Prima mea amintire

Draga mea Dianna (aka Vis-vândut-la-gramaj), te rog să mă ierți că am preluat cu întârziere leapșa ta, dar îi voi da curs acum.

Hmm… Țin minte că aveam 3 ani și m-am rătăcit. Plecasem împreună cu mama și cu bunica mea la piață, care piață este la o distanță de vreo 15 minute de blocul meu. Acolo am rămas captivată în fața unei vitrine prin care se zăreau niște pești într-un acvariu și apoi, când m-am săturat de admirat și le-am căutat cu privirea, nu le-am mai văzut. Numai picioare grăbite erau în jurul meu, de trebuia să mă feresc de toată lumea. Așa că mi-am luat inima în dinți și m-am întors acasă, traversând voinicește străduțele, iar când am ajuns la o șosea mai aglomerată, am rugat o doamnă să mă treacă strada. În sfârșit am ajuns la bloc și cum nu ajungeam să chem liftul, am luat-o pe scări până la etajul 6, sperând că au ajuns acasă înaintea mea. Dar nu era nimeni. Așa că am bătut la ușa unei vecine, povestindu-i ce am pățit. M-a luat de mână și ne-am întors la piață. Între timp, bunica și mama (care intraseră tocmai acolo, la pescărie) alertaseră poliția și mă căutau peste tot. Ne-am întâlnit tot în acea zonă și țin minte că eram așa de fericită că le-am regăsit și tremuram toată de nu mai puteam merge. Doar îmbrățisările mamei și ale bunicii mele au reușit să mă facă să-mi revin din spaima trasă… Atât de clar mi s-au întipărit întâmplările respective de parcă s-ar fi petrecut ieri și nu ar fi trecut 25 de ani de atunci…

Acum trebuie să își aducă aminte de întâmplări din copilărie:

Natural, ca Aloe Vera, Achilianu, Adrian Voicu, Alecs Online, Avimelech24, Babilon, BALANTZA, Black Angel, BlackList, Blog de noapte, Blog despre viata, de la inima la inima!, Blog Voinescu Eduard, Blogatu, Blogdan.info, Blogu’ lu’ Cipy, Blogu’ lui Alex, Bogdan86, Cartim Blog, Cornelius Rosca, Cristi Serban, Cugetari stocate, Despre vrute si nevrute, Dezvaluiri!, Din viata, Duras33, Energia Noua, Enjoy&Live&Feel&Life, Eroic Center, Gabriel Ungureanu, Ganduri ireale, Gand_licitat, Gctinvalentin’s Blog, George Floarea, Getting through, HazLii, Indrazneste sa speri!, Ioan Usca, Ionel baiat bun, Istorii regasite, Jurnalisticus, Jurnalul meu de bord, Jurnalul., La un ceai, de vorba…, La taină despre cosmetice, Lavinicatimu’s blog,Loove, Luchici&Ionel’s Blog, Lucille’s Craft&Designs, Lumina eului INTERIOR, Mandale Cristina, Marius Ianus, Midnight Dream, Mihai Paun – Scrierile mele, Noaptea Iguanei, R.E.V.I.C.T., Radinis, Reformistul, Sanatate si Viata, Shroomy, Silence’s Blog, Simion Cristian, Spirit nocturn, Sycaman’s Blog, THEjeweller, Things worth mentioning, Totul despre dragoste, UltraBun, Val33ntyn’s Blog, Viața mea, Viata de boem, Viata de hoinar, Vindecator.com, Virtual Reality, Well.of.Words,Wolftz’s Blog

Advertisements

5 comments on “Prima mea amintire

  1. Mersi de provocare. O voi respecta cât de curând!
    Foarte frumos ai descris acea întâmplare ce la timpul ei a fost înfricoşătoare.

  2. Pingback: Prima mea amintire… « Jurnalul meu de bord sau Historia et Poema Aeternum

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s