Bijuteriile familiei Romanov, aflate în proprietatea unui miliardar rus, expuse la Vatican

O expoziţie de bijuterii marca Faberge se va deschide pe 14 aprilie de Paşte la Vatican. Colecţia aparţine miliardarului rus Viktor Vekselberg şi conţine nouă ouă Faberge şi alte 190 de comori (broşe, călimări, accesorii pentru fumat). Dintre acestea, Vaticanul a ales 180 de piese printre care şi ouăle imperiale dăruite de ţarii Alexandru al III-lea şi Nicolae al II-lea soţiilor lor şi membrilor familiei, informează RIA Novosti.


Cu ocazia sărbătorii de Paşte, ţarina primea această bijuterie în fiecare an. Faberge a creat 54 de astfel de ouă, fiecare unic şi deosebit. În prezent numai 42 dintre acestea mai există în lume. Miliardarul rus a cumpărat colecţia în 2004 de la familia Forbes pentru 90 de milioane $. Vekselberg doreşte să repatrieze comorile familiei Romanov şi alte asemenea obiecte care au părăsit Rusia împreună cu posesorii lor în 1917 la revoluţie. Negocierile privind expoziţia de la Vatican au ţinut un an.

Cum a sfârşit familia imperială

Familia ţarului a fost omorâtă în noaptea de 16-17 iulie 1918, în jurul orei două dimineaţa. Romanovii împreună cu doctorul lor şi cei trei servitori au fost împuşcaţi în subsolul casei în care erau ţinuţi prizonieri. Nicolae a murit primul împuşcat cu multe gloanţe în piept. Împărăteasa şi cu fetele au supravieţuit primului asalt de gloanţe. Aveau cusute în haine 1,3 kilograme de diamante şi pietre preţioase care au oprit o parte din gloanţe. Soldaţii au trecut printre ei şi i-au străpuns de multiple ori cu baionetele apoi i-au împuşcat o ultimă dată în cap.

Unde sunt îngropaţi Nicolae al II-lea şi familia lui

În 1979 au fost descoperite rămăşiţele ţarului, ţarinei şi a trei dintre fetele lor lângă Sverdlovsk de către un arheolog amator Alexandru Avdonin. În 1998 au fost dezgropate lângă Yekaterinburg şi rămăşiţele micului Alexandru Romanov şi ale Mariei, fiica cea mare. În martie 2009 s-au publicat rezultatele ADN, toţi membrii familiei imperiale au fost identificaţi şi sunt acum înhumaţi la Catedrala Sf. Petru şi Pavel din Petersburg. Canonizarea ultimului ţar al Rusiei şi a familiei acestuia în 1981 este încă un subiect controversat, în ciuda faptului că actul a fost recunoscut oficial în 2000 de către Sinodul Bisericii Ortodoxe din Rusia.

Sursa: Gândul.info

Advertisements

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s