Universul va continua să se extindă pentru totdeauna

Cercetătorii agenției spațiale au folosit telescopul Hubble pentru a se apropia mai mult de ceea ce cred ei că ar conține energia care alimentează extinderea universului într-un mod din ce în ce mai accelerat. Astronomii au descoperit această forță misterioasă în anul 1998, dar nu au fost în măsură să spună ce reprezintă aceasta, cu excepţia faptului că este invizibilă şi că formează o “bucată mare din universul nostru” – aproape 72 % din dimensiunea sa. Aproximativ un sfert, 24%, este considerat a fi “materie întunecată”, care este, la rândul său misterioasă, dar mult mai uşor este studiată ”energia întunecată” din cauza influenței sale gravitaţionale. Restul universului, de doar patru procente, este alcătuit din “oameni, planete, stele şi tot ce este format din atomi”. Prin utilizarea unor imense lupe galactice, echipa internaţională de cercetători, condusă de NASA’s Jet Propulsion Laboratory din Pasadena, California, a concluzionat că distribuţia energiei întunecate este de așa natură încât universul nu se va opri din creştere. Studiul, publicat joi în revista Science, a constatat și că această energie va deveni în cele din urmă o energie irosită.

Sursa: uniquedaily.com

Legenda lui Bloody Mary

În folclorul contemporan, Bloody Mary este o fantomă sau o vrăjitoare care se spune că apare în oglindă atunci când numele ei este spus de trei ori (sau de mai multe ori, în funcţie de versiunea poveştii), de cele mai multe ori ca un joc la petrecerile în pijama. Alte poveşti similare folosesc nume ca Mary Worth, Mary Worthington, Hell Mary, Black Agnes şi multe altele.

În folclorul sau în cultura copiilor, „Bloody Mary” este un joc în care o fantomă cu acelaşi nume se spune că apare în oglindă atunci când este invocată. Cea mai des utilizată metodă prin care participanţii încearcă să o cheme este cea în care persoana trebuie să stea în faţa oglinzii pe întuneric (de cele mai multe ori în baie) şi să îi repete numele de trei ori.

Există mai multe variante ale ritualului. Unele dintre ele presupun Continue reading

Fosile vechi de 650 de milioane de ani, descoperite în Australia

Oamenii de știință au descoperit în Australia poate cele mai vechi fosile de animale și se pare că primele organisme au fost bureți primitivi care au trăit în recifele oceanului cu aproximativ 650 de milioane de ani în urmă. Astfel, fosilele descoperite sub un depozit glaciar reprezintă primele dovezi ale formelor corpului animalelor.

“Oamenii de ştiinţă au descoperit că animalele au apărut pe Pământ cu 90 milioane ani mai devreme decât era cunoscut”, a declarat cercetătorul H. Richard Lane.

Descoperirea demonstrează că animalele au existat pe Pământ înainte de era glaciară.

“Nimeni nu se aștepta că s-ar putea găsi animale care au trăit înaintea erei glaciare ş, probabil, din moment ce animalele nu au evoluat de două ori, ne confruntăm brusc cu întrebarea: cum o rudă a acestor animale a supravieţuit acestei ere “, a adăugat cercetătorul.

Folosind tehnici de specialitate special dezvoltate pentru acest proiect, cercetătorii încearcă să recreeze un model tridimensional al vietății.

Oamenii de știință au ajuns la concluzia că fosilele acestor organisme seamănă cel mai bine cu bureţii – simple filtre – care hrănesc animalele extrăgând hrana din apa ce curge prin canalele unui organism.

Această descoperire a fost publicată în revista Nature Geoscience, care a apărut pe data de 17 august 2010.

Sursa: discoveryon.info

Maimuța ofițer de poliție în Thailanda

În Thailanda, în districtul Sabri din provincia Yala, departamentul poliției locale a angajat o specie nouă de polițiști și anume maimuţe tibetane.

Maimuța poartă o uniformă specială de poliţie – sobră, dar și amuzantă; polițistul-maimuță joacă un rol benefic în îmbunătăţirea relaţiilor dintre șoferi și autorități şi ajută la fluidizarea traficului. Numele acestei maimuţe tibetane, în vârstă de doar 5 ani, este Sangtisuke (în limba thailandeză înseamnă pace).

În fiecare zi, un ofiţer de poliţie îl ia pe Sangtisuke în patrulare. Poliţistul Yutthapol Phromdao a afirmat că este foarte fericit să lucreze cu Sangtisuke, deoarece nu mai este nevoie să îi oblige pe șoferi să oprească pentru o inspecție. Șoferul chiar va dori să încetinească doar ca să vadă haioasa maimuță, unii șoferi chiar oprind să se joace cu ea și să-i facă fotografii.


Sangtisuke ajută de Continue reading

Cubul digital descoperă colecții de imagini

CubeBrowser este un cub cu afişaj digital pe toate cele șase fețe ale sale, care se conectează la baze de date online gen Flickr.com. Poate să navigheze prin mii de imagini, dar fotografiile sunt grupate în funcţie de tag-uri. Pe orizontală se schimbă imaginile, iar pe verticală se modifică tag-urile. CubeBrowser reprezintă o călătorie uimitoare prin tărâmuri ascunse în baze de date online şi oferă un mod unic de a naviga prin asocierile de tag-uri. Controlul aparatului se realizează prin efectuarea acțiunilor direct pe cub, și astfel se pot descoperi colecții de imagini într-un mod jucăuș.

Sursa: thepadrino.com

Un bătrân s-a dat într-un roller-coaster de 90 de ori într-o singură zi

Un bărbat în vârstă de 78 de ani a fost pasager al unui roller-coaster din Pittsburgh nu o dată, ci de 90 de ori într-o zi! Și astfel a ajuns cu numărul plimbărilor sale din viața sa la cifra incredibilă de 4000. Vic Kleman petrece aproximativ cinci ore pe zi într-un astfel de roller coaster, iar pentru prima dată s-a urcat într-un astfel de trenuleț în 1959. “Este distractiv. Nu încerc să depășesc niciun record”, a declarat Kleman. Duminica trecută, Vic Kleman a făcut 90 de ture consecutive în cinstea aniversării lui Jack Rabbit, roller-coaster care are o înălțime de 24 de m, dar înrăitul fan se mulțumește de obicei doar cu 20 de ture într-o zi obișnuită. Kleman, care locuieşte în Knoxville şi este membru al asociației American Coaster Enhusiasts, a spus că niciodată nu se plictisește de călătoriile sale. ”La fiecare plimbare este cineva nou lângă tine și așa ai cu cine sa vorbești tot timpul.”

Sursa: uniquedaily.com

Casa ridicată din ziare

Elis F. Stenman a început în anul 1922 construirea casei sale (Massachusetts, Statele Unite) ca toată lumea – cu un acoperiș, podele și o structură din lemn. Dar în momentul în care a ajuns la ridicarea pereților, Stenman a ales să folosească un material diferit de lemn și anume ziarul.

Pereţii, ușile, dar și mobilierul sunt realizați din aproximativ 100.000 ziare lăcuite; 215 straturi de hârtie au fost lipite între ele cu un adeziv produs în casă, din făină, apă şi coji de mere pentru a face panouri de 3 cm grosime pentru pereți.

Toată mobila, inclusiv un ceas, biroul, scaunele, este funcţională şi a fost realizată în întregime din hârtie. Singurele excepţii sunt un pian, care desigur că este îmbrăcat în hârtie, şi un șemineu. Casa a rămas intactă de peste 80 de ani, singurele îmbunătățiri fiind lăcuiri ocazionale. Interesant este faptul că pereții, dar și mobila pot fi lecturați, titluri ale articolelor precum “LINDBERGH HOPS OFF FOR OCEAN FLIGHT TO PARIS” fiind încă vizibile.

Deşi motivele pentru care Stenman a ales hârtia sunt necunoscute, a fost cu siguranţă o Continue reading

Demisia, domnule ministru Cseke Atilla!

UPDATE (18 august, 13:30): Surse medicale susțin că ministrul Sănătății, Cseke Atilla, și-a dat demisia după tragedia de la Maternitatea Giulești. Premierul Emil Boc nu o acceptă!

Ministrul Sănătății, Cseke Attila, a ținut astăzi o conferință de presă în care a dat detalii despre incendiul care a avut loc ieri seara la Maternitatea Giulești din București. Attila a calificat accidenul ca fiind “teribil”, “una dintre cele mai negre tragedii din istoria sistemului sanitar românesc”. De la Maternitatea Giulești au fost mutați 114 pacienți, dintre care 53 nou-născuți și 61 de paciente. Patru bebeluși au murit, trei în incendiu, la Giulești și încă unul la Spitalul Grigore Alexandrescu. Alți șapte bebeluși se zbat între viată și moarte, iar medicii luptă pentru a-i salva. Ministrul a spus că medicii, pompierii și polițiștii au dat dovadă de solidaritate. Attila le-a mulțumit tuturor celor implicați în salvarea pacienților de la Maternitatea Giulești.

“Ieri s-a demonstrat că putem să ne facem datoria”, a spus Cseke Attila.

Ministrul a trimis condoleanțe familiilor care au suferit pierderi în urma incendiului de la Maternitatea Giulești.

Sursa: știri.rol

Domnule Cseke Atilla,

Cum este posibil să spuneți ca ieri s-a demonstrat că vă puteți face datoria??? Dar sub ce formă v-ați făcut dvs datoria??? Vă refereați desigur la subsecretarul de Stat în Ministerul Sănătăţii, Raed Arafat. Dar domnule ministru… ieri unde ați fost? În loc să ajungeți măcar o dată cu pompierii la locul incendiului, acum transmiteți doar condoleanțe? În loc să inițiați imediat un fond din care să ajutați familiile care și-au pierdut copiii din neglijența medicilor și care au primit vestea că nici măcar nu îi pot înmormânta creștinește deoarece nu au fost botezați? Sistemul sanitar este la pământ! Mort și îngropat! Deja este sub pământ! Așa vă faceți datoria? Astăzi ar fi trebuit să vă dați demisia de onoare! Ieri, personalul medical a lăsat o oră copiii închiși în acel salon de reanimare deoarece PIERDUSERĂ cartela de acces și nu au făcut absolut nimic până la sosirea pompierilor! Cum este posibil așa ceva, domnule ministru? Cum este posibil să nu existe un sistem de alarmă împotriva incendiilor și detectoare de fum în aceste saloane, domnule ministru? Cum dotați spitalele din România, domnule ministru? Ce măsuri luați pentru îmbunătățirea sistemului sanitar, domnule ministru? Din decembrie 2009, de când ați fost investit în această funcție, ce ați făcut pentru sistemul sanitar românesc, domnule ministru?

Haideți să vă dau câteva exemple de influență ”benefică” pe care ați avut-o în aceste luni, domnule ministru:

– Ați desființat, din condei, supravegherea medicamentelor; drept urmare, peste 150.000 de euro pierduţi şi haos în sistemul european al medicamentului (Cotidianul – 19 iulie 2010)

– Ați modernizat două secţii ale Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, care au costat cât construcţia unui spital, adică 4 milioane de euro (Cotidianul – 13 iulie 2010 )

– Ați declarat pe data de 12 iulie, la Sibiu, că spitalele sunt înglodate în datorii de 170 de milioane de euro și că acestea vor fi achitate de guvern în luna august.(Cronica Romana – 12 iulie 2010) Au fost acestea achitate, domnule ministru? Pe de altă parte, însă, preferați spitalele private, discriminând spitalele de stat (Cotidianul – 9 iulie 2010)

– Ați finalizat procesul de reorganizare şi restructurare în Sănătate, în urma căruia au fost reduse 1.621 de posturi şi desfiinţate 233 locuri de medici rezidenţi neocupate (Adevarul – 8 iulie 2010)

– Ați retras aparatura din spitale, domnule ministru! Un număr de 55 de aparate EKG achiziţionate în anul 2008 de Ministerul Sănătăţii printr-un program al Băncii Mondiale vor fi redistribuite din cauză că au fost neutilizate sau folosite neadecvat! (Cotidianul – 2 iulie 2010)

– Bolnavii psihici nu vor mai beneficia de tratament gratuit, și medicii susţin că nici măcar înainte de 1990, când nivelul de trai din România era mult mai scăzut, nu s-a pus problema renunţării la tratament pentru aceste persoane. (Cotidianul – 16 iunie 2010)

– Ca urmare a colapsului sistemului sanitar românesc, 5.000 de medici au plecat deja în străinătate, se pregătesc alți 2.500! De ce? Pentru că, în luna iunie, un medic rezident avea 940 de lei salariu net. După reducerea bugetară a rămas și fără această sumă, domnule ministru! ( Jurnalul național – 2 iunie 2010)

– În luna mai erau 1.500 de farmacii în insolvenţă şi alte 400 în faliment: spitale mari din ţară riscă să intre în insolvenţă, iar Casa de Asigurări de Sănătate Bucureşti şi alte câteva din ţară sunt în incapacitate de plată. Puţinii medici români care au rămas în ţară nu îşi mai pot exercita profesia nici măcar la limita minim acceptabilă. (Realitatea TV –  14 mai 2010)

– Până la finele anului, se va reduce numărul de paturi din spitale cu 9.200 şi 150 de unităţi medicale nu vor mai primi autorizaţie. (Click – 11 mai 2010) Unde vor mai putea fi spitalizați bolnavii după aceea, domnule ministru?

Ați fost ”consternat” de “halul sistemului” de sănătate și ați afirmat că ”Nici Spiderman, nici Superman nu ar putea reorganiza sistemul sanitar în câteva luni”. Dar în aceste luni ce ați făcut concret totuși? (Gandul – 9 iulie 2010)

Știți, domnule ministru Cseke Atilla, că doctorii de la Spitalul Grigore Alexandrescu nu au acceptat să intervină chirurgical în cazul unui nou-născut de doar cinci zile, cu septicemie aflat la spitalul din Slobozia? Știți că în urmă cu o lună de zile, un doctor ortoped de la Spitalul Universitar a refuzat să opereze un seropozitiv din cauza asistentelor medicale? Ați luat vreo măsură pentru ca aceste refuzuri să nu mai existe? De când este opțional ca un doctor să hotărască cine trebuie să fie tratat și cine nu? (Adevarul – 17 august 2010)

Știți, domnule ministru, că un copil a murit duminică la spitalul din Oltenița după ce a fost internat pentru o plagă la picior și în loc să fie vindecat, a intrat în comă? Și că în luna iunie a acestui an un alt copil a intrat in comă dupa ce a fost operat de o tumoare în abdomen la Spitalul Grigore Alexandrescu din Capitală? (einformatii.ro – 16 august 2010)

Știți, domnule ministru, că în luna mai s-a deschis o anchetă și la Spitalul Județean de Urgență Vaslui, după ce o tânără a născut un copil mort, de 4 kg si jumatate, cu toate că fătul a avut o dezvoltare normală, fără probleme până la 9 luni? Sunt cazuri numeroase de malpraxis, iar despre multe probabil nici nu se află, deoarece sunt mușamalizate!

Care sunt măsurile luate de dvs, domnule ministru Cseke Atilla? Așa considerați dvs că vă faceți datoria? Din moment ce nu sunteți capabil să luați măsurile necesare să scoateți sistemul sanitar românesc din criză, atunci recunoașteți acest lucru și lăsați în locul dvs un ministru compentent! Domnule ministru Cseke Atilla, măcar în memoria bebelușilor care și-au pierdut viața din cauza colapsului sistemului nostru sanitar, dați-vă demisia de onoare!

Fotografie din salonul de terapie intensivă care a ars în maternitatea Giuleşti (adevărul.ro)

Un cuplu britanic ”a dat naștere” unui robot-copil

Vă mai aduceți aminte de Pinocchio? Ei bine, vremurile au trecut, iar bucata de lemn însuflețită a fost înlocuită de componente tehnologice de ultimă oră. Iar acum faceţi cunoştinţă cu Aimec și cu ”părinții” săi, Tony şi Judie Ellis, o ”familie” fericită care trăiește în sud-estul Angliei. Aimec se joacă în jurul casei care a fost construită în secolul la XVIII-lea, râde, glumește dar și caută diverse informații pe internet, după care le povestește părinților săi ce a descoperit interesant, exact la fel ca un copil adevărat.

Aimec poate imita voci ale unui robot de.. epocă, poate chiar să și sforăie când este dus la culcare, dar se și trezește imediat dacă îl scarpini ușor.

”Părinții” dețin o companie specializată în robotică denumită Conceptioneering şi au făcut avere datorită unui joc numit World Cube. Tony este de părere că Aimec ar putea fi lansat pe piaţă într-un an sau doi, la incredibilul  preț de numai 300 de dolari.

Sursa: omgshots.com

Hramul Bisericii Jandarmeriei Montane – Regele Carol I – din Sinaia

Astăzi a fost sărbătorit hramul Bisericii Jandarmeriei Montane – Regele Carol I – din Sinaia, biserică ce poartă hramul Sfinților Martiri Brâncoveni. Acesta este așa-numitul ”hram de vară”, deoarece lăcașul poartă și hramul celor doi arhangheli, Mihail și Gavril și care se sărbătorește pe 8 noiembrie. Preotul care slujește aici, părintele Benone Tănase, preot militar la Centrul de pregătire a cadrelor jandarmi montani Sinaia, este un preot cu mult har, dedicat cu trup și suflet bisericii în care slujește de când a fost înălțat lăcașul de cult, în anul 2008. Această biserică, mai puțin cunoscută din punct de vedere turistic, se află în cartierul Cumpatul, în apropierea Casei memoriale „George Enescu”. La slujbă au fost invitați cinci preoți – preotul Vasiliu Ștefan, preotul Eugen Balog și preotul Daniel Coțoapă (de la biserica Sf Ilie – Sinaia), Ion Grosu (de la biserica Sf Constantin și Elena din Poiana Țapului) și preotul Iulian Barbu (de la biserica Sf Gheorghe din Zamora, Bușteni). Căldura sufocantă nu i-a împiedicat pe zecile de credincioși, dar și jandarmi, care pentru câteva ore s-au detașat de misiunile lumești pentru a fi mai aprope de cele sfinte, să participe la slujbă, iar la final au fost servite mâncăruri sfințite, oferite de către reprezentanții bisericii.

Biserica Ortodoxă Română a trecut în rândul sfinţilor pe domnitorul Constantin Brâncoveanu, al cărui sfârşit tragic este asemănător cu cel al martirilor din primele veacuri creştine: uciderea prin tăierea capului. Alături de el si-au pierdut viața și cei patru fii ai săi, dar și credinciosul său vistiernic, Ianache Văcărescu, deoarece nu au vrut să se lepede de credința strămoșească.

Continue reading

Copacul Sângele Dragonului

Dragon’s Blood Tree (Dracena Cinnibaris), se află pe insula Socotra, insulă considerată o bijuterie a Terrei, iar biologii sunt de părere că 240 din cele 800 de specii de plante sunt endemice, adica sunt unice. Dar cel mai bizar copac de pe insulă este Copacul Sângele Dragonului, al cărui rășină de culoare roșie se scurge din trunchi atunci cand este “rănit”. Copacul este o relicvă din trecutul îndepărtat al Pământilui, iar răşina colectată din crengile sale era foarte preţioasă în trecut, fiind folosită ca pigment pentru vopseluri, pentru tratarea dizenteriei şi a arsurilor, colorarea sticlei, dar și în ritualuri magice.

Continue reading

Jupiter a înghițit o planetă de 10 ori mai mare decât Pământul

Oamenii de știință sunt de părere că Jupiter, cea mai mare planetă din sistemul nostru solar și care este de 120 de ori mai mare decât Pământul, și-ar fi putut câștiga o poziție dominantă după ce a ”înghițit” o planetă mai mică.

Cercetătorii susţin că nucleul planetei Jupiter a fost spulberat într-o coliziune cu o planetă de zece ori mai mare decât Pământul. Planeta mai mică ar fi fost aplatizată în urma coliziunii cu atmosfera jupiteriană şi s-ar fi prăbuşit către nucleul planetei, conform unui raport dat publicității de New Scientist.

Potrivit oamenilor de ştiinţă, planetele din sistemul solar au fost create prin ciocniri ale unor mici planete care orbitau în jurul Soarelui.

În urma coliziunilor planetelor mai mici, acestea s-au contopit şi au format planetele mari. Spre exemplu, Pământul şi Luna sunt rezultatul unei coliziuni gigantice între două planete de mărimea lui Marte și Venus, au mai afirmat cercetătorii.

Sursa: phenomenica.com

Tatuaje de pe vremuri

Tatuajul este o formă de artă, aparută cu mii de ani în urmă. Acesta se realiza la început cu ajutorul unor ustensile din os, care aveau aspectul unor dălți zimțate. Tatuajul este practic introducerea de tuș într-un strat superficial al pielii, astfel putându-se crea diferite motive. Deși la început tatuajele aveau rolul de a marca funcția unui individ într-un trib, acesta a fost preluat de europeni și de alte națiuni, modificându-i funcția într-una artistică. Bineînțeles că tatuajele din zilele noastre nu se pot compara cu cele de pe vremuri, dar și acelea, după cum veți vedea, erau interesante.

Continue reading

Cele mai periculoase 19 trasee rutiere din lume (2)

Continuare pentru:  Cele mai periculoase 19 trasee rutiere din lume (1)

9. Russian-Georgian “Military” Mountain Roads

Atunci când șoseaua nu este acoperită de zăpadă, atunci este acoperită de un strat gros de noroi. Aceste drumuri cu zăpadă sau noroi ar înghiţi, probabil, o mașină, dar localnicii conduc mașinile Lada în mod obișnuit, fără să fie afectați în vreun fel. Drumul se află în munţii Caucaz, și este folosit în special de către armata rusă – de aici poate și explicația lipsei unei denumiri oficiale. Suprafaţa denivelată împreună cu problemele datorate zăpezii fac ca acest drum să fie aproape inaccesibil pe timpul iernii. Și totuși, drumul, cu toate că este rar folosit, face legătura între Rusia şi Georgia, având o importanţă strategică pentru ambele ţări.

10. Guoliang Tunnel Road, China

Magnificul tunel rutier din munţii Taihang a fost construit de către 13 localnici în frunte cu şeful lor, Shen Mingxin, şi a durat aproximativ cinci ani pentru a fi terminat. Mulți săteni și-au pierdut viaţa în Continue reading

Cea mai mică fetiță din lume măsoară 55 cm

Charlotte Garside adoră să se joace cu păpușile, ca orice fetiță la vârsta de doi ani. Dar, la înălțimea de doar 55 cm, este mai micuță chiar și decât păpușile sale. Fetița locuiește împreună cu familia în apropierea orașului Hull, Marea Britanie și are o formă rară de nanism primordial, care afectează doar 100 de oameni din lume. Charlotte măsoară doar jumătate din înălțimea pe care ar fi trebuit să o aibă la vârsta ei, iar părinții nu știu dacă fetița se va dezvolta mai mult de atât.

Sursa: uniquedaily.com