Unul din călăreţii Apocalipsei în Piaţa Tahrir din Cairo?

În lumea internetului, care dacă n-ar fi fost, nu s-ar fi povestit, circulă de câteva zile legenda călăreţului Apocalipsei…  Camerele reporterilor televiziunii americane NBC, aflate în Piaţa Tahrir din Cairo, au surprins o apariţie misterioasă printre protestatarii anti Mubarak adunaţi în acel loc:  viziunea translucidă şi fantomatică a unui călăreţ.

După cum era de aşteptat, imaginile au născut numeroase controverse, de la exaltarea religioasă a celor care recunosc în ciudata apariţie pe unul din cei patru călăreţi ai Apocalipsei, pomeniţi de Sf Ioan, la scepticismul celor care spun că Continue reading

A fost descoperit cel mai mare urs din lume: 3,35m înălţime

Un urs gigantic sud american, mascul, a bătut recordul la categoria cel mai mare urs din lume, potrivit unui studiu publicat în Journal of Paleontology.

Un urs din Argentina era mai mare ca ursul polar / FOTO: wildcoast.co.za

Ursul Arctotherium angustidens, care avea 3,35m înălţime şi cântărea aproximativ aproape 1.600kg, a trăit în Argentina în timpul epocii de gheaţă pleistocene. Animalul a depăşit recordul deţinut în prezent de un urs polar care cântărea aproape o tonă.

“În această perioadă, acest urs era cel mai mare şi mai puternic prădător din lume, aşa că Continue reading

Prima mașină pentru orbi

În curând, persoanele fără vedere ar putea deveni șoferi.

O echipă de cercetatori americani au construit o mașină care poate fi condusă și de șoferii nevăzători grație unor senzori care detectează obiectele din jur. Informațiile sunt transmise apoi unui computer de bord și, astfel, șoferul orb poate manevra mașina cu ajutorul unor butoane atașate de scaun și de mâinile sale.

Mașina a fost Continue reading

O locuință modernă într-o biserică veche, din piatră

Din exterior pare să fie la fel ca orice altă biserică… tradițională, dar cine aruncă o privire în interiorul său poate vedea că lăcașul de cult a fost transformat de către o familie într-o locuință ultra modernă. Inedita construcție – care deține dormitoare, băi, dar și birouri se află în Utrecht, Olanda.

Caracteristicile clasice, cum ar fi tavanele boltite, stranele din lemn, vitraliile şi podele din lemn masiv au fost păstrate.

Continue reading

Ruşii caută în Antarctica o lume ascunsă la 4.000 de metri sub gheaţă

Doar 50 de metri mai au ruşii de forat până să ajungă la suprafaţa lacului Vostok, aflat la 4 kilometri sub gheaţa Antarcticii şi care păstrează condiţiile de acum 15 milioane de ani.

În 1996, imagini din satelit au dus la descoperirea în Antarctica, sub gheaţă, a unui lac cu o vârstă de cel puţin patru milioane de ani. Condiţiile biologice din Continue reading

Top 5 animale și păsări inteligente

Corpurile lor folosesc câmpul magnetic al Pământului pentru a afla unde se află, au colectivități formate numai din femele sau au o memorie extraordinară fotografică – acestea sunt cele mai inteligente animale de lângă noi.

1. Delfinii

Un zoolog de la Universitatea Emory din Atlanta, Georgia, SUA, a declarat, potrivit The Times, că neuroanatomia lor sugerează o continuitate între oameni şi delfini. Un alt om de ştiinţă, de la Universitatea Loyola Marymount din Los Angeles le-a spus “persoane non-umane”.

Delfinii sunt mai inteligenţi decât cimpanzeii, iar capacitatea lor de comunicare este asemănătoare cu cea a oamenilor. Creierul lor este al doilea, ca masă, după cel al oamenilor, fiind Continue reading

Băutură răcoritoare cu aromă de marijuana, în SUA

O companie americană a anunţat că va lansa, în luna februarie, pe piaţa din SUA o gamă de băuturi răcoritoare cu aromă de marijuana, care îi vor face pe viitorii “clienţi” să devină euforici şi extrem de comunicativi, informează newslite.tv.

Producătorii spun că această gamă, ce cuprinde băuturi răcoritoare cu extract de lămâie, portocale şi frunze de coca, va fi lansată în Continue reading

Anul Nou chinezesc începe la 3 februarie: Intrăm în anul Iepurelui

Faceţi curăţenie amănunţită în casă, decoraţi cu obiecte aurii şi roşii. Dacă e nevoie, ar fi indicat să vă tundeţi. Neapărat, plătiţi toate facturile! Acestea sunt “principalele măsuri” pe care ar trebui să le luaţi în ajun, pentru ca noul An Chinezesc să fie perfect. La 3 februarie trecem din anul Tigrului în cel al Iepurelui.

În prima zi a Anului Chinezesc ar trebui să vă îmbrăcaţi cu ceva roşu şi să deschideţi geamurile ca să intre norocul. Dacă în Continue reading

Oameni malefici ai tuturor timpurilor

Experimente oribile, crime, genocid –  acțiuni ale unor oameni bolnavi psihic, care și-au maltratat și și-au ucis semenii cu o cruzime ieșită din comun. Iar unii dintre aceștia nu au stat nici măcar o singură zi la închisoare! Dar, indiferent de pedeapsa primită, orice sentință ar fi fost totuși prea blândă pentru acești monștri…

Delphine LaLaurie
În anul 1834 un incendiu puternic a zguduit un cartier din New Orleans, SUA. Aparent, focul izbucnise involuntar din bucătăria unei vile dintr-un cartier bine poziționat în oraș. Pompierii sosiți pentru a stinge incendiul s-au îngrozit când au intrat în casa cu pricina. În bucataria de unde pornise incendiul se aflau Continue reading

Cât mai durează până când vom folosi moneda Facebook

Facebook Inc. e decisă să facă bani. Plănuieşte noi surse de venituri, pe lângă cele clasice, obţinute din publicitate. Pentru început, scrie The Wall Street Journal, citat de Gândul, vrea să ceară tuturor dezvoltatorilor de jocuri prezenţi în reţeaua de socializare să folosească sistemul de plată al Creditelor.

 

Ca să scoată bani şi din altceva, nu doar din reclame, Facebook plănuieşte noi surse de venituri. Un început l-ar reprezenta Creditele, pe care creatorii jocurilor din celebra reţea le-ar putea folosi, începând cu 1 iulie, data avansată de un oficial al companiei. Mulţi dintre dezvoltatori au acceptat provocarea făcând trecerea spre Continue reading

Cum se pot pescui toți peștii dintr-un lac în doar 15 minute

Aborigenii Mali din Africa au dreptul să pescuiască în apele lacului sacru Antogo doar o singură zi pe an. Sute de pescari se adună pe mal pentru câteva ore de rugăciune, iar apoi iau câte un coș și se aruncă în apele lacului. Fiecare pescar păstrează ceea ce prinde și trebuie să se grăbească, fiindcă lacul rămâne fără pești în doar câteva minute.

Fish1 How to catch all the fish from the lake for 15 minutes

Fish2 How to catch all the fish from the lake for 15 minutes

Continue reading

Surpriza gheţarilor din Groenlanda: Se adaptează la schimbările climatice

Unii gheţari din Groenlanda curg mai încet în verile calde decât în cele reci, ceea ce înseamnă că sunt mai rezistenţi la încălzire decât se credea până acum.

O echipă de cercetători britanici a publicat studiul în revista Nature, după cinci ani de analiză a datelor satelitare despre şase gheţari.

Oamenii de ştiinţă subliniază că gheţarii nu au scăpat de efectele schimbărilor climatice, întrucât se Continue reading

Cum a devenit Ginghis Han un mare ecologist

Ginghis Han a căpătat titlul de cel mai verde invadator din istorie, după ce oamenii de ştiinţă au descoperit că a omorât atât de mulţi oameni, încât pământurile cultivate s-au transformat în păduri.

Liderul mongol, care a contruit un imperiu imens între secolele 13-14, a ajutat la îndepărtarea a circa 700 de milioane de tone de carbon din atmosferă, arată un nou studiu.

Moartea a 40 de milioane de oameni a însemnat că Continue reading

Zeta – uriașa stea albastră fugară prin Univers

O stea de douăzeci de ori mai mare decât Soarele a fost descoperită de astronomii NASA “alergând” prin Univers cu o viteză de 87.000 km/h.

Descoperirea a fost făcută utilizând observatorul spațial WISE care scanează Universul în spectrul infraroșu, anunta telegraph.co.uk.  WISE a detectat arcul gălbui creat de puternicul vânt solar al stelei care împinge gazele și praful din calea astrului fugar.

Steaua, numită Zeta  Ophiuchi (din constelatia Continue reading

Chopin suferea frecvent de halucinaţii provocate de epilepsie

Frédéric Chopin, decedat în 1849, la vârsta de 39 de ani, avea frecvent halucinaţii, cauzate de o epilepsie care i-a atins lobul temporal al creierului, potrivit unui studiu al cercetătorilor polonezi.

Ca mulţi membri ai familiei sale, Chopin, muzicianul romantic prin excelenţă, nu se bucura deloc de o stare bună de sănătate. Tuşea foarte mult, suferea de infecţii pulmonare, avea febră şi, spre sfârşitul vieţii sale, era chinuit de migrene. Suferea, de asemenea, de depresie.


Potrivit unui studiu al cercetătorilor polonezi – publicat, marţi, în Medical Humanities -, moartea sa nu a fost provocată de tuberculoză, cum se credea până de curând, ci de o fibroză chistică, o Continue reading

Un urs polar a înotat timp de nouă zile, aproape 700 km, în căutarea gheţii

Oamenii de ştiinţă care studiază urşii polari din marea Beaufort, din nordul Alaska, spun că această cursă de rezistenţă ar putea fi rezultatul schimbărilor climatice.

Urşii polari înoată între uscat şi gheţurile maritime pentru a vâna foci. Cercetătorii spun însă că topirea calotelor glaciare îi forţează pe urşi să înoate pe distanţe mai mari, riscându-şi sănătatea, dar şi viața puilor.

Cercetătorii de la US Geological Survey au făcut publică prima dovadă a înotului pe distanţă mare a ursului polar în revista Polar Biology.

“Acest urs a înotat în mod continuu timp de 232 de ore şi 687km, prin ape de 2-6 grade Celsius. Suntem Continue reading

Un chinez a comandat un Fiat 500 placat cu aur de 500.000 de euro

500.000 de euro. Atât a dat un chinez pe un Fiat 500. Mai bine zis pe o bijuterie auto din aur, la propriu. Pentru că italienii au îmbrăcat micuţa maşinuţă în aur şi au accesorizat-o cu diamante.

Fenice Milano a realizat, la comanda unui om de afaceri din China care a dorit să-şi păstreze anonimatul, un Fiat 500C “îmbrăcat” în aur de 24 de karate, informează autoblog.com.

Extravagantul automobil a fost accesorizat cu Continue reading

Cea mai micuță cale ferată din lume

Această cale ferată face legătura dintre Romney, Hythe & Dymchurch; localitatea Romney se află în Anglia, mai precis în comitatul Kent, pe coasta de sud-est a Angliei.

Dacă lățimea căii ferate normale europene este de  1.435 mm,  iar cea cu ecartament redus este de 750 mm, ei bine, lățimea căii ferate din Romney este de doar 381 de mm.


Prieteni vechi, căpitanul Jep Howe și contele Louis Zborovski au visat de multă vreme să-și construiască propria cale ferată. Dar aceasta a fost finalizată de către Howe, deoarece Zborovski, un cunoscut pilot de curse al vremii, a murit într-un accident de mașină.

Pe data de 16 iulie 1927, calea ferată din Romney a fost inaugurată.

Inițial, calea ferată a avut Continue reading

A murit la 102 ani și a folosit aceeași mașină timp de 82 de ani

Aceasta este cea mai bună dovadă că unele mașini au fost făcute să fie folosite o viață. Vă puteți imagina cum este să nu vă schimbați mașina timp de 82 de ani ?

Allen Swift din Springfield, Massachusets, a primit mașina din fotografie, un Rolls Royce Picadilly P1 Roadster, de la tatăl său drept cadou pentru absolvirea facultății în anul 1928. Allen a condus această mașină până anul trecut, la vârsta de 102 ani, fiind astfel cea mai bătrână persoană ce a deținut o mașină de nouă.

După moartea sa, Allen Swift  a donat-o muzeului din Springfield și  încă funcționează la fel de bine ca un ceas elvețian, complet Continue reading

Pământul va avea parte de un al doilea “soare” anul acesta, susţine un fizician australian

Pământul va avea parte de un al doilea “soare” anul acesta, timp de câteva săptămâni, când una dintre cele mai strălucitoare stele, Betelgeuse, se va transforma într-o supernova, susţine un fizician australian, citat de dailymail.co.uk.

Explozia va fi atât de strălucitoare încât, deşi steaua se află în constelaţia Orion, situată la 640 de ani lumină de Terra, ar lumina cerul în timpul nopţii la fel de puternic ca Soarele.

Totuşi, momentul în care va avea loc explozia face obiectul unor discuţii între specialişti. În termeni astronomici, Betelgeuse urmează să se transfome în Continue reading