Imagini HD ale erupției vulcanului Merapi

Vulcanul Merapi se află în provincia Java din Indonezia Centrală; are o înălțime de aproximativ 2968 metri și este unul dintre cei mai activi vulcani din Indonezia, dar și din lume. Începând cu anul 1548 a erupt de 68 de ori, iar din data de 26 octombrie 2010 vulcanul Merapi a început o nouă și puternică erupție. Până în prezent 273 de persoane și-au pierdut viața în urma erupției, iar peste 300.000 au fost evacuate. Vulcanul continuă să reprezinte o amenințare pentru populație, deși a înregistrat o scădere semnificativă a activității sale eruptive. Merapi a mai erupt în 1930, iar atunci 1.300 de oameni și-au pierdut viața. În limba indoneziană Merapi înseamă vulcan. Fotografiile următoare au fost captate prin satelit.

Erupția vulcanului Merapi din data de 6 septembrie 2006

Erupția vulcanului din data de 11 noiembrie 2010 Continue reading

Biserica San Juan Parangaricutiro, pe jumătate îngropată în lavă

Pe data de 20 februarie 1943, un vulcan a început să crească într-un lan de porumb din Mexic și la scurt timp a erupt, iar lava și cenușa au acoperit două sate. Se spune că în momentul în care vulcanul Paricutin a început să arunce lavă, clopotele bisericii, aflate la o depărtare de 3 km, au pornit să bată singure. Clopotele sunau, solul huruia, iar lava se scurgea pe versanți.

A fost nevoie de un an pentru ca lava să ajungă și să topească zidurile care împrejmuiau cimitirul satului, mormintele au fost acoperite de magmă, în schimb turnul și altarul bisericii au scăpat neatinse. Vulcan Paricutin a continuat să erupă încă opt ani, dar micuța biserică a rezistat în tot acest timp.

Din fericire, locuitorii au fost evacuaţi cu mult înainte ca lava să ajungă în sate, şi astfel nimeni nu și-a pierdut viața, iar o nouă biserică – Nuevo San Juan Paragaricutiro – a fost înălțată într-o zonă mai sigură.

Astăzi, biserica San Juan Parangaricutiro se află încă pe jumătate îngropată în lavă solidificată, iar în zare se profilează amenințător conul vulcanului. Escaladarea rocii vulcanice pentru a admira biserica ce a supraviețuit catastrofei a devenit o atracție turistică, dar și o sursă majoră de venituri pentru regiune.

Continue reading

Unul dintre cei mai activi vulcani din Indonezia a erupt

Oficialitățile din Jakarta au declarat că unul dintre cei mai activi vulcani din Indonezia a erupt astăzi – muntele Karangetang se află pe insula Sulawesi, care este situată între Borneo şi Noua Guinee, la sud de Marea Celebes. Lava fierbinte este aruncată la o înălțime de sute de metri, conform unui oficial. Acesta a mai precizat că cel puțin patru săteni, care se aflau pe panta muntelui, sunt dați dispăruți, iar alții sunt grav răniți.

Ultima eruptie a vulcanului s-a înregistrat în iulie 2006 și a determinat evacuarea a 4.000 de oameni din cinci sate aflate în zonă.

Indonezia, cel mai mare arhipelag din lume, este situat pe aşa-numitul Cerc de Foc al Pacificului, cea mai întinsă şi activă zonă vulcanică de pe Terra, concentrând 62% din vulcanii activi existenţi în prezent (peste 350 din cei 600 vulcani activi).

Sursa: msnbc.msn.com

Vulcanul Krakatau este pe cale să erupă?

Krakatau (sau Krakatoa), situat în Indonezia, este unul dintre cei mai renumiţi vulcani ai lumii şi cel mai destructiv din istoria omenirii după erupţia din 1883.

La 27 august 1883 s-a înregistrat cea mai catastrofală erupţie din istorie. Atât explozia, cât şi cantitatea de materie aruncată în aer au depăşit valorile înregistrate până atunci. La fel zgomotul detonaţiei.

La 26 august 1883 (data locala 27 august, ora locală 10 a.m.), când Krakatau a erupt prima dată violent, jetul de cenuşă avea o lungime de 27 de km. A doua zi, dimineaţa, au urmat alte trei explozii. Ultima a fost cea care a aruncat în aer două treimi din nordul insulei Rakata. Jetul de cenuşă a ajuns la o altitudine de 37 de km, iar zgomotul a fost auzit la 4600 de km distanţă, în insula Rodriguez. Acest zgomot a fost înregistrat ca fiind cel mai mare zgomot auzit pe pamânt. În seara zilei de 27 august s-a mai înregistrat o explozie puternică, care a dus la surparea completă a părţii nordice a insulei Rakata.

Cele patru explozii din 26-27 august au emis o energie echivalentă cu 200 megatone de TNT. Cea mai puternică dintre explozii a fost cea de-a treia, estimată la echivalentul a 150 de megatone de TNT. În comparaţie, bomba de la Hiroshima a avut 20 de kilotone. Magma aruncată în aer a fost de aproximativ 125 km cubi.

Coloana de cenuşă vulcanică a atins altitudinea de 80 km, a întunecat cerul de la ora 10 a.m. până a doua zi şi a fost văzut atât la Singapore (aflat la 680 km de Krakatau) cât şi de pe navele comerciale ce navigau pe ocean la o distanţă de 6000 de km. Viteza jetului a fost de 650 m/s, micşorându-se odată cu sporul altitudini. 75 km cubi de magmă au interacţionat cu apa, vaporizând 75km cubi de apă.

Înainte de erupţie, insula a avut o lăţime de 5 km şi o lungime de 9 km. După erupţie, două treimi din insulă au explodat, insulele Lang şi Polish Hat au dispărut și a mai rămas doar o treime din insula iniţială. Aproximativ 23 km pătraţi din insulă s-au scufundat, rămânând doar câteva insuliţe care arată forma iniţială a insulei.

Cel mai destructiv a fost, însă, valul tsunami provocat de erupţie. Valul a ajuns la peste 40 de metri înălţime şi s-a deplasat cu viteză foarte mare, măturând coasta de vest a insulei Java şi coasta de sud-est a Sumatrei. Şi-au pierdut viaţa 36.000 de oameni. Valul tsunami a atins, după 12 ore, portul Aden, de pe coasta de est a Africii, aflat la o distanţă de peste 6000 de kilometri. Praful vulcanic trimis în atmosferă a filtrat radiaţiile solare, scăzând anul următor, în 1884, temperatura medie a globului cu 1,2° C. Trei luni după erupţie, fumul pătruns în atmosfera a dat provocat în America efecte optice stranii la apusul soarelui, de mai multe ori lumea crezând că au loc incendii de proporţii. La trei ani după erupţie, fumul mai era încă perceptibil în atmosferă.

Unul dintre oamenii de știință care în prezent monitorizează activitatea vulcanului este Marco Fulle. În ultimele luni, Fulle a fotografiat aceste imagini ale unui uriaș care se pare că este pe cale să se trezească.

Continue reading

Erupția catastrofală a vulcanului St Helen în urmă cu 30 de ani

Vulcanul St Helens, care se află în statul Washington, a devenit celebru în întreaga lume după ce a erupt pe data de 18 mai 1980.

Muntele a fost transformat până a devenit de nerecunoscut în nouă ore. Muntele St. Helen era recunoscut drept cel mai frumos munte al lanţului “Cascade Peaks”. De formă conică, acoperit cu zăpadă, se înălţa peste râpe împădurite, cu un lac limpede precum cristalul în partea de nord. În martie 1980, magma a început să urce în munte, despicându-l. Pe data de 18 mai, la ora 8:32 a.m., un cutremur puternic a făcut ca versantul de nord să alunece în vale, eliminând presiunea dinăuntru printr-o explozie laterală, în partea de nord, de forma unui evantai. Această explozie iniţială de opt minute a distrus 600 km2 de pădure.

Muntele a continuat să erupă până seara, cu puterea a 20.000 de bombe atomice similare celei de la Hiroshima. În aceste nouă ore, sfertul superior şi întregul vârf al muntelui au dispărut, lăsând în urmă un crater enorm de 1,6 km, larg deschis, de forma unei potcoave, iar înălțimea muntelui s-a redus de la 2950 m la 2550 m. Râpe adânci au fost umplute, materie în grosime de 760 m a fost depozitată pe fundul lacului şi râul care colecta apele de pe versantele de nord şi nord-vest ale muntelui a fost îngropat sub depozite cu o grosime medie de 450 m. În doar nouă ore regiunea devenise un peisaj lunar hidos şi lipsit de viaţă. 57 persoane au fost ucise.

Timp de 150 de ani evoluţionismul geologic a minimizat rolul evenimentelor catastrofice. Conform acestei gândiri, enormele schimbări geologice produse de această erupţie de nouă ore a unui vulcan minor ar fi avut nevoie de un milion de ani de schimbări treptate. Sursa: creationism.info.ro

Sursa: dalimunthe.com

Un nor mai rar întâlnit

NASA a dat publicității imagini impresionante, surprinse de astronauții de pe Stația Spațială Internatională exact în momentul în care un vulcan a erupt. Puterea exploziei a fost atât de mare, încât erupția a făcut o gaură în stratul de nori.

Aceasta fotografie spectaculoasă a erupţiei vulcanului Sarychev din Insulele Kurile (la nord-est de Japonia) pe data de 12 iunie 2009, este un exemplu interesant de un nor pileus. “Acoperișul” cenușiu ca o ceață formată din nori, formează o priveliste unică, pe care cercetatorii încearcă sa o explice astfel – aceștia sunt vapori împinși cu o putere foarte mare de norul de cenușă.

Sursa: dailymail.co.uk

Celula care a salvat singurul supraviețuitor al unei erupții vulcanice

Ludger Sylbaris din St Pierre, Martinica, a fost suficient de norocos pentru a fi arestat în urma unei încăieri când era beat. Celula în care a fost închis i-a salvat viața: pe data de 8.05.1902, o erupție vulcanică a distrus întregul oraș.

Când a erupt Vulcanul Pelee, un nor de fum a acoperit cerul pe o distanță de 80 de km. Norul de gaze și praf vulcanic fierbinte a avut o viteză de sute de kilometri pe oră, distrugând totul pe o rază de 13 km în jur. Într-un singur minut, presiunea de 1075 de bari a distrus toate clădirile din oraşul St Pierre, iar persoanele care nu se aflau în case au luat foc instantaneu și au murit. Dar chiar şi cei care erau la adăpost au fost sufocați de valul de gaz, mai fierbinte decât decât cel dintr-un incendiu. Plămânii oamenilor au ars pe loc, fiind suficientă o singură inspirare a gazelor mortale. Explozia a ucis instantaneu peste 30.000 de locuitori de pe insulă.

Câţiva oameni s-au scufundat în mare pentru a se salva, dar se pare că Sylbaris a fost singura persoană despre care s-a confirmat că a supraviețuit.

Sursa: neatorama.com

Imagini incredibile ale vulcanului, de la câțiva km distanță

Astronomul islandez Snaevarr Gudmundsson a reușit să se apropie la doar câțiva km distanță de vulcanul Eyjafjallajokull: “Sâmbătă am stat în apropierea vulcanului de la ora 16:00 la 22:00, şi am privit erupțiile sale impresionante. Un eveniment uimitor, explozii minunate și magma fierbinte, la 1200°C. Am reușit să captez 550 de imagini în timpul acestor ore de bucurie continuă. Sună ridicol, dar aspectul vulcanului fiind într-o continuă schimbare, nu a fost niciun moment plictisitor.”

Valul masiv de cenușă e brăzdat de fulgere, iar într-o altă fotografie abia se poate distinge un elicopter care zboară în apropierea vulcanului, la mică distanță de acesta!

Gudmundsson a declarat că în apropiere se simte un slab miros de sulf, chiar dacă în locația în care se afla, vântul bătea spre vulcan.

“De la poalele vulcanului spre vârf se poate vedea un nor tephra, iar înălţimea sa este de aproximativ 1300 -1400 m”, a declarat Gudmundsson. “Când erupţia a început, au început și inundațiile. La poalele dealurilor, sub munte, pot fi zărite o mulţime de iceberguri plutind pe câmpia inundată.”

Unele dintre cele mai recente rapoarte ale specialiștilor din Islanda spun că în unele zone nivelul radioactiv al vulcanului a crescut semnificativ, motoarele mașinilor s-au înfundat, iarba a devenit gri, iar vizibilitatea s-a redus doar la câțiva metri.

Poliţia atrage atenția că sunt foarte dificile condiţiile de conducere în aceste locuri, iar din zona afectată au fost evacuați câteva sute de oameni. Majoritatea dintre ei locuiesc în case izolate şi mulţi dintre ei sunt agricultori. Ei au fost sfătuiţi să rămână în case cu ferestrele şi uşile închise şi în cazul în care se aventurează afară, trebuie să poarte ochelari de protecţie şi o mască.

Personalul Landhelgisgæslan (patrula Coastei islandeze) a capturat vineri această imagine transmisă prin radar. Există trei deschideri principale în craterul vulcanului  Eyjafjallajökull şi fiecare are 200-500m în diametru.

Sursa: universetoday.com

Copyright: Marco Fulle

Sursa: antwrp.gsfc.nasa.gov

Vulcanul din Islanda a erupt, perturbând grav traficul aerian

UPDATE19 (joi, ora 12.00): Autorităţile aviatice au comunicat că au închis spaţiul aerian în anumite zone din Norvegia şi Suedia, datorită trecerii unui nou nor de cenușă vulcanică peste Peninsula Scandinavică. Autoritatea aeronautică suedeză afirmă că spaţiul aerian este în continuare deschis deasupra capitalei Stockholm, dar s-a închis deasupra oraşele din sud – Göteborg și Malmo, precum şi asupra unei mari părti din vestul şi nordul Suediei. Sursa: news.yahoo.com

UPDATE 18 (joi, ora 9.00) Cel de-al doilea nor de cenușă provenită de la vulcanul din Islanda a trecut deja de România, iar Ministerul Mediului exclude posibilitatea depășirii, în următoarea perioadă, a concentrațiilor maxim admise de substanțe poluante pe teritoriul țării noastre, transmite Radio România Actualități. Între timp, compania Tarom a anunțat, într-un comunicat dat publicității, că toate zborurile vor fi operate în regim normal. Singurele excepții pot să apară doar în eventualitatea măsurilor de restricționare luate de autoritățile unor alte state. De altfel, miercuri, în Europa, au mai fost anulate doar 20% din cursele aeriene, iar joi, acestea vor fi reluate aproape peste tot. Și zborurile transatlantice au revenit la normal. Sursa: Hotnews

UPDATE 17 (miercuri, ora 12.00): Tarom va anula miercuri patru curse din Bucureşti spre Sibiu-Munchen, Frankfurt, Londra şi Munchen, cu retur, iar restul zborurilor vor fi operate în regim normal. Compania low-cost Blue Air a anunţat că va anula miercuri două zboruri, pe rutele Bucureşti-Paris şi Sibiu-Koln, cu retur, restul curselor urmând să fie operate dacă autorităţile aeroportuare vor menţine deschis traficul aerian.Sursa: Mediafax

UPDATE 16 (marți, ora 17.00): Un al doilea val de cenuşă emisă de vulcanul Eyjafjallajokull din Islanda se îndreaptă spre Europa, însă există şanse să ocolească România, a declarat directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie, Ion Sandu. Sursa: Mediafax

UPDATE 15 (marți, ora 8.00) : Erupţia vulcanului islandez Eyjafjoll s-a intensificat luni, trimiţând un nou nor de cenuşă spre Marea Britanie, au anunţat, luni seară, autorităţile aeronautice britanice. “Erupţia vulcanului în Islanda s-a intensificat şi un nou nor de cenuşă se răspândeşte în sud şi în est, în direcţia Marii Britanii”, au declarat serviciile naţionale de trafic aerian (NATS), care gestionează spaţiul aerian britanic. “Ultimele informaţii furnizate de serviciile meteorologice arată că situaţia se înrăutăţeşte în unele zone”, a declarat NATS, într-un comunicat. Sursa: mediafax.ro

UPDATE 14 (marți, ora 8.00): Traficul aerian este reluat treptat în toată Europa, după cinci zile de haos fără precedent pentru milioane de pasageri, în urma eruperii vulcanului în Islanda, care continuă să reprezinte o ameninţare. Mai mute ţări au început să-şi redeschidă spaţiul aerian începând de luni seara, precum România. Marea Britanie, Franța, Irlanda, Belgia şi Elveţia vor începe de asemenea să reia traficul. Germania va lua această măsură după-amiază. Traficul aerian din Europa se aşteaptă să revină în totalitate la normal până joi, cu condiţia ca erupţia să nu se intensifice. Primele bilanţuri încep să fie realizate. Companiile aeriene au înregistrat pierderi de peste un miliard de euro, mai mare decât după atentatele de la 11 septembrie 2001. Autorităţile le-au criticat deoarece au aplicat excesiv “principiul precauţiei”. Sursa: mediafax.ro

UPDATE13 (luni, ora 23.30): Vulcanul islandez, a cărui erupţie a perturbat traficul aerian european, a început să erupă lavă şi mai puţină cenuşă, a declarat luni pilotul elicopterului care a survolat craterul. “Am constatat o schimbare în erupţie, vulcanul care emitea cenuşă, în prezent erupe lavă”, a declarat pilotul Reynir Petursson. “Aceasta este prima zi în care vedem lavă. Aceasta nu curge, ci ţâşneşte”, a precizat el. Sursa: mediafax.ro

UPDATE12 (luni): Circa 170 de zboruri sunt anulate luni pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti (AIHCB) Otopeni şi pe Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa – Aurel Vlaicu (AIBB-AV) 37 de curse – au anunţat reprezentanţii Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB). Sursa: realitatea.net

UPDATE 11 (luni, ora 11.30): Comitetul guvernamental pentru situaţii de urgenţă a decis ca la ora 15.00 să fie redeschise încă opt aeroporturi, respectiv cele din Otopeni, Băneasa, Craiova, Cluj-Napoca, Sibiu, Oradea, Satu Mare şi Baia Mare. Aeroporturile din Târgu Mureş, Bacău, Iaşi, Suceava, Constanţa şi Tulcea rămân în continuare închise, dar există “o probabilitate destul de mare” să fie redeschise marţi dimineaţa, la ora 7.00, a arătat premierul Emil Boc. Situaţia acestor aeroporturi va fi stabilită luni seara, la ora 21.00. Ministrul Turismului, Elena Udrea, a amintit că turiştii din România au la dispoziţie o linie telefonică gratuită cu numărul 0.800.868.282 pentru informaţii de călătorie, precum şi posibilitatea de a beneficia de reduceri la cazare de 50% la 15 hoteluri în oraşele cu aeroporturi internaţionale, până la rezolvarea problemelor de transport. Sursa: mediafax.ro

UPDATE10 (luni, ora 9.00): Prima cursă aeriană de la Timișoara, programată pentru 12.30! Traficul aerian revine la normal în Europa. Italia şi Letonia au anulat restricţiile de zbor, în timp ce Polonia şi Finlanda au permis deschiderea mai multor aeroporturi. Deşi oficialii europeni au anunţat că jumătate din cursele programate azi vor avea loc, în Germania, Marea Britanie sau Olanda nu zboară niciun avion. Sursa:  antena3.ro

UPDATE9 (duminică, ora 19.30): Spațiul aerian românesc va fi redeschis parțial luni dimineața, la ora 9:00, în ciuda faptului că Guvernul a decis, duminică la prânz, ca acesta să rămână închis până luni la ora 12:00. Primele aeroporturi deschise vor fi cele din Timișoara și Arad. Secretarul de stat din cadrul Ministerului Transporturilor, Marin Anton a declarat că luni de la ora 15:00 ar putea fi redeschise aeroporturile din București, Craiova și Constanța. Ministerul Mediului a anunțat, duminică după-amiază, că deasupra României, concentrațiile de cenușă vulcanică s-au diminuat semnificativ. Sursa: hotnews.ro

UPDATE8 (duminică, ora 13.30): Traficul aerian al României rămâne închis până luni, la ora 12. Lista curselor anulate

La Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti sunt 109 zboruri anulate:
*
Tarom (înspre şi dinspre Londra, Paris, Viena, Amsterdam, Frankfurt, Munchen, Bruxelles, Zurich, Madrid, Barcelona, Valencia, Roma, Veneţia, Sofia, Istanbul, Iaşi; dinspre Larnaca, Tel Aviv, Cairo, Beirut, Dubai, Suceava, Bacău, Cluj, Timişoara),
*
Air France (înspre şi dinspre Paris),
*
Air Moldova (Chişinău),
*
Alitalia (Milano şi Roma), Austrian Airlines (Viena),
*
British Airways (Londra),
*
Carpatair (Bari),
*
EasyJet (Madrid şi Milano),
*
El-Al (Tel Aviv),
*
Finnair (Helsinki),
*
Fly Baboo (Geneva),
*
KLM (Amsterdam),
*
Lufthansa (Frankfurt, Munchen, Dusseldorf, Milano),
*
LOT (Varşovia),
*
Malev (Budapesta),
*
Swiss Air Lines (Zurich)
*
Turkish Airlines (Istanbul).

La Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa-Aurel Vlaicu sunt 14 zboruri anulate:
*
Blue Air (înspre şi dinspre Londra, Paris, Roma, Bergamo, Catania şi sosiri de la Madrid şi Malaga),
*
Wizz Air (plecări spre Londra, Roma, Dortmunt, Treviso şi sosiri dinspre Roma şi Madrid),
*
German Wings (înspre şi dinspre Stuttgart).

Sursa: mediafax.ro

UPDATE 7 (duminică, ora 9.30): Pentru a patra zi consecutiv, avioanele rămân la sol. Cel puţin până luni, spaţiul aerian este închis total  în: Austria, Belgia, Bosnia-Herţegovina, Cehia, Danemarca, Elveţia, Estonia, Finlanda, Germania, Irlanda, Letonia, Luxemburg, Marea Britanie, Olanda, Polonia, Slovenia, Slovacia, Suedia, Ucraina, Ungaria şi România. Restricţii parţiale au fost impuse în Belarus, Croaţia, Franţa, Italia, Lituania, Serbia şi Norvegia. Singurele ţări europene unde se mai poate zbura sunt Bulgaria, Grecia, Spania şi Turcia. Traficul aerian va fi grav perturbat şi în următoarele 48 de ore, spun specialiştii. Cu certitudine vulcanul îşi va continua activitatea în perioada următoare, însă nimeni nu ştie până când. Sursa: Realitatea.net

Activitatea vulcanului din Islanda s-a intensificat; lava este aruncată din crater ca dintr-o fântână arteziană şi se scurge apoi pe versanţii vulcanului, iar vârful vulcanului fumegă ca un uriaş furnal. Martorii povestesc că erupţiile de lavă sunt însoţite de sune ca şi cum ar exploda bombe, iar sub stratul gros de cenuşă, este gheaţă. Până acum vaporii fierbinti au topit cam o treime din gheţarul care acoperă vulcanul. Sursa: Antena3

UPDATE6 (duminică, ora 10.30 ): Marii lideri politici ai lumii absentează de la funeraliile fostului președinte polonez Lech Kaczynski. La ceremonie erau așteptate în jur de 80 de delegații străine, însă mai mulți lideri politici importanți – Barack Obama, Nicolas Sarkozy, Angela Merkel sau Jose Manuel Barroso – și-au anulat pe ultima sută de metri vizita în Polonia, din cauza condițiilor dificile de zbor deasupra Europei, determinate de erupția vulcanului islandez. Printre absenții de la ceremonie se numara si Regele Juan Carlos al Spaniei, premierul spaniol Jose Luis Zapatero, Printul Filip al Marii Britanii si premierul canadian Stephen Harper. România va fi reprezentată de președintele Traian Băsescu. Șeful statului român a plecat sâmbătă după-amiază spre Polonia. El a parcurs drumul până la Oradea cu un elicopter, iar de acolo până in Polonia, deplasarea s-a făcut cu mașina. Sursa: hotnews.ro

UPDATE5 (sâmbătă, ora 13.00):  Premierul Emil Boc a anunţat, astăzi, în cadrul Comitetului pentru situaţii de urgenţă, că întreg spaţiul aerian românesc este închis  începând din această seară, de la ora 18:00, cel puţin până duminică, la ora 12:00. Sursa: Realitatea.net

UPDATE 4 (sâmbătă): Începând de sâmbătă, ora 24.00, va fi întreruptă activitatea pe aeroporturile din Baia Mare, Satu Mare, Oradea, Târgu Mureş şi Cluj. Începând cu ora 07.00 vor fi închise şi aeroporturile din Iaşi, Bacău şi Suceava, transmite Realitatea.net.
80 de curse aeriene au fost anulate în România, din cauza norului de cenuşă apărut în urma cutremurului din Islanda. Pe Aeroportul Henri Coandă 59 de zboruri – decolări şi aterizări au fost anulate, vineri, informează biroul de presă al instituţiei. Alte 15 zboruri au fost anulate pe Aeroportul Aurel Vlaicu, iar încă şase pe aeroporturile din Cluj, Sibiu şi Timişoara. Toţi pasagerii care şi-au programt zboruri către diferite destinaţii sunt sfătuiţi să sune la companiile aeriene pentru a afla dacă zborul le-a fost sau nu anulat. Principalele companii aeriene pun la dispoziţia călătorilor numerele de call-center la care pot suna pentru a afla informaţiile de care au nevoie. Astfel, pentru compania Tarom, numerele de telefon sunt 9361 (valabil doar în Bucureşti), 021/317.44.44 şi 021/316.20.37. Pentru compania Lufthansa, 021/204.84.10, Air France 021/206.92.00, British Airways, 021/303.22.22, Wizz Air, 0903/760.100, Carpatair 0256/300.900 şi pentru Aeroportul Traian Vuia din Timişoara, numarul este 0256/490.397.

Sursa: Romania libera

Lista zborurilor din și spre România afectate de erupția vulcanului

BUCUREŞTI – OTOPENI

PLECARI:

Tarom:

ROT371 – Bucuresti – Brussels

ROT301 – Bucuresti – Frankfurt

ROT381 – Bucuresti – Paris

ROT391 – Bucuresti – Londra

ROT361 – Bucuresti – Amsterdam

ROT223 – Bucureşti – Riga

ROT383 – Bucureşti – Paris

ROT373 – Bucureşti – Brussels

Air France:

AFR1089 – Bucuresti – Paris

AFR1889 – Bucuresti – Paris

AFR2489 – Bucureşti – Paris

British Airways:

BAW885 – Bucuresti – Londra

BAW887 – Bucuresti – Londra

Lufthansa:

DLH3417 Bucuresti – Frankfurt

DLH3429 Bucuresti – Dusseldorf

DLH3413 – Bucureşti – Frankfurt

DLH3427 – Bucureşti – Dusseldorf

DLH3415 – Bucureşti – Frankfurt

DLH3413 – Bucureşti – Frankfurt

DLH3481 – Bucureşti – Munchen

Finnair:

FIN3772 – Bucuresti – Helsinki

FIN3774 – Bucureşti – Helsinki

KLM:

KLM1372 – Bucuresti – Amsterdam

KLM1374 – Bucuresti – Amsterdam

KLM1376 – Bucuresti – Amsterdam

LOT:

LOT644 Bucuresti – Varsovia

LOT642 Bucureşti – Vaşovia

CSA:

CSA803 – Bucureşti – Praga

Malev:

MAH855 – Bucureşti – Budapesta

Austrian Airlines:

AUA788 – Bucureşti – Viena

SOSIRI:

Tarom:

ROT372 – Bruxelles – Bucureşti

ROT302 – Frankfurt – Bucureşti

ROT382 – Paris – Bucureşti

ROT392 – Londra – Bucureşti

ROT362 – Amsterdam – Bucureşti

ROT224 – Riga – Bucureşti

ROT384 – Paris – Bucureşti

Air France:

AFR1888 – Paris – Bucureşti

AFR2488 – Paris – Bucureşti

AFR1088 – Paris – Bucureşti

British Airlines:

BAW886 – Londra – Bucureşti

BAW884 – Londra – Bucureşti

Lufthansa:

DLH3426 – Dusseldorf – Bucuresti

DLH3412 – Frankfurt – Bucureşti

DLH3414 – Frankfurt – Bucureşti

DLH3480 – Munchen – Bucureşti

Finnair:

FIN3771 – Helsinki – Bucureşti

FIN3773 – Helsinki – Bucureşti

KLM:

KLM1373 – Amsterdam – Bucureşti

KLM1375 – Amsterdam – Bucureşti

LOT:

LOT643 – Varşovia – Bucureşti

LOT641- Varşovia – Bucureşti

CSA:

CSA802 – Praga – Bucureşti

Austrian Airlines:

AUA787 – Viena – Bucureşti

Malev:

MAH854 – Budapesta – Bucureşti

BUCUREŞTI – BĂNEASA

PLECĂRI:

Wizz Air

W6765 – Bucureşti – Dortmund

W6741 – Bucureşti – Londra

Blue Air

JOR105 – Bucureşti – Paris

JOR131 – Bucureşti – Londra

JOR155 – Bucureşti – Dublin

German Wings

4U2795 – Bucureşti – Stuttgart

SOSIRI:

Wizz Air

W6766 – Dortmund – Bucureşti

W6742- Londra – Bucureşti

Blue Air

JOR106 – Paris – Bucureşti

German Wings

4U2794 – Stuttgart – Bucureşti

CLUJ:

PLECARI:

Wizz Air:

W6 775 Cluj – Dortmund

W6 787 Cluj – Paris

SOSIRI:

Wizz Air:

W6 776 – Dortmund – Cluj

W6 772 – Londra – Cluj

W6 787 – Paris – Cluj

W6 788 – Paris – Cluj

TIMIŞOARA:

PLECARI:

CARPATAIR:

V3 315 Timisoara – Dusseldorf

Lufthansa:

LH 3507 – Timişoara – Munchen

Austrian Airlines:

OS 648 – Timişoara – Viena

Wizzair:

W6 721 – Timişoara – Barcelona

SOSIRI:

V3 316 – Dusseldorf – Timişoara

Lufthansa:

LH 3506 – Munchen – Timişoara

LH 3568 – Munchen – Timişoara

Austrian Airlines:
OS 647 – Viena – Timişoara

Sursa:  mediafax.ro

UPDATE3 (sâmbătă): Situaţia provocată de norul vulcanic se înrăutăţeşte în Europa. Marea Britanie a fost nevoită să prelungească restricţiile aeriene până astăzi, sâmbătă,la ora 21:00. Spaţiul aerian britanic a fost închis total, joi, începând cu ora 11.00 GMT (14.00 ora României). Sursa: Realitatea.net

UPDATE2 (vineri, ora 13.30): Norul de cenușă va ajunge deasupra nord-vestului României, din această noapte, de la ora 03.00. În consecinţă, Agenţiile pentru Protecţia Mediului din Bihor, Maramureş, Satu Mare şi Suceava vor monitoriza permanent calitatea aerului şi eventualele concentraţii de pulberi totale în suspensie precum şi fracţiunea PM10 (pulberi în suspensie cu diametru mai mic de zece microni), atât cu metode automate cât şi cu metode manuale. Sursa: Mediafax.ro

Norul de cenuşă vulcanică provenit din Islanda s-a apropiat vineri dimineaţă de Moscova, a anunţat agenţia rusă de meteorologie Rosghidromet, dar spaţiul aerian al Rusiei rămâne pentru moment deschis.”Moscova este pe jumătate înconjurată de aceste particule”,  a declarat directoarea agenţiei Rosghidromet. Sursa: mediafax.ro

UPDATE : Traficul aerian a fost perturbat și în țara noastră, unde au fost anulate până în acest moment 43 de curse. Purtătorul de cuvânt al Aeroportului Henri Coandă, Valentin Iordache, a declarat că până la ora 8 au fost anulate 24 de zboruri spre şi dinspre Bucureşti.Sursa: realitatea.net

Un nor de cenuşă vulcanică provenit din Islanda a afectat traficul aerian în mai multe state din Europa, avioanele rămând blocate la sol. Asemenea situație nu s-a mai întâlnit din 2001, când autoritățile din Marea Britanie, Irlanda şi din ţările nordice au oprit toate zborurile din cauza atacurilor teroriste.

Mii de zboruri au fost anulate, zeci de mii de pasageri au rămas blocați pe aeroporturi, iar oficialii au declarat că nu se știe când condițiile meteo vor fi suficient de sigure pentru a zbura din nou.

Un expert în aviaţie a declarat că este pentru prima dată în istoria traficului aerian ca un nor de cenuşă să afecteze unele dintre cele mai aglomerate rute ale spaţiului aerian din lume, în timp ce un om de ştiinţă din Islanda a declarat că întreruperile din transportul aerian datorate norului de cenusă ar putea continua de la câteva zile până la câteva săptămâni.

“La momentul actual este imposibil de spus când vom relua zborurile”, a spus Henrik Peter Joergensen, purtătorul de cuvânt al aeroportului din Copenhaga, Danemarca, unde aproximativ 25.000 de pasageri au fost afectați.

Valul de cenuşă s-a înălțat până la o altitudine cuprinsă între 6.000 și 11.000 metri.

Autorităţile irlandeze au închis spaţiul lor aerian pentru cel puţin opt ore, iar autorităţile aeronautice din Danemarca, Norvegia, Suedia şi Belgia au luat măsuri de precauţie similare.

Cinci aeroporturi importante din Londra au fost închise, inclusiv Heathrow, un mare centru aviatic cu mai mult de 1200 de zboruri și 180.000 de pasageri pe zi. Zborurile anulate afectează Franţa, Belgia, Olanda, Danemarca, Irlanda, Suedia, Germania,Finlanda şi Elveţia, iar efectele au ecou la nivel mondial. Oficialii francezi au oprit toate zborurile din Paris şi din alte 23  de aeroporturi.

Companiile aeriene din Statele Unite au anulat unele zboruri spre Europa, iar altele au întârzieri. Zboruri din Asia, Africa şi Orientul Mijlociu către Heathrow şi alte aeroporturi centrale europene au fost puse în așteptare.

Extrem de abrazive, particulele microscopice care alcătuiesc cenuşa vulcanică reprezintă o ameninţare pentru bordul avionului, deoarece acestea pot afecta vizibilitatea si pot fi aspirate în motoarele avionului, care se oprește. Cenuşa poate deteriora, de asemenea, suprafețele frontale ale aeronavei, cum ar fi parbrizele cabinei de pilotaj, luminile de aterizare și filtrele de aer pentru cabinele pasagerilor.

Gideon Ewers, purtătorul de cuvânt al Federaţiei Internaţionale a Asociaţiei Piloţilor Aerieni a specificat că acesta este un eveniment unic. “În mod normal, aceste erupţii vulcanice afectează transportul aerian în zonele cu trafic redus, cum ar fi insulele Aleutine din Alaska, sau în Indonezia şi Filipine”, a declarat el pentru Associated Press.

În Islanda, sute de oameni au fost evacuați din calea apelor, deoarece vulcanul situat sub ghețarul Eyjafjallajokull, în apropiere de Reykjavík, a erupt miercuri pentru a doua oară în mai puţin de o lună. De miercuri seara nivelul râurilor crescuse cu 3 m datorită șuvoaielor din munți, înjumătățind șoseaua principală. Iar oamenii de știință afirmă că erupția a fost de 10 ori mai puternică decât precedenta.

Vulcanul încă arunca joi cenuşă şi aburi, dar inundaţiile s-au diminuat, lăsând noi canale sculptate în peisajul islandez. Cantități de cenuşă s-au răspândit prin zone nelocuite, dar cea mai mare cantitate a fost împrăștiată de vânturile suflate dinspre vest, spre nordul Europei, inclusiv Marea Britanie, care se află la aproximativ 2000 km distanţă.

Islanda, o națiune cu doar 320.000 de locuitori, se află într-o zonă vulcanică în Oceanul Atlantic şi are o întreagă istorie de erupţii distrugătoare. Cea mai gravă a fost erupţia din 1783 a vulcanului Laki, ce a împraștiat un nor toxic deasupra Europei, cu consecințe devastatoare. Cel puţin 9000 de oameni, un sfert din populaţia Islandei, au murit, mulți dintre ei datorită foametei cauzate de erupție, și mulți alții au emigrat. Norul toxic se pare că a ucis mai mult de 20.000 de persoane din estul Angliei şi 16.000 de victime se estimează că ar fi fost în Franţa.

Sursa: news.yahoo.com