Fecioara de Cristal din Peștera Actun Tunichil Muknal

Descoperită în anul 1989, această peșteră din jungla rezervației naturale Tapir Mountain este accesibilă doar după multe ore parcurse cu jeepul plecând din San Ignacio, Belize (America Centrală), și încă o oră de mers pe jos străbătând jungla și râuri. Aceasta este calea de acces în peștera Actun Tunichil Muknal sau pe scurt ATM. Pentru a ajunge în peșteră trebuie să înoți în interiorul său, iar apoi trebuie parcurs un alt kilometru prin albia râului.

Parcurgând încă un kilometru jumătate prin interiorul peșterii, după ce se trece de niște bolovani gigantici și câteva caverne, din care una cunoscută sub numele de ”Catedrala”, se ajunge în partea din spatele a peșterii unde au fost descoperite câteva schelete, victime ale sacrificiilor ritualice făcute de către maiași pentru zeii lor în urmă cu peste o mie de ani.

Victimele sacrificiilor erau atât copii – cel mai mic în vârstă de un an – cât și adulți. Patru dintre schelete sunt copii cu vârste cuprinse între 1 și 3 ani, înghesuiți în crevase și mici nișe. Alte schelete aparțin unui copil de 7 ani și al unui adoloscent de 15 ani – care se pare că au fost legați unul de celălalt înainte de a muri – altul de 20 de ani; restul adulților aveau vârste între 30 și 45 ani. Multe din scheletele mai tinere poartă urme de deformare Continue reading

Un loc surprinzător în Austria – pajiștea subacvatică

Un lac neobișnuit, de culoare verde, se află în Austria, dar lacul este de fapt o pajişte dintr-o pădure. Din luna mai până în luna iulie, lacul este umplut cu apa scursă de pe versanți, iar în unele locuri lacul are o adâncime de până la 8 metri.

Din august până în aprilie aici este un parc cu alei, bănci și pajiști verzi. În primăvară însă, nivelul apei lacului se ridică din cauza topirii zapezilor de pe versanți cu o medie de 3-4 metri; inundaţiile se produc anual, apa acoperind poteci, peluze, poduri și bănci. Astfel, din luna mai până în luna iulie, lacul este umplut cu apa scursă din munți, iar în unele locuri lacul atinge o adâncime de până la 8 m, iar vizibilitatea ajunge la aproape 30 m.

Apa este pur și simplu de cristal și este extraordinar de frumoasă datorită culorii sale de un verde intens și a peisajului alpin, iar culoarea este conferită de refracţia luminii.

Continue reading