Cele mai periculoase 19 trasee rutiere din lume (1)

1. Col de Turini, Franţa

Situată la un km jumătate deasupra nivelului mării, trecătoarea Col de Turini se află în sudul Franței, în munții Alpi. Pe o distanță de 32 de km se desfășoară și Raliul WRC de la Monte Carlo, traseu care cuprinde 34 ”ace de păr” amețitoare și unde mașinile de curse ating viteze de 180 km/h. Col de Turini este unul dintre drumurile cele mai interesante de pe Pământ; a făcut subiectul chiar primului episod din Top Gear când prezentatorii au mers în căutarea celui mai mare traseu automobilistic din lume. În cel mai înalt punct, Col de Turini măsoară altitudinea de 1607 m.

2. Stelvio Pass, Italia

Situat în Alpii de Est în Italia, Stelvio Pass Road face legătura între Valtellina cu Merano și valea râului Adige. Acest drum trece prin munte și este situat la o altitudine de aproximativ 3 km deasupra nivelului mării. Drumul este deosebit de dificil pentru vehicule, din cauza curbelor în ac de păr – 48 la număr- , iar în unele puncte drumul devine extrem de îngust și aburpt. Cu o înălţime de 2757 metri, este cel mai înalt munte pavat care străbate Alpii de Est şi cel de-al doilea ca înălțime din Alpi, după Col de l’Iseran, ce măsoară 2770 m. Deşi nu este la fel de periculos precum alte trasee, este într-adevăr special. Trecătoarea este una dintre cele mai bune rute cu ace de păr continue din lume.

3. Autostrada Leh-Manali, India

Autostrada Leh-Manali este situată în India şi se întinde pe o lungime de aproape 500 km în munții Himalaya – cei mai înalt munte din lume, cu o altitudine medie între 3 şi 4 km deasupra nivelului mării. Din punct de vedere rutier este unul dintre cele mai complicate și dificile drumuri din lume, cu zăpadă, alunecări de teren. Drumul a fost construit şi este întreținut de către armata indiană.

4. Viaductul Puxi, Shanghai


Acesta este unul din cele mai aglomerate noduri rutiere din Shanghai, prin care mii de mașini trec în fiecare oră. Viaductul are cinci niveluri de poduri care fac legătura între două dintre cele mai aglomerate autostrăzi din oraș.

5. The Judge Harry Pregerson Interchange, LA

Acest nod rutier inaugurat în 1993 are 4 niveluri, se află în Los Angeles și este unul dintre cele mai complicate noduri din Statele Unite.

6. The Road of Death, Bolivia

North Yungas Road (de asemenea cunoscut și sub denumirea de ”El Camino de la muerte” – “Drumul Morţii” în spaniolă) este un drum de 70 de km, care face legătura între orașele La Paz si Coroico în Bolivia. Cunoscut pentru pericolele sale extreme, a fost botezat ”cel mai periculos drum din lume” în anul 1995 de către Inter-American Development Bank. Are o singură bandă de mers, curbe extreme, parapetele lipsesc cu desîvârșire, iar vizibilitatea este redusă. Ploaia și ceața, dar și noroiul îngreunează și mai mult accesul pe acest drum, plus că există pericolul prăbușirii stâncilor. Se estimează că între 200 și 300 de călători își pierd anual viața în această zonă. Deşi în prezent este mai puțin circulat, un număr tot mai mare de motocicliști se aventurează pe acest drum pentru adrenalină.

7. Russia’s Lena Highway, Autostrada Iadului

Ultimii 1000 de kilometri din autostrada federală rusă care face legătura între Moscova și oraşul siberian Yakutsk sunt denumiți “Autostrada Lena” (acest drum bizar are traseul paralel cu râul Lena). Chiar și în cazul în care noroiul nu acoperă drumul, tot este un drum dificil. Yakutsk este considerat unul dintre orașele cu cu cele mai joase temperaturi de pe pământ, în timpul lunii ianuarie media fiind de -42 gr C. Dar în timpul verii, drumul devine impracticabil ori de câte ori plouă, acesta transformându-se într-o groapă de noroi. Cu toate că trecerea devine aproape imposibilă, autovehiculele se chinuiesc să-l străbată, deoarece acesta reprezintă singura cale de acces spre Yakutsk.

8. Gravelly Hill Interchange, Birmingham, Marea Britanie


Gravelly Hill Interchange, poreclită și “Spaghetti Junction”, se află în Birmingham, Marea Britanie. Numele de “Spaghetti Junction” a fost inventat de Roy Smith, un jurnalist de la Birmingham Mail în anii 1970. Pe o suprafață de de 3000 m2, nodul rutier este format din 18 rute, iar 4 km de drum este înclinat. Cele 6 nivele sunt susținute de 559 coloane de beton care ajung la 24,4 m înălţime. Inginerii au propiectat 21 km de autostradă pentru cel mai complicat nod rutier din Marea Britanie. (va urma)

Citește și: Cele mai periculoase 19 trasee rutiere din lume (2)

Sursa: waze.com

3 comments on “Cele mai periculoase 19 trasee rutiere din lume (1)

  1. foarte interesant articolul. Insa dupa mine 6. The Road of Death, Bolivia ar trebuii sa fie pe primul loc, wow chiar e periculos drumul ala. Si ma mir cum de nu sunt in top si drumurile din Romania :)) …

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s