Ornamente de flăcări

Văd focul cum se naşte
din palmele mele
înot printre flăcările lui
către brad
și simt cum mă răcoreşte
căldura lui
mi se preling pe păr
picături arzânde
unele îmi ajung pe buze
şi se topesc

adun de pe Continue reading

Advertisements

Trei

Trei zile am stat cu mâna la gură, privind-o cum pleacă

Dar nu m-am pus înaintea ei, n-am atins-o.

I-am deschis ușa, i-am cărat bagajele și i-am făcut semn cu mâna.

Spre seară, în jurul meu am început să se miște,

să zboare obiecte

și pereții să-și desfacă umerii, gura.

Și m-am văzut pe mine, din prima zi,

Sprijinit ca un leu de pieptul ei pulsând, peste care asfințea soarele.

Ierburi înalte urcau pe scări, sub pat și pe brațe

ne strâgeau fața, ne trăgeau în pământ.

Am închis ochii, i-am rostit numele și am alergat cu ea sub pământ.

A doua zi, i-am desfăcut mâinile, deget cu deget,

I-am desfăcut picioarele, gura, umerii, coastele

Și m-am culcat peste ea, privind-o în ochi.

Eram plin de pământ,  iar dacă vorbeam

Din gură se rostogoleau lângă pat bulbi de iarbă.

În ultima zi, a coborât din pat, înfășurată în pânză,

O văd aproape să iasă și-i fac semn cu încredere.

Ea strigă atunci către mine:

“Te văd înaintea mea și-ți fac semn să oprești!”

Dar strigă atât de puternic încât gura ei rămâne închisă.

În jurul meu, totul se depărta, se mișca înapoi, ca niște tentacule de țărână.

Nu am ridicat din umeri, n-am zâmbit și n-am râs

Am ținut doar ochii deschiși, cât am putut.

Podeaua lucea, proaspăt spălată.

Dorin Cozan

Déjà Vu

primele cuvinte au fost spuse la facerea lumii

apoi s-a lăsat tăcerea

atât de departe, dincolo de noi,

lumea trăiește și moare

fără păreri de rău

trecând peste mine, trecând peste noi

fără limite, fără sunet

m-am lăsat în genunchi

și m-am rugat în întuneric

dar nimeni nu mi-a răspuns –

nici măcar ecoul.

mâinile mi-au amorțit cu palmele deschise așteptând un sărut

dar valuri de ceață mi-au atins degetele înghețate

în primele raze ale dimineții de mai

prelinse de pe vârfurile munților

atunci am privit spre mine, am privit spre noi

în apă de râu

și am gustat împlinirea

cu aripi larg întinse înotând printre copaci subacvatici

unde lumânări aprinse sunt făcute din nisip

ConcursSpirit Nocturn

Cutiuţa muzicală

Urmele paşilor mi-i las să se împrăştie pe râul îngheţat
mărgele vii de pe marginea unui vis de cleştar
cu tocuri de pajişti înverzite

cutiuţa muzicală învaţă să clipocească primele cuvinte
în mâini de copil
sub priviri albastre

la umbra primăverilor
pornesc cuţiuţa muzicală
să zboare cu aripi roz

umbrele îşi aruncă pe umeri aburul vieţii lor
şi îşi iau rămas bun de la dimineţi de lapte
cu melodii în fiecare lună de soare

închid ochii şi citesc ce stă scris pe pleoapele mele
pe nervuri de frunze
portativ de sunete-cuvinte

a trecut ceva timp de când am învăţat să merg
pe cuvinte prelinse printre degete
din sufletul cutiuţei muzicale

Umbră păgână

O piruetă cu mişcări miraculoase
ale dansului în noapte,
cu mişcări vaporoase ascunse între palme de copil puse la ochi
mă pierd în capcana paşilor potriviţi doar ecourilor

o litieră incandescentă trece prin urletul lupilor
şi iese din corsetul nopţii
nu trebuie să părem că suntem rupţi unul de altul
în foşnetul sufletelor noastre

polenul nu mai are somn
de când se împrăştie pe pietrele fără fiori…
frunzele scuturate din copacul glasului tău
au alunecat pe umerii mei goi

simt lanţuri aruncate
printre mii de lumânări aprinse pe flori de tei
le simt şi tremur

fără să te întreb cine eşti
îţi sărut umbra păgână
şi gustul ei de cer îl păstrez ca amintire
în transformări continue de lumină

impecabilul murmură prin izvoare netrecute
decât de copitele cerbilor
care dansează – doar eu îi pot vedea
la sclipirea tăciunilor – cerbi fantomatici

încrede-te în mine fără să ştii că începutul vieţii noastre
e prins într-o scânteie aruncată de jar

Coşul cu zări

Mistere şi lacrimi curg prin pădurea de pini
razele îmi usucă urmele
dau cu mâna
să ating
ramuri de cer
când sub pasul meu
se-ntoarnă luntrea cu năvodul plin de nori

săraţi sunt solzii lor cu piercing de noapte
şi amară privirea ochiului de cărbune
dulce e carnea de nor
iute e coada când stânci de apă spre mine azvârle

norii-mi mănâncă din palme
înoată prin valurile pământului
şi îşi iau avânt
să sară în coşul cu zări

Unghii de sare și lemn

În lumea lumini dintre brazi
respiră sufletul prins doar de crengi uscate

valuri de soare spală liniile din palmele mele
– cărări bătute doar de mine şi de minciunile ghicitoarei –

şi împing cuvintele palide către sfârşitul liniei vieţii
spre munți

pe umărul meu drept stă o pisică ghemuită şi e de abur
vreau să deschid o uşă de care nu mai îmi e teamă
învârt cheia de mai multe ori, la nesfârşit
dar pisica nu vrea să trec dincolo
abur de pisică

Din crevase  sticloase se întind degete prelungi și zgârie
se răsfiră prin iedera crescută peste trupul meu

și cu unghii de sare și de lemn desenează pe nori / peste noi cerul

Asfalt

E interesant să priveşti asfaltul
şi fisurile din el
să vezi crăpături pline
de praf şi urme de paşi
aspect selenar sub zgomot de roţi
sacrul este apreciat la nivel de sol
calci pe el,
îl descoperi
după ce treci cu fiecare pas
este aici, acolo, oriunde
asfaltul
cu denivelările lui
cu stabilitatea lui
gri – închis, cenuşiu spre alb
răbdător
şi pedepsit cu greutatea oraşului

Suntem si este

Şi stă pe marginea lumii
Mă respiră şi se lasă înspre mine
Bucle albe de nevârstă cu tânguit de tăcere
Se lasă înspre mine cu ochii de noapte fosforescentă
Cu pleoape transparente
Prin ani găuriţi de zile şi nopţi coboară
Atingere de flăcări îngheţate fără o tresărire
Cu gust de fum mi-e gâtul
Printre buze nedormite se scurg bătăile din palme ale ceasului
Ochii mă ustură de nemişcare, agăţaţi de forma ei micuţă –
În prăpăstiile lor îşi vărsă privirea
Şi se aplecă şi trece de bariera respiraţiei mele
Mă scormoneşte cu degetele prin vene
Şi le uită în sânge
Le simt cum se împrăştie în mine cu unghii şi aer
Nu se mai uită la mine deja a trecut cu privirea în spatele ochilor mei
Vede ce văd şi eu cu privirea aţintită pe cele două ghemotoace de staniol imobile
Larg deschise cu genele lipite de prezent
Gândesc cu ochii ei cum ziua îşi face loc în stomac
Mi-e frig cu ea în mine. Şi-şi face loc şi se întinde.
Curg prin mine ape uscate şi se întorc în ea
Topindu-se în noi
Şi mă încolăcesc/şte
Şi sunt
Şi este
Şi continuă să fie ea însăşi în mine –
Moartea ce se naşte fetiţă.

Tarot

Căldură şi foc în dorinţă
Emoţie şi înfrigurare
Descărcări electrice sub cărţi întoarse de noroc
Privirea pisicii, neagră precum blana
Neagră precum sărutul,
Le pândeşte din colţul ei
Destinul ruginit e spus de figuri nepăsătoare
Şi uitate cu faţa în sus
Lumina tresare pe misterioase perdele vişinii
Și globul de cleştar ascunde în el pâlpâiri de viaţă
Degete uscate întorc mai departe cărţile de tarot
Glasul dă sentinţe şi seamănă îndoieli
Aripile dorinţei ce nu se mai îndeplineşte
Acoperă tăcerea.

De azi

de mâine începând
uitând de ieri
şi trăind de azi

împreună să mergem prin tăcerea stelelor
să le suflăm pulberea peste magnolii
şi peste privirea noastră

începând cu mine
uitând de ieri
şi iubind de azi

Umbră păgână

O piruetă cu mişcări miraculoase
ale dansului în noapte,
cu mişcări vaporoase ascunse între palme de copil puse la ochi
mă pierd în capcana paşilor potriviţi doar ecourilor

o litieră incandescentă trece prin urletul lupilor
şi iese din corsetul nopţii
nu trebuie să părem că suntem rupţi unul de altul
în foşnetul sufletelor noastre

polenul nu mai are somn
de când se împrăştie pe pietrele fără fiori…
frunzele scuturate din copacul glasului tău
au alunecat pe umerii mei goi

simt lanţuri aruncate
printre mii de lumânări aprinse pe flori de tei
le simt şi tremur

fără să te întreb cine eşti
îţi sărut umbra păgână
şi gustul ei de cer îl păstrez ca amintire
în transformări continue de lumină

impecabilul murmură prin izvoare netrecute
decât de copitele cerbilor
care dansează – doar eu îi pot vedea
la sclipirea tăciunilor – cerbi fantomatici

încrede-te în mine fără să ştii că începutul vieţii noastre
e prins într-o scânteie aruncată de jar

Aer şi timp

Într-un cuvânt este aer –
şi vine în valuri şi inundă soarele
îl dezbrac de felinare căzute pe stradă
şi îl îndoi forever cu prietenie şi dragoste

de azi maci se deschid cu stele căzătoare
ce se rostogolesc cu zgomot de bănuţi
şi cască albastru cu portocale coapte

timpul înaintează cu falduri de nopţi
într-un balon de scorţişoară
dar de-a lungul lor mişună flori gri

e doar un capriciu –

fiindcă doar trei zile mai sunt dincolo de ultimul zâmbet de copil

Nod de înserare

Aripile mi le las să atingă orizontul şi le chem la mine

le rechem

mi le îndepărtez şi le adun cu nod de înserare

cuprind cu ele trunchiul plopului fără crengi

îl îmbrăţişez ca pe un far

îmi strâng părul, mi-l împletesc cu un nod de înserare

şi îl răsfir pe pervaz unde guguştiucii îşi scutură penele

Ochii mei, minuscule bobiţe de mac, îi culeg de sub pleoape

şi îmi pregătesc cu ei licoarea cu nod de înserare

în care stelele nu se mai văd –

le-au acoperit penele mele când am ridicat aripile spre dimineţi vegetale

Şşşt….

* Auzim – lumina unui ciob de sticlă prinzând ecoul zilei

Simţim – vântul pictând cu rotocoale de iarnă într-un strop de cerneală

Respirăm – pe-o margine de orizont soarele zâmbind într-un pahar cu apă

Vedem – timpul născându-se dintre valuri şi purtând în pântece marea

* Ce am fi, dacă, lumea strângându-se, ne-ar prinde, la apus, între palmele ei?

Nimic – doar am păstra tăcerea.

Aşteaptă – e rândul tău

aripile se întorc mereu la mine
prin bezna udă
şi pun trupului fără viaţă
ochi în pietre
vino de pretutindeni şi adună-te
în noaptea mea
răstoarnă-ţi timpul şi lasă-l să se prelingă
o viaţă printre buzele mele
pentru că acum e rândul tău să aştepţi
să mă nasc
din nou

Vreme de mentă

Timpul s-a ascuns într-o pungă cu bomboane şi doarme
în gustul lui mentolat
l-am închis acolo ca să fiu sigură că nu i se împrăştie aroma
chiar dacă ştiu că aşa tu nu ai cum să mă aştepţi

mă îmbrac cu senzaţii de frig care se mulează pe trupul meu
desfac punguţa, iau timpul de acolo şi mi-l pun pe deget – inel de ani – care mai întâi îmi joacă, apoi mă strânge din ce în ce mai mult

toppingul de mentă al vremii se pliază pe şerveţele ruginite, care scârţâie când încerc să le despăturesc
şi să scutur zilele din ele

precum fluturii zboară zilele, pierzându-şi culorile de pe aripi
în încercarea de a scăpa

tu îţi bei liniştit ceaiul
stai în balcon şi priveşti la blocurile din zaharniţă
cuburi amestecate
şi te joci cu linguriţa în ceaşcă
vreme ai destulă, căci ceaiul tău nu e de mentă.

Vanilie sălbatică în spațiu gol

Metamorfoza
este a noastra din epoca bronzului,
metamorfoza în care toate cuvintele
au tăcut –
chiar și fata morgana
a tăcut – cu ochii de ceară –
și a schimbat peisajele
din valuri, cu oglinzi –
jocuri de culori fără dimensiune,
dar cu gust de vanilie sălbatică

precum zarurile aruncate
din aripi rotunde,
albe și minerale în flăcări –
totul arde
ca niște mâini împreunate
în deșertul din Continue reading

Fără sens

Nu au mai fost negări
la sfârşitul frazelor,
ci doar la început de drum,
când fotografiile stăteau pregătite
gata să se nască
pentru a imortaliza
imaginile mişcate în zig-zag

aducerile aminte sunt prinse
de ramuri cu degete uscate
sângele verde se prelinge
din mugurii aruncaţi spre spate
de o notă Continue reading

Caleidoscop

s-a înserat la gustul făcliilor
foc de lemn
curs în lanuri de fum

tei sculptaţi cu vârf de parfum
fac boltă
în cuburi imense de gheaţă

la amurg privesc
tăcerea

curcubee rătăcite
respiră aburul pământului

m-am vânat cu clipe de viaţă
în somnul glonţului
aleg să fiu pradă – alerg.

Turnir de aripi sub coama inorogului

Vino şi mă ia de unde lumea
se sfârşeşte
cu o bătaie de aripi
îngheţate

spune-mi că viaţa îşi încetează
bătaia într-un turnir de aripi
– ecouri în inimă –
când pasărea colibri
celebrează a mia bătaie
a aripilor sale

vino şi spune-mi că mă urmezi
printre liane despletite –
îmi oferi flori de mărgean
și aranjez buchetul într-o scoică
valuri răzbat din vaza mea
când mă rătăcesc
printre nisipuri
de vegetaţie luxuriantă
dune misterioase
se afundă în oceanul
care începe
dincolo de Continue reading

7

Tai pâinea în 7 bucăţi şi sar firimituri în cele 7 colţuri de lume
7 firimituri îţi cer să te întorci de 7 ori la mine
şi să dai la o parte fantomele ce îţi tulbură insomniile
să le scuturi din mintea ta precum scuturi firimiturile căzute pe genunchi în genunchi
ţi-am dat să mănânci din ciuperci încălzite de soare
în timpul nopţii pot fi otrăvitoare dar eu nu îţi vreau răul
de 6 ori te-am salvat
duminica e zi de odihnă
m-ai sărutat pe frunte de 7 ori şi mi-ai privit ochii de diamant – cei 7 ochi
te tai în privirea lor dar nu îţi pasă – iubirea ţi-e mai puternică
mi-ai dat părul la o parte cu răsuflarea ta
şi îl văd cum zboară către un stol de rândunici cu 7 cozi
căldură şi frig temere şi dorinţă de 7 ori am simţit cotrobăindu-mi în trup
7 picături de rouă s-au născut pe trupul meu din trupul tău
cu coada ochiului privesc cum le culegi cu buzele şi le închizi în chihlimbar ca să strălucească în 7 raze de soare
mă iei delicat între două degete de pe vârful unei frunze plecate
mă pregătesc să alunec
mă înmoi si pe mine în chihlimbar de 7 ori
îmi pietrifici glasul dar nu şi simţirea
acum nu mai am nimic altceva de făcut decât mă încălzesc
la cele 7 raze de soare aruncate de tine în privirea mea de chihlimbar

whisper (de la al şaptelea soare)

prinsă între ce am fost şi ce aş fi putut fi

scutur rugina de pe mâinile mele pe pânze nepictate

nopţi negre se ridică din estul altor lumi cu praf de lumânări

când al şaptelea soare luminează parfumul trandafirului

şi se întoarce in pietre prin labirint de vânt

Dumnezeu a hotărât să fim străini

şi să ne căutăm ecourile în scoici

pământul curge în vase misionare –

pelerinaj pe malurile trecutului

Blestem de iubire

Blestem cu blestem pe nume pe glas
picură din vârful unghiilor
blestem de dorinţă de iubire de neştiinţă
blestem pe lumină pe întuneric pe trăire
sărută-mă
când îţi ating ochii în gând
te vreau sub blestem etern
ca al meu să fii sânge din sânge
iubire din iubire
arzând plutind dorind

fără zi
fără noapte
fără vise

stare continuă de aşteptare
fără final
lasă-ţi cuvintele să se împrăştie pe jos
la picioarele lumii
nu avem nevoie de ele
aburii n-au nevoie să vorbească
atinge-mă cu fiori fără să mă atingi
ia-mă fără să mă ai
blestem de iubire de suflet
de inimă de flăcări

fără timp
fără trup
fără viaţă

Iluzie

Respir printre pleoape închise –
Iluzia mărului o gust între palme
Din ascunzişurile zăpezii
Privesc ramurile cum întorc norii
Mă acopăr de frig cu frig –
Iluzia soarelui când curge printre păsări
Din scorburi cu apă verde
Mă topesc în muguri ca să mă nasc
Văd somnul în mine şi îl las să crească
Şi să se fărâmiţeze în corpul clepsidră.
Îmi împletesc părul cu ramurile salciei din oglindă
Dar vlăstari îngheţaţi se sparg în cioburi crude.
Tăcerea ninge mai departe
Şi coboară în valuri peste irişii dormind –
Simt vara printre pleoape de zăpadă lichide.