Scheletele a 80 de gladiatori romani au fost descoperite în Marea Britanie

Sfâșiați în arenă de către tigri și lei sau uciși de o lovitură de ciocan de către un luptător rival, gladiatorii și-au pierdut viața pentru a distra mulțimile însetate de sânge.

Un astfel de spectacol sălbatic a fost deseori asociat cu Roma antică, dar istoricii sunt de părere că au descoperit un cimitir întreg al gladiatorilor în nordul Angliei.

După 2000 de ani, rămășițele a aproape 80 de tineri, mutilați de leziuni oribile, au fost descoperite de arheologi într-o o zonă rezidențială din York.

Unele schelete au arătat leziuni provocate de arme care în timp s-au vindecat, dar se pare că o victimă a suferit o mușcătură care în mod cert a fost produsă de incisivul unui tigru sau al unui leu.

Toți gladiatorii erau robuști şi înalți, dar aveau și mușchi extrem de puternici în urma antrenamentelor cu arme.

Istoricii sunt de părere că acesta este cel mai bine conservat cimitir al gladiatorilor din lume. Romanii au adus gladiatori pentru lupte în Marea Britanie cu aproape 2.000 de ani în urmă şi au construit arene şi amfiteatre romane în orașe importante, inclusiv la Londra și Chester.

Kurt Hunter-Mann, un arheolog din York, a declarat că bărbaţii au suferit multe răni, inclusiv lovituri de ciocan la cap – o metodă cunoscută pentru un gladiator de a-și scoate adversarul din luptă. Pentru totdeauna.

Analizele oaselor au demonstrat că acești gladiatori proveneau din toate colţurile Imperiului, inclusiv din Africa şi Marea Mediterană, dovedind că romanii aduceau în arenă cei mai buni luptători.

Mulţi au fost înmormântați cu onoruri – în jurul scheletului unui luptător, cu vârsta cuprinsă între 18 şi 23 de ani, au fost descoperite oasele a patru cai, despre care cercetătorii sunt de părere că avea o reputaţie de temut.

Sursa: evilsunday.com

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s