Un bloc de 30 de milioane de tone s-a desprins dintr-un gheţar, după seismul de ieri din Noua Zeelandă

Un bloc de aproximativ 30 de milioane de tone s-a desprins dintr-un gheţar din Noua Zeelandă, la câteva minute după cutremurul puternic resimţit în regiunea Christchurch, la 150 de kilometri distanţă, au declarat astăzi autorităţile, citate de AFP.

Foto: Reuters

Căderea blocului de gheaţă într-un lac a provocat valuri de până la trei metri, timp de aproximativ 30 de minute, au declarat oficiali din domeniul turismului parcului naţional Aoraki Mount Cook (insula de sud).

Blocul, cu o greutate estimată între 30 şi 40 de milioane de tone, s-a desprins marţi din gheţarul Tasman, cel mai lung din ţară, căzând apoi în apele unui lac, într-un zgomot asurzitor, a declarat Denis Callesen, director al unui centru de turism, Aoraki Mount Coook Alpine Village.

“Cutremurul, aşa cum a fost resimţit aici, a dat impresia unei mişcări de oscilaţie timp de aproximativ un minut. Mişcarea s-a oprit, apoi a reînceput, din nou timp de un minut”, a spus el.

Câteva secunde mai târziu, mai mulţi angajaţi care se aflau în apropiere de lac au auzit un zgomot puternic, “ca nişte tiruri de arme” puternice, a continuat el, fiind sigur că blocul s-a desprins din cauza cutremurului.

Persoanele din împrejurimi se aşteptau însă de mai mult timp ca, mai devreme sau mai târziu, din gheţar să se desprindă un bloc de proporţii, potrivit lui Denis Callesen.

Incidentul a fost confirmat de Ministerul Protecţiei Mediului, care nu a confirmat dacă acesta este legat direct de cutremur, al cărui epicentru s-a aflat la 150 de kilometri distanţă.

“Ne putem gândi sau nu la faptul că seismul a grăbit căderea blocului, dar ideea este că vârful gheţarului era gata să se desprindă”, a declarat Richard McNamara, responsabil în cadrul ministerului pentru această regiune muntoasă.

Blocul, având o lungime de un kilometru, s-a dezintegrat în mai multe aisberguri, dintre care unele având o lungime de 200 de metri şi o înălţime de 50 de metri deasupra suprafeţei apei.

Sursa: Gândul

Advertisements

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s