”La fiecare proiect am luat pe cineva care să aibă asupra noastră o mângâiere duhovnicească”

Interviu cu Șerban Cristian, autor de carte religioasă și editor – Editura Cristimpuri, momentan singura editură ortodoxă din România, care îi are ca target pe cei mici, copii și adolescenți.

Cum v-ați decis să inițiați acest proiect?

Înainte de vârsta de 33 de ani am cochetat cu muzica rock, am avut alte pasiuni, dar la un moment dat a venit o trezire chiar prin intermediul unor cărți dohovnicești, cum ar fi colecția ”Ne vorbește Părintele Cleopa”. Aparent, sunt niște cărți simple, dar sunt totuși niște cărți foarte profunde. Și chiar în urma unor povestioare adresate copiilor, zic eu, că m-am trezit. Am simțit imboldul să urmez și o Facultate de Teologie, timpul s-a scurs foarte repede, acum sunt masterand, anul II la Teologie, probabil că o să fac și un doctorat, am publicat vreo nouă cărți și cam toate s-au vândut până acum.

Cine v-a susținut în aceste proiecte?

Cine altul decât Dumnezeu? Dar la fiecare proiect am luat pe cineva care să aibă asupra noastră o mângâiere duhovnicească,  – la ultimele cărți au fost părinții de la Muntele Athos, de la Schitul Lacu – este un schit românesc – și acolo am luat legătura cu un ieroschimonah (acesta este gradul monahicesc) și ne-au ajutat, adică ne-au corectat textele, să nu facem greșeli de dogmatică ș.a.m.d.

Patriarhia v-a sprijinit în aceste proiecte?

Nu, din păcate, nu. Normal ar trebui să ajungem și la Patriarhie. Dar, ca să spunem lucrurilor pe nume, cartea dohovnicească sau cartea religioasă, are un fel de embargou din partea Patriarhiei.

Embargou? Din ce cauză?

Deoarece este considerată carte neortodoxă – orice apare de la alte edituri și nu are binecuvânatare de la Preafericitul sau Înaltpreasfințitul, în cazul în care ții de o Episcopie. Demersul pentru a obține o aprobare este foarte anevoios, asta înseamnă Continue reading

”Pentru mine, acest Salon de Carte înseamnă a fi în familie”

Vă prezint un interviu în exclusivitate cu Attila Marko, Secretar de Stat la Departamentul pentru Relaţii Interetnice din cadrul Guvernului României.

Care este părerea dvs despre ediția din acest an a Salonului de Carte, Presă și Muzică?

Nu e o noutate pentru mine, este chiar a nu știu câta oară de cand particip la Salonul de Carte și Presă organizat de Amplus la București, dar la Sinaia particip pentru prima oară. Pentru mine nu reprezintă o chestie deosebită, fiind parte a culturii respective, adica sunt parte a dialogului cu cartea, a dialogului cu oamenii care produc cultură prin carte. Noi finanțăm în fiecare an asemenea evenimente, standurile la care se află minoritățile naționale sunt sponsorizate de noi, de departament, în fiecare an, și la București, și la Sinaia. Și la Ploiești, dacă nu mă înșel, avem un Salon de Carte tot de ei organizat. Așa că pentru mine este deja un fel de a fi în familie. Nu este ieșit din comun, este parte a firescului, este parte a normalului. Cu siguranță sunt mulți care vin pentru prima dată și văd Salonul de carte, așa că pentru ei este o supriză. Eu încerc să păstrez legătura cu organizatorii, sa păstrăm nivelul și tradiția.

Ce proiecte aveți pentru viitor?

Sunt foarte multe! Noi, ca departament, derulăm într-un an cam 120-130 de proiecte.

Și care este cel mai important pentru dvs?

Este greu de ales dintre cele multe proiecte pe care le avem noi, deoarece avem Continue reading

Salonul de Carte, Presă și Muzică din Sinaia și-a deschis astăzi porțile

În perioada 5 – 8 august, la Centrul International de Conferințe „Casino Sinaia” se desfășoară cea de-a doua ediție a „Salonului de Carte, Presă și Muzică”. Zilnic vor avea loc diverse evenimente culturale – lansări de carte, recitaluri de poezie și muzică, la acestea participând și diverse comunități etnice din România. La deschiderea oficială au participat Secretarul de Stat al Departamentului pentru Relații Interetnice, Attilla Marko, directorul Amplus, Maria Stancu, directorul Editurilor din Romania, Claudiu Istrate, președintele Comunitații Elene din Romania, deputatul Dragoș Gabriel Zisopol și Nicolae Boaru, directorul Bibilotecii Naționale Nicolae Iorga din Ploiești.

Singurul reprezentat al presei în cadrul Salonului este Jurnalul național, iar printre editurile prezente se numără Editura Humanitas, Editura Lider, Editura Argonaut, Editura Ascendent, Editura Nestor. Comunitățile etnice participante aparțin macedonenilor, grecilor, maghiarilor, rutenilor, dar și tătarilor turco-musulmani. Oferta de carte este variată, iar prețurile sunt accesibile. Salonul își va închide porțile duminică seara, dar până atunci vizitatorii sunt așteptați zilnic între orele 11.00-20.00. Intrarea este liberă.

Continue reading

10 coperți unicat lucrate manual

‘Das Unheimliche Buch’
Morocco leather
Bound by Karl Ebert, 1914

‘Contes de Perrault’
Beige calf and black morocco leather
Bound by Henri Creuzevault, 1950

‘Book of Ruth’
Morocco leather
Bound by Michel Marius, 1880

‘Cowper’s Poetical Works’
Goat skin and red maple wood
Binder unknown, 1874

‘New Testament’
Silver metal on black leather
Binder unknown, 1710

‘The Bible’
Sharkskin and silver metal-ware
Binder unknown, 1775

‘Book of Hours of Catherine de Medici’
Black morocco leather and plated enamel locks
Binder unknown, 1565

‘Augustine and Heinrich manuscript’
Calf leather and brass
Binder unknown, 1440-1460

‘Notebook’
Embroidered silk
Binder unknown, 1775 (France)

‘Religious Devotional’
Painted parchment
Bound by Christian Engelmann, 1715 Germany

Biblioteca Națională Regală a Olandei deține o colectie de peste o mie de cărţi, ale căror coperți sunt lucrate manual, unele datând de 800 de ani. O parte din aceste cărţi au fost transformate în format digital, iar BibliOdyssey a postat unele dintre cele mai frumoase coperți.

Sursa: neatorama.com

Biblioteca circulară

Designerul David Garcia a realizat această bibliotecă circulară pe care cititorul o poate folosi atât pentru păstrarea cărților cât și pentru transport. ARHIVA II este o roată ce funcţionează ca o bibliotecă mobilă, în cazul în care utilizatorul dorește să călătorească împreună cu cărțile sale preferate. De asemenea, creează un spațiu pentru întâlnire, dar şi de inspiraţie, generând un ecou acustic special pentru cititorul care se află în interiorul roţii.

Sursa: neatorama.com

Cea mai mare carte din lume

Regele Mindon din Birmania s-a decis să lase posterității o comoară. Fiind un mare iubitor al cărților, regele a crezut că literatura este unul dintre cele mai valoroase elemente într-o societate luminată, aşa că a planificat să lase moștenire o carte. Dar nu o carte prăfuită și cu pagini îngălbenite, ci cartea care a fost lăsată urmașilor este cea mai mare carte din lume.

Regele a dorit ca această carte să ”supraviețuiască” cinci mii de ani, astfel că nu avea cum să o tipărească pe hârtie. În 1860, regele Mindon a început o construcție în Mandalay (pe atunci capitala Birmaniei), iar la baza dealului din Mandalay se află și acum cea mai mare carte din lume. Dimensiunile sale sunt cutremurătoare: cartea are 730 de ”pagode-file” și 1640 de pagini. Fiecare ”pagină” este realizată din marmură şi are în jur de o sută de rânduri inscripționate pe ea. Fiecare pagină are o înălțime de peste un metru jumătate, în jur de un metru lățime şi o grosime de 15 cm, o dimensiune care îi asigură stabilitatea.

Fiecare dintre aceste ”file” de marmură are un acoperiş propriu, iar toate cele 730 de tablete sunt aranjate în jurul unei pagode centrale, de aur – cunoscută sub numele de Pagoda Kuthodaw. Cartea în sine nu spune povestea vieţii regelui Mindon – multe persoane de obârşie regală, ar fi, fără îndoială, tentate să ofere o versiune proprie a timpului în care au trăit.

Cele două rânduri de pagode alcătuiesc, împreună, cea mai mare carte din lume, iar pagoda Kuthodaw este renumită pentru comoara sa.

Cartea conține Pail Canon, o colecție de manuscrise în tradiția budhista Theravada. Scrise pe hârtie pentru prima dată acum mai bine de 2000 de ani, Mindon a crezut că aceste manuscrise ar fi potrivite ca să devină  testamentul său.

Pentru ca cineva să își poată face o imagine completă asupra acestui incredibil ansamblu, există o machetă care cuprinde inclusiv pagoda de aur din centrul ”cărții”.

O poveste remarcabilă este și contrucția în sine. Marmura a fost extrasă de la o distanță de 50 km, fiind transportată pe râu până la Mandalay. Când lucrările au început în anul 1860, pietrele au fost inscripționate într-un atelier enorm, iar sute de călugări vârstnici au fost implicaţi în scrierea sacrei scripturi. Inițial, fiecare rând scris a fost umplut cu cerneală de aur, iar fiecare pagodă avea în vârful său o cutiuță ce conținea o piatră prețioasă. Au fost nevoie de opt ani pentru a finaliza această carte, care fost ”deschisă” publicului în 1868.

Când britanicii au invadat partea de nord a Birmaniei, în 1880, pietrele prețioase au fost furate. În anul 1890 ”Cartea” a fost restaurată, dar abia la sfârșitul secolului al XX-lea a ajuns din nou la gloria sa de odinioară, iar acum atrage turişti şi budişti din întreaga lume. Dorința regelui Mindon a fost dusă la îndeplinire, dar totuși rămâne de văzut dacă această Carte va supraviețui într-adevăr cinci milenii.

Sursa: kuriositas.com