Biserica pe temelii de sânge

Denumită Biserica pe temelii de sânge (The Church on the Blood) în onoarea tuturor martirilor din Rusia, această biserică a fost ridicată pe locul în care a fost executat ultimul ţar al Rusiei, Nicolae al II-lea, împreună cu familia sa.

Era în anul 1918. După aproape un an de când au fost arestați Țarul Nicolae, soția și copiii lor au fost duși în casa unui inginer din Ecaterinburg (Rusia). Bolșevicii care îi aveau în grijă primiseră ordinul de a ucide familia regală și de a le dizolva cadavrele în acid pentru ca acestea să nu mai poată fi venerate de către nimeni.

Când Țarul Nicolae a ajuns împreună cu familia sa, Țarina s-a plâns de faptul că nu erau scaune în cameră; au fost aduse câteva scaune, iar familia s-a putut așeza. La scurt timp au fost informați că sunt condamnați la moarte. “Cum, cum?” a apucat să strige cu uimire Țarul Nicolai înainte de a fi ucis de o salvă de gloanțe. Fiica sa a supraviețuit primei salve de gloanțe, protejată fiind de zecile de pietre prețioase și diamante țesute pe haine. Călăii, speriați de moarte de zvonurile că Țarii ar putea avea puteri supranaturale, au îndepărtat rapid mitul înjughiind fetele cu baionetele și împușcându-le în cap de la mică distanță.

Portret al familiei Romanov

Casa inginerului în care s-a petrecut asasinatul a fost demolată în anul 1977, însă temeliile și beciurile construcției au rămas. Vizitatorii au continuat să comemoreze familia căzută aici în pofida demolării casei. Într-un final, în anul 2000 s-a aprobat ridicarea unei biserici pe locul crimelor. Construcția a fost finalizată în 2003, cu temelia vechii case făcând parte din structura actualei clădiri.

Zilele speciale ale Țarului sunt sărbatorite în fiecare an în luna iulie la Ecaterinburg și au loc concursuri pentru a comemora Dinastia Romanovilor. În săptămâna Paștilor, una dintre cele mai importante sărbători, vizitatorii au privilegiul de a trage clopotele acestei bisericii.

Sursa: atlasobscura.com

5 comments on “Biserica pe temelii de sânge

  1. Interesant, dar in locil ostoroeo Basilicii din Paris, ai putea gasi multe alte monumente mai putin cunoscute de la noi.

    Nu prea stim ce avem…

    Alice iti face “figuri” bannerul cu “Ziarul Toate Blogurile”iti iese din sidebar.

    • Multumesc pentru sugestie si ma bucur ca ai revenit 😉

      In leg cu bannerul ZTB n-am idee de ce apare asa. La mine apare ok. O sa incerc sa-l mai instalez o data.

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s