Într-o încercare de a “trezi leneșii bani ai oamenilor”, RaboDirect, o bancă online australiană, a sponsorizat un experiment special care poate îndeplini fanteziile financiare a sute de trecători – un copac plin de bani în viaţa reală. Evenimentul a avut loc într-un parc din Sydney, unde un copac a fost acoperit cu bancnote de cinci dolari, de la crengile de jos până la vârf. Oamenii au fost filmați în secret, pentru a vedea care este reacţia lor la o astfel de privelişte incredibilă.
Vă vine să credeţi sau nu, dar primele 100 de persoane care au trecut pe lângă copacul cu bani pur și simplu l-au ignorat. Unii dintre ei nici măcar nu au observat că este ceva ciudat cu acest copac, câțiva tineri care făceau jogging au privit copacul fără să se oprească, iar alți trecători s-au oprit doar să facă fotografii, dar au plecat cu mâna goală.
Dar, de îndată ce o persoană mai curajoasă și-a dat seama de posibilitatea de a-și umple buzunarele, a fost un comportament urmat imediat de către mulțime.
Unii au luat doar câte o bancnotă sau două, de pe ramurile mai joase ale copacului, în timp ce alte persoane au încercat, aruncându-și hainele sau umbrelele – să ajungă la bancnotele care se aflau mai sus pe crengi. Una dintre observaţiile cele mai interesante a fost altruismul mulţimii: persoanele mai înalte au oferit bancnote persoanelor mai mici de statură.
Experimentul cu acest copac cu bani a fost inspirat de așa numitul fenomen al banilor leneşi din Australia. Potrivit statisticilor, australienii au pierdut un total de 0.7 miliarde de dolari, lasand disponibilitatile in conturi ce bonificau dobanzi mici. RaboDirect a vrut să vadă modul în care oamenii reacţionează atunci când se confruntă cu posibilitatea de a maximiza câştigurile lor financiare.
Sursa: odditycentral.com
Pingback: Este adevărat: Banii chiar cresc în copaci! - Ziarul toateBlogurile.ro
tare!!! norocul loc ca nu a trecut niciun roman pe acolo, altfel experimentul lor se ducea de rapa, ramaneau cu copacul gol in cateva minute
eu sunt sigura ca daca ar fi trecut romani pe acolo, ar fi taiat copacul si plecau cu el in spate 😀