Știați că 13% dintre oameni sunt stângaci?

…Și că în epoca medievală oamenii stângaci nu puteau deveni cavaleri, deoarece se credea că erau descendenţi ai diavolului. Iar scările în spirală din castele erau amplasate în sensul acelor de ceasornic tocmai pentru a permite cavalerilor – celor dreptaci desigur, să poată lupta cu dușmanii lor.
Cuvântul pentru ”stânga” în limba latină  înseamnă sinistru, iar cuvântul latin pentru ”dreapta” este dexter, ce înseamnă “îndemânatic”. Iar ”ambidextru” înseamnă literal “ambele dreapta.”

Desigur, ceea ce se spune despre dreptaci că trăiesc, în medie, cu nouă ani mai mult decât persoanele stângace, este un mit.

Animalele de asemenea pot fi dreptace sau stângace. Spre exemplu, urşii polari sunt stângaci, dar și broscoiul Kermit.

Înainte de apariția automobilului, majoritatea oamenilor călătoreau pe partea stângă a drumului din cauză că cele mai multe persoane sunt dreptace și pentru că era partea pe care ar fi putut scoate sabia imediat în caz de nevoie. Daca treceai de un călător care mergea în aceeași direcție cu tine, treceai pe partea stângă a drumului, pentru a fi sigur că sabia ta va fi între voi. Asta e oarecum ciudat, deoarece tendința naturală a oamenilor este să țină partea dreaptă a drumului.

Franța, din vremea Revoluției, a decis să schimbe această practică pentru a reînnoi practicile sociale, deși condusul pe partea stângă se practica și acolo. Napoleon a determinat schimbarea pe partea dreaptă în aproape toată Europa. Statele Unite, dorind să elimine și ultima legatură cu trecutul de Colonia Imperială Britanică a optat pentru condusul pe partea dreaptă, prima lege de acest fel apărând în Pensylvania în anul 1792.

Majoritatea oamenilor conduc în acest moment pe partea dreaptă vehicule cu volanul  pe partea stângă: 65 de țări conduc pe partea stângă din cele 195 de țări ale globului (194 recunoscute de către SUA) sau 203 state suverane.

În unele țări, cum ar fi Franța, trenurile se deplasează pe partea stângă acolo unde calea ferată este dublă. Toate avioanele și circulația navală țin însă partea dreaptă.

Sursa: didyouknow.org

One comment on “Știați că 13% dintre oameni sunt stângaci?

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s