CAZINOUL CONSTANȚA – UN TITANIC SCUFUNDAT ÎN UITARE

  Cazinoul zace. În părăsire. În uitare. De timp și de oameni. Acum nu a mai rămas din el nimic altceva decât o clădire care a fost. Despre viitorul acestui monument de arhitectură, un adevărat Titanic arhitectonic, cu formele sale curbilinii şi ornamentele inspirate din fauna, flora şi heraldica marină, nu se știe nimic – nici ce va deveni și nici când se va schimba situația în care se află acum. Însă degradarea lui doare. Senzația durerii devine fizică, depășind-o pe cea sufletească.

Legenda spune că el ar fi fost construit de către un navigator care a avut o fată ce a murit la o  vârstă fragedă. Astfel, el ar fi ridicat Cazinoul pentru tineri, ca ei să se distreze aşa cum fiica lui nu a mai apucat. Se mai spune că, dacă priveşti Cazinoul de sus, el ar avea forma unui dric, iar ferestrele ar avea forma unui mormânt. Se mai spune că, dacă te uiţi atent la uşa de la intrare, se pot observa două capete de berbec (ornament ce se afla pe dricurile de demult).

Pașii care trec pragul Cazinoului se aud cu ecou pretutindeni – în foaierul imens, în sălile pustii, cu  pereții scorojiți. Aici, în sălile de jocuri de noroc, unde se câștigau (dar și mai des se pierdeau) averi colosale, domnește pustiul și mizeria. Tăcerea mormântală este întreruptă doar de gânguritul porumbeilor – singurii Continue reading

Calendar istoric: 24 noiembrie

1473: Ștefan cel Mare cucerește Cetatea Dâmboviței (Bucureștilor).
Humorstefan
Ștefan cel Mare – după Evangheliarul de la Humor, considerată cea mai exactă redare a domnitorului.Domnie 1457 – 1504Născut: 1433 (Borzești, Bacău)

Decedat: 2 iulie 1504 (Suceava)

Predecesor: Petru Aron

Succesor: Bogdan al III-lea cel Orb

  
Ștefan cel Mare cucerește Cetatea Dâmboviței (Bucureștiul) și îl impune domnitor pe Laiotă Basarab în speranța alcătuirii unei coaliții antiotomane. Campania militară începe pe 8 noiembrie 1473 prin trecerea Milcovului de către armatele unite ale lui Ștefan cel Mare și corpurile de mercenari angajate de Laiotă. Radul cel Frumos iese în întâmpinarea armatei invadatoare probabil undeva pe lângă Gherghița în Prahova unde, între 18 și 20 noiembrie, are loc așa numita “bătălie de la Cursul Apei”. Voievodul muntean este înfrânt și obligat să se refugieze în cetatea Bucureștiului unde pe 21 noiembrie începe un scurt, dar violent, asediu. Văzându-se fără perspectiva vreunui sprijin extern, Radu cel Frumos este obligat să fugă în noaptea de 23 noiembrie spre cetatea Continue reading

Calendar istoric: 23 noiembrie

1248: Ferdinand al III -lea de Castilia izgonește pe mauri din Sevilla.

Fernando_III_de_Castilla_02

Ferdinand al III-lea, secolul XIII, miniatură
Rege de Castilia și Toledo
Domnie: 1217–1252
Predecesor: Berengaria
Succesor: Alfonso X
Rege de León și Galicia
Domnie: 1230–1252
Predecesor: Alfonso IX
Succesor: Alfonso X

Ferdinand al III -lea supranumit și Ferdinand cel Sfânt (n. 30 iulie sau 5 august 1199 în Zamora; d. 30 mai 1252 în Sevilla) a fost rege de Castilia și din anul 1230 rege al Castiliei și al Leónului. Ferdinand a fost fiul regelui Alfons al IX -lea de León (1171-1230) și al Berenguelei de Castilia. Prin moartea tatălui și al unchiului său devine în anul 1230 regele regatului unit al Castiliei și al Leónului. Acest lucru îi permite monarhului de a începe izgonirea maurilor din Peninsula Iberică. Ferdinad obține mai multe victorii Continue reading

Calendar istoric: 22 noiembrie

1220: Frederic al II-lea este încoronat la Roma de către papa Papa Honoriu al III-lea, ca împărat al Sfântului Imperiu Roman.

Frederick_II_and_eagle

Frederic al II-lea și șoimii săi. Imagine de pe coperta cărții sale De arte venandi cum avibus (Despre arta de a vâna cu păsări), secolul XIII.
Frederic al II-lea, Împărat al Sfântului Imperiu Roman; Rege al Italiei
Domnie:1220–1250
Încoronare: 22 noiembrie 1220 (Roma)
Predecesor:Otto IV
Succesor:Henric VII

Frederic al II-lea (n. 26 decembrie 1194 in Jesi lângă Ancona – d. 13 decembrie 1250 in Castel Fiorentino lângă Lucera) din dinastia Stauferilor (descendent al lui Barbarossa), a fost fiul împăratului Heinrich al VI-lea și al Constanței de Sicilia. Frederic devine ales „Rex Romanorum” (rege al Romei) după dorința tatălui său, care i-a ușurat ascensiunea în anii 1211- 1215 pe tronul de împărat, fiind unanim recunoscut după moartea împăratului Otto IV din dinastia Welfilor (1175-1218). Frederic al II-lea a fost denumit frecvent stupor mundi – mirarea lumii pentru că era un om învățat, vorbind mai multe Continue reading

Calendar istoric: 21 noiembrie

1272: După moartea lui Henric III al Angliei, fiul său Prințul Eduard devine rege al Angliei.

Cast_of_Tomb_Effigy_Henry_III

Efigia regelui Henric al III-lea la Westminster Abbey, c. 1272
Hernic al III-lea, Rege al Angliei
Domnie:19 octombrie 1216 – 16 noiembrie 1272 (56 ani, 28 zile)
Încoronare: 28 octombrie 1216, Gloucester
17 mai 1220, Westminster Abbey
Predecesor: Ioan
Succesor: Eduard I

Henric al III-lea (1 octombrie 1207 – 16 noiembrie 1272) a fost fiul și succesorul lui Ioan al Angliei ca rege al Angliei pentru 56 de ani din 1216 până la moarte sa. Contemporanii îl cunoșteau sub numele de Henry de Winchester. A fost primul copil-rege de la domnia lui Ethelred. În timpul minoratului său, guvernarea țării a fost asigurată de Guillaume de Marechal și Hubert de Bourg. Henric a fost foarte evlavios și a păstrat o vie recunoștință papei pentru protecția acordată pe vremea minorității sale. S-a recunoscut vasalul acestuia și a favorizat încălcările Romei în dauna clerului englez. Nepopularitatea regelui s-a accentuat treptat timp de 30 de ani. Anglia a prosperat în timpul domniei lui, iar marele său monument este Westminster.

1615: Bătălia de la Tătăreni. Alexandru Movilă, sprijinit de nobilii polonezi Mihai Wisniowiecki și Samuel Koreki, îl invinge pe Ștefan Tomșa și se înscăunează domn al Continue reading

Calendar istoric: 20 noiembrie

1224: Prima mențiune a bisericii “Sf. Mihail” din Cisnădioara, germ. “Michelsberg”, (județul Sibiu), monument în stil romanic.

biserica-fortificata-cisnadioara

Biserica fortificată Cisnădioara

1272: Prințul Edward devine rege al Angliei, după moartea tatălui său Henric III.

Gal_nations_edward_i

Eduard I, Rege al Angliei – Portret aflat la Westminster Abbey.
Domnie: 20 noiembrie 1272 – 7 iulie 1307
Încoronare: 19 august 1274
Predecesor: Henric III
Succesor: Eduard II

Eduard I al Angliei (17 iunie 1239 – 7 iulie 1307) a domnit între anii 1272 și 1307, suindu-se pe tronul Angliei pe 21 noiembrie 1272 după moartea tatălui său, regele Henric al III-lea. Supranumit „Picioare lungi”, datorită staturii sale neobișnuit de înalte, Eduard I a fost cel mai ilustru monarh englez din Evul Mediu.

1852: Începe construcția clădirii Școlii Centrale din București, care se va numi “Pensionatul Domnesc de fete”. Din 1890, școala funcționează în localul construit de Continue reading

Calendar istoric: 19 noiembrie

1377: Avem prima atestare documentară a Castelului Bran, prin actul emis de Ludovic I de Anjou (1342 – 1382), prin care brașovenii primeau privilegiul de a construi o cetate “cu munca și cheltuiala lor proprie”. Numele de “Bran” este de origine turanică și înseamnă “poartă”.

Bran_Castle

Castelul Bran
Data începerii construcției: 1211
Data finalizării: 1377

Un document emis de regele Ludovic I al Ungariei (1342-1382) la 19 noimebrie 1377 în Zvolen confirmă sașilor din Scaunul Brașovului (totaque communitas Saxonum sedis Brassouiensis) dreptul de a ridica, conform promisiunii, pe cheltuiala și cu meșterii lor, o nouă cetate de piatră la Bran (promiserunt novum castrum in lapide Tydrici edificare). Cu această ocazie, regele promite brașovenilor că, dacă Țara Românească va ajunge “în mâinile noastre”, atunci vama va fi mutată de la Rucăr (Ruffa Arbor) la Bran. Referința din textul documentului din 1377 cu privire la o “nouă cetate de piatră”, permite deducția Continue reading

Calendar istoric: 18 noiembrie

1180: Filip al II-lea devine rege al Franței.

Philippe_II_denier_Laon_1180_1201

Filip al II-lea Augustus, Rege al Franței
Domnie: 1 noiembrie 1179 – 18 septembrie 1180
18 septembrie 1180 – 14 iulie 1223
Încoronare: 1 noiembrie 1179
Predecesor: Ludovic VII
Succesor: Ludovic VIII

Membru al Dinastiei Capețienilor, Filip al II-lea a fost fiul lui Ludovic al VII-lea, rege al Franței și a celei de-a treia soții, Adela de Champagne. Filip a avut cele mai mari succese dintre regii Franței medievale, extinzându-și regatul și sporind influența monarhiei. A rupt Imperiul Angevin și a învins coaliția adversarilor săi (Sfântul Imperiu Roman, Continue reading

ASUL DE PICĂ … în iluzia speranței sau în speranța iluziei

Vi s-a întâmplat vreodată ca atunci când priviți un pachet de cărți de joc și mai ales când studiați o carte, să aveți impresia că acel simbol, acea imagine ar trebui să aibă o semnificație? Și nici pe departe nu mă refer aici la ghicitul în cărți.

Ei bine, mie așa mi se întâmplă; am impresia că fiecărei cărți de joc ar trebui să i se potrivească o poveste, o stare, o senzație, indiferent că este vorba de o culoare anume, de un semn sau de o figură. Iar pentru astăzi, în deschiderea pachetului de cărți de joc, am ales ASUL DE PICĂ.

as de pica

Continue reading

Calendar istoric: 17 noiembrie

284: Dioclețian este proclamat împărat de soldații săi.

Istanbul_-_Museo_archeol._-_Diocleziano_(284-305_d.C.)_-_Foto_G._Dall'Orto_28-5-2006

Dioclețian, Împărat roman
Domnie: 20 noiembrie 284 – 1 aprilie 286 (singur)
1 aprilie 286 – 1 mai 305 (ca Augustus în Est, cu Maximian ca Augustus în Vest)
Nume complet: Gaius Aurelius Valerius Diocletianus
Născut: 22 decembrie 244 (Salona, în Dalmația)
Decedat: 3 decembrie 311 (Spalatum  – azi Split, în Croația)
Predecesor: Carinus și Numerianus
Succesor: Constantius I și Galerius
Căsătorit cu: Prisca

474: Împăratul Leon al II-lea moare după o domnie de 10 luni. Este succedat de tatăl său Zenon.

Leo_(474)-coin Flavius Leon (467 – 17 noiembrie 474) a fost împărat bizantin între 18 ianuarie și 17 noiembrie 474. El era fiul lui Zenon și Ariadne, fiica lui Leon I. Leon a fost numit împărat la moartea bunicului său. A murit în circumstanțe necunoscute după 10 luni de domnie, Continue reading

Calendar istoric: 16 noiembrie

1364: Începutul domniei lui Vladislav Vlaicu în Țara Românească.

Vladislav_Vlaicu

Vladislav I, Domn al Țării Românești
(Vladislav I, portret mural)
Domnie:16 noiembrie 1364 – 1377
Născut: 1325
Decedat: 1377
Predecesor: Nicolae Alexandru
Succesor: Radu I
Tată: Nicolae Alexandru
Mamă: Klára Dobokay

Vladislav I (n. 1325, d. 1377) a fost domn al Țării Românești între 1364 și cca. 1377. A fost fiul lui Nicolae Alexandru și al Klárei Dobokay (care provenea dintr-o familie de nobili maghiari) și frate al voievodului Radu I. Vladislav I este cunoscut și sub numele de Continue reading

Adevărat sau Fals: Braşovul este Capitala Verde a României

Iată o știre care i-ar face pe ecologiști să se bucure în momentul în care ar citi-o. Dar dacă ar vizita orașul Brașov în mod sigur și-ar schimba părerea în totalitate. Întâi vă rog să citiți acest fragment din știrea respectivă, iar apoi să priviți fotografiile pe care le-am făcut în urmă cu două zile în Brașov. O pâclă densă acoperise orașul, pâclă provenită de la două furnale aflate la ieșirea din oraș, spre Sfântu Gheorghe. Iar în urmă cu câteva luni, în septembrie, un fum înecător a afectat locuitorii orașului timp de câteva zile, din cauza unui incendiu produs la groapa de gunoi.  Concluziile le veți putea trage singuri.

Prima ediţie al unuia dintre cele mai mari programe de mediu din ţară, „Capitala Verde a României”, a desemnat cele mai implicate oraşe din România în proiectele de protecţie a mediului. La Gala de decernare a premiilor au participat Ministrul Mediului şi Pădurilor, dl. Laszlo Borbely şi reprezentanţii autorităţilor locale din oraşele inscrise în competiţie. Timişoara, Cluj, Brăila, Sectorul 2 ( Bucureşti ), Slobozia, Alexandria, Brașov, Deva, Sfântu Gheorghe şi Zalău sunt oraşele care au luat parte la iniţiativa naţională inaugurată în anul 2010 de Umbrela Verde, în parteneriat cu Ministerul Mediului şi Pădurilor, ce are ca scop conştientizarea importanţei implicării comunităţii în proiectele de mediu alături de autorităţile locale. (…) Sursa: realitatea.net

Iar acum priviți smogul care acoperă Brașovul, ”Capitala Verde a României”:

Continue reading

De ce s-a mutat Dumnezeu la Viena?

Ultimul pacient de vază care părăsește țara pentru a se trata la Clinica AKH din Viena este Monica Iacob Ridzi, la scurt timp după ce Mitropolitul Clujului, IPS Bartolomeu Anania, a fost internat la aceeași clincă după ce medicii care îl tratau în România i-au recomandat un examen de specialitate de maximă siguranţă, ce nu poate fi realizat în ţară din cauza lipsei de aparatură. Pe blogul său, Ridzi, care va fi supusă unei biopsii osteo-medulare, notează: “Nu mă aşteptam la acest verdict, recunosc. După zecile de analize făcute, după tratamentele riguroase din ultimele luni, am sperat că sunt pe drumul unei însănătoşiri în evoluţie. Rezultatele sunt, însă, contradictorii, diagnosticul este incert. Prognoza… imposibil de estimat”.

În urmă cu câteva zile și Teo Trandafir a migrat și ea spre țara ce pare a garanta vindecarea – Austria, la aceeași clinică la care a fost operat și președintele României. În primăvara lui 2006, Traian Băsescu a declarat că a așteptat opt ore în spitalul Elias, timp în care, după spusele sale, nu își mai simțea corpul de la mijloc în jos, deoarece medicii nu găseau o sală de operație corespunzătoare. Iar ministrul de atunci al Sănătății, Eugen Nicolaescu, s-a arătat extrem de indignat, ”gratulându-l” pe șeful statului ca fiind ”păcăliciul șef al României”. Indignarea sa a plecat de la faptul că președintele  s-a dus la spital apeland la cunoștințe și relații, și nu la ministrul Sănătății, deoarece ”dacă apela la ministru, se constituia imediat comisia specială”. Dar un om de rând ce șanse are? Ce comisie specială s-ar putea constitui pentru un om care ar fi suferi, să zicem, de aceeași afecțiune cu șeful statului? În niciun caz nu ar fi atât de norocos; nu ar beneficia nici de comisii, nici de Continue reading

Aflockalypse sau Apocalipsa mulțimilor

Termenul, introdus de către o jurnalistă de la The Washington Post, este cum nu se poate mai potrivit pentru a descrie misterul păsărilor care cad moarte din cer, ”aflockalypse” reprezentând o combinaţie a cuvintelor din limba engleză ”flock” (mulțime, stol, turmă) şi ”apocalypse” (apocalipsă).  ”Maratonul” groazei a început în Arkansas (SUA), pe 30 decembrie, când pe râul Arkansas au fost descoperiți peste 100.000 de pești morți, iar în prima zi a anului au fost găsite tot în Arkansas mii de păsări fără suflare, urmând apoi Suedia, Brazilia, Noua Zeelandă, Anglia, Australia, Vietnam, Filipine, Italia, Japonia și chiar România.

În Italia, spre exemplu, în jur de 8.000 de porumbei au căzut din cer morți și ceea ce este foarte curios, este că toți au căzut în același timp conform martorilor oculari, iar în Canada milioane de lilieci au fost găsiți fără viață  în preajma fermelor eoliene. Se pare că afectate de aceste morți misterioase sunt, în marea majoritate, numai Continue reading

Ce vom găsi oare dincolo…

… de ușa Noului An, care tocmai ni s-a deschis? Am trecut în Noul An cu bucurie și cu speranță. Cu speranța unui an mai bun decât cel care s-a încheiat, cu speranța că nu trebuie să ne mai facem griji pentru ziua de mâine. Acestea sunt speranțe. Pentru că – vorba aceea –  speranța moare ultima. Dar ce ne așteaptă de azi înainte? Am făcut atâtea pregătiri pentru a-l întâmpina cum se cuvine, dar el cu ce ne va întâmpina? Trebuie să avem grijă ce ne dorim și în ce măsură. Se spune că dacă îți dorești ceva cu adevărat, întreg Universul contribuie la îndeplinirea dorinței respective, totul e să vrei.

Eu, spre exemplu, am o întreagă listă de Continue reading

Ne-ați ucis viitorul!

Ne-ați ciuruit

Ați vândut toată țara

Ne-ați ucis viitorul copiilor

Ne puteți lua viața, dar nu

LIBERTATEA!

Acestea sunt cuvintele unui om disperat, cuvinte scrise pe tricoul pe care bărbatul îl purta în momentul în care s-a aruncat de la balconul Parlamentului României. Premierul Emil Boc începuse tocmai atunci unul dintre insipidele sale discursuri.

Cel care a recurs la o asemenea formă de protest se numește Adrian Sobaru, este electrician la televiziunea publică și are doi copii, unul dintre ei suferind de autism. Bărbatul ajunsese la disperare din cauza măsurilor de austeritate impuse de Guvern și nu mai avea cu ce să plătească tratamentul fiului.

După acest incident îngrozitor opozitia s-a retras, dar parlamentarii PDL au continuat ședința de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat. Ce să se întâmple atât de ieșit din comun încât să le afecteze interesele? Doar că un om a vrut să se sinucidă sub ochii guvernanților din cauza măsurilor luate de ei? Nimic anormal! Și tot Emil Boc, de la înălțimea funcției sale, Continue reading

Din zodiacul chinezesc: Calul și Iepurele

Emil Boc există – ca de altfel și Traian Băsescu.Nu în genul lui Moș Crăciun, încât doar copiii să creadă așa ceva, dar ei totuși există. Dovadă stau și ”vorbele” din popor, conform cărora dacă n-ar fi, nu s-ar povesti. Spre exemplu, uitați câteva dintre bancurile care circulă pe internet:

”Traian Băsescu: Boc, te rog insistent să mă mai contrazici și tu din când în când, să creadă lumea că suntem doi!” sau  ”Pe perioada crizei economice guvernul român condus de Emil Boc va asigura slujbe pentru șomeri; ele vor fi oficiate de preoți, episcopi si mitropoliți.” sau alt banc: Emil Boc în fața alegătorilor entuziasmați: – Dragii mei concetățeni, Guvernul a hotărât să facem o lume nouă! -Urrraaaa!  – Am spus o lume nouă, nu vouă!”

Deci, bancuri în folclorul autonom sunt, iar Emil Boc și Traian Băsescu, chiar dacă sunt personaje de poveste, sunt contemporani cu noi. Din păcate sau din fericire, depinde de situația materială a fiecăruia. Premierul nostru de… basm s-a Continue reading

Semnează și dă mai departe!

”Domnilor parlamentari, stimați cetățeni ai României! Urmare a comportamentului d-lui Tokes Laszlo, cu ocazia zilei naționale a României și a declarației jignitoare la adresa României și a independenței sale, CEREM RETRAGETREA MANDATULUI DE EUROPARLAMENTAR A D-LUI TOKES LASZLO, pentru care Ziua Națională a României, conform propriei sale declarații, “este o zi de doliu pentru ei”, adică pentru maghiari. Precizăm ca acest Europarlamentar reprezintă România în Parlamentul European și nu Ungaria și este Vicepreședintele Parlamentului European ales prin acest vot, de europarlamentar din partea României, în Parlamentul European. Cu toate acestea ne dă de înțeles prin Continue reading

Românii și portofelul ce refuză să se deschidă

A apărut de curând un portofel-minune. Câțiva cercetători de la Media Labs din Statele Unite (MIT) au ajuns la concluzia că ar fi bine să inventeze un portmoneu care să ajute proprietarul să nu mai cheltuiască bani (sau atât de mulți bani) când aceștia sunt aproape pe terminate. Portofelul pliant este high-tech și este programat să reacționeaze automat la suma conturilor persoanei respective, micșorându-se și refuzând să se deschidă sau vibrând și bâzâind atunci când tranzacțiile sunt pe cale de a fi executate.

Într-adevăr, pare o idee foarte isteață și de ajutor pentru cei cu Continue reading

20 de luni de guvernare Boc. Dezastrul economic în cifre

Grupul de Investigaţii Politice (GIP) şi Institutul pentru Liberă Iniţiativă (ILI), publică o analiză a evoluţiei principalilor indicatori macroeconomici în primele 20 de luni ale guvernării Boc (ianuarie 2009 – august 2010). Analiza se bazează exclusiv pe datele oficiale ale Institutului Naţional de Statistică, Băncii Naţionale a României şi Ministerului de Finanţe.

Potrivit datelor oficiale:

PIB-ul a scăzut cu 9,1% în semestrul I 2010 față de semestrul I 2008.
– Producţia de bunuri de folosinţă îndelungată a scăzut cu 16,4%, în perioada ianuarie 2009 – august 2010 faţă de 2008. Producţia de bunuri de uz curent a scăzut cu 10,9%, iar producţia de bunuri intermediare a scăzut cu 6,6%. Cifra de afaceri din industrie a scăzut cu 11,6%.
Numărul salariaţilor s-a diminuat cu 515.300 de persoane din decembrie 2008 pînă în august 2010. Aproximativ 85% din această scădere s-a înregistrat în activităţile în care dominant este sectorul privat. Singura lună în care numărul de salariaţi a crescut, datorită angajărilor în sectorul public, a fost ianuarie 2009, primă lună a guvernării Boc.
– Rata şomajului a crescut de la 4,4% la 7,4%, în perioada decembrie 2008 – august 2010.
Raportul dintre numărul mediu al pensionarilor şi numărul mediu al salariaţilor era de 1,13 la 1 în 2008 şi a ajuns la 1,33 la 1 în 2010.
Salariul mediu real a scăzut cu 7,2% din august 2008 pînă în august 2010. Cele mai mari Continue reading

“De la un cardiac, cordial”

În urmă cu doar câteva zile, Adrian Păunescu a scris de pe patul de spital ultima sa poezie “De la un cardiac, cordial”. Poetul i-a oferit poezia doctorului Şerban Brădişteanu, şeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară a Spitalului de Urgenţă Floreasca și a fost de acord cu publicarea sa în presă. Versurile sunt emoționante.

“De-aicea, de pe patul de spital
Pe care mă găsesc de vreme lungă,
Consider că e-un gest profund moral
Cuvântul meu la voi să mai Continue reading

”Hai lăsați-mă… că am adus un buchet de flori… și gata.”

”Hai lăsați-mă… că am adus un buchet de flori… și gata.” – au fost vorbele președintelui Băsescu care a mers în această seară la Uniunea Scriitorilor pentru a-i aduce un ultim omagiu poetului Adrian Păunescu. Aceasta a fost reacția președintelui în momentul în care jurnaliștii prezenți au încercat să obţină câteva declaraţii din partea sa. Iar președintele Traian Băsescu a crezut de cuviință să reducă la o frază insipidă, ștearsă, inexpresivă, tot respectul pe care ar fi trebuit să i-l arate celui care astăzi a trecut în neființă. Niciun cuvânt de apreciere, niciun regret. Ținuta cu care s-a prezentat la căpătâiul poetului este incredibilă – cămașă bleu, descheiată la guler pe sub un plover bleu. Nu a avut ținută de doliu, nici măcar o cravată neagră. Iar momentul de reculegere a durat mai puțin decât le ia credincioșilor să sărute o raclă – nici măcar nu s-a apropiat de sicriu, a păstrat distanța și s-a îndepărtat imediat. Era doar un punct bifat în agenda sa, o corvoadă pe care a fost obligat să o îndeplinească. De ochii lumii.

Această atitudine a președintelui nu este chiar ”anormală” din moment ce în urmă cu patru luni, la ultima sa Continue reading

Susțin colectarea selectivă

…Alături de Blogatu, dar și de alți bloggeri, și recomand tuturor să facă acest lucru. Astăzi am descoperit site-ul www.colecteazaselectiv.ro, pe care se organizează un concurs pentru bloggeri. Deși premiile sunt tentante, consider că  mult mai importantă este promovarea mesajului acestei campanii.

De aceea, vă provoc să participați la acest concurs sau, mai bine zis, la această campanie, scriind pe blogurile voastre un articol despre colectarea selectivă.

Colectarea selectivă este soluția la îndemâna tuturor și presupune depozitarea deșeurilor în locuri special amenajate în vederea reciclarii. Conform HG 621/ 2006 (completată și modificată prin 1872/2006) instituțiile publice, asociațiile, fundațiile, persoanele fizice sunt obligate să colecteze selectiv deșeurile de ambalaje în containere diferite, inscripționate în mod corespunzător și amplasate în locuri speciale, accesibile cetățenilor.

Culorile, pentru identificarea containerelor și recipientelor destinate colectării selective a deșeurilor de ambalaje, conform ordinului 1121 din 5 ianuarie 2006, sunt următoarele:

Potrivit EcoRom, iată câteva motive pentru care este important să reciclăm:

  • Se protejează natura și resursele naturale
  • Se reduce poluarea solului, apei, aerului
  • Se reduce poluarea mediului înconjurator
  • Se economisește energie

Mult mai multe detalii despre colectarea selectivă puteți afla de pe site-ul EcoRomHarta colectarii selective.

Va recomand să participați la acest concurs atât pentru a a avea un mediu curat, cu cat mai puține deșeuri, dar și pentru a câștiga unul dintre cele 30 de tricouri sau una dintre cele 3 biciclete.

Trenul Orient Express în gara Sinaia

O dată pe an are loc acest eveniment – cel mai cunoscut tren din Europa, Orient Express – a oprit astăzi în gara din Sinaia, urmând ca tot astăzi să ajungă și în București. Trenul parcurge ruta Paris – Istambul, dar la întoarcere – pe data de 5 septembrie – va reveni în Sinaia. Pentru cine dorește să călătorească în cel mai luxos tren din lume și să străbată această distanță în condiții speciale, trebuie să plătească un bilet al cărui cost variază între 7000 și 7.500 de euro. Pasagerii din Orient Express au făcut un scurt popas de două ore, aceștia urmând să viziteze atât Castelul Peleș, cât și Mănăstirea Sinaia, întâmpinați fiind la sosire de către fanfara militară.

Primul tren Orient Express a fost pus în circulație la data de 5 iunie 1883 și a unit Parisul de Constantinopole prin Nancy – Strasbourg – München – Viena – Budapesta – Szeged – Jimbolia -Timișoara – Caransebeș – Varciorova – Craiova – Piatra Olt – Pitești – București – Giurgiu – Smarda (2.627 km)

Un vagon din acest tren (3425) era folosit în garnitura de tren a regelui Carol al II-lea, iar regele Boris al III-lea al Bulgariei, un împătimit al călătoriilor cu trenul, obişnuia să conducă el însuşi întreaga garnitură. Cele două războaie mondiale şi avântul celorlalte mijloace de transport în perioada postbelică au dus la declinul acestui tren. El a fost suspendat de câteva ori, iar în 1977 a fost scos din circulaţie. A fost repus în funcţiune în 1982, după ce vagoanele au fost restaurate şi modernizate.  În timpul regimului comunist, a fost interzisă circulaţia acestui tren prin România. Ruta Paris – Istanbul a fost reluată în 1998, iar de atunci, an de an, Orient Express trece prin România şi opreşte doar în Bucureşti şi Sinaia. 84 de turişti au pornit, în acest an, de la Paris spre Istanbul, alături de cei 40 de membri ai echipajului în cele 16 vagoane ale trenului. Deşi Orient Express a fost construit pentru 200 de călători, doar 100 de persoane îşi pot face rezervare pentru asemenea croazieră feroviară de lux.


Continue reading

SOS Castelul Peleș – Adevăratul castel din spatele copacilor

Weekendul care tocmai s-a încheiat a fost cel mai aglomerat weekend din acest an de pe Valea Prahovei și sute de turiști, români și străini, au ales să viziteze Castelul Peleș din Sinaia, castel considerat a fi unul dintre cele mai frumoase din România, dar și din Europa.

Castelul Peleș, fosta reședință de vară a regilor României, a fost construit la dorința regelui Carol I al României între anii 1873 și 1914 după planurile arhitecților Johannes Schultz și Karel Liman, și a fost decorat de celebrii decoratori J. D. Heymann din Hamburg, August Bembé din Mainz și Berhard Ludwig din Viena.

Castelul Peleș poate fi considerat cel mai important edificiu de tip istoric din România, având caracter de unicat și este, prin valoarea sa istorică și artistică, unul din cele mai importante monumente de acest fel din Europa celei de a doua jumătăți a secolului al XIX-lea.

Teoretic și conform Wikipedia. Practic, timpul a fost necruțător cu acest important edificiu, iar castelul poartă acum amprenta vizibilă a degradării.

Mucegaiul și igrasia se întind precum tentaculele unor caracatițe, cuprinzând în brațele lor nu doar ziduri, ci și statui. Statui mute, care nu își pot plânge durerea de a rămâne fără brațe, ciuntite, cu ochi goi și totuși lângă ele, turiștii se fotografiază pentru a păstra vie amintirea vizitării acestui castel impunător.

Pașii timpului și-au lăsat urmele degradării pe trepte ciobite, afectate de intemperii, dar și Continue reading

Demisia, domnule ministru Cseke Atilla!

UPDATE (18 august, 13:30): Surse medicale susțin că ministrul Sănătății, Cseke Atilla, și-a dat demisia după tragedia de la Maternitatea Giulești. Premierul Emil Boc nu o acceptă!

Ministrul Sănătății, Cseke Attila, a ținut astăzi o conferință de presă în care a dat detalii despre incendiul care a avut loc ieri seara la Maternitatea Giulești din București. Attila a calificat accidenul ca fiind “teribil”, “una dintre cele mai negre tragedii din istoria sistemului sanitar românesc”. De la Maternitatea Giulești au fost mutați 114 pacienți, dintre care 53 nou-născuți și 61 de paciente. Patru bebeluși au murit, trei în incendiu, la Giulești și încă unul la Spitalul Grigore Alexandrescu. Alți șapte bebeluși se zbat între viată și moarte, iar medicii luptă pentru a-i salva. Ministrul a spus că medicii, pompierii și polițiștii au dat dovadă de solidaritate. Attila le-a mulțumit tuturor celor implicați în salvarea pacienților de la Maternitatea Giulești.

“Ieri s-a demonstrat că putem să ne facem datoria”, a spus Cseke Attila.

Ministrul a trimis condoleanțe familiilor care au suferit pierderi în urma incendiului de la Maternitatea Giulești.

Sursa: știri.rol

Domnule Cseke Atilla,

Cum este posibil să spuneți ca ieri s-a demonstrat că vă puteți face datoria??? Dar sub ce formă v-ați făcut dvs datoria??? Vă refereați desigur la subsecretarul de Stat în Ministerul Sănătăţii, Raed Arafat. Dar domnule ministru… ieri unde ați fost? În loc să ajungeți măcar o dată cu pompierii la locul incendiului, acum transmiteți doar condoleanțe? În loc să inițiați imediat un fond din care să ajutați familiile care și-au pierdut copiii din neglijența medicilor și care au primit vestea că nici măcar nu îi pot înmormânta creștinește deoarece nu au fost botezați? Sistemul sanitar este la pământ! Mort și îngropat! Deja este sub pământ! Așa vă faceți datoria? Astăzi ar fi trebuit să vă dați demisia de onoare! Ieri, personalul medical a lăsat o oră copiii închiși în acel salon de reanimare deoarece PIERDUSERĂ cartela de acces și nu au făcut absolut nimic până la sosirea pompierilor! Cum este posibil așa ceva, domnule ministru? Cum este posibil să nu existe un sistem de alarmă împotriva incendiilor și detectoare de fum în aceste saloane, domnule ministru? Cum dotați spitalele din România, domnule ministru? Ce măsuri luați pentru îmbunătățirea sistemului sanitar, domnule ministru? Din decembrie 2009, de când ați fost investit în această funcție, ce ați făcut pentru sistemul sanitar românesc, domnule ministru?

Haideți să vă dau câteva exemple de influență ”benefică” pe care ați avut-o în aceste luni, domnule ministru:

– Ați desființat, din condei, supravegherea medicamentelor; drept urmare, peste 150.000 de euro pierduţi şi haos în sistemul european al medicamentului (Cotidianul – 19 iulie 2010)

– Ați modernizat două secţii ale Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, care au costat cât construcţia unui spital, adică 4 milioane de euro (Cotidianul – 13 iulie 2010 )

– Ați declarat pe data de 12 iulie, la Sibiu, că spitalele sunt înglodate în datorii de 170 de milioane de euro și că acestea vor fi achitate de guvern în luna august.(Cronica Romana – 12 iulie 2010) Au fost acestea achitate, domnule ministru? Pe de altă parte, însă, preferați spitalele private, discriminând spitalele de stat (Cotidianul – 9 iulie 2010)

– Ați finalizat procesul de reorganizare şi restructurare în Sănătate, în urma căruia au fost reduse 1.621 de posturi şi desfiinţate 233 locuri de medici rezidenţi neocupate (Adevarul – 8 iulie 2010)

– Ați retras aparatura din spitale, domnule ministru! Un număr de 55 de aparate EKG achiziţionate în anul 2008 de Ministerul Sănătăţii printr-un program al Băncii Mondiale vor fi redistribuite din cauză că au fost neutilizate sau folosite neadecvat! (Cotidianul – 2 iulie 2010)

– Bolnavii psihici nu vor mai beneficia de tratament gratuit, și medicii susţin că nici măcar înainte de 1990, când nivelul de trai din România era mult mai scăzut, nu s-a pus problema renunţării la tratament pentru aceste persoane. (Cotidianul – 16 iunie 2010)

– Ca urmare a colapsului sistemului sanitar românesc, 5.000 de medici au plecat deja în străinătate, se pregătesc alți 2.500! De ce? Pentru că, în luna iunie, un medic rezident avea 940 de lei salariu net. După reducerea bugetară a rămas și fără această sumă, domnule ministru! ( Jurnalul național – 2 iunie 2010)

– În luna mai erau 1.500 de farmacii în insolvenţă şi alte 400 în faliment: spitale mari din ţară riscă să intre în insolvenţă, iar Casa de Asigurări de Sănătate Bucureşti şi alte câteva din ţară sunt în incapacitate de plată. Puţinii medici români care au rămas în ţară nu îşi mai pot exercita profesia nici măcar la limita minim acceptabilă. (Realitatea TV –  14 mai 2010)

– Până la finele anului, se va reduce numărul de paturi din spitale cu 9.200 şi 150 de unităţi medicale nu vor mai primi autorizaţie. (Click – 11 mai 2010) Unde vor mai putea fi spitalizați bolnavii după aceea, domnule ministru?

Ați fost ”consternat” de “halul sistemului” de sănătate și ați afirmat că ”Nici Spiderman, nici Superman nu ar putea reorganiza sistemul sanitar în câteva luni”. Dar în aceste luni ce ați făcut concret totuși? (Gandul – 9 iulie 2010)

Știți, domnule ministru Cseke Atilla, că doctorii de la Spitalul Grigore Alexandrescu nu au acceptat să intervină chirurgical în cazul unui nou-născut de doar cinci zile, cu septicemie aflat la spitalul din Slobozia? Știți că în urmă cu o lună de zile, un doctor ortoped de la Spitalul Universitar a refuzat să opereze un seropozitiv din cauza asistentelor medicale? Ați luat vreo măsură pentru ca aceste refuzuri să nu mai existe? De când este opțional ca un doctor să hotărască cine trebuie să fie tratat și cine nu? (Adevarul – 17 august 2010)

Știți, domnule ministru, că un copil a murit duminică la spitalul din Oltenița după ce a fost internat pentru o plagă la picior și în loc să fie vindecat, a intrat în comă? Și că în luna iunie a acestui an un alt copil a intrat in comă dupa ce a fost operat de o tumoare în abdomen la Spitalul Grigore Alexandrescu din Capitală? (einformatii.ro – 16 august 2010)

Știți, domnule ministru, că în luna mai s-a deschis o anchetă și la Spitalul Județean de Urgență Vaslui, după ce o tânără a născut un copil mort, de 4 kg si jumatate, cu toate că fătul a avut o dezvoltare normală, fără probleme până la 9 luni? Sunt cazuri numeroase de malpraxis, iar despre multe probabil nici nu se află, deoarece sunt mușamalizate!

Care sunt măsurile luate de dvs, domnule ministru Cseke Atilla? Așa considerați dvs că vă faceți datoria? Din moment ce nu sunteți capabil să luați măsurile necesare să scoateți sistemul sanitar românesc din criză, atunci recunoașteți acest lucru și lăsați în locul dvs un ministru compentent! Domnule ministru Cseke Atilla, măcar în memoria bebelușilor care și-au pierdut viața din cauza colapsului sistemului nostru sanitar, dați-vă demisia de onoare!

Fotografie din salonul de terapie intensivă care a ars în maternitatea Giuleşti (adevărul.ro)

Hramul Bisericii Jandarmeriei Montane – Regele Carol I – din Sinaia

Astăzi a fost sărbătorit hramul Bisericii Jandarmeriei Montane – Regele Carol I – din Sinaia, biserică ce poartă hramul Sfinților Martiri Brâncoveni. Acesta este așa-numitul ”hram de vară”, deoarece lăcașul poartă și hramul celor doi arhangheli, Mihail și Gavril și care se sărbătorește pe 8 noiembrie. Preotul care slujește aici, părintele Benone Tănase, preot militar la Centrul de pregătire a cadrelor jandarmi montani Sinaia, este un preot cu mult har, dedicat cu trup și suflet bisericii în care slujește de când a fost înălțat lăcașul de cult, în anul 2008. Această biserică, mai puțin cunoscută din punct de vedere turistic, se află în cartierul Cumpatul, în apropierea Casei memoriale „George Enescu”. La slujbă au fost invitați cinci preoți – preotul Vasiliu Ștefan, preotul Eugen Balog și preotul Daniel Coțoapă (de la biserica Sf Ilie – Sinaia), Ion Grosu (de la biserica Sf Constantin și Elena din Poiana Țapului) și preotul Iulian Barbu (de la biserica Sf Gheorghe din Zamora, Bușteni). Căldura sufocantă nu i-a împiedicat pe zecile de credincioși, dar și jandarmi, care pentru câteva ore s-au detașat de misiunile lumești pentru a fi mai aprope de cele sfinte, să participe la slujbă, iar la final au fost servite mâncăruri sfințite, oferite de către reprezentanții bisericii.

Biserica Ortodoxă Română a trecut în rândul sfinţilor pe domnitorul Constantin Brâncoveanu, al cărui sfârşit tragic este asemănător cu cel al martirilor din primele veacuri creştine: uciderea prin tăierea capului. Alături de el si-au pierdut viața și cei patru fii ai săi, dar și credinciosul său vistiernic, Ianache Văcărescu, deoarece nu au vrut să se lepede de credința strămoșească.

Continue reading

Imagini cutremurătoare din Pakistan, țară afectată de inundații catastrofale

Prinși în mijlocul ruinelor care în urmă cu puțin timp erau locuințe, acești săteni pakistanezi se luptă cu disperare pentru supravieţuire.
Mulți au ajuns să fie pur și simplu naufragiați pe mici insule formate de potopul care a spulberat practic totul în calea sa. Alții sunt blocați în tabere de refugiaţi improvizate și așteaptă elicopterele care să le aducă strictul necesar.


ONU a avertizat astăzi că inundaţiile ar putea afecta mai mulţi oameni decât ultimele trei mari dezastre cumulate: tsunami-ul din Oceanul Indian din 2004, cutremurul din Kashmir din 2005 și cutremurul din Haiti din 2010.
Peste 1500 de oameni au murit în ultimele două săptămâni în inundațiile care au lovit Pakistanul, iar guvernul estimează că peste 13 milioane de oameni sunt afectați – cu două milioane mai mult decât victimele din cele trei dezastre naturale.

“Ar fi fost mai bine dacă am fi murit în inundaţii, pentru că viaţa noastră mizerabilă actuală este mult mai dureroasă”, a spus un pakistanez care a fugit împreună cu familia sa din oraşul Shikarpur şi care a petrecut noaptea tremurând în ploaia care continuă să cadă. “Este Continue reading

”La fiecare proiect am luat pe cineva care să aibă asupra noastră o mângâiere duhovnicească”

Interviu cu Șerban Cristian, autor de carte religioasă și editor – Editura Cristimpuri, momentan singura editură ortodoxă din România, care îi are ca target pe cei mici, copii și adolescenți.

Cum v-ați decis să inițiați acest proiect?

Înainte de vârsta de 33 de ani am cochetat cu muzica rock, am avut alte pasiuni, dar la un moment dat a venit o trezire chiar prin intermediul unor cărți dohovnicești, cum ar fi colecția ”Ne vorbește Părintele Cleopa”. Aparent, sunt niște cărți simple, dar sunt totuși niște cărți foarte profunde. Și chiar în urma unor povestioare adresate copiilor, zic eu, că m-am trezit. Am simțit imboldul să urmez și o Facultate de Teologie, timpul s-a scurs foarte repede, acum sunt masterand, anul II la Teologie, probabil că o să fac și un doctorat, am publicat vreo nouă cărți și cam toate s-au vândut până acum.

Cine v-a susținut în aceste proiecte?

Cine altul decât Dumnezeu? Dar la fiecare proiect am luat pe cineva care să aibă asupra noastră o mângâiere duhovnicească,  – la ultimele cărți au fost părinții de la Muntele Athos, de la Schitul Lacu – este un schit românesc – și acolo am luat legătura cu un ieroschimonah (acesta este gradul monahicesc) și ne-au ajutat, adică ne-au corectat textele, să nu facem greșeli de dogmatică ș.a.m.d.

Patriarhia v-a sprijinit în aceste proiecte?

Nu, din păcate, nu. Normal ar trebui să ajungem și la Patriarhie. Dar, ca să spunem lucrurilor pe nume, cartea dohovnicească sau cartea religioasă, are un fel de embargou din partea Patriarhiei.

Embargou? Din ce cauză?

Deoarece este considerată carte neortodoxă – orice apare de la alte edituri și nu are binecuvânatare de la Preafericitul sau Înaltpreasfințitul, în cazul în care ții de o Episcopie. Demersul pentru a obține o aprobare este foarte anevoios, asta înseamnă Continue reading

Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România, o etnie formată din 40.000 de tătari

Înființată în anul 1990, după înlăturarea regimului comunist, Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România numără 20 de ani de activitate, timp în care au obținut spațiul de emisie în limba tătară, au organizat primul festival turco-tătar din Dobrogea, dar și primul concurs internațional de lupte tătărești Kureș, precum și formația de dansuri tătărești ”Kostel”, care a participat la festivaluri interne și internaționale. Cu ocazia Salonului de Carte, Presă și Muzică de la Sinaia, UDTTMR este prezentă cu un stand tematic tradițional.

Cherim Gevat, președintele filialei Castelu a UDTTMR

”Suntem o etnie destul de numeroasă în Constanța, în jur de 40.000 de tătari, avem 32 de filiale și lucrăm în continuare. Sperăm să nu ne uităm limba, tradițiile și dorim ca în 2011 să ne prezentăm și mai bine la acest Salon. Avem aici un costum tradițional tătăresc, cu toate că este confecționat în Turcia și sunt 6 exemplare de acest fel, și 6 costume bărbătești. Pe masă avem bunătăți tradiționale: baclava, sarailie, rahat, iar pe perete avem expuse fotografii de la prima ediție a Turneului Internațional de Kureș, din luna mai a acestui an, care a avut loc la Medgidia și la care au participat tineri din Bulgaria, Crimeea si România. (Kureșul este o luptă tradiţională tătărească, moştenită din vremuri străvechi, iar premiile specifice competiţiei de kureş sunt un batal pentru învingător, iar învinsul pleacă acasă cu un „bairak“ -un copac împodobit cu 7 sau 9 articole vestimentare). În Constanța avem Radio T, deocamdată pe frecvența Constanței, dar sperăm ca peste un an să se extindă în toată țara. Este în colaborare cu Uniunea Turcă și cea Tătară, subvenționat de către Republica Turcia.” a declarat Cherim Gevat, președintele filialei Castelu a UDTTMR.

Costum tradițional tătăresc Continue reading

”Pentru mine, acest Salon de Carte înseamnă a fi în familie”

Vă prezint un interviu în exclusivitate cu Attila Marko, Secretar de Stat la Departamentul pentru Relaţii Interetnice din cadrul Guvernului României.

Care este părerea dvs despre ediția din acest an a Salonului de Carte, Presă și Muzică?

Nu e o noutate pentru mine, este chiar a nu știu câta oară de cand particip la Salonul de Carte și Presă organizat de Amplus la București, dar la Sinaia particip pentru prima oară. Pentru mine nu reprezintă o chestie deosebită, fiind parte a culturii respective, adica sunt parte a dialogului cu cartea, a dialogului cu oamenii care produc cultură prin carte. Noi finanțăm în fiecare an asemenea evenimente, standurile la care se află minoritățile naționale sunt sponsorizate de noi, de departament, în fiecare an, și la București, și la Sinaia. Și la Ploiești, dacă nu mă înșel, avem un Salon de Carte tot de ei organizat. Așa că pentru mine este deja un fel de a fi în familie. Nu este ieșit din comun, este parte a firescului, este parte a normalului. Cu siguranță sunt mulți care vin pentru prima dată și văd Salonul de carte, așa că pentru ei este o supriză. Eu încerc să păstrez legătura cu organizatorii, sa păstrăm nivelul și tradiția.

Ce proiecte aveți pentru viitor?

Sunt foarte multe! Noi, ca departament, derulăm într-un an cam 120-130 de proiecte.

Și care este cel mai important pentru dvs?

Este greu de ales dintre cele multe proiecte pe care le avem noi, deoarece avem Continue reading

Salonul de Carte, Presă și Muzică din Sinaia și-a deschis astăzi porțile

În perioada 5 – 8 august, la Centrul International de Conferințe „Casino Sinaia” se desfășoară cea de-a doua ediție a „Salonului de Carte, Presă și Muzică”. Zilnic vor avea loc diverse evenimente culturale – lansări de carte, recitaluri de poezie și muzică, la acestea participând și diverse comunități etnice din România. La deschiderea oficială au participat Secretarul de Stat al Departamentului pentru Relații Interetnice, Attilla Marko, directorul Amplus, Maria Stancu, directorul Editurilor din Romania, Claudiu Istrate, președintele Comunitații Elene din Romania, deputatul Dragoș Gabriel Zisopol și Nicolae Boaru, directorul Bibilotecii Naționale Nicolae Iorga din Ploiești.

Singurul reprezentat al presei în cadrul Salonului este Jurnalul național, iar printre editurile prezente se numără Editura Humanitas, Editura Lider, Editura Argonaut, Editura Ascendent, Editura Nestor. Comunitățile etnice participante aparțin macedonenilor, grecilor, maghiarilor, rutenilor, dar și tătarilor turco-musulmani. Oferta de carte este variată, iar prețurile sunt accesibile. Salonul își va închide porțile duminică seara, dar până atunci vizitatorii sunt așteptați zilnic între orele 11.00-20.00. Intrarea este liberă.

Continue reading

Curse și viteză la “Sinaia Forever”

Peste 65 de piloți s-au aliniat la startul celor două etape din Campionatul Național de Viteză în Coastă Dunlop, care a avut loc în acest weekend, la Sinaia. Traseul s-a desfășurat pe o porțiune de șosea din oraș, cu o lungime de 3.015,2 metri, diferența de nivel de la start la sosire fiind de 163,3 metri.

Startul s-a dat chiar de lângă Casinou, iar sosirea a fost stabilită la Telegondola Sinaia.

Continue reading

Trebuie să luăm atitudine în cazul Roşia Montană!

Mai jos este un material care TREBUIE SĂ CIRCULE.
E singura formă de protest deocamdată.
Sunt informaţii despre Roşia Montană şi despre valoarea ei fizică, despre valoarea spirituală a zonei şi mai ales despre valoarea românului şi a României, aici şi în lume.
AM VĂZUT GALERIILE DACO-ROMANE DE PESTE 2000 DE ANI! EXISTĂ! NU SUNT O MINCIUNĂ!
Acolo se ascunde un tezaur uriaş ce nu va putea fi măsurat nicicând în bani! Am găsit ghidul local recomandat (clandestin, în şoaptă, la ureche! – dureros!) care ştie foarte multe (nu din presă!) şi care ne-a dus în adâncurile pământului. Şi mai ales ale istoriei.
Şi când am ieşit la suprafaţă ne-am dat seama în ce hău fără fund suntem pe cale să fim aruncaţi.
Cezar Aanicăi Iaşi , mai 2010
…Roşia Montană este cea mai veche localitate din România , atestată de la anul 131 după Hristos.
De-a lungul istoriei, ispita aurului a atras aici toate neamurile Europei, făcând din Roşia un orăşel cosmopolit. ..
Din Roşia s-au ridicat, de-a lungul timpului, mulţi luptători ardeleni, cum au fost Simion Balint, George Gritta, luptători în revoluţia de la 1848, alături de Avram Iancu.
În Roşia, străduţele înguste şi pietruite, casele de patrimoniu, construite în stil baroc de arhitecţi italieni (Strada siciliană), în urma cu aproape două sute de ani, te transportă în alt timp. . .
Ultimele 330 de tone de aur şi 1680 de argint vor să fie exploatate, până la ultima rocă de minereu, de compania Gold Corporation, căreia i-a fost concesionată exploatarea. . .
Doar douăzeci de mii de dolari pe an plăteşte statului român compania Gold Corporation, chiria pentru concesiunea a 520 de kilometri pătraţi, inima de aur a Apusenilor. Concesiunea s-a făcut pe 20 de ani, din 1997, deci ar mai fi Continue reading

Noi suntem români?!

Jurnalul național a demarat o campanie pentru românii care se luptă din răsputeri să își păstreze propria identitate în țara lor. Pentru românii care sunt pe cale sa fie asimilați de maghiarii între care locuiesc. Pentru românii care trebuie să vorbească în ungurește pentru a fi înțeleși în patria lor. Pentru românii din Harghita și Covasna. Alăturați-vă campaniei. Fiți români în România!
Noi suntem români?!
“Amintiţi-vă că suntem aici!”, ne cer românii din Harghita şi Covasna

de Carmen Anghel
Luminița Ciobanu

Românii din Harghita şi Covasna se simt singuri în propria ţară. Povestesc cu lacrimi în ochi cum neamul românesc şi graiul românesc se sting în fiecare zi puţin câte puţin.

Românii din Harghita şi Covasna sunt din ce în ce mai puţini. Unii nu mai sunt, pentru că i-a chemat la El Dumnezeu. Alţii pentru că din motive de supravieţuire economică, dar şi spirituală au ales să plece în alte zone ale României, ale Europei, ale lumii. Alţii au dispărut, dar au rămas pe loc. Cum e posibil? În timp, strânşi în cleşte de evenimentele istorice, trecute sau recente, au fost siliţi să uite puţin câte puţin limba română. Sau, mai simplist: ca să se înţeleagă bine cu vecinii, să poată lucra undeva a trebuit să vorbească în maghiară. Sunt datele unui proces lent, dar sigur de dispariţie.

Dar românii din Harghita şi Co­vasna încă nu au dispărut. Ei sunt acolo zi de zi, clipă de clipă, în­cer­când să facă faţă greutăţilor zilnice, pe care nu ţi le poţi închipui decât dacă le baţi în poartă. Ne fac câteva reproşuri, nouă, “regăţenilor”, nouă, cei care i-am uitat. Inimile a 400.000 de români din Harghita, Mureş şi Covasna bat chiar în inima ţării.

Când am dus ultima dată o floare la Monumentul Eroilor? Când am simţit ultima dată mândria aceea de a fi român, vecină cu nemurirea? Când nu am luat patriotismul în derâdere?
Pentru românii din Harghita, Ziua Naţională, Ziua Eroilor sunt zile sfinte. Iar când vorbesc, rostesc cuvintele cu grijă, mângâie parcă fiecare silabă. Au teamă să nu piardă ceva din esenţa, frumuseţea şi dulceaţa limbii române. Te primesc bucuroşi şi îţi spun “frate” sau “soră” şi îţi sărută obrazul de parcă ar vrea să te sărute pe suflet. Pe sufletul de român. Se bucură de orice vorbă românească, de orice carte, de orice cântec în limba română, în graiul strămoşesc şi aşază cu mândrie trico­lorul la loc de cinste.

Se luptă să îşi păstreze identitatea în propria ţară.
Sunt localităţi în care românii nu mai vorbesc româneşte. Ori nu mai au cu cine, ori au uitat. Sunt localităţi în care nu mai există “numărul legal de copii” pentru a se putea înfiinţa clase, şcoli în limba română. Sunt ro­mâni care nu se pot angaja pentru că ştiu doar româneşte şi… limbi străine. Mai puţin limba maghiară. Sunt cazuri concrete. Sunt şi cazuri când vorbesc cu tine, vorbesc româneşte, dar te roagă să nu spui mai departe. Ei sunt acolo, în inima ţării, acolo unde românii de la câmpie nu prea merg şi nici nu-i întreabă ce mai fac.

Am dat titlul “Noi suntem ro­mâni?!” acestei campanii. Şi am răs­puns durerosului strigăt al fraţilor din această parte de ţară: “Amintiţi-vă că suntem aici!”

SUNT LOCALITĂŢI ÎN CARE ROMÂNII NU MAI VORBESC ROMÂNEŞTE. ORI NU MAI AU CU CINE, ORI AU UITAT.ORI AU FOST SILIŢI SĂ UITE
„Limba maghiară funcţionează deja ca o limbă oficială” a afirmat Înalt Prea Sfinţitul Ioan Selejan, arhiepiscopul Covasnei şi Harghitei,  cel care a atras atenţia asupra fe­nomenului nedorit de dispariţie a ro­mânilor şi a limbii române chiar în inima României. – Interviul îl puteți citi în Jurnalul national

Noaptea de Înviere – Biserica Jandarmeriei din Sinaia

În noaptea de Înviere am mers la Biserica Jandarmeriei din Sinaia – Regele Carol I – , deși mai multe persoane se așteptau să aleg Mănăstirea Sinaia. Motivul care m-a determinat să fac această alegere a fost simplitatea bisericii și sentimentul de apropiere de Dumnezeu, sentiment pe care nu l-am mai avut până acum, deși am vizitat multe biserici și mănăstiri. Această biserică, mai puțin cunoscută din punct de vedere turistic, se află în cartierul Cumpatul, în apropierea Casei memoriale „George Enescu”. Construită din lemn de brad în Maramureș, adusă cu camioanele pe bucăți și montată la fața locului, biserica a fost sfințită în anul 2008, iar preotul care slujește aici se numește Benone Tănase, un preot cu mult har și care este preot militar la Centrul de pregătire a cadrelor jandarmi montani Sinaia.

Pentru Slujba de Înviere a fost amenajat în curtea bisericii un cort alb care acoperea un mic altar. Acesta era așezat pe o estradă înconjurată de crengi de brad, cu parfumul specific zonei. Cu puțin înainte de miezul nopții a început Slujba de Înviere, iar cuvintele preotului își pierdeau ecoul printre brazi, în liniștea nopții întunecate: „Veniți de luați Lumină!”. Și sute de lumânări au primit pe rând Lumina Sfânta a Învierii lui Iisus. Deși frigul era pătrunzător, nimeni nu îl mai simțea datorită acestei Lumini care încălzea sufletele tuturor credincioșilor, care s-au grăbit apoi să ducă în casele lor bucuria Învierii Domnului.

Expoziție de mini-trenulețe în gara Sinaia (foto si video)

În gara din Sinaia a fost deschisă expoziția de mini-trenulețe – „colecție de micromodele feroviare active cu caracter permanent”. Această colecție a fost pusă la dispoziția publicului (începând din septembrie 2009) de către familia Drera, pe propria cheltuială, pentru „a face deliciul tutoror celor care iubesc calea ferată”, după cum a afirmat Radu Bellu, inginer al CFR. Pentru cei ce nu știu, familia Drera are un contract de asociere în participatiune pentru exploatarea Cetății Râșnov. „ Mă bucur că am reușit să aduc Gara Sinaia Continue reading

Interviu cu Horia Nestorescu – Bălcești (directorul Centrului Național de Studii Francmasonice și patronul Editurii Nestor și Librăriei Masonice)

”Francmasoneria are 600 de ani de existență, pentru ea timpul nu contează.”

De când s-a înființat Librăria Masonilor?

Avem câțiva ani, dar din nefericire ea nu funcționează decât pe internet, deoarece în București spațiile comerciale sunt extrem de scumpe, iar profilul nostru, limitat tematic, nu ne aduce prea mulți clienți.

La a câta ediție se află librăria?

Sunt atât de multe încât nu le mai știu numărul, pentru că în fiecare an participăm în diferite orașe, la aproape toate saloanele de carte, deci nu numai în București, ci am fost și la Iași, la Brașov, Brăila, Cluj, Târgu-Mureș și iată acum și la Sinaia. De fapt la Sinaia este primul salon de genul acesta. Să sperăm că va deveni anul evenimentul și să sperăm că nu plouă.

Din ce lojă face parte librăria?

Librăria nu are o apartenență de lojă, pentru că librăria vrea să reprezinte masoneria în totalitatea ei și atunci, dacă noi ne-am subordona unei singure loji, i-am supăra pe alții și atunci vrem să fim echidistanți, imparțiali, să difuzăm carte pentru toată lumea, că slava Domnului, există.

Costumul expus aparține unei anumite loji?

Costumul este tipic, universal, nu aparține unei anume loji. Decorurile masonice, ca și simbolurile masonice sunt universale. Ele se adaptează, se adecvează doar în funcție doar de gradul personajului respectiv, de demnitatea pe care o ocupă în Lojă sau în Marea Lojă, dar acelea sunt mici detalii. În rest, toate elementele de decor Continue reading

Stiri Speek-Uite Presa de dimineata

UPDATE: Datorita interesului scazut pentru aceasta rubrica, am incetat realizarea revista presei.

Eveniment

Frondă prin SMS. Personalităţi ale vieţii publice, asociaţii şi fundaţii care s-au implicat în lupta împotriva regimului comunist şi pentru construirea democraţiei în România protestează la adresa tentativelor regimului Băsescu-Boc de a-şi subordona societatea civilă din România.

Clanul lui Mazăre cumpără ştiri pozitive de 2 milioane de euro. Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa a atribuit un contract fabulos unei televiziuni locale (Neptun TV), controlate de parteneri de afaceri ai săi şi ai primarului Mazăre.

Seful Comisiei de Urbanism din Bucuresti ii face clanului Popoviciu casa in Primaverii si bloc pe bd. Expozitiei. Sorin Gabrea face Planuri Urbanistice Zonale pentru doi dintre cei mai controversati oameni de afaceri din Romania, legati de interese, proiecte si relatii actionariale stufoase: Puiu Popoviciu si Radu Dimofte.

Oamenii lui Băsescu aruncă pe piaţă TVA de 22%. “Raportul anual de analiză şi prognoză” realizat deSAR, societate recunoscută pentru apropierea de preşedintele Traian Băsescu, spune că, pentru a acoperi dezechilibrul din încasările la bugetul de pensii şi cheltuieli, Guvernul ar trebui să mărească TVA de la 19 la 22% de procente.

Atentie la Loganurile albe cu numar B-18-Z(xx): pe ele se afla noile radare-minune ale politiei. De la 1 martie, Politia Rutiera ii va vana Continue reading

Stiri Speek-Uite – Presa de dimineata

Eveniment

Noul sediu SPP costă mai mult pentru că aşa e „practica frecventă să mai crească preţul”. În plină criză economică, valoarea contractului pentru construirea sediului Serviciului de Protecţie şi Pază a fost majorată cu peste 500 de mii RON, printr-un act adiţional, acuză Mugur Ciuvică, prin Grupul de Investigaţii Politice.

Armata a fost gata sa intervina in 13 iunie 1990. Petre Mihai Bacanu dezvaluie cum armata era pregatita in cele mai mici amanunte pentru a participa la reprimarea “Pietei Universitatii”.

Borsec, izvor de nepăsare. Autorităţile romane au ucis un blazon al Romaniei – statiunea Borsec. Lovitura de gratie a venit anii trecuti, mai curând din partea PD-L, prin persoana minis­trului Turismului, Elena Udrea.

Cat costa sa cumperi un pachet de procese la Bacau: 100.000 de euro. Dumitru Sechelariu, fostul primar al Bacaului, este implicat intr-o afacere dubioasa cu un teren de milioane de euro.

Politic

BĂSE-LIGA: două transferuri de marcă pentru partidul-satelit. PD-L junior are, în sfârşit, o faţă: Diaconescu. Sârbu, luat pentru Muncă. Partidul mic al lui Traian Băsescu, pe care-l face Gabriel Oprea cu parlamentarii fugiţi de la alte partide, l-a luat, ieri, pe “internaţionalul” Cristian Diaconescu.

Diaconescu: Duminică seară aş fi semnat adeziunea la PNL. Nemulţumirile sale, care nu au fost exprimate clar până acum, par să ţină mai mult de orgoliu şi relaţiile din cadrul partidului.

Ponta: Am vorbit cu Marian Sarbu si deocamdata nu pleaca. “Marian Sarbu are niste probleme vizavi de propria sa raportare la partid”, a spus Ponta.

Social

Văcăroiu: 249 milioane euro, sporurile ilegale din administraţia locală în 2008. Sporurile încasate ilegal de 235.000 de angajaţi din administraţia locală totalizează 249 milioane euro în 2008, a declarat preşedintele Curţii de Conturi, Nicolae Văcăroiu, după ce Continue reading

Stiri Speek-Uite Presa de pranz

UPDATE: Datorita interesului scazut pentru aceasta rubrica, am incetat realizarea revista presei.

Cristian Diaconescu pleacă din PSD şi trece la independenţi. Senatorul PSD Cristian Diaconescu a declarat marţi seară că ar putea demisiona din PSD în situaţia în care Parchetul scoate la iveală faptul că ar fi fost urmărit la comanda unor colegi din partid.

Procurorii DNA au finalizat ancheta în cazul Zambaccian. Năstase se află la un pas de trimiterea în judecată. Fostul premier este acuzat în dosarul “Zambaccian” de laure de mită, şantaj şi obţinerea unor foloase necuvenite.

Mihai Chiţac se întoarce după gratii. Curtea Militară de Apel a casat decizia instanţei inferioare care hotărâse ca fostul general Mihai Chiaţac să fie eliberat timp de două luni, pentru a se opera de inimă.

Topul celor mai mari banci din Romania in 2009. BCR detine pozitia de lider, iar marea surpriza a clasamentului pe 2009 este caderea Raiffeisen pana pe locul sapte. Continue reading

Stiri Speek-Uite Presa de dimineata

Suntem cobaii Guvernului. Bombele sociale aruncate pe piaţă de miniştri se înscriu în strategia de testare a gradului de suportabilitate a populaţiei.

Ce promite Guvernul Fondului Monetar in scrisoarea secreta: concedieri si noi taxe. În schimbul a 2,45 miliarde euro, ce reprezinta ultima transa de la FMI, Guvernul s-a angajat sa introduca noi taxe si sa reduca salariile bugetarilor.

Cum planuieste PDL sa-l schimbe pe Geoana din fruntea Senatului. Democrat-liberalii trebuie sa obtina sprijin nu doar de la UDMR si independenti, ci si de la opozitie.

Turnatorul pus de Iliescu sef la TVR în ’90, deconspirat oficial. E vorba de Emanuel Valeriu, turnatorul de la Europa liberă.

Dosarul „Udrea”, ingropat definitiv de parlament. Toate acuzatiile pe care comisia parlamentara care a anchetat achizitiile de la Ministerul Turismului i le-a adus, de la abuz in serviciu pana la deturnare de fonduri, au fost sterse cu buretele Continue reading

Interviuri cu foști reporteri din perioada comunistă – astăzi Constantin Amariței (redactor șef adjunct la “România liberă”)

 

Timp de 7 zile voi posta câte un interviu – cei care au avut amabilitatea să îmi răspundă la întrebări (chestionare) au lucrat, “pe vremuri”, la cel mai cunoscut ziar din perioada comunista “Scânteia”. Cei 7 ziariști sunt: Mircea Bunea, Ilie Tănăsache, Victor Vântu, Ioan Erhan, Mihai Milca, Ilie Purcaru și Constantin Amariței.  Interviurile au fost realizate în anul 2005.  Unele fapte sunt mai mult sau mai puțin cunoscute, însă eu sunt sigură că vor reprezenta o lectură interesantă pentru dvs.

La ce publicaţii aţi lucrat în perioada comunistă?

Sunt inginer şi am lucrat în presă cu statutul de corespondent voluntar. Atunci erau corespondenţi voluntari care scriau din activitatea întreprinderii din care făceau parte, despre viaţa oamenilor, informaţii despre situaţia evenimentelor firmei şi a colectivului respectiv – în felul ăsta m-am remarcat şi ei m-au adus la ziar. Eu eram pe şantierele de construcţii şi m-au adus redactor – şef la ziarul „Constructorul”. Era de fapt un săptămânal specializat. După un an şi jumătate la „Constructorul”, am fost promovat redactor – şef adjunct la „România Liberă”, al doilea ziar al ţării, unde am fost redactor – şef adjunct pe probleme economice – agricultură şi industrie. După vreo 10 ani de muncă la „România Liberă”, am ajuns corespondent de presă în Bulgaria, corespondent Agerpres la început şi ulterior corespondent al presei noastre generale, (măsură care a introdus-o un secretar de partid). Am avut şansa să scriu în toată presa astfel. După 6 luni de muncă ca corespondent, care m-a făcut să mă întorc şi cu două cărţi despre Bulgaria, am ajuns redactor – şef la ştiri interne la Agerpres, când m-am întors în ţară, după un an şi ceva m-au solicitat la Facultatea de Ziaristică – singura facultate care era la Academia de partid şi unde am fost până la urmă şef de catedră, decan şi aşa m-a prins revoluţia. Iar tinerii de atunci nu erau atât de dornici să înveţe şi având un astfel de auditoriu, m-am retras.

Ce tipuri de reportaje aţi scris?

Eu nu am fost – să zic aşa – un mare reporter, am scris mai mult articole de analiză, pe probleme economice, dar sigur că am cochetat şi cu reportajul. Am avut o rubrică în revista „Magazin” care aparţinea – şi astăzi mai este – de „România Liberă” şi unde prezentam când plecam în străinătate, erau reportajele de călătorie şi am avut şi o rubrică de mare succes, – apăruse atunci o lege cu mărcile româneşti – „Cunoaşteţi mărcile româneşti?”. Şi am vorbit despre mărci ca „Faur” de pildă. În America se dă anual un premiu Pulizer. Şi pentru ziarişti şi pentru scriitori şi pentru alte categorii. Într-un an a primit o reporteriţă premiul Pulitzer pentru o serie de reportaje despre un mic drogat, pe care l-a urmărit şi l-a prezentat în presă ca pe o mostră de pericol pentru tineret. Pentru calităţile deosebite, de reportaj real, din viaţă, autentic, a primit acest premiu. Ca după un timp, să se audă că, de fapt, acel mic drogat, nu a existat, a fost inventat. Şi atunci s-a hotărât retragerea premiului Pulitzer pentru că nu era reportaj publicistic. Reportajul publicistic e din viaţă autentică, are întâmplări reale, nu se creează nimic, nu se adaugă nimic, ceea ce în reportajul literar se poate. Continue reading

Știri Speek-Uite Presa de dimineață

Băsescu, preşedintele tuturor manelelor: “La 99% dintre români le plac”. Şeful statului spune că el face parte din acel 1% care ascultă “colinde, chiar şi vara”.

Ponta îi promisese lui Diaconescu preşedinţia Senatului. Ponta a spus că, din punctul său de vedere, interesele PSD ar fi fost mai bine reprezentate în fruntea Senatului de către Cristian Diaconescu.

Cristian Diaconescu, pentru Gândul: „De ce m-am retras”. Cristian Diaconescu a declarat că acest demers e o probă de “poliţie politică”, n-a negat informările din raport, dar a subliniat că nu are “elemente în plus” pe care să le facă publice.

Crin îşi strânge majoritate parlamentară în PNL. Antonescu şi Orban au încercat ieri să-i convingă pe aleşii liberali să le susţină propunerile pentru congres.

Vanghelie şi-a lăsat aplaudacii cu ochii în soare. Patimile lui Vanghelie nu s-au terminat odată cu ale lui Geoană. Proaspăt ales vicepreşedinte al partidului, Vanghelie se confruntă în continuare cu păcatele trecutului.

Theodor Paleologu: “Când făceam pipi în ţarc, dădeam vina pe maimuţă!”. Fostul ministru al Culturii, Theodor Paleologu, a fost invitat la emisiunea “Dincolo de aparenţe”, de la Antena2, unde a povestit câteva dintre întâmplările care i-au marcat copilăria. Continue reading

Interviuri cu foști reporteri ai ziarului “Scânteia” – astăzi Ilie Purcaru

Timp de 7 zile voi posta câte un interviu – cei care au avut amabilitatea să îmi răspundă la întrebări (chestionare) au lucrat, “pe vremuri”, la cel mai cunoscut ziar din perioada comunista “Scânteia”. Cei 7 ziariști sunt: Mircea Bunea, Ilie Tănăsache, Victor Vântu, Ioan Erhan, Mihai Milca, Ilie Purcaru și Constantin Amariței.  Interviurile au fost realizate în anul 2005.  Unele fapte sunt mai mult sau mai puțin cunoscute, însă eu sunt sigură că vor reprezenta o lectură interesantă pentru dvs.

Cum reuşeau redactorii care încercau să practice un jurnalism profesionist să se opună sistemului?

Eu şi alţii ca mine, noi toţi fiind în serviciul comandat, nu putea nimeni să se opună. De exemplu, Păunescu avea o influenţă asupra stăpânirii, în special a lui Ceauşescu şi i se îngăduia să-şi facă de cap. Deci să fie îndrăzneţ cu voie de la poliţie. Sigur că unii dintre colegii mei făceau anchete dure. Eu nu am făcut niciodată asemenea anchete. Eu sunt reporterul – reporter, puţin idilic, puţin liric, mai cu duhul blândeţii. Ei, atunci când a fost cazul, am făcut şi eu astfel de anchete, dar nu astea m-au caracterizat. Cum să te opui sistemului? Sistemul te plătea, sistemul suferea. Puteai să te opui sistemului, dându-ţi demisia din presă. Dar vedeţi, după război, mulţi viteji s-arată. După revoluţie, – nu are rost să dau nume – au spus: „Eu făceam atunci dizidenţă! Păi am scris reportajul acela care a dărâmat un ministru!” „Da, dar asta a fost cu voia partidului!”

Care era atmosfera în redacţie? Existau spioni printre colegi?

Era o atmosferă de lucru, nu pot să spun altceva. Spioni printre colegi? Nu am bănuit pe nici unul şi nici am târziu, după evenimentele din 1989, nu mi s-a adus la cunoştinţă că printre colegii mei s-ar fi aflat aşa ceva. Precis că au fost. Ori ei au fost prea inteligenţi şi nu i-am putut descoperi, ori eu am fost prea nătâng şi iarăşi nu i-am putut eu descoperi.

Cum funcţiona sistemul referatelor şi ce urmări a avut el asupra jurnalistului şi atmosferei din redacţie?

Eu am început în 1951, încă nu împlinisem 18 ani, ca ziarist la “Scînteia”, nu-mi terminasem studiile, nici liceul nu era gata, şi atunci mi-au găsit un loc care nu pretindea studii superioare. Se numea „corespondent local 2”. Dar făcea parte din redacţie şi aveam atribuţiile unui redactor. Încet – încet s-au dat nişte derogări – exista moda derogărilor – adică un for suprem, Secţia de presă a Comitetului Central, te absolvea de vina de a nu avea facultate, dacă te considera bun redactor. Şi atunci am înaintat; am avut foarte multe funcţii: şef de secţie, redactor-şef la revista „Ramuri” din Craiova, pe care eu am ctitorit-o în 1964. După revoluţie, ziarul „România – Internaţional”, redactor-şef, ziarul „România Magazin”, redactor-şef, revista „Regăsirea”, redactor-şef, „Naţiunea” a lui Iosif Constantin Drăgan, director, am mai fost prim redactor – şef adjunct la „Scînteia Tineretului”, redactor-şef adjunct la „Tribuna României”, publicist comentator la „Flacăra”, redactor-şef la revista „Rebus”. Promovările se făceau cum se fac şi astăzi: ori dai dovadă de osârdie, inspiraţie, seriozitate, ori ai prieteni care te propun. Cazul „Tribuna României”, unde Paul Anghel era redactor-şef şi m-a propus pe mine redactor-şef adjunct şi partidul a fost de acord. Asta a fost o parte bună, şi pe vremea aia. Adică secţia de presă, mult hulita secţie de presă care ne făcea zilele fripte, Continue reading

Stiri Speek-Uite Presa de dimineata

Ponta nu vrea decapitări în partid: Răzbunarea e arma prostului, încerc să nu fiu prost. Preşedintele PSD nu intenţionează să-i înlăture din partid pe cei care nu l-au susţinut la alegerile pentru şefia partidului şi asta pentru că “răzbunarea este arma prostului”.

Băsescu despre “micul Titulescu”, în 2002: “Ponta e un maimuţoi”. Peste Victor Ponta veneau primele acuze că ar fi “pupilul” premierului Năstase, chiar din partea lui Traian Băsescu, preşedinte al Partidului Democrat la vremea respectivă: “Este un tânăr maimuţoi care face frumos în faţa şefului suprem, poate îi aruncă o fărâmă de funcţie”.

Suspiciuni de santaj în cazul retragerii lui Diaconescu din cursa pentru șefia PSD. Fostul ministru de Externe și ex-candidat la șefia PSD ar fi fost monitorizat “nonstop” timp de zece zile la începutul lunii februarie. Diaconescu a recunoscut că unele informații sunt adevărate, însă consideră ca monitorizarea e făcută ilegal.

Schimb de bileţele între Geoană şi consilierii săi, în timpul Congresului. „Daţi prost ca imagine că staţi singur“. “Daţi prost ca imagine” îi transmiteau aceştia lui Geoană şi-i sugerau să se plimbe prin sală şi să socializeze cu participanţii la Congres.

Armata îşi măsluieşte trecutul revoluţionar. Documentele desecretizate de Armată privind operaţiunile din timpul Revoluţiei sunt inutile  Continue reading

Stiri speek-Uite Presa de Pranz

Ponta, noul preşedinte. Primele demisii din PSD. Senatorul Şerban Mihăilescu şi deputatul Ioan Munteanu au anunţat astăzi că părăsesc partidul.

Floriana Jucan: Diaconescu a fost forţat să nu mai candideze. Jucan a afirmat că a primit, spre publicare, 36 de pagini de monitorizare, însoţite de suport video, în care social-democratul ar fi fost surprins în mai multe situaţii “compromiţătoare”.

Minele UNESCO, de la târnăcop la turism. Cele mai multe dintre ele sunt reprezentative pentru epoca medievală şi modernă, numai una dintre ele datând din epocă romană. Mina de la Roșia Montană ar putea fi înscrisă și ea pe lista UNESCO.

Avocatul Constantin Mincu: „Amalia e înnebunită după banii lui Ilie Năstase“. Avocatul  Mincu, un apropiat al familiei Năstase, face dezvăluiri Continue reading

Stiri speek-Uite presa de dimineata

Boc vrea să elimine alocatiile nesimtite ale copiilor. Ministrul Muncii, Mihai Seitan, a aruncat bomba si a “fugit”, refuzand explicatii lamuritoare.

Dan Diaconescu a fost audiat la DNA ca martor intr-un dosar de trafic de influenta. Dosar in care primarul unei comune aradene a denuntat o persoana care i-ar fi cerut peste 100.000 de euro pentru a nu divulga la OTV imagini compromitatoare la adresa edilului.

1 900 000 de gloante intr-o zi! Secretele Revolutiei din ’89 ies la iveala. Informatia este consemnata intr-unul dintre documentele Armatei desecretizat recent din ordinul Guvernului. In total, 300.000 de pagini, in o mie de volume.

Pelesul, închiriat pentru inca trei ani. Ministerul Culturii nu are banii necesari pentru cumpararea acestuia.

Emil Boc, despre palincă: Distruge si virusii din computer. “Eu tot le spun la Bucuresti. Nu este mai bun antibiotic decât palinca romaneasca. Continue reading

Studiu – Libertatea de expresie a jurnaliștilor (1)

Analiza libertății de expresie a jurnalistului în perioada 2001-2007

În cadrul a trei secţiuni – politizarea mass-media, intimidarea mass-media şi conflictul dintre politicieni şi jurnalişti – se realizează o analiză a datelor referitoare la presiunile pe care politicienii le exercită asupra presei prin încălcări ale libertăţii de exprimare, recurgere la şantaj, ascultarea telefoanelor, bătăi, arestări şi condamnări ale ziariştilor, precum şi prezentarea limbajului denigrator folosit de politicieni la adresa jurnaliştilor în perioada 2001 – 2007. Cu toate că se încearcă protejarea şi promovarea libertăţii de exprimare de către diverse organizaţii interne şi internaţionale, atitudinea politicienilor faţă de jurnalişti este deseori denigratoare, limbajul este violent, trivial, iar lipsa de competenţă a politicienilor este dezvăluită de vulgaritatea de care aceştia dau dovadă în atacurile la adresa presei.

Teoretic, obligația jurnalistului este aceea de a informa în limitele adevărului. Pentru ca această obligație să poată fi executată și practic, este necesară consacrarea unui instrument juridic de garantare a îndeplinirii ei, și anume Continue reading

Interviuri cu foști reporteri ai ziarului “Scânteia” – astăzi Mihai Milca (“Scânteia Tineretului”)

 

Timp de 7 zile voi posta câte un interviu – cei care au avut amabilitatea să îmi răspundă la întrebări (chestionare) au lucrat, “pe vremuri”, la cel mai cunoscut ziar din perioada comunista “Scânteia”. Cei 7 ziariști sunt: Mircea Bunea, Ilie Tănăsache, Victor Vântu, Ioan Erhan, Mihai Milca, Ilie Purcaru și Constantin Amariței.  Interviurile au fost realizate în anul 2005. Unele fapte sunt mai mult sau mai puțin cunoscute, însă eu sunt sigură că vor reprezenta o lectură interesantă pentru dvs.

La ce publicaţii aţi lucrat în perioada comunistă?

Înainte de 1989 am lucrat la mai multe publicaţii, având în vedere că am debutat în 1967, aşa că am avut 20 de ani de activitate gazetărească. Am scris şi la cotidiene, şi la reviste de cultură, şi la reviste de specialitate, lista e foarte lungă. Aş putea să o iau în ordine cronologică: revista „Ramuri” din Craiova (revistă de cultură), ziarul „Înainte”, (cotidian), tot din Craiova, ziarul „Viitorul” din Turnu-Severin, (asta în perioada liceului), după aceea, în perioada facultăţii am colaborat la „Viaţa Studenţească” şi la „Amfiteatru”; după terminarea facultăţii am publicat la „Scînteia Tineretului”, revista „Contemporanul”, „Luceafărul”, ocazional la „România Liberă”, la „Scînteia”, la „Era Socialistă” (care era o publicaţie cu caracter teoretic – la câteva dezbateri) şi la revistele de specialitate (de sociologie – Viitorul Social, şi „Revista de filozofie”) – deci care erau publicaţii profesionale.

Ce tipuri de reportaje aţi scris?

La viaţa mea am scris mai puţin reportaje. Mi s-a întâmplat să scriu şi reportaje sub presiunea unei comenzi sociale sau reportaje de călătorie, după ce efectuam deplasări în străinătate. Am scris despre diverse locuri din China, din Gruzia, din Grecia… În ce priveşte reportajele despre realitatea românească internă, desigur că Continue reading

Stiri Speek-Uite presa de dimineata

Cumnatul lui Geoana face eximbancuri cu Boc si Google. Ionut Costea, presedintele bancii de stat EximBank, susţine ca salariul sau de circa 20.000 de euro pe luna este la un nivel scazut faţa de cele practicate in mediul bancar romanesc.

Judecator denunţat ca turnator de un fost coleg. Magistratul care a incercat musamalizarea dosarului CNSAS-Rodica Stanoiu, Stere Learciu, este la randul sau acuzat de un judecator ca a colaborat cu fosta Securitate.

Loviturile de teatru din PSD ţin prima pagina a ziarelor. Liderii care se lupta pentru sefia partidului si modificarile ce pot schimba faţa Congresului de sambata sunt principalele subiecte comentate de jurnalisti.

Nastase si Mitrea s-au dus la Iliescu sa-l roage sa preia partidul. Iliescu: “Oamenii mi-au prezentat diverse propuneri. Continue reading

Interviuri cu foști reporteri ai ziarului “Scânteia” – astăzi Ioan Erhan

Timp de 7 zile voi posta câte un interviu – cei care au avut amabilitatea să îmi răspundă la întrebări (chestionare) au lucrat, “pe vremuri”, la cel mai cunoscut ziar din perioada comunista “Scânteia”. Cei 7 ziariști sunt: Mircea Bunea, Ilie Tănăsache, Victor Vântu, Ioan Erhan, Mihai Milca, Ilie Purcaru și Constantin Amariței.  Interviurile au fost realizate în anul 2005.  Unele fapte sunt mai mult sau mai puțin cunoscute, însă eu sunt sigură că vor reprezenta o lectură interesantă pentru dvs.

La ce publicaţii aţi lucrat în perioada comunistă?

Am lucrat numai la „Scînteia”, de la terminarea facultăţii şi până în anul 1990 – am lucrat 25 de ani la „Scînteia”. Aici am ajuns direct din facultate (ASE – secţia economie politică), am fost verificat în sensul că mi s-a dat drept probă de scris să fac o recenzie de carte, chestii d-astea. „Scînteia” făcea o selecţie foarte riguroasă între cei pe care îi aducea. Îi verifica din timp, nu de când se făceau repartiţiile. Eu ştiam că voi fi la „Scînteia”, ştiam cu cel puţin 6 luni înainte.

Ce era interzis “de spus” în reportaje?

Ceea ce se întâmpla cu adevărat. Nu puteam scrie despre oameni care aşteptau câte trei – patru ore în maşini înşirate pe distanţe de aproape doi km în dreptul unei benzinării. Dacă am fi fost o presă pe picioarele noastre, ar fi trebuit să ştim de ce se ajunsese la această situaţie şi să spunem oamenilor.

Era o greutate să fii reporter?

Uneori, da. Continue reading

Stiri Speek-Uite Presa de dimineata

UPDATE: Datorita interesului scazut pentru aceasta rubrica, am incetat realizarea revista presei.

Avocatul Casei Regale: Castelul Peles nu este de vanzare. Casa Regala nu vrea sa vanda deocamdata Castelul Peles, iar daca o va face, statul roman va avea prioritate la cumparare, a declarat la RFI Romania Adrian Vasiliu, avocatul Casei Regale. Cu toate ca ne-a linistit pentru moment, ar fi bine ca cine vrea sa-l mai viziteze macar o data, sa se grabeasca. Just in case.

Vanghelie: Cer scuze presedintelui Geoana pentru limbajul folosit, a fost o discutie privata. Privata sau nu, totusi l-a trimis in „puncte-puncte”. Insa aceasta mea culpa nu este adresata decat lui Mircea Geoana. Scuzele nu sunt si pentru colegii sai pesedisti (pe care i-a gratulat si pe ei cu stil: “Nişte lepre, ăştia-şi vând şi nevasta pentru funcţie!”) Argumentul? Presedintele PSD Bucuresti nu vrea sa devina penibil – „mi-e foarte greu sa ma gandesc cum trebuie sa-mi cer scuze de la acei care dimineata se duc la Cotroceni si seara vin sa ia functii de la PSD.”

B.Păunescu: Familia mea are afaceri controversate pentru că sunt românii marxişti şi nu înţeleg că suntem ca Rockefeller sau Kennedy. Chiar să fie primul mogul al presei românești care „informează” și nu „controlează”? Continue reading

Interviuri cu foști reporteri ai ziarului Scânteia – astăzi Victor Vântu

Timp de 7 zile voi posta câte un interviu – cei care au avut amabilitatea să îmi răspundă la întrebări (chestionare) au lucrat, “pe vremuri”, la cel mai cunoscut ziar din perioada comunista “Scânteia”. Cei 7 ziariști sunt: Mircea Bunea, Ilie Tănăsache, Victor Vântu, Ioan Erhan, Mihai Milca, Ilie Purcaru și Constantin Amariței.  Interviurile au fost realizate în anul 2005. Unele fapte sunt mai mult sau mai puțin cunoscute, însă eu sunt sigură că vor reprezenta o lectură interesantă pentru dvs.

Ați fost nu numai reporter, ci și şef al secţiei de „Anchete, Reportaje şi Opinii” – „Scînteia”. La ce alte publicaţii aţi mai lucrat în perioada comunistă?

Nu a existat publicaţie la care să nu scriu. Am mai lucrat la „Contemporanul” condus pe vremea aceea de George Ivaşcu, cu George Călinescu şi cu Alexandru Piru, – om democrat, un ziarist foarte, foarte bun, a făcut şi el canal; a avut de suferit că a avut limba prea liberă (apoi l-au reabilitat). „Contemporanul” era o revistă de prestigiu, unde era un mediu plăcut, erau scriitori, filosofi. În 1961 m-a cerut „Scînteia”. Iniţial nu am vrut să merg, însă Sorin Toma – redactor la „Scînteia” – tip demascator – m-a convins: „Ascultă, partidul are mai multe guri de foc, dar „Scînteia” e marele tun al partidului!” Continue reading

Stiri Speek-Uite presa de dimineata

Privatizarea Partidului Comunist. CTP e melancolic. De ce? Aflați motivul din editorialul său.

Rodica Nassar: Cristian Diaconescu renunţă la şefia PSD şi intră în echipa Geoană. Daca vor continua candidații la șefia partidului să se retragă în felul acesta, până la alegeri nu va mai rămâne niciun candidat. In afară de Mircea Geoană, firește.

România intră pe filiera gazului rusesc. Ne vor include rusii azi pe harta gazoductului rusesc South Stream? Dacă vor închide ochii la ultima reverență făcută cu grație în fața NATO, probabil. Continue reading

Stiri de pranz

Iliescu: renunt la functia onorifica, dar nu plec din PSD. Marea nemultumire: deciziile luate in sedinta de luni.

Institutul Cantacuzino nu mai poate produce vaccinuri. ANM a retras licenţa. Agenţia Naţională a Medicamentului a retras licenţa de punere pe piaţă a produselor injectabile, inclusiv a vaccinurilor, întrucât i-a expirat standardul de bune practici de fabricaţie.

Fenomen neobisnuit la Marea Neagra: plaja cat pe ce inghita de ape! Marea Neagra a oferit un spectacol inedit in aceste zile. Nivelul apei a crescut cu aproximativ un metru si a invadat practic plaja.

Extraordinarele aurore ale planetei Saturn surprinse de Hubble. Cercetătorii de la Universitatea din Leicester au realizat un studiu internaţional prin care s-a urmărit captarea unor imagini unice pentru ştiinţă

Știri speek-uite (presa de dimineață)

2-0 pentru Geoană Adrian Năstase s-a retras deoarece nu vrea să legitimeze o competiţie în care nu crede. Mircea Geoană a câştigat meciul de la Comitetul Executiv şi îşi pregăteşte terenul pentru victoria de sâmbătă.

Iulian Fota, consilier prezidenţial: „Uneori, presa joacă fals în problema Scutului“ Consilierul preşedintelui afirmă că statul nu poate face publice toate amănuntele legate de scutul antirachetă, dar nici jurnaliştii nu trebuie să speculeze pe această temă.

Scrisoarea lui Mailat: „Plătesc pentru toţi românii” Într-o corespondenţă purtată cu EVZ, românul închis pe viaţă în Italia povesteşte cum rudele l-au lăsat baltă, iar Nati Meir i-a tras ţeapă. Continue reading

Interviuri cu foști reporteri ai ziarului “Scânteia” – astăzi Ilie Tănăsache

Timp de 7 zile voi posta câte un interviu – cei care au avut amabilitatea să îmi răspundă la întrebări (chestionare) au lucrat, “pe vremuri”, la cel mai cunoscut ziar din perioada comunista “Scânteia”. Cei 7 ziariști sunt: Mircea Bunea, Ilie Tănăsache, Victor Vântu, Ioan Erhan, Mihai Milca, Ilie Purcaru și Constantin Amariței.  Interviurile au fost realizate de către mine în anul 2005.  Unele fapte sunt mai mult sau mai puțin cunoscute, însă eu sunt sigură că vor reprezenta o lectură interesantă pentru dvs.

Date personale
Nume:  Ilie Tănăsache
Vechime în profesie: 54 de ani
Pentru prima dată în redacție: în anul 1969
Funcţii îndeplinite între anii 1980 – 1990: reporter la “Scânteia”
La ce publicații ați lucrat în perioada comunistă?
Eu am început gazetăria la un ziar din provincie, la Galaţi, în 1950, când nu erau născuţi părinţii dvs. şi am început la ziarul din Galaţi, după cum spuneam şi se numea pe atunci „Viaţa Nouă”. Am lucrat la uzină şi din uzină am câştigat un concurs de reportaje.
Care a fost primul dvs. reportaj?
Titlul nu mi-l amintesc, dar ştiu că era despre un fost coleg de ucenicie, a murit până la urmă. Şi nu prea îi plăcea lui să citească, iar cum primeam noi pe atunci misiuni pe linii de tineret (eu eram şeful clasei), trebuia să-l conving să citească şi el ceva. El se ocupa mai mult cu boxul, făcea box. Şi atunci, fiind în dormitor cu el, – şi eram şase inşi în dormitor – , am început şi i-am băgat pe gât o carte. Pentru că făcea ucenicia la fierărie, la forjă, i-am băgat pe gât o carte a lui Boris Polevoi, care se numea „Atelierul de foc”. Şi coperta era cu un fierar din muşchii căruia ţâşneau energii şi l-a captivat fiindcă era în meseria lui. Şi a citit cartea asta, de seara până dimineaţa, de nu am putut noi să dormim, fiindcă stătea cu lumina aprinsa. A citit-o şi m-a impresionat faptul – eram şi tânăr pe vremea aceea şi uşor de impresionat – şi am scris „Cum a citit Mircea intr-o noapte cartea, nu, Cum nu ne-a lăsat Mircea intr-o noapte să dormim”. După cum spuneam, reportajul l-am trimis la „Viaţa Nouă”. Habar n-aveam cum se scrie un reportaj, ci am scris ce-am trăit. A apărut reportajul şi mă trezesc că sunt sunat la cămin de redactorul-şef al ziarului, care-mi spune: „Vino încoace, că ai luat un premiu!” Eu habar n-aveam că intrasem într-un concurs pe care îl făcea ziarul atunci, am luat premiul ăsta, am început sa mai scriu la ziar până am terminat ucenicia şi m-au şi luat acolo. În paralel îmi făceam liceul şi aşa mai departe. Deci asta a fost. Şi am lucrat la ziarul ăsta şi am scris de la câini striviţi şi pisici abandonate, şi până la redactor-şef adjunct până în 1969, când un necaz de familie m-a obligat să vin în Bucureşti. De fapt, până în 1968 am lucrat, căci după aia, ca sa pot să plec de-acolo, întrucât eram redactor-şef adjunct şi eram în nomenclatorul regiunii, ziarul fiind ziar de partid, am trecut Continue reading

Interviuri cu foști reporteri ai ziarului “Scânteia” – astăzi Mircea Bunea

Timp de 7 zile voi posta câte un interviu – cei care au avut amabilitatea să îmi răspundă la întrebări (chestionare) au lucrat, “pe vremuri”, la cel mai cunoscut ziar din perioada comunista “Scânteia”. Cei 7 ziariști sunt: Mircea Bunea, Ilie Tănăsache, Victor Vântu, Ioan Erhan, Mihai Milca, Ilie Purcaru și Constantin Amariței.  Interviurile au fost realizate în anul 2005. Unele fapte sunt mai mult sau mai puțin cunoscute, însă eu sunt sigură că vor reprezenta o lectură interesantă pentru dvs.

 

Ce tipuri de reportaje aţi scris?

Toate reportajele care intrau sub genericul „Reportaje din actualitatea socialistă a ţării”. Însă şi aici era o treabă: ca în oricare altă meserie, fiecare poate cât ştie şi ştie cât a învăţat gazetărie. Am căutat răspunsul la întrebarea: De ce fac unii oameni munca pe care o fac? Cei mai mulţi dintre ei făceau muncă grea. Şi mă duceam la ei şi scriam cu foarte multă plăcere despre oamenii aceştia, despre situaţii conflictuale, principial de-adevăratelea – de ce unul mergea într-un fel şi de ce celălalt mergea altfel, de ce se cramponau oamenii la un moment dat, ce-i mâna pe ei înainte… Erau foarte multe. Nu mai zic de situaţii din astea, de catastrofe – inundaţii, cutremure – că le-am prins pe toate. Deci cam astea erau. Mai era şi celebra „Picătură de cerneală” de pe pagina întâia. A fost odată un reportaj intitulat „Bătrâna şi atomul marcat”în care era vorba despre o ţărancă de la dracu-n praznic, care folosise la sfatul inginerului agronom, nu ştiu ce fel de substanţă care fusese marcată şi pe care le folosesc băieţii acum să crească mari şi frumoase animalele. Apare pe jos, pe prima pagină a „Scînteii” – „Bătrâna şi atomul marcat”, şi sus era un articol adresat tovarăşei Ceauşescu. S-a terminat atunci urât de tot, pentru că s-a considerat că a fost o aluzie directă la vârsta doamnei.

Care erau temele cele mai puţin plăcute?

Subiectele comandate. Erau anumite zile în care trebuia să te duci cu temele făcute din redacţie. Erau cele mai nefericite zile. Odată ţinea tovarăşul o cuvântare. Sunt chemat la conducerea ziarului şi mi se spune: „Te duci împreună cu fotoreporterul şi faci un reportaj despre cum ascultă oamenii cuvântarea asta”. Ne-am dus să vedem ce fac ăia de la uzina Vulcan. Erai de la ziar, nu puteai să ocoleşti secretarul de partid, indiferent de la ce ziar erai. Ne ducem la secretarul de partid, ne prezentăm, ăla se uită lung la noi, că nici dracul nu asculta cuvântarea tovarăşului. Fotoreporterul: „Lasă, că ne descurcăm noi.” De scris mai mergea, dar cum şi ce să fotografiem. Atunci, măgarul de secretar de partid a legat o găleată sus, de unul dintre stâlpii de susţinere ai halei şi fotoreporterul s-a suit deasupra, secretarul a chemat câţiva oameni jos şi a ieşi marginea găleţii ăleia de parcă ar fi fost un balcon şi cei care ascultau cu gura căscată. Asta a fost. Se minţea până nu se mai putea. Cred că – apropo de secţia “A.R.O.” – în secţia asta s-a minţit cel mai puţin, dar asta pentru că tipii erau foarte isteţi şi recurgeau la tot felul de chestii (de pildă, fraza cu noroiul cum a fost transformată). Erau adevăruri din astea, formulate prin minciună. Adică ce se scria de către oamenii secţiei, era adevărat. Spre deosebire de alte secţii – cei de la secţia industrială, agrară – unde erau obligaţi să scrie. Dacă tovarăşul zicea că în până la data cutare se termină însămânţările, cel care se ducea şi vedea foarte bine că nici peste o săptămână nu se terminaseră, nu avea cum să spună, din moment ce tovarăşul strigase în gura mare că s-au terminat însămânţările. După cum spuneam, în secţia asta nu s-a minţit foarte tare. Să extrapolăm de pildă cu Vântu. Dacă scriam că „la Slobozia s-a construit un bloc”, te trezeai în reportajul respectiv cu mici paranteze, cu intervenţii de genul: „La Slobozia, ca şi în toată ţara, s-a construit un bloc”. Adică generalizări din astea cu totul neavenite.

Cum se făcea predocumentarea?

Exista un serviciu de documentare în ziar. Era un dosar în care se decupau materiale, care se lipeau… Deci, pe anumite teme, se făceau astfel de dosare. Dacă te duceai să scrii despre ceva din agricultură, citeai dosarul cu agricultura cu titlul de proiect, în care găseai materiale apărute de-a lungul anilor în ziar pe tema respectivă şi îţi formai o idee cam cum s-a pornit acolo pe aşa ceva.

Ce presupunea procesul de documentare?

Cam aceleaşi pericole pe care le presupune şi astăzi, mai ales în anchetele sociale. Se purtau foarte tare anchetele cu dobândirea de bacşişuri, cu bani obţinuţi pe căi dubioase, se făceau şi atunci nişte afaceri, unele dintre ele chiar monstruoase. Mi-aduc aminte că dacă spun cuiva acum de exemplu că cineva a cumpărat mănăstirea Caşin, n-are să mă creadă. Cineva intrase în posesia clădirii şi vroia să o vândă şi a găsit cumpărătorul. Deci astea erau situaţii în care aveai de-a face cu riscuri destul de mari. Un fost şef al nostru, judeţean, a fost trimis să facă o anchetă socială în care i se spusese să dărâme pe cineva. Şi nu ştiai dacă are omul dreptate sau nu. Se putea înscena. Iar în cazul mitei, cred că am fost printre puţinii care nu s-au pretat la aşa ceva. Au mai fost câţiva, dar foarte puţini au rezistat. Băieţii de ce ascultau – pentru că nu ştiau altă meserie. Ştiau că dacă ar fi fost daţi afară, n-ar mai fi putut să lucreze în gazetărie. Şi omul odată a încercat chiar să-mi-i dea. Am avut chiar mare baftă că a mai fost pe fază cineva care a văzut, pentru că eu îmi lăsasem paltonul la uşă şi el mi-a băgat un plic în buzunar, eu fiind la masă în partea cealaltă. Deci ţi se puteau întâmpla, ţi se putea înscena şi astfel de chestii. Însă ţi se permitea atunci să te documentezi foarte bine, că nu puteai spune era o altă poveste. Însă ştiai ce este vorba, spre deosebire acuma, când nici nu-ţi permite accesul la informaţie. Totul ţinea şi ţine de interese.

Unde scriaţi reportajul?

Şi în redacţie, şi pe teren… Adică seara, la hotel, ce să fac? Sistemul de transmisie era ăsta: exista la redacţie un grup de stenografe şi transmiteai de pe teren la telefon informaţiile, ele stenografiau, apoi dactilografiau şi în felul ăsta se dădea drumul materialului. Şi din punctul ăsta de vedere era nebunie: telefoanele zbârnâiau, se auzea mai tare, mai încet… Dar se putea. Acum e altceva.

Care era regimul ilustraţiilor, al fotoreportajelor?

Tot aşa; secretarul de redacţie spunea: „Îmi aduci atâtea poze despre…” Regimul lor reprezenta picătura care reflecta marea. De exemplu: fotoreportaj de pace şi prietenie la sosirea în România a lui Kim Ir Sen. Nu călătorea cu avionul, a venit cu trenul şi a fost primit la gara Băneasa. Ordin de la securitate să nu fie nimeni în jurul lui. Apropo de regimul fotoreportajelor: una e să aranjezi un text, şi cu totul alta e să ştergi cu pensula, cu vopsea, o fotografie gata făcută sau trasă pe peliculă, în aşa fel încât tovarăşul Kim Ir Sen să coboare singur din vagon, în clipa în care i-ai şters pe ceilalţi s-a dus dracului şi partea din spate a vagonului, şi stai să reconstitui şi partea din spate a vagonului. Se mai răzbunau şi fotoreporterii din când în când… Prindeau câte trei oameni cu sapa la prăşit şi dădeau următoarea explicaţie: „Prăşitul mecanizat la C.A.P. cutare”. În fotografii, toţi trebuiau să apară ţepeni până la Dumnezeu, nu aveau voie să apară decât cu haine, cu nasturii închişi până la gât, dacă nu aveau, nu era nimic, retuşorul le punea cravată, îi îmbrăca… Aşa se întâmpla şi cu tovarăşul: nu ştiu în ce condiţii călătorea uneori, că avea nişte pantaloni ca nişte bulane. Atunci venea cel de la secţia de presă şi îi spunea retuşorului: „Calci pantalonii ăştia!” Şi punea mâna pe pensulă şi dispăreau toate cutele alea.

Era o greutate să fii reporter?

Pe mine m-au repartizat din facultate la aşa numita secţie cu nume de automobil, “A.R.O.” – „Anchete, Reportaje, Opinii” – care strânsese cei mai valoroşi scriitori din perioada respectivă din ţară. Era acolo Sergiu Fărcăşanu, George Radu Chirovici, Titus Andrei, Victor Bârlădeanu, Ilie Tănăsache, Ioan Grigorescu. Erau oameni care ştiau şi să scrie, pentru că asta era foarte important atunci. După părerea mea sunt patru categorii de oameni: unii care ştiu să scrie: „Calul fuge iute pe câmpia verde.”, alţii care pot să scrie: „Calul fuge iute.”, iar alţii care scriu: „Calul fuge.” Şi mai sunt şi din ăia care nu pot să scrie decât „calul”… Ei, cei din în secţia “A.R.O.” erau din cei care ştiau să scrie: „Calul fuge iute pe câmpia verde.” Şi când m-au văzut, mi-au zis să mă apuc de treabă: „Uite, noi scoatem pagina asta.” Era atunci aşa – numita pagină „Omul faţă în faţă cu el însuşi”, în care se dezbăteau condiţiile de partid, politica muncitorească, de politică avansată, tot felul de politici d-astea, care mai de care mai abracadabrante, inventate acum, în prelungirea unei idei care există de când lumea, începând cu Biblia şi terminând cu toate curentele politice – adică formarea omului nou. Mi-aduc aminte pentru povestea asta cu omul nou că exista şi un cod al normelor etice ale echităţii socialiste ale Comitetului Central care se aproba, nu se aproba. În codul respectiv era folosit cuvântul „trebuie” de vreo 27 de ori în câteva idei. Ţi se spunea că trebuie aia, trebuie aia, totul era plin de „trebuie”. Şi m-au pus să citesc deci pagina asta. Şi mi-am dat seama că era vorba de aceeaşi pagină, dar cu alte întâmplări, cu alţi oameni, totuşi acelaşi lucru. Şi m-am dus la şeful secţiei. În vremea aceea şeful secţiei era Victor Vântu, dar atunci îi ţinea locul George Radu Chirovici şi mi-a zis să fac un reportaj: „Uite, te duci într-un loc, vezi ce se întâmplă acolo şi scrii. Ce scrii transmiţi în redacţie şi scrii.” Aşa am făcut, m-am dus în Valea Jiului, care era o zonă din asta, cu cel mai puternic zăcământ de minerit. Şi am scris despre mineri de acolo. Reportajul – primul meu reportaj, la 26 de ani – s-a publicat de „Ziua Minerului” în 1971 pe prima pagină. Când am îndrăznit să divorţez, erau să mă arunce din presă şi m-a luat Adrian Păunescu – care e un excelent gazetar – la el, la „Flacăra”. Şi „Flacăra” era o supapă. Sigur că da, toată lumea care a lucrat în perioada respectivă la „Flacăra” spuneau că ce curajoşi sunt! Dar erau pentru că aveau voie! Deci una e să nu ai voie, dar alta e să ai voie de la poliţie să-ţi faci treaba! Realitatea este totuşi că „Flacăra” era atunci ceva ce nimeni alţii nu îndrăzneau să scrie în altă parte. Adrian Păunescu a avut grijă să-şi asigure spatele. Era prieten cu doi dintre secretarii foarte bine ancoraţi, – unul era Ştefan Andrei – şi i-au luat apărarea mereu. Au fost umbrela redacţiei. Acolo altele erau condiţiile; nu se intervenea pe material ca la „Scînteia”. Eram o echipă formată din inşi care nu mai aveau nimic de pierdut. Era Ovidiu Ioaniţoaia care fugise în America cu o fată, plecase pe urmă din America, l-au pus ăştia taxator la tramvaie şi Păunescu l-a luat în redacţie, Emanoil Valeriu făcuse nu ştiu ce la Constanţa, era Ilie Purcaru, – mare gazetar, dar îi înjurase pe unii pe la Craiova, eu, care încălcasem normele eticii şi divorţasem, toţi eram nişte inşi pătaţi, adunaţi acolo. În redacţia „Flacăra” mai era un lucru extraordinar: nu avea importanţă cine scria, dar întotdeauna materialul foarte bun înlocuia materialul bun – prin comparaţie. Şi asta stârnea o competiţie în redacţie. Era acolo şi Doru Octavian, şi Nicolae Cristache, adică nişte oameni care scriau foarte bine.

Existau locuri predilecte pentru reportaje?

Pentru „Scînteia”, ce ziceau tovarăşii, aia se făcea. Dacă tovarăşul ţinea o cuvântare despre învăţământul românesc, despre grija partidului faţă de creşterea viitoarelor cadre de partid, te duceai şi făceai o documentare şi încercai – de regulă asta era marea tâmpenie – ca să îţi plece materialul, încercai cu ce ai adunat, să te pliezi pe ceea ce ţi se cerea; era un fel de matrice, un fel de grilă pe care nu o încălca nimeni. Era o secţie care se numea „Viaţa de partid” – dădeau cuiva un telefon şi îi spunea „Vezi că mâine te bag în ziar.” Nici măcar nu-i mai spuneau despre ce este vorba; îi puneau ei în gură exact ce vroiau tovarăşii să audă. Asta era gazetăria secţiei respective. Aia era cea mai periculoasă; ei erau cei care făceau în permanenţă legătura între ziar şi partid. Ei erau chemaţi la toate manifestările… Actualul director al Băncii Naţionale, Adrian Vasilescu, era făcătorul de discursuri al lui Manea Mănescu. Adrian Vasilescu chiar spunea că el a lucrat doar foarte puţin timp la „Scînteia Tineretului”

Ce era interzis de spus în reportaje?

Să nu spui despre lucrurile despre care partidul zisese că sunt gata rezolvate. Îmi aduc aminte că semnau cei care făceau de serviciu, sub indicaţiile pentru ziua sau săptămâna în curs. Nu aveai voie să foloseşti anumite cuvinte. De exemplu computer. Nu ştiu cui i-a trecut prin cap aşa ceva, să-l interzică. Aşa ceva e o aberaţie… Schismă… Alt cuvânt – pe unde îl vedeai, trebuia să-l tai. Sau doamnă, domnule… Când se ducea într-o ţară din asta şi strângea mâna domnului, formula asta trebuia făcută în asemenea manieră încât să nu-i spui persoanei respective domn, ci tovarăşe. O altă tâmpenie – până unde poate să meargă paroxismul la un asemenea regim: a fost o perioadă în care, cuiva de sus i s-a năzărit că nu trebuie să se mai poarte verighetă. În perioada respectivă, toţi marţofoii de sus nu mai purtau verighetă, dar nici tu, ca gazetar, nu mai aveai voie. Uite, un cuvânt absolut normal, nici neologism măcar nu puteai să-l foloseşti, pentru că era indicaţia de la partid – pentru că avea o semnificaţie, unirea în faţa lui Dumnezeu, cultul religios…

 

Ce era obligatoriu de spus în reportaje?

Nu puteai spune că era obligatoriu ceva. Într-un reportaj zici sau nu zici ceva, aşa cum într-un interviu zici sau nu zici ceva. Niciodată un interviu nu va fi mai bun decât întrebările care sunt puse. Niciodată nu vei putea face un reportaj, fără să te referi la elementele existenţiale ale omului, ale locului. Aici era în funcţie şi de imaginaţia reporterului. Îmi aduc aminte că am fost odată să scriu despre nişte inundaţii, despre o poartă maramureşeană ce era în partea aceea şi ajunsese pe Tisa, la Dunăre, şi vedeau oamenii la Turnu – Severin poarta maramureşeană, un fel de literatură din asta, un fel de leşie lungă şi caraghioasă; acesta era aşa-zisul reportaj literar – artistic de atunci, în condiţiile în care marea majoritate a temelor erau impuse. Se mai schimbaseră totuşi lucrurile spre coada cometei, spre sfârşit, se cam terminaseră şi cu şedinţele de partid, care erau un fel de şedinţe de schemă lărgite, dar totuşi se cam terminase cu unica ştiinţă, unica învăţătură, singurul partid, singura ideologie… Nu se mai putea.

Care era atitudinea oamenilor în reportaje? A directorilor, secretarilor de partid…

Toţi, ca şi acuma, în funcţie de gradul de interes al fiecăruia dintre ei. Existau tipii ăştia care doreau să parvină. Şi atunci îşi făceau prieten un gazetar sau doi şi avea ăla, n-avea treabă, era invitat permanent acolo, să relateze despre „faptele lui de arme”. Respectiv, era un prim secretar de sector, proaspăt ales, şi o perioadă o făcea pe exigentul – se ducea în pieţe şi îl anunţa şi pe gazetar. Şi dădea de pământ pe cei pe care îi prindea măsluind cântarele, pe cei care îi vedea că nu menţin curăţenia, pe cei care foloseau carne pe cale de a fi stricată… Oameni care nu-şi făceau treaba pe la diferite instituţii din astea în care se aflau în contact direct cu publicul, cu ăştia din primărie, care se lăsau şpăguiţi cu un săculeţ de cafea, cu un pachet de Kent… Şi ăştia erau nişte oameni care vroiau să se scrie despre ei perfect şi aranjau cu băieţii de la gazetă. Apoi era un tip de oameni care vroiau de-adevăratelea să fie corecţi, şi care vedeau că sunt lucrurile strâmbe, şi îşi imaginau că ce e strâmb în jurul lor e din cauza lui X. Şi puneau mâna pe condei şi făceau o scrisoare la ziar şi ziarul spunea: uite, asta-i pentru secţia cutare, asta-i pentru cutare şi redactorii de la secţia respectivă îi trimiteau pe reporteri să facă o anchetă. Asta când se putea scrie. Dar erau şi situaţii când nu puteai să scrii. Într-o anchetă pe care nu am văzut-o scrisă, primul şi al doilea secretar al comitetului judeţean de partid erau cei care aprovizionau pe tovarăşa şi pe celelalte cucoane mari cu blănuri de vulpe argintie, care se găseau în Deltă. Ori ăştia se ştiau acoperiţi, indiferent ce ar face. După revoluţie, s-au trezit mulţi să se întrebe de unde avea X atâţia bani… De exemplu, cazurile de care m-am ocupat eu: secretarul cu probleme organizatorice, era proprietarul a două mii de oi. Sigur că nu le creştea el. Avea nişte oameni. Pe terenurile gospodăriei de partid, oile astea creşteau şi banii se duceau la ăsta.

Dintre reportajele scrise de dvs. câte vedeau lumina tiparului?

La început, cam şapte din zece, iar după vreun an şi ceva, doi ani, era punct ochit, punct lovit. Ştiam ce se poate zice şi ce nu se poate zice şi atunci mergeam pe ideea asta. Vorba lui Iorga, se mai învaţă şi din experienţă.

Aţi avut vreodată de suferit necazuri în urma vreunui articol scris de dvs.?

Pe probleme profesionale, nu. Ştiam ce este admis şi ce nu. Mă încăpăţânam, dar am avut bafta să fiu înconjurat de oameni care puneau umărul atunci când era vorba de ceva. Dar o dată am luat o sancţiune care era echivalentă cu trimiterea dincolo de cercul polar şi cu confiscarea totală a averii. Dar a fost pentru imoralitate, iar imoralitatea mea consta în divorţ – încălcasem codurile eticii de partid.

Despre ce aţi fi scris dacă aţi fi avut mână liberă?

Despre nimic. Pur şi simplu, pentru că întotdeauna mi-a plăcut mai mult să citesc decât să scriu. Eu am nimerit în gazetărie împins, n-am mai avut ce face; intrasem pe un culoar mort, trebuia să fac sociologie, şi nu să fac reportaje. N-am avut încotro; a trebuit să învăţ talentul de a scrie. Foarte târziu m-am apucat de scris şi fiind obligat să scriu de la zi la zi, am prins gazetăria.

Câte zile de teren făceaţi, comparativ perioada 1980 – 1985 şi 1985 – 1989? S-a cunoscut vreo diferenţă?

Da. Pe măsură ce ne-am apropiat de 1989, se făceau mai puţine deplasări. De pildă, între 1975 – 1980 se făcea până la două – trei săptămâni, apoi, după 1980 s-a rărit la 10 zile, apoi până la 5 zile, ca după 1985 nu-ţi mai zicea nimeni nimic. Şi asta pentru că redactorii nu mai aveau nevoie de materiale de pe teren; ziarul era plin de telegrame, de materiale închinate conducătorului şi pur şi simplu nu mai era loc şi pentru reportajul tău.

Despre ce subiecţi / reportaje vă mai amintiţi?

Despre oameni care au fost mari constructori şi care şi-au mâncat tinereţea, despre oameni care şi-au mâncat sănătatea, care au renunţat la viaţă ca să facă ceva. Despre oameni pe care i-au părăsit nevestele pentru că se duceau să le vadă o dată la şase luni, – când li se dădea voie -. Mi-au plăcut la nebunie oamenii care făceau, nu cei care se făceau că fac, care munceau de-adevăratelea. Despre ei am scris cu foarte multă plăcere. Un exemplu care îmi vine acum în minte, Mircea Hartia. Era un inginer care a lucrat stagiar la Bicaz şi l-am întâlnit eu pe ultima sută de metri construia amenajarea asta hidrotehnică a râului Someş. Ăsta a fost un tip extraordinar. În cultură a fost Nicu Teodorescu de la Brăila; ăsta a fost un om care a terminat şi Medicina şi care a făcut şi Conservatorul. În calitate de medicinist a fost repartizat într-o comună brăileană care se numea Măicăneni.În calitate deabsolvent de Conservator, a înfiinţat acolo un cor şi a mers cu năuceala lui până într-acolo, încât a pus în repertoriu, Brahms. Să auzi Brahms la Măicăneni, e ceva. Şi nici nu prea ai cum să uiţi. Omul acuma e în mare răzbel cu Mariana Nicolescu din cauza Festivalului Darclee, pe care nu ea l-a inventat, ci l-a preluat de la doctorul Nicu Teodorescu… A fost dirijor de cor, dirijor de orchestră simfonică, în timp ce-şi făcea şi meseria lui de doctor. Adică erau oameni extraordinari. Din punctul ăsta de vedere regret, şi fără nici un fel de nostalgie, că nu se mai scrie despre oameni ca atunci. Că sunt sigur că nu toţi tinerii violează babe, nu toate găinile nasc pui vii, mai sunt şi chestii din astea deosebite. Ţin minte un reportaj care mi-a adus două săptămâni în Bulgaria ca premiu; un reportaj despre inundaţiile de la Gura Gărluţei – două sate din Insula Mare a Brăilei, care au fost luate de apă. Şi am fost acolo şi am descris tot şi se pare că a fost cel mai bun reportaj al verii respective, pentru că au hotărât tovarăşii să mă recompenseze pe litoralul bulgăresc…

Cum se întocmea în perioada 1980 – 1990 agenda evenimentelor?

Nu exista decât ce zicea partidul, iar partidul era un fel de Pagini Aurii: „Dacă nu eşti în Pagini Aurii, nu exişti”. Agenda evenimentelor se făcea întotdeauna în baza indicaţiilor de la partid.

Cum puteau evita redactorii controlul partidului?

Nu prea se putea evita. Nu aveai loc de întors chiar deloc. Puteai să-ţi faci prieteni, dar cel care spunea cele mai multe bancuri putea fi chiar el primul care te turna. Au fost câţiva care au reuşit să mimeze chiar foarte bine; de fapt nu mimau. Făceau parte din categoria acelora care una spun, alta fac şi alta gândesc. Erau precum se zice: „Fereşte-te de prost, că are mintea odihnită”.

Cum puteau să apară în ziar şi alte informaţii decât cele indicate de partid?

Puteai, dacă te cunoşteai cu cei care făceau de serviciu în ziua respectivă; puteai să faci lucruri chiar foarte importante. Puteai să dărâmi tipi care în condiţii normale nu puteau fii doborâţi. De pildă, şefii de gospodării de partid erau foarte greu de dărâmat, pentru că ei erau campionii la oferirea cadourilor în Comitetul Central. Şi ca să dărâmi un şef de gospodărie de partid, care el gestiona şi banii, şi recoltele de pe suprafeţele agricole ale gospodăriei de partid, era foarte greu. Dar dacă aveai în ziua respectivă nişte prieteni în ziar şi le spuneai: „Arde-l dracului pe porcul ăla!”, putea fi doborât. Ăştia scriau şi îl puneai în faţa faptului împlinit. Îl dădeai în gât şi nu mai avea ce să facă. Şi căutai să fie oameni potriviţi la locul potrivit ca să-ţi promovezi materialele în care credeai.

Au fost gafe, erori?

Da, mi s-a întâmplat şi mie, a fost una până la cer. Era în timpul unei olimpiade. Eram de serviciu pe ziar şi ziarul avea opt pagini. Era o trimitere de la prima pagină la pagina a opta, unde avea trimisul nostru corespondenţa de la olimpiadă. Vine pe la ora 12 noaptea o dispoziţie să nu se mai scoată ziarul de opt pagini, ci de şase. Sigur, ultimele două cad şi ca să ai timp să prinzi trenul, nu mai aveai când să mai faci alte modificări. Iar pe pagina întâia rămân relatările noastre preţioase de la pagina a opta. Urmările în materie de astfel de situaţii erau în funcţie de cei care te judecau. Iar cei care te judecau erau de meserie, totul era în regulă. Dacă nu, te puteai aştepta la ce era mai rău. În cazul meu, s-a râs foarte serios. Şi mai era o treabă: depindea până unde se afla. Tovarăşii se uitau la fotografii, dar aveau oamenii care citeau, care pentru aia se aflau acolo, să citească pentru ei. Dacă ăia declarau ceva, te lua dracul. Dar, cu toate astea, se mai puteau face şi glume. Nimeni nu ar fi zis că în sobra „Scînteia” se putea şi glumi. Noi aveam atunci o colegă, care acuma e la Curierul Naţional, Natalia Stancu. Tipa, aşa o născuse mămica ei, era mai solidă. Şi ticăloşii din redacţie făceau pe dracu-n patru ca să-i zboare „S”-ul din faţă. Deci se mai putea şi glumi, nu eram toată ziua – bună – ziua sub bombe…

Cum funcţiona mecanismul cenzurii?

Depindea foarte mult de publicaţia la care lucrai. Am să fac o comparaţie între cele două publicaţii, „Scînteia” şi „Flacăra”. Nu exista ziar, în fiecare zi, ca la ora 12 să nu se facă şedinţă, iar la ora 14, ce se hotărâse să apără în ziarul de a doua zi, se ducea la Comitetul Central, adică se prezenta sumar. La ora 17, la secţia de presă a Comitetului Central, exista prima formă în care erau publicate materialele, cum ar veni acuma pe calculator, o primă schemă de prezentare. Şi ori dădeai şpalturile – materialul integral, dar nu aşezat în pagină; materialul respectiv venea luat pe bucăţele aşezat în pagină de cei din secretariatul de redacţie şi aşa mai departe. Din capul locului, cei de la Comitetul Central ştiau cu o zi înainte ce urmează să apară. Şi îţi spuneau: asta merge, asta nu merge. Şi asta era un fel de cenzură cinstită. Ajungeai cu timpul să te autocenzurezi. Învăţaseşi regula: ştiai ce se poate scrie şi ce nu se poate. Şi ajungeai să scrii doar despre ce erai sigur că trece. Asta e cea mai ticăloasă cenzură. Mai erau şi altele, care alea erau de-a dreptul murdare. De exemplu: te băteai pentru o idee cu cineva. Şi aveai prieteni: şi colo, şi colo, care ar fi putut să promoveze materialul. Tu plecai acasă, ştiind că materialul intră în ziarul de a doua zi. Şi a doua zi, cumpărai ziarul de la chioşc să-ţi citeşti materialul şi vedeai că nu era materialul tău. În locul lui era o poezie. Marea majoritate a secretariatelor de redacţie sigur aveau un om de la sediu care ăla era ultimul care dădea drumul şi dacă în ultima clipă se spunea: „Ăsta îl scoatem!”, se scotea imediat. Şi dacă mai era un alt material care ar fi putut intra în spaţiul respectiv, introducea materialul ăla. Se făcea atunci – ca şi acum de altfel – o trecere în revistă a tuturor materialelor existente în fiecare secţie în care se scria data la care a fost făcută documentarea, data la care a fost scris materialul, un fel de monitorizare a materialelor existente. Astea erau modalităţile de a se face cenzură. În plus, era înfricoşarea oamenilor când erau chemaţi să explice. Şi eu am fost chemat să dau socoteală de ce am scris despre doi băieţi care au fost condamnaţi fără să fie vinovaţi. Fuseseră ridicaţi de poliţie fiind civili, în virtutea legilor de atunci, au găsit o preşedintă de tribunal care acuma este la Curtea Supremă de Justiţie, şi am scris despre asta. S-a făcut o vâlvă nebună, s-a încercat să se spună că bat câmpii, dar nu a mers nimic. Atunci m-a chemat generalul Luţă împreună cu secretarul general de redacţie şi m-au întrebat: „Domnule, de ce ai scris chestia asta?” „Pentru că asta e meseria mea, să scriu.” „Şi ce ai vrea să faci cu asta?” „Nimic.” Deci erau şi situaţii din astea, în care nu se ezita.

Aţi refuzat să duceţi la îndeplinire o comandă venită de la partid?

S-a întâmplat ceva de genul ăsta: odată era o zi de naştere în ianuarie, a ei sau a lui, nu mai ţin aminte… Şi a venit ordin să facem reportaj de la sărbătoarea respectivă. Şi era o chestie: când erai aproape de măriri, nu aveai voie să porţi şapcă, să porţi pălărie, aveai voie să îngheţi, dar nu scria nicăieri că nu ai voie să porţi glugă… Şi special pentru ocazia asta mi-am făcut o haină elegantă, cu glugă. Aniversarea mi se pare că a fost celebrată la Ateneul Român, în echipa de reporteri eram trei: Aurel Dragoş Munteanu – care a fost imediat după revoluţie şeful Consiliului de Securitate la ONU din partea României – Mihai Caranfil şi eu. Şi noi trei am convenit să împărţim spaţiul; eu am scris de la ieşirea din Ateneu până la gardul Ateneului, Mihai Caranfil, de la gărduleţ până aproape de centrul pieţei, iar Aurel Dragoş Munteanu a scris despre horele care se organizau în mijlocul pieţei. Atunci ţin minte că a lansat chestia aia, care a făcut după mulţi ani carieră şi care a fost scoasă de creierul domnului Aurel Dragoş Munteanu: „Stima noastră şi mândria, Ceauşescu – România!” Mi se spusese din redacţie: „Fii foarte aproape, fii foarte atent la ceea ce zice”, şi am încercat să fiu foarte aproape, nu mi-am mai dat seama cât de aproape sunt şi am simţit peste umăr o mână. M-am întors şi am văzut o altă mână cum împingea mâna care venise peste umărul meu. Era în spatele meu unul dintre SPP- işti, iar cel care m-a apărat şi chiar îi spunea celui din spatele meu: „Lasă-l pe băiat să-şi facă datoria.” Era Ion Gheorghe Maurer, care era foarte aproape. Deci mă nimerisem între Ceauşescu şi Maurer… Şi tot atunci a mai fost o chestie pe care nu o ştiam: după ce mi-am terminat partea mea de reportaj – nu ştiu dacă o mai practică cineva -, dar nici eu mai văzusem până atunci, erau difuzoarele care în condiţii normale difuzau discursurile. Ceea ce nu ştiam eu până în ziua aceea şi atunci am aflat, era că în primul rând puterea sonoră a unui panou echivalează cu puterea fizică a unui tăvălug uriaş. Serviciile de propagandă au pus uralele la maxim şi mi-am dat seama că nimeni nu scotea nici o vorbă; nimeni din faţă nu spunea nimic. Erau nişte urale înnebunitoare care veneau însă din difuzoare, iar forţa sunetelor, te împingea. Era ca şi când te-ar fi lovit ceva, ca o pernă de aer. Toată lumea fugise de lângă ele, iar eu nu mai văzusem. Dar mi-am dat seama ce nebunie poate să işte o asemenea instalaţie.

Ce şanse mai aveai ca jurnalist odată intrat în vizorul organelor de securitate?

Ce şanse au mai avut şi alţii. Puteai să intri sub foarte multe aspecte în vizorul organelor de securitate. Pe de o parte, dacă erai împotrivă, te ştiau şi făceau ei în aşa fel încât să dispari. E celebră povestea cu unul dintre amanţii lui Zoe, care a fost arestat prin Africa şi nu a mai venit de acolo. Asta era o modalitate. Erau apoi cei de care aveau nevoie şi şi-i doreau prieteni, sau dacă nu le erau prieteni, şi doreau aserviţi. Şi făceau pe dracu-n patru, organizau o mică poveste în urma căreia să te şantajeze şi te aranjau. Dacă-şi puneau mintea cu tine, de regulă ei câştigau. Eu am fost trimis la Moscova, după vacanţa petrecută la bulgari. Asta se întâmpla înainte de 1989. La Moscova, după ce m-am întors, a venit un tip la mine, în redacţie, şi a zis: „Sunt colonelul cutare şi am aflat că acolo ai fost condus de cutare. Corespondentul cutare va veni la Bucureşti. Am avea nevoie să păstrezi aceleaşi bune relaţii pe care le-ai făcut acolo cu el şi să-i spui ce-şi vom spune noi.” Asta ca metodă de intoxicare. Şi am zis nu, nu, nu… Mă gândeam cum să fac să scap de chestia asta, că mi-era frică. Şi mi-a dat Dumnezeu gândul cel bun şi am scăpat de ei. M-am dus şi i-am spus secretarului organizaţiei locale: „Uite, a venit la mine unul care a spus că e colonelul cutare şi a zis aşa şi aşa. Tu ce părere ai?” El a zis: „Cum te lasă conştiinţa.” Ei, şi după ce m-au presat vreo lună şi jumătate, m-au lăsat de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat niciodată. Deci asta se întâmpla în 1986. Trec 3 ani, vine revoluţia, mai trece un an, mă întâlnesc cu domnul colonel X într-un magazin; îl întreb ce mai face, mi-a zis că e mai marele securităţii. I-am spus: „La un moment dat simţeam că plesnesc. Şi exact când simţeam că plesnesc, m-aţi lăsat în pace.” Ceea ce s-a şi întâmplat. Ei urmăreau să mă facă un transmiţător de informaţie falsă către respectivul. Eu nu eram în stare de aşa ceva, am vrut să le dovedesc asta şi am şi reuşit încă de atunci, deoarece mi-a zis: „Păi eu le-am spus şefilor că te-ai dus la ăla, la ăla, la ăla şi că ai vorbit cu ei despre chestia asta. Şi ei au zis să te lăsăm în pace, pentru că nu eşti în stare să ţii un secret şi le spui la toţi.”

Analizând perioada 1980 – 1990, care au fost momentele în care jurnalismul a avut cel mai mult cel mai mult de suferit din punct de vedere la libertăţii de mişcare şi care au fost momentele de respiro în care jurnaliştii reuşeau să mai strecoare câte o informaţie?

Dacă am aşeza evenimentele pe o curbă, ar fi o curbă permanent descrescătoare, o curbă care tinde asimptotic. Presiunile erau din ce în ce mai mari. Nu se mai putea face nimic altceva, în ultimii ani, decât ceea ce se spunea.

Vă amintiţi vreo întâmplare hazlie care să se fi născut dintr-o abatere de la normă?

A, despre o întâmplare veselă, dar care m-a chinuit pe viaţă ca gazetar până am înţeles ce înseamnă aia… Pe vremea respectivă nici nu se folosea foarte des cuvântul ziarist, jurnalist, gazetar, ci era expresia „lucrător în presă”, ca nu cumva să-ţi intre în cap că eşti de-adevăratelea gazetar. În calitate de lucrător în presă însemna că erai admis de partid, n-avea importanţă la ce ziar lucrezi. Şi în calitatea asta de lucrător în presă m-am dus în Valea Jiului, am discutat cu oamenii. Printre alte trăsnăi pe care le văzusem eu în Valea Jiului, am scris şi despre nişte noroaie cumplite. Şi am scris şi chestia asta. Când a ajuns materialul la adevăratul şef de secţie, care era Victor Vântu, şi când a văzut că eu înotam în noroaie până la genunchi în Valea Jiului, m-a întrebat: „Ce-i cu asta? Ce-s cu noroaiele astea? Cum să trecem materialul aşa?” Şi cum să scrii în „Scînteia” despre Valea Jiului, locul în care trăiau cei mai minunaţi oameni de pe pământ, că se înoată în noroi până la genunchi? I-am spus şefului de secţie că aşa stau lucrurile, la care Vântu mă întreabă: „Şi ce dacă stau aşa lucrurile? Ce-i cu asta?” I-am spus că eu am de gând să o las aşa cum este, dar până la urmă am negociat. În alte secţii nu prea se discuta, dar eu am nimerit într-o secţie de inşi cu care se putea discuta cu ei. Şi zice: „Lasă-mă pe mine să-ţi fac o modificare în text.” Dar eu nu vroiam să-mi taie nimic. El: „Ori mă laşi să o fac, ori or mai fi oameni aici…” Atunci mi s-a dat pe loc o lecţie de gazetărie scânteistă cum nu cred că a mai primit cineva vreodată, pentru că iată cum a modificat Vântu fraza: Nu mai mergeam înotând în noroaie până la gât, ci mă deplasam pe o stradă care urma să fie modernizată

Prin ce stadii trebuia să treacă un material pentru a fi publicat?

Materialul îl scriai, materialul ţi-l dădea şeful de secţie, care îi dădea sau nu îi dădea drumul, în funcţie de încărcătura pozitivă sau negativă pe care o avea. Şeful de secţie nu dădea drumul la material direct în ziar, îl dădea la redactorul – şef adjunct, care răspundea de secţia ta. Un redactor – şef adjunct răspundea pentru trei – patru secţii. „A.R.O.” era în subordinea lui Anghel Paul, un gazetar foarte bun, dar bineînţeles, un om care nu putea să mişte nici el, decât în limitele pe care le avea. După ce îi dădea drumul redactorul – şef adjunct ajungea la redactorul – şef. Şi nici el nu putea să zică dacă materialul intră sau nu în ziar, pentru că aveau loc şedinţele astea de schemă, în funcţie de plenara care se ţinea, în funcţie de ultimele indicaţii preţioase lansate de tovarăşul în vizita din nu ştiu care judeţ, sau la nu ştiu care conferinţă. La şedinţa asta de schemă, materialele care erau aprobate, erau puse din nou în discuţie, şi în funcţie de conjunctură, se făcea ziarul respectiv. Marele avantaj că am lucrat la „Scînteia” era că nu trebuia să scriu mult – mai ales între anii 1980 – 1990 -. Tovarăşul era foarte talentat: avea, n-avea treabă, pe unde se ducea ţinea discursuri peste discursuri, – ziarul fiind al partidului, trebuia să scrii ce vroia tovarăşul, publicând ceea ce zicea tovarăşul, ziarul se umplea şi noi nu mai aveam spaţiu. Nu se mai puteau publica mai mult de patru materiale pe lună – nu mai era spaţiu. Nu e mai puţin adevărat că existau la „Scînteia” şi oameni care deşi aveau în buzunar şi legitimaţii de reporteri, n-au semnat niciodată. Dracu’ ştie ce făceau. Veneau primii la serviciu, erau din „Garda de Fier” – cum li se spunea -, erau cu dosarele, unii dintre ei erau informatori…

Cum puteau fi ei depistaţi?

Am să dau un exemplu care s-a terminat trist. A venit 1989, în decembrie sunt chemat la redactorul şef. Şi iese cu mine afară pe coridor – asta era în jur de 15 – 16 decembrie – şi îmi zice: „Nu am timp să stau cu tine, dar să nu recunoşti nimic”. Şi pleacă. Mă lasă în mijlocul coridorului şi intră în birou. Intru şi eu, foarte îngândurat. Nu trec câteva minute şi mă cheamă redactorul – şef şi zice: „E grav.” Şi cheamă şi secretarul de partid, P.D., care îmi spune: „Organele de specialitate ne-au informat că vrei să organizezi aici, la „Scînteia” şi apoi să te deplasezi la aeroport, la Otopeni şi să faci o manifestaţie împotriva tovarăşului Ceauşescu, atunci când se va întoarce din Irak.”. Am înlemnit. Acuzaţia era înspăimântătoare, nici dracul nu te mai putea scoate din mâinile lor – noroc că au venit zilele revoluţiei. Însă, pe deasupra, nu era nici adevărat. Acum aş fi putut să zic: „Domnule, ce mare dizident am fost înainte de revoluţie… Uite ce aveam de gând, uite, am şi martori.” Dar nu am făcut-o. Redactorul – şef mi-a spus atunci: „Noi ne apărăm oamenii, dar ai grijă că ăştia sunt cu ochii pe tine.” Când m-au ameninţat că mă dau pe mâna tovarăşilor, m-am dus în birou, unde mai erau doi colegi de ai mei: M.C. şi A.F. Nu ştiu de unde au aflat ei că eu am de gând să fac o demonstraţie împotriva lui Ceauşescu pe aeroport, mai ales că nici nu era adevărat. A.F. a început să îmi zică: „Stai, să vezi, că ăştia au aparate pe aici şi înregistrează tot”, M.C. şi el: „Lasă-mă să-mi văd de treburile mele, că nu-i nimic”, deci amândoi au avut un comportament atunci foarte dubios. Şi atât de dubios, că după ce s-a întâmplat ce s-a întâmplat, nici nu am mai vrut să mai am de-a face cu ei. M.C. s-a îmbolnăvit – am fost prieteni foarte buni, am făcut mii de deplasări împreună, ca nişte colegi adevăraţi – şi din spital mi-a transmis că vrea să vorbească cu mine şi i-am zis că nu. Ca mai târziu să aflu că el nu avusese nici o vină, şi uite, că eu am rămas cu piatra asta pentru toată viaţa. Cu A. F. m-am mai întâlnit şi mi-a zis acelaşi lucru, cu înregistrările, dar nici un aparat de înregistrare nu pune de la el. Ori cea mai gravă chestie pe care o spusesem în biroul ăla, fusese asta: „Măi, ce mai ştiţi de la Timişoara, că eu am ascultat doar aseară, nu am mai avut timp şi azi-dimineaţă să-i mai ascult pe cei de la Europa Liberă.” Şi asta discutasem eu; dar de aici şi până la concluzia la care s-a ajuns, – că eu aş fi vrut să organizez o manifestaţie… După aia mi-am cam dat eu seama ce s-a întâmplat de-adevăratelea.

Cum aţi perceput în redacţie revoluţia din 1989?

Am fost unul dintre cei şapte gazetari de la “Scînteia” care au ieşit în stradă. Din toată “Scînteia”, cinci redactori şi doi fotoreporteri. Ne-am dus în stradă mânaţi toţi de ambiţii din astea, profesionale. Mi-am zis ceva de genul ăsta: „Ce fel de reporter eşti dacă nu eşti în stare să mergi tu însuţi şi să vezi ce se întâmplă cu ochii tăi?” Pentru că se povesteau o groază de lucruri. Şi ne-am întors. Eu am făcut reportaj despre zona asta: Lido, Lahovari şi Dorobanţi, până la Televiziune. Am păstrat până nu demult unul dintre fluturaşii ăia care fuseseră aruncaţi din elicoptere şi despre care, ulterior, – eu am participat la toate procesele celor din fosta conducere comunistă – toată lumea a negat existenţa lor. Ne-am întors pe jos la redacţie, am scris materialele, la ora 7 am dat materialele la tipografie – vizele expiraseră -. Se schimbase denumirea ziarului, se numea „Scînteia Poporului”. Apoi ne-am dus şi eu am împărţit ziarele în Gara de Nord. Iar după asta, am fost unul dintre cei care au dus ziare la Televiziune. A fost un bâlci întreg. Eu am fost cu un coleg, Ciubotaru, care avea o maşină Mosvicki. Am umplut maşina cu exemplare din „Scînteia”, am trecut de cele trei baraje de pomină, spun de pomină, pentru că am avut sentimentul că se vorbiseră cum să le pună: primul baraj era spre Televiziunea Română, la Arcul de Triumf. La Arcul de Triumf, suntem opriţi, suntem legitimaţi, scoatem legitimaţiile, tipii se uită la ele, şi foarte veseli ne-au dat drumul mai departe, spunând: „Daţi-le drumul, că ăştia sunt de la Buletinul Oficial.” Atunci am jurat eu să fac pe dracul în patru şi să nu mai lucrez la Buletinul Oficial, indiferent de motiv. Al doilea baraj era chiar în faţa porţii Televiziunii. Am trecut peste morţii care erau în curtea Televiziunii, au venit şi ne-au luat nişte militari şi ne-au dus în clădire, unde era un întuneric beznă. A fost un bâlci complet. Când ne-am întors în redacţie pe la ora 1 noaptea, – noi am dat ziarele foarte repede, dar a trebuit să facem drumul înapoi – ei, la întoarcere am constatat că portbagajul maşinii fusese ciuruit în vreo patru locuri. Dacă găurile ar fi fost mai către în faţă, precis aş fi fost şi eu printre eroii aceia, sau printre erorile alea…

DATE PERSONALE:

Nume: Bunea Mircea Marius

Vârsta în 1980: 42 de ani

Vechime în profesie: 35 ani

Pentru prima dată în redacție: în anul 1969

Studii: Liceul „Nicolae Grigorescu” – Câmpina, Facultatea de Filosofie, secţia Sociologie, Universitatea Bucureşti

Funcţii îndeplinite pe anii 1980 – 1990: redactor al revistei Flacăra

Evidenţieri: Premiul I pentru debut în volum Împotriva nisipurilor – 1982; Premiul I pentru reportaj – 1983; Premiul I pentru anchetă jurnalistică – 1984; Premiu I pentru eseu – 1987, Premiu I pentru reportaj 1990 – 1991; Marele premiu Brunea Fox pentru reportaj – 1992, Premiul I pentru cel mai bun reporter de front, ziarul Moldova Suverană, Chişinău – 1992; Premiul I pentru întreaga activitate publicistică postrevoluţionară – 1994, Premiul I pentru Publicistică – 1994; nominalizat pentru titlul MAN OF THE YEAR 2003 de către American Biographical Institut.

Știri speek-uite (presa de dimineață)

Udrea, Berceanu si Seitan, ministrii urmariti de Fisc Firmele la care sunt actionari majoritari sau minoritari trei dintre membrii cabinetului Boc se regasesc pe lista neagră a datornicilor. Portareii au inceput deja procedurile de executare silita.

PSD decide astazi: face congres sau Vanghelion Social-democratii se reunesc intr-o sedinta a Comitetului Executiv National care se anunta extrem de tensionata. Continue reading