1224: Prima mențiune a bisericii “Sf. Mihail” din Cisnădioara, germ. “Michelsberg”, (județul Sibiu), monument în stil romanic.
1272: Prințul Edward devine rege al Angliei, după moartea tatălui său Henric III.

Eduard I, Rege al Angliei – Portret aflat la Westminster Abbey.
Domnie: 20 noiembrie 1272 – 7 iulie 1307
Încoronare: 19 august 1274
Predecesor: Henric III
Succesor: Eduard II
Eduard I al Angliei (17 iunie 1239 – 7 iulie 1307) a domnit între anii 1272 și 1307, suindu-se pe tronul Angliei pe 21 noiembrie 1272 după moartea tatălui său, regele Henric al III-lea. Supranumit „Picioare lungi”, datorită staturii sale neobișnuit de înalte, Eduard I a fost cel mai ilustru monarh englez din Evul Mediu.
1852: Începe construcția clădirii Școlii Centrale din București, care se va numi “Pensionatul Domnesc de fete”. Din 1890, școala funcționează în localul construit de arhitectul Ion Mincu, lângă Grădina Icoanei; după 1948 și până în 1993 instituția se va numi “Liceul Zoia Kosmodemianskaia”
1861: Poarta Otomană emite “Firmanul de organizare administrativă a Moldovei și Valahiei” care admitea unirea administrativă și politică a Principatelor de la 24 ianuarie 1859, însă prevedea că unirea va înceta la sfârșitul domniei lui Al. I. Cuza
1916: Primul Război Mondial: Guvernul României se retrage din Muntenia ocupată, la Iași, noua capitală a țării.
1917: Are loc prima mare bătălie de tancuri, la Cambrai în Franța, unde aproape 400 de tancuri, atacând pe un front de 16 km, au străpuns apărarea trupelor germane.
1917: Ucraina este declarată republică
1922: Conferința internațională de la Lausanne, în problema strâmtorilor Bosfor și Dardanele. Se discută și semnează tratatul de pace cu Turcia, care recunoștea drepturile României asupra insulei Ada-Kaleh. Insula nu mai există, fiind inundată la construirea barajului Porțile de Fier
Ada Kaleh (din limba turcă Ada Kale, însemnând Insula Fortăreață) a fost o insulă pe Dunăre, acoperită în 1970 de apele lacului de acumulare al hidrocentralei Porțile de Fier I. Insula se găsea la circa 3 km în aval de Orșova și avea o dimensiune de circa 1,7km lungime și circa 500m lățime. Era populată de circa 600 de turci. Insula Ada Kaleh era pentru locuitorii din regiune un punct turistic îndrăgit datorită prețurilor (fiind scutită de impozit) mai scăzute, pentru cumpărarea delicateselor turcești, bijuterii și tutun. Insula a fost renumită și pentru creșterea trandafirilor din care localnicii obțineau uleiul și parfumul de trandafir.
Insula a fost locuită încă din antichitate. Herodot amintea de Cyraunis, despre care scrie că lungimea insulei este de 200 de stadii, îngustă, plină de măslini și de viță sălbatică. Prima atestare documentară este un raport al Cavalerilor Teutoni din 22 februarie 1430, despre fortificațiile bănățene, care vorbește despre insula Saan cu 216 oameni. De la 1430 devine cunoscută ca Ada Kaleh. Din cauza poziției strategice a insulei, în conflictul imperiului habsburgic cu cel otoman insula Ada Kaleh a avut o importanță deosebită. În anul 1689 armata austriacă a construit o fortăreață împotriva Imperiului Otoman. În următoarele decenii, ocupația insulei Ada Kaleh s-a schimbat de mai multe ori între Austria și Imperiul Otoman. În urma Tratatului de Pace de la Belgrad din 1739, insula a rămas permanent turcilor, cu scurte întreruperi temporare în favoarea austriecilor între anii 1789 și 1791.
Uitată la Congresul de pace de la Berlin (1878), insula Ada-Kaleh a rămas posesiune turcă aflată sub ocupație austro-ungară până în anul 1918/1920, când a devenit teritoriu românesc. Majoritatea populației insulei era de origine turcă. Înaintea creării lacului de acumulare de la Porțile de Fier, principalele obiective istorice de pe insulă au fost demolate. Încercarea reclădirii lor în aval pe insula Șimian în anii următori, a fost însă fară succes, majoritatea locuitorilor preferând să se mute în alte regiuni ale României (de ex. Dobrogea) sau să emigreze în Turcia. Ideea de a reconstrui insula Ada Kaleh nu a fost însă abandonată.
1932: Premiera românească la Opera Română din București a baletului “Iris” de Constantin C. Nottara, după premiera absolută a spectacolului la Opera din Moravska-Ostrava din Cehoslovacia, din 12 noiembrie 1931.
1940: Al Doilea Război Mondial: România, Ungaria și Slovacia se alătură Axei.
1944: Prima injecție anti–tuberculoză efectuată la Clinica Mayo din SUA.
1945: La Nürnberg (Germania), au fost judecați 24 de foști lideri germani, pentru crime de război.
1947: Prințesa Elisabeta (viitoarea regina Elisabeta a II) s-a căsătorit cu ducele de Ediburgh, Philip Mountbatten.
1952: Rudolf Slánský, Secretarul General al Partidului Cehoslovac și alți 13 lideri comuniști sau funcționari de rang înalt au fost acuzați și condamnați că ar fi participat la o conspirație troțkisto-titoisto-sionistă. Procesul a fost orchestrat la ordinul Moscovei prin intermediul consilierilor sovietici aflați în țară. Slánský va fi spânzurat la 3 decembrie 1952.
1959: S-a semnat Convenția de la Stockholm care instituie Asociația Europeană a Liberului Schimb (AELS)
1962: Președintele american John F. Kennedy a acceptat să ridice blocada din Cuba.
1975: Premiera filmului „Zbor deasupra unui cuib de cuci”, realizat dupa romanul cu acelasi nume de Ken Kesey (regia Milos Forman); distins cu cinci Premii Oscar.
1989: Adunarea Generala a ONU a adoptat Conventia privind Drepturile Copilului , intrata în vigoare în anul 1990
1992: Inaugurarea la București a Bursei Române de Mărfuri.
2003: Michael Jackson este arestat sub acuzația de molestare a unui copil.
Articol complet pe site-ul Redescoperă Istoria.
You must be logged in to post a comment.