(m-)am

doar pentru dragostea ta m-am rănit cerul şi m-am murmurat

suflu cu priviri de vânt

cu ani de trecere prin târziu m-am respirat cu văi de

ceaţă şi m-am aprins lumina zărilor cu un sărut fărâmă de

puf

doar pentru dragostea ta m-am părăsit şiruri neîntrerupte

de mine

şi m-am întrebat refluxul de pământ dacă tu eşti eu

m-am adunat ploaie în ochii

şi m-am descoperit că eşti în setea mea

m-am plătit tribut pentru ce văd rădăcinile gândurilor

tale cu gust de iarbă

şi deseori m-am aflat în foc de mâinile tale lăsate să

plutească pe poduri peste nimic mai mult

m-am alunecat spre echilibre confuze şi m-am găsit dincolo

de cald, în tine.

Covor de gene umede

tăcere cu aripi întinse
ca iluzia unui fluture înghețat –
reflexia din oglindă alunecă mai repede decât umbra pescărușului
cu echilibrul fragil al unei bucle de nisip pe faleză
este o chemare într-o izolare albă
cu spice crescute din palme iluminate de aer –
din răcoarea soarelui topit pe pielea mătăsoasă
s-au împrăștiat pene
despicate de zgomot precum cascade pătrunse în lemn ars –
nopți acoperite de ornamente – crisalidă
și contururi modelate
printre ferigi cu corpuri unduite
în întregime mate sub înfiorarea lor
pe un covor de gene umede

Ciocolată caldă şi cafea

Pe fruntea frunzei se naşte ziua cu gust de ciocolată
şi stăm pe marginea patului privind răsăritul ei
ne căutăm cuvintele să le strecurăm printre stropi de cafea
şi ne trezim în iubire

îmi dai energie – un sărut de ciocolată caldă
valuri catifelate de senzaţii

închid ochii să primesc
pe ploape aroma cafelei
aroma ta

pe fundul ceştii rămân zgomotele oraşului

Gustă din mine…


Lacrimi din oglindă alunecă – cioburi de lună
iar iedera caldă îmi cuprinde trupul susurând la umbra trandafirului

în numele stejarului
ţi-am astâmpărat setea cu singurătatea mea –
de când te-am cunoscut, prin venele mele trece seva pământului

sunt dulce – închide ochii şi vei gusta din mine
timpul se topeşte pe buzele tale şi simţi cum îţi pătrunde în glas odată cu mine
în glas şi în fiinţă – te înfiori, nu-i aşa?

nervurile mele pulsează de lumină şi îţi mângâie liniştea

Umbra umbrei mele

Vedeam o umbră umbrind umbra mea
Şi mă miram, căci umbra tot a mea era.
Umbra mă privea şi ea şi umbrea
Umbra ce sub a sa umbră se ascundea.

Simţeam o umbră cum se năştea-n lumină,
În lumina unei umbre pure, fără vină.
Iar umbra-ceea umbră putea să-i ţină
Umbrei ce adormea-n umbra din lumină.

Atingeam o umbră ce în umbră plutea
Şi mă întrebam de oare umbra putea
Să-mi umbrească şi umbra mea –
Dar nu umbra umbrei mele,

ci doar… umbra mea.

Tăcerea trandafirilor

Respir tăcerea trandafirilor…
lasă-mă să simt parfumul lor prelingându-se pe gâtul meu,
printre spini şi petale –
stropii de rouă prinşi între gene
primeşte-i în buchetul palmelor tale reci…
lasă-i să cadă într-un izvor de iubire
fără de noapte /fără de soare sau nori /fără de zi sau lumină
peste umbrele noastre

Fără nori

sunt rudă cu păsările

când ploaia le udă aripile

şi se zbat între nori

văd farul din în adâncul pământului

mă cheamă fluviile de lemn din mare

corăbii veştede/ catarge ofilite

aripi frânte

ghearele pelicanului

s-au tocit de bărci sparte

guşa lui dă peştii în leagăn

pescăruşii îşi aşteaptă festinul de solzi

şi joacă “rândunica” cu scoicile

iar soarele scoate plasa cu nori din mare

Iubire – între ape

soarele şi-a găsit pacea într-o inimă de copil – i-a spus ea, străvezie şi caldă
şi l-a sărutat
ochii ei s-au făcut apoi noapte şi au devenit obsesie
apoi au dispărut între ape –
iar în irisul lui au înflorit nuferii