Masa, ca armă de auto-apărare

Este știut faptul că 50% dintre persoanele care locuiesc în Londra sunt îngrijorate de asigurarea securității personale și dorm cu o armă de auto-apărare la îndemână.  Această masă ingenioasă a fost creată de James McAdam din lemn de cireș și de oţel. În afară de imaginea sa de mobilier aparent inofensiv, aceasta este o masă care se poate transforma – în cazul detectării vreunui intrus în locuință -, într-o veritabilă armă de apărare.

Sursa: jamesmcadam.co.uk

Piscină din secolul XXI – Muzeul de Artă din Kanazawa

Această piscină este expusă la Muzeul de Artă din Kanazawa, Japonia. Opera îi aparține artistului Leandro Erlich, care i-a deschis ”porţile” în septembrie 2004 ca fiind una dintre cele trei instalații permanente. Există două oglinzi de acril, cu o grosime de 30 de cm, iar spațiul dintr ele este umplut cu apă. Și suprafaţa superioară este, de asemenea umplută cu aproximativ 10 cm de apă, astfel încât acesta arată la fel ca și suprafața apei. Oamenii de sub piscină pot uita de fapt, în sus, iar efectul apei la nivelul superior este într-adevăr, extrem de realist.

Sursa: crookedbrains.net

Atenție! Țânțarii sunt atrași de bere!

Un nou studiu sugerează că anumiți țânțarii sunt atrași de mirosul de bere şi preferă victimele care au consumat această băutură cu ”guler”. La experiment au participat 25 de voluntari care au consumat bere (și care au fost luați în vizor de 2500 de țânțari) și 18 voluntari care au consumat apă (cu 1800 de țânțari). Cercetatorii au analizat apoi mirosul corpurilor voluntarilor care s-au expus de bună voie înțepăturilor, măsurând nivelul de atracție al fiecărui miros în parte. Apa consumată nu a avut niciun efect asupra țânțarilor, însă berea a făcut diferența. Concluzia? Consumul de bere reprezintă un pericol major pentru sănătatea publică, stând la baza răspândirii malariei, iar în ţările în curs de dezvoltare consumul de alcool este în creştere.

Din fericire, experimentul are ca target locuitorii din Africa, și nu iubitorii de natură de la noi care își pot bea liniștiți berea lângă un foc de tabără, într-o noapte caldă de vară.

Sursa: thegoat.backcountry.com

Hanoracul care dezvăluie starea în care te afli

Cel mai recent proiect în lumea modei este ”Mâneca Tweet”, realizat de Vanessa Sorenson. ”Mâneca tweet” este un portabil care afişează stările emoționale pe exteriorul hainei. Dacă sunteți nervos, led-ul de pe mânecă va fi de culoare roșie, iar dacă spiritele se calmează, mâneca va radia un verde ”fericit”.

Proiectul a fost conceput ca o explorare privind “modul de reţele sociale, mai exact starea de nervozitate, care poate demonstra personalitatea cuiva din lumea reală prin intermediul lumii virtuale.”

Deci, dacă se întâmplă să ridicați tonul, Tweet vă va aminti că mai trebuie să și zâmbiți din caând în când. 🙂

Sursa: fashioningtech.com

Suferi de amețeli? Mai bine nu intra!

Omul de afaceri polonez Daniel Czapiewski a construit această locuință ca replică a perioadei comuniste, iar Casa Upside Down a devenit în scurt timp o atracţie turistică locală. Nu numai muncitorii au fost extrem de dezorientați când au construit această casă non-conformistă, dar chiar și turiștii care au vizitat locuința, pentru scurt timp, s-au plans de rău de mare şi ușoare ameţeli.

Sursa: inquisitr.com

Biblioteca circulară

Designerul David Garcia a realizat această bibliotecă circulară pe care cititorul o poate folosi atât pentru păstrarea cărților cât și pentru transport. ARHIVA II este o roată ce funcţionează ca o bibliotecă mobilă, în cazul în care utilizatorul dorește să călătorească împreună cu cărțile sale preferate. De asemenea, creează un spațiu pentru întâlnire, dar şi de inspiraţie, generând un ecou acustic special pentru cititorul care se află în interiorul roţii.

Sursa: neatorama.com

Gradina meditației cosmice

Această grădină este cu totul neobișnuită. Accentul nu se pune aici pe specii rare de flori, ci pe crearea monumentelor  în mijlocul naturii, formate din modele preluate din domeniul matematicii, dar și pe sculpturi metalice care sunt destinate unei meditații asupra conceptelor ştiinţifice cum ar fi seria fibonacci, fracțiile, ADN-ul şi simţurile umane. Proprietatea privată se află în Dumfries, Scoţia, are o suprafață de 30 de acri și îi aparține lui Charles Jencks. Accesul publicului este permis doar o singură zi pe an. umai pentru a permite accesul publicului cu privire la o stralucitoare zi pe an. Contrastul dintre nuanțele de verde și sclipirea metalizată a oțelului, oferă o imagine deosebită.

Sursa: apartmenttherapy.com

Șapte farse uimitoare din toate timpurile

Oamenii care înșeală sunt artiști foarte inteligenți. Întreaga lor carieră se bazează pe păcălirea oamenilor, zi de zi, ca tu sau eu să credem prostiile cele mai absurde posibil. Farsele și înșelătoriile următoare au reuşit să aibă un succes uimitor şi să fie unice în domeniul penal.

1.De Grote Donorshow

De Grote Donorshow (Marele Show al Donatorilor) a fost un reality show care a fost difuzat în Olanda, în vara anului 2007. Subiectul spectacolului era o femeie bolnavă, în fază terminală, care dorea să își doneze un rinichi celor trei concurenți care aveau nevoie de un transplant. Telespectatorii aveau drept de vot și puteau trimite sms-uri femeii bolnave, sugerându-i căruia dintre cei trei pacienți să îi ofere rinichiul. Fireşte, spectacolul a fost extrem de controversat. În cele din urmă, totuşi, a fost dezvăluit faptul că femeia era doar o actriţă. Dar concurenţii au fost cu adevărat pacienţi care aveau nevoie de transplant, iar profitul realizat în urma primirii sms-urilor a fost donat Fundaţiei Olandeze de Rinichi. Spectacolul a fost conceput ca un mijloc de a genera o sensibilizare cu privire la numărul mic de donatori de organe din ţară. Iar pentru a nu fi interpretat greșit, show-ul ar fi trebuit să fie urmărit până la sfârșit.

2. Jumping de pe podul Brooklyn

La data de 23 iulie 1886, un om pe nume Steve Brodie a susţinut că a sărit de pe podul Brooklyn și a supraviețuit. Mai multe ziare au raportat evenimentul ca fiind fapt real (verificarea faptului în sine nu a fost inventată până la începutul celui de-al Doilea Război Mondial) şi, în curând Brodie era cunoscut ca săritorul campion de pe pod. Asta era ceva, ținând cont că majoritatea celor care se aruncaseră de pe pod pentru a-și pune capăt zilelor nu reușiseră o performanță asemănătoare. Brodie a acționat așa doar pentru a-și face publicitate și a și reușit. Când frenezia mass-media atinsese punctul culminant, Brodie şi-a deschis o nouă tavernă şi a avut un succes enorm.

3. Cardiff Giant

William Newell a angajat, pe 16 octombrie 1869, doi bărbaţi pentru a săpa o fântână pe proprietatea sa. Sarcina lor, în mod normal plictisitoare, a devenit mult mai interesantă atunci când au descoperit scheletul unui gigant ce avea o înălțime de 3 m. Uluit, Newell a decis să scoată profit din această descoperire și a pus taxă pentru curioșii care vroiau sa îl vadă. Percepea 25 de cenți de persoană, iar în vremea aceea, cu 25 de cenți se putea cumpăra mai multe decât în ziua de azi. Arheologii, în schimb, rapid au numit-o farsă, în timp ce geologii au observat că locul nu era bine ales pentru o asemenea descoperire. În cele din urmă un organizator de spectacole a făcut o replică a scheletului, după ce Newell a refuzat să vândă originalul, dar ambele s-au dovedit în instanță a fi niște falsuri. După cum s-a dovedit, vărul lui Newell, George Hull planificase această farsă pentru a infirma spusele unui predicator fundamentalist, după câteva discuții cu acesta asupra unui pasaj din Biblie, care făcea referire la existența uriașilor.

4. Păcăleala din 54 Berners Street

Pe data de 27 noiembrie 1810, doamna Tottenham a început să primească la domiciliul său, în Berners Street din Londra, un număr anormal de vizitatori. Bineînțeles că i s-a părut ciudată această invazie, mai ales când a început să primească și pachete de la oameni de care nu auzise. În cele din urmă, strada a devenit atât de aglomerată, încât au început să curgă pumnii în stânga și în dreaptă pentru a obține o vedere cât mai bună asupra casei lui Tottenham. În cele din urmă Theodore Hook a declarat că el este autorul acestei farse, pretinzând că a scris peste patru mii de scrisori în care solicita vizite la domiciliu. De ce? Doar pentru că el făcuse un simplu pariu cu un prieten.

5. Poyais

In anul 1820, Gregor Gregorio MacGregor (într-adevăr, un nume atât de frumos trebuie spus de trei ori), s-a întors în Anglia din America de Sud, pretinzând a fi prințul din Poyais, o insulă independentă din Golful Honduras! Nu i-a fost deloc greu să convingă câțiva comercianți englezi că insula este o adevărată mină de aur. După ce a făcut o mică avere de pe urma celor care doreau să ajungă pe insulă, MacGregor a trimis două vase cu două sute de coloniști spre Poyais. Când aceștia au debarcat, s-au trezit într-o junglă imensă, întâlnind doar câțiva pustnici americani şi o largă varietate de boli tropicale grave. Se presupunea că aici vor găsi, conform lui MacGregor, mine de aur neatinse și o aşezare englezească înfloritoare. Cineva trebuia să-i readucă acasă. În cele din urmă, doar  60 de persoane au fost salvate. Între timp, MacGregor și-a continuat înşelătoriile în întreaga Europă, pentru tot restul vieţii sale.

6. Vânzarea Turnul Eiffel

În 1925, Victor Lustig a prezentat unui număr de şase negustori de metal, ocazia unică în viaţă: le-a oferit şansa de a cumpăra Turnul Eiffel. Instalat iniţial în 1889, în cadrul Expoziției Paris, turnul Eiffel nu a fost destinat să rămână ca structură permanentă şi după Primul Război Mondial, ar fi devenit foarte scump de întreținut. Cumpărătorul final a fost Andre Poisson, care a simţit că ar putea deveni în cele din urmă un mare afacerist de fier vechi în cazul în care ar putea deveni proprietarul bucăţilor Turnului Eiffel. Lustig l-a făcut să jure că va pastra secretul până când va găsi o modalitate de a face public anunțul despre vânzare Turnului. Poisson a fost de acord, dar nu înainte de a-i înmâna lui Lustig o servietă plină cu bani. Până în momentul în care Lustig a fugit din țară cu banii, Poisson a pus informațiile cap la cap și a realizat că a fost păcălit, dar i-a fost mult prea rușine ca să meargă la poliție. De fapt, Victor Lustig nu putea fi arestat, deoarece se prezenta ca un oficial guvernamental. Când a fost în cele din urmă arestat, în 1935, a fost pentru un nesemnificativ proiect falsificat. El a încercat să vândă Turnul și a doua oară, dar nu a avut succes, un eşec care cu siguranţă l-a bântuit până când a ajuns în mormântul său plin de bani.

7. Francis Drake Estate

În 1915, om incredibil de naiv, agricultor din Iowa, Oscar Hartzell a fost înșelat cu şase mii de dolari de către niște domni care l-au convins că ar putea investi banii în averea lui Sir Francis Drake. După ce a realizat că a fost înșelat, Hartzell a decis să întoarcă şi celălalt obraz şi să jumulească alți oameni nevinovaţi de economiile lor de viaţă. Pentru această înşelătorie, el și-a schimbat numele de familie în Drake, a început să contacteze oameni în Iowa, a pretins că este o rudă îndepărtată a lui Sir Francisc şi i-a informat că guvernul britanic deține averea lui Francis Drake. Cu o mică investiţie, Hartzell a promis să dea în judecată guvernul britanic şi a transformat fiecare dolar investit în cinci sute. Având un asemenea succes la nivel local, el s-a extins dincolo de Iowa şi a găsit mii de investitori în America. În 1925, Hartzell s-a stabilit la Londra şi le-a spus investitorilor că se află în plină negociere pentru avere, dar că are nevoie de mai mulți bani. Ei au continuat să ofere bani chiar și după ce Departamentul de Externe britanic a informat Ambasada americană că averea este revendicată de către soţia lui Drake. În momentul în care Bursa de Valori s-a prăbuşit, în 1929, Hartzell a primit și mai multe investiții. Dar pînă în anul 1933, când a fost găsit vinovat și a fost deportat (a reușit să evite arestarea, deoarece el nu a încălcat legile britanice, dar mai mulți dintre investitorii săi din America l-au acuzat). Destul de ciudat, apărarea juridică a sa a fost finanţată din multe donaţii, ba chiar mai mult, şi după ce a fost găsit vinovat de fraudă în instanţă, oamenii au continuat să investească.

Sursa: weirdworm.com

Marea Moschee din Djenné – cea mai mare construcție din chirpici din lume

Marea Moschee din Djenné, din Mali, Africa, a fost iniţial construită în secolul al XIII-lea. Treptat a devenit o structură enormă, iar către secolul XIX a ajuns o ruină. Începând cu anii 1906-1907, a fost reconstruită cu ajutorul chirpiciului, materialul original al construcției. Iar astăzi a devenit cea mai mare structură de chirpici din lume.

Marea Moschee este construită pe o platformă – piedestal, ridicată din cărămizi dreptunghiulare de noroi uscate la soare, care sunt prinse împreună cu mortar și tencuite cu noroi. Pereții variază între 40 – 60 de cm grosime, în funcţie de înălţimea lor. Zidurile masive sunt necesare pentru a susține greutatea structurii înalte şi să ofere, de asemenea, căldura soarelui. În timpul zilei, pereții preiau treptat caldura din exterior, iar pe timp de noapte, aceștia se răcesc iarăși. Sala de rugăciune a moscheei – în care se află nouăzeci de stâlpi de lemn care sprijină plafonului – poate să cuprindă peste 3000 de persoane. Marea Moschee are, de asemenea, orificii de aerisire în acoperiș, închise cu capace de ceramică. Aceste capace, realizate de către femeile din oraş, pot fi îndepărtate pe timpul nopții pentru a ventila spaţiile interioare.

Deşi Marea Moschee cuprinde elemente arhitecturale aflate în moschei din întreaga lume islamică, ea reflectă totuși estetica și materialele folosite de secole de către oamenii din Djenné. Utilizarea materialelor locale, cum ar fi noroiul şi lemnul de palmier, păstrarea stilurilor arhitecturale tradiţionale, precum şi adaptarea sa la climatul cald din Africa de Vest, reprezintă întreaga personalitate a Marii Moschei. Și o astfel de arhitectura în lut, care se găseşte în întreagul Mali, poate dura secole întregi, dacă este păstrată și îngrijită în mod regulat.

Sursa: neatorama.com

Care este capacitatea maximă a creierului uman?

Paul Reber, profesor de psihologie la Universitatea Northwestern, a răspuns la această întrebare:

Creierul uman este format din aproximativ un miliard de neuroni. Fiecare neuron formează  aproximativ 1.000 de conexiuni cu alti neuroni, depășind în totalitate un trilion de conexiuni. Dacă fiecare neuron ar fi capabil să rețină o singură amintire, ar fi o mare problemă, deoarece nu ar exista spașiu suficient. Ar avea la dispoziție doar câțiva gigabiți de spațiu de stocare, aproximativ egal cu spațiul de stocare de pe un IPOD sau de pe un stick USB. Dar neuronii se combină în așa fel încât permit reținerea a mai mult decât o amintire, crescând capacitatea de stocare exponențial la aproape 2.5 petabiți, 2500 de terabiți, 2.5 milioane de gigabiți. Prea complicat 🙂 Ca o comparație –  dacă cerebelul ar funcționa ca o cameră video digitală, 2.5 petabiți ar fi suficienți să rețină 3 milionane de ore de programe tv. Iar televizorul ar trebui să funcționeze în continuu peste 300 de ani pentru toate datele care se stochează.

Sursa: neatorama.com

Omul-oglindă

Vederea acestui om din oglinzi cu siguranţă trebuie să fi fost o surpriză pentru vizitatorii Observatorului Griffith din LA la sfârșitul anului trecut. Paul Morand a spus odată: “Oglinzile sunt o gheaţă care nu se topește niciodată: se topesc cei care se admiră în ea.” Cine poate spune dacă aceasta este ideea costumului inedit?

Sursa: .kuriositas.com

Scufundătorii vs Scoica Ucigașă

Când americanul Wilburn Cobb a dat publicității descoperirea Perlei lui Lao Tzu – perla cea mai mare din lume – a relatat și povestea unui scafandru, Dyak. Acesta a murit înecat din cauza unei scoici uriașe în care se afla o piatră preţioasă; el a vrut să scoată piatra din scoică, scoica s-a închis și a prins ca într-un clește braţul nefericitului om. În plus, National Geographic afirmă că aceasta nu este singura legendă din Pacificul de Sud și îi înfăţişeză pe acești giganți din adâncuri ca fiind adevărate capcane în așteptarea prăzii, putând înghiţi întregi simpli înotători sau chiar și scafandrii experimentați.

Poate că bazându-se pe asemenea poveşti, chiar și reputate manuale ştiinţifice au susţinut faptul că Scoica Uriașă a fost cauza unor accidente mortale. Manualul de scufundari US Navy oferă instrucţiuni precise despre cum să se elibereze cineva din capcana acestor masive și letale scoici, singura posibilitate fiind smulgerea mușchiului principal – mușchi considerat un adevărat afrodisiac în China – care închide scoica.

Alții susțin cum că scoica nu ar fi carnivoră: Scoica Uriașă nu ar putea mânca oameni – aceasta fiind pură aberaţie şi niciun deces al unei persoane, provocată de ”fălcile” unei scoici, nu ar fi fost vreodată justificat. Teoretic, cochilia se poate închide în cazul în care este ”deranjată”, şi este cu siguranţă capabilă să ”prindă” o persoană, dar acţiunea este defensivă și nu agresivă, iar câteva secunde până la închiderea lentă a ei sunt arhisuficiente pentru ca un înotător sau scafandru să nu fie luat prin surprindere.

Dar porecle ca ”Scoica mâncătoare de oameni”, sau ”Scoica Ucigașă”, îi fac acestui organism o reputație formidabilă, însă omul, având de atatea ori diverse „întâlniri” cu creaturile Terrei, nu ar trebui să se teamă de ele. Din contră. Cu o greutate de 227 kg, măsurând peste 1 m lungime, aceste scoici au o durată de viață de până la 150 de ani. T. gigas poate să pară un obiect imobil, iar acest lucru este adevărat, scoica nedeplasându-se din reciful de care s-a prins. Dar, cu toate acestea, prezența ei pe planeta noastră este în pericol.

Sursa: environmentalgraffiti.com

In viitor: Hotel Hollywood?

Arhitectul danez Christian Bay-Jørgensen vrea să transforme literele care formează celebra siglă Hollywood într-un hotel. Bay-Jorgensen, în vârstă de de 28 de ani, are în proiect să dubleze dimensiunea literelor şi să construiască în spate lor un hotel. El a declarat ieri pentru Daily News: “Ştiu că oamenii sunt speriaţi … Și ştiu că ei se tem din cauză că această idee se va transforma într-un fel de Disneyland. Acest domeniu ar trebui să fie făcut mai mult public … Cred că acest lucru ar putea fi ceva care ar putea îmbunătăţi experienţa de rezident în LA, pentru a da posibilitatea perceperii acestui semn într-un nou mod.”

Literele au o înălţime de 14 metri și alcătuiesc, din anul 1923, cel mai cunoscut monument din Los Angeles. Accesul publicului este interzis în apropierea lor, iar zona este protejată printr-un sistem de alarmă ultraperformant.

Sursa: la.curbed.com

Casa cu pereți-cortină

Arhitectura creează o imagine poetică, mult diferită de clasicii pereți exteriori gri si rigizi. Casa este destinată să fie o reflectare a stilului de viaţă al proprietarului: este deschisă, în aer liber și utilizează materiale contemporane în noi interpretări ale stilului traditional japonez. Perdele – cortină acoperă faţada exterioară a clădirii între etajul al doilea și al treilea, iar în timpul iernii, un set de uși cu geam (în combinaţie cu cortina) izolează casa complet. (Tokyo, Japonia)

Sursa: shigerubanarchitects.com

In numele artei – tone de haine second-hand

Artistul Derick Melander creează structuri de mari dimensiuni geometrice de haine second-hand şi le stivuiește în construcții care cântăresc până la două tone. Pare a fi un proces simplu – procurarea de îmbrăcăminte, sortarea ei prin culoare, pliere şi stivuire, dar nu este deloc așa. Fiecare haină a avut o viață proprie, așa că nu poate fi aruncată pur și simplu dacă nu mai este purtată.  Sub sloganul: “Oceanul este baza pentru fiecare val” – zidul sub forma de “S”, din 2008, este format din îmbrăcăminte sortatată după culoare. Un total de 2908 de articole de îmbrăcăminte au fost utilizate, în greutate de 843 kg.

Sursa: eco-chick.com



5 comori rămase nedescoperite

Toată lumea ar fi tentată de o vânătoare de comori, nu? Este emoţia urmăririi şi a averii pe care o poți avea în stăpânire – în cele din urmă. Şi cui i-ar strica ceva bănuți în plus în zilele noastre? Există multe poveşti ale unor oameni care şi-au dedicat întreaga viaţă pentru a găsi o comoară, dar care au ajuns faliți şi care niciodată nu putut găsi muntele de aur. Și chiar dacă cineva ar avea norocul să descopere o comoară, va începe o lungă bătălie cu posesorii ei de drept. De exemplu, acum câţiva ani, o expediţie a găsit o comoară într-un vas scufundat, în valoare de 500 milioane dolari. Nu a durat mult până când Spania a revendicat comorara, argumentand: inițial comoara a fost furată din ţara lor. Deci, chiar dacă o veți găsi, nu există nici o garanţie că veţi putea păstra comoara, culegând recompensele. Dar important este fiorul căutarii. Sau cel puţin aşa se spune. Ei bine, dacă aveţi speranța că există o comoară ce vă așteaptă să o descoperiți, acestea pot fi câteva locuri bune pentru a începe să căutați.

Prada Căpitanului Kidd

Comoara: Aur

Zonă posibilă: Râul Connecticut, Insula Block din New York

William Kidd a fost un marinar scoţian, inițial vânător de pirați. Teoretic ar fi trebuit să oprească actele de piraterie, dar a acționat exact pe dos, tentat fiind de aurul piraților. După ce a strâns o adevărată avere, a fost arestat la întoarcerea sa din Oceanul Indian, în 1699. Kidd a fost judecat şi executat în 1701.

Dar ce nu a fost descoperită niciodată, este averea care ar fi trebuit să facă dovada faptelelor sale. Doar una dintre ascunzătorile lui a fost descoperită pe Gardener’s Island din New York şi comoara a fost trimisă în Anglia pentru a fi folosită ca dovadă a vinovăției sale în proces. Ideea că el a avut și alte locuri secrete pentru a-și ascunde prăzile, nu a fost niciodată dovedită, dar speranța că mai există aceste locuri, trimite în continuare oameni în căutarea lor, înarmați cu lopeți. Se pare că unul dintre locuri ar fi undeva pe Insula lui Clarke, de-a lungul râului Connecticut. Legenda spune că aurul trebuie să fie dezgropat de trei persoane, într-o tăcere completă, în timpul unei luni pline, care să își reverse lumina chiar deasupra capului. Există o legendă despre trei bărbaţi care au urmat aproape până la capăt ”indicațiile”. Dar, odată ce comoara a început să fie scoasă la suprafață, unul dintre ei a strigat “Am reușit!”. Regula tăcerii fiind încălcată, comoara s-a scufundat în nisip și nu a mai putut fi găsită.

Mai mult decât în seiful lui Al Capone

Comoara: 7 milioane dolari cash

Zonă posibilă: Phoenecia, New York

Schultz (născut Arthur Flegenheimer) a fost un mafiot din New York în anii 1920-1930. Pe parcursul carierei sale criminale, el a acumulat o avere frumușică din afacerile sale. Guvernul a încercat în continuu să-l prinsă pentru crimele sale, dar fără niciun succes. În cele din urmă, autoritățile au trebuit să folosească aceeași acuzare ca și pentru Al Capone: evaziunea fiscală. Schultz, știind că va merge la închisoare, s-a gândit că va avea nevoie de niște ”mărunt” când va ieși de după gratii. El a luat 7 milioane dolari în numerar şi i-a îngropat într-un loc ascuns în nordul statului New York. În afară de Schultz, doar doi oameni din garda sa de corp ştiau locaţia. Din păcate, ambii au fost împuşcaţi înainte ca el să fi ajuns la închisoare, iar Schultz a murit la scurt timp din cauza unei infecţii. Deşi nu există nici o dovadă că mafiotul a dezvăluit locaţia înainte de moartea sa, unele persoane afirmă că averea s-ar afla ascunsă într-o pădure din Phoenecia Park.

Legenda spune că mulţi dintre rivalii săi gangsteri şi-au petrecut restul vieţii în căutarea comorii, printre ei fiind și Lucky Luciano.

Tone de aur

Comoara: peste 2 tone de aur, peste 2 tone de argint și o mulţime de bijuterii

Zonă posibilă: necunoscută

Robert Morriss, un hangiu din Virginia, a fost contactat de un anume Thomas Beale în 1820. Beale i-a dat lui Morriss o cutie şi i-a cerut să o păstreze până când cineva va veni să o revendice la un moment dat, în următorii 10 ani. Morriss i-a mai spus că dacă nu nimeni nu va veni în această perioadă de timp, el va putea să păstreze caseta pentru sine. Nimeni nu a apărut. După douăzeci de ani, Morriss a deschis în cele din urmă cutia şi a văzut că înăuntru sunt trei pagini cu numere. Scrierea era codată, iar Morriss a petrecut ani de zile încercând s-o descifreze.

După moartea lui, un prieten de-al său, care știa de povestea cutiei, a afirmat că el a descifrat pagina a doua folosind ”Declaraţia de Independenţă”. Din pagina respectivă reieșea că acea comoară conține peste 2 tone de aur, peste 2 tone de argint, şi mii de dolari în bijuterii. Dar pagina nu spunea nimic despre locație. Se presupune că locaţia este revelată în prima sau în ultima pagină, dar nimeni nu a reuşit să descifreze aceste pagini până acum. Dar puteţi încerca aici. 🙂

Odată pirat, pentru totdeauna pirat

Comoara: bijuterii, aur

Zonă posibilă: Insulele Cocos, Peru

În anul 1820, Peru a fost aproape de o revoltă. Viceregele a vrut să transporte bogăţiile ţării departe, până când apele s-ar fi calmat. El a desemnat pe capitanul William Thompson să ducă cele 11 nave pline de comori în Mexic. Din păcate,viceregele nu s-a interesat destul de mult asupra trecutului acestui căpitan. Thompson a fost pirat odată, iar noua ispită era mult prea mare: de îndată ce a părăsit portul, Thompson a ucis gardienii peruviani şi s-a îndreptat spre apele Oceanului Indian.

”The Dear Mary”, nava principală lui Thompson, a fost capturată la scurt timp după aceea, iar echipajul trimis în judecată. Tot echipajul a fost condamnat şi spânzurat, mai puțin Thompson şi primul său ofiţer, care au reușit să scape: cei doi au încheiat un acord cu autoritățile, urmând să îi conducă pe aceștia la locul unde se afla ascunsă comoara. Ei au navigat în Oceanul Indian, spre Insulele Cocos, dar cei doi au reușit să ajungă pe o insulă şi să dispără în junglă. Niciunul nu a mai fost văzut vreodată, dar nici comoara nu a mai putut fi recuperată. Vreo 300 de expediții au încercat de-a lungul vremii să localizeze comoara. Cele mai multe dintre ele au căutat-o în Insulele Cocos, dar expediţii mai noi s-au concentrat și pe asupra insulelor din largul coastei peruane. Fără succes.

Se găsește aur în aceste dealuri… poate

Comoara: Aur

Zonă posibilă: Ohio

În anii 1700, atunci când francezii ocupau încă teritoriul Statelor Unite, au aflat că urmează să poarte o bătălie cu britanicii. În aşteptarea ei, francezii au crezut că este mai bine să mute bogăţiile lor într-un loc sigur. Zece oameni au fost aleși pentru a muta aurul şi argintul, iar ei si-au inceput misiunea calatorind prin Great Trail, un traseu des folosit de americani. La un moment dat, simţind pericolul unei ambuscade, au îngropat întreaga avere. Atacul a avut totuși loc și doar doi oameni au scăpat cu viață, dar ei nu au dezvăluit locul unde aceasta a fost ascunsă.

După mai mulți ani, o rudă a unuia dintre bărbaţi a găsit nişte pagini care făceau referire la comoară. Paginile descriau locul unde se află comoara ca fiind “între două izvoare naturale, luând ca reper un copac ce are un cerb sculptat pe trunchiul său, şi un alt copac, ce are o piatră între ramurile sale”. Ruda bărbatului a început să caute comoara, dar nu a găsit nimic. Mai târziu, acești doi copaci au fost găsiți, dar lângă ei erau împrăștiate lopeţi şi muschete, lăsate în urmă de trupele franceze. Locația este aproape de Minerva, Ohio, dar comoara nu a fost descoperită. Încă.

Sursa: allthingsmundane.wordpress.com