Un finalist rus a decedat la Campionatul Mondial de Saună din Finlanda

Campionatul Mondial de Saună care are loc anual în Finlanda s-a încheiat sâmbătă în mod tragic cu moartea unuia dintre finaliști, conform organizatorilor.

Cei doi participanți, concurentul rus Vladimir Ladyzhensky şi concurentul finlandez Timo Kaukonen au fost duși de urgență la spital, după ce participantul rus a leșinat, iar la scurt timp a decedat.

Vladimir Ladyzhensky și Timo Kaukonen

Concursul a avut loc în orașul Heinola, la 138 km nord de Helsinki, iar președintele organizatorilor, Ossi Arvela, a declarat că toate regulile competiției au fost urmate. Poliția se află la fața locului și a demarat o anchetă. Finlandezul Timo Kaukonen, care a fost campion anul trecut, se află sub supraveghere medicală.

Evenimentul, care a avut loc prima dată în anul 1999, cere participanţilor să reziste la o temperatură de 110 gr Celsius cât mai mult posibil.

Din fotografia realizată cu puțin timp înainte de leșinul lui Vladimir Ladyzhensky reiese căcei doi finaliști sufereau de arsuri.

Sursa: www.bbc.co.uk

2 comments on “Un finalist rus a decedat la Campionatul Mondial de Saună din Finlanda

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s