Despre tradiția vâscului

Diseară este Revelionul. Deja. Anul acesta a trecut incredibil de repede, nici măcar acum nu pot să realizez când a zburat. Am făcut pregătiri, am aranjat totul pentru Noul An și am luat și vâsc. Nu știam prea multe despre vâsc decât că trebuie să săruți persoana iubită sub această plantă. Ei bine, am căutat pe net și am găsit un articol interesant pe site-ul timp-liber.acasa.ro.

Vâscul este un simbol al iubirii, păcii și al norocului. Planta este, de fapt, un parazit care nu are rădăcini și crește în alti copaci. Cu 200 de ani î.Hr, druizii foloseau vâscul pentru a celebra venirea iernii. Chiar și popoarele războinice opreau luptele atunci când se aflau din întâmplare sub vâsc. Planta este și un leac pentru numeroase afecțiuni, de la infertilitate până la otrăvire.

Tradiții

Încă din cele mai îndepărtate timpuri vâscul a fost o plantă misterioasă, plină de magie și sacră în folclorul european. Vâscul are puteri de lecuire a infertilității femeilor, de regenerare a organismului și afrodisiace.

Vâscul era cules atât la sfârșitul verii cât și la solstițiul de iarnă și obiceiul împodobirii caselor în ajun de Crăciun este o reminiscență a culturilor druide.

Povestea vâscului

Vâscul era planta sacră a zeiței Frigga. Aceasta era zeița dragostei și mama lui Balder, zeul soarelui de vară. Balder a avut un vis care prevestea moartea. Frigga a fost foarte speriată de acest vis al fiului său. Dacă Balder ar fi murit, toată viața de pe pământ ar fi dispărut. Balder nu putea fi rănit de nicio ființă de pe pământ. El avea însă un dușman de moarte, pe Loki, zeul râului. Loki știa de o plantă care nu era de pe pământ și care creștea în meri și stejari. Această plantă era vâscul.

Loki confecționează o suliță din vâsc pe care i-o dă zeului iernii, Hoder. Acesta era orb și îl lovește din greșeală cu vâscul pe Balder care moare. Timp de trei zile fiecare element al universului a încercat să îl readucă la viață pe Balder. Frigga, mama sa, a reușit până la urmă să îl învie. Se spune că lacrimile pe care le-a vărsat pentru fiul său s-au transformat în bobițele albe ale vâscului. În ziua în care Continue reading