CASCADA-FANTOMĂ din Munții Bucegi, care se formează o singură dată pe an (Galerie FOTO)

Fenomen natural mai puţin obişnuit în apropierea staţiunii Buşteni: o cascadă care se formează doar în această perioada a anului poate fi admirată în Masivul Bucegi.

Zeci de turişti au luat muntele cu asalt ca să vadă “Vânturişul Caraimanului” sau cascada-fantomă cum o numesc oamenii locului. ‘Situată în apropierea cabanei Caraiman, cascada se formează în această perioadă a anului la altitudinea de 2.000 de metri, iar ultima cădere de apă, care este şi cea mai spectaculoasă, ajunge până la 1.700 de metri altitudine, informează RomâniaTV. Zeci de pârâiaşe formate din topirea zăpezii de pe platoul munţilor Bucegi se adună deasupra văii adânci, iar debitul mare de apă porneşte în cădere de pe crestele munţilor Jepii Mici.  Pentru că poate fi văzută doar o scurtă perioadă din an, Cascada “Vânturişul Caraimanului” mai este numită de oamenii muntelui şi Cascada “Fantomă”. “Se poate spune pentru că dacă precipitaţiile vor scade ca regim valoric, atunci cascada nu va mai avea cantitatea de apă şi se va transforma într-un firicel de apă”, a spus Eugen Chiţănescu, cabanier. Cascada poate fi admirată şi din telecabina Buşteni-Babele.

FOTO: Alice Diana BOBOC

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s