufocării, teama suferinzilor este aceea ca mâncarea să nu li se oprească în gât. Persoanele care au asemenea manifestări sunt obligate să bea o cantitate mare de apă care să le trimită, pur și simplu, mâncarea pe gât.
8. Somniphobia – Frica de a merge la culcare
În timp ce somniphobia poate fi întâlnită în fiecare film cu Freddy Kruger, ea este totuși o fobie reală. Suferinzii se confruntă în mod constat cu efectele negative ale lipsei somnului și au stări de anxietate și chiar atacuri de panică în timp ce stau în pat, așteptând să adoarmă. Unii medici consideră somniphobia a fi doar un simptom de anxietate generalizat, dar persoanele care suferă de această fobie îi contrazic, susținând că se simt foarte bine în timpul zilei.
Sursa: roadtickle.com
Pingback: Cele mai ciudate fobii din lume | WLE Daily News
Foarte interesant. Nu stiam de fobiile astea.
Ma bucur ca am venit cu niște informatii neștiute 😉