Șapte farse uimitoare din toate timpurile

Oamenii care înșeală sunt artiști foarte inteligenți. Întreaga lor carieră se bazează pe păcălirea oamenilor, zi de zi, ca tu sau eu să credem prostiile cele mai absurde posibil. Farsele și înșelătoriile următoare au reuşit să aibă un succes uimitor şi să fie unice în domeniul penal.

1.De Grote Donorshow

De Grote Donorshow (Marele Show al Donatorilor) a fost un reality show care a fost difuzat în Olanda, în vara anului 2007. Subiectul spectacolului era o femeie bolnavă, în fază terminală, care dorea să își doneze un rinichi celor trei concurenți care aveau nevoie de un transplant. Telespectatorii aveau drept de vot și puteau trimite sms-uri femeii bolnave, sugerându-i căruia dintre cei trei pacienți să îi ofere rinichiul. Fireşte, spectacolul a fost extrem de controversat. În cele din urmă, totuşi, a fost dezvăluit faptul că femeia era doar o actriţă. Dar concurenţii au fost cu adevărat pacienţi care aveau nevoie de transplant, iar profitul realizat în urma primirii sms-urilor a fost donat Fundaţiei Olandeze de Rinichi. Spectacolul a fost conceput ca un mijloc de a genera o sensibilizare cu privire la numărul mic de donatori de organe din ţară. Iar pentru a nu fi interpretat greșit, show-ul ar fi trebuit să fie urmărit până la sfârșit.

2. Jumping de pe podul Brooklyn

La data de 23 iulie 1886, un om pe nume Steve Brodie a susţinut că a sărit de pe podul Brooklyn și a supraviețuit. Mai multe ziare au raportat evenimentul ca fiind fapt real (verificarea faptului în sine nu a fost inventată până la începutul celui de-al Doilea Război Mondial) şi, în curând Brodie era cunoscut ca săritorul campion de pe pod. Asta era ceva, ținând cont că majoritatea celor care se aruncaseră de pe pod pentru a-și pune capăt zilelor nu reușiseră o performanță asemănătoare. Brodie a acționat așa doar pentru a-și face publicitate și a și reușit. Când frenezia mass-media atinsese punctul culminant, Brodie şi-a deschis o nouă tavernă şi a avut un succes enorm.

3. Cardiff Giant

William Newell a angajat, pe 16 octombrie 1869, doi bărbaţi pentru a săpa o fântână pe proprietatea sa. Sarcina lor, în mod normal plictisitoare, a devenit mult mai interesantă atunci când au descoperit scheletul unui gigant ce avea o înălțime de 3 m. Uluit, Newell a decis să scoată profit din această descoperire și a pus taxă pentru curioșii care vroiau sa îl vadă. Percepea 25 de cenți de persoană, iar în vremea aceea, cu 25 de cenți se putea cumpăra mai multe decât în ziua de azi. Arheologii, în schimb, rapid au numit-o farsă, în timp ce geologii au observat că locul nu era bine ales pentru o asemenea descoperire. În cele din urmă un organizator de spectacole a făcut o replică a scheletului, după ce Newell a refuzat să vândă originalul, dar ambele s-au dovedit în instanță a fi niște falsuri. După cum s-a dovedit, vărul lui Newell, George Hull planificase această farsă pentru a infirma spusele unui predicator fundamentalist, după câteva discuții cu acesta asupra unui pasaj din Biblie, care făcea referire la existența uriașilor.

4. Păcăleala din 54 Berners Street

Pe data de 27 noiembrie 1810, doamna Tottenham a început să primească la domiciliul său, în Berners Street din Londra, un număr anormal de vizitatori. Bineînțeles că i s-a părut ciudată această invazie, mai ales când a început să primească și pachete de la oameni de care nu auzise. În cele din urmă, strada a devenit atât de aglomerată, încât au început să curgă pumnii în stânga și în dreaptă pentru a obține o vedere cât mai bună asupra casei lui Tottenham. În cele din urmă Theodore Hook a declarat că el este autorul acestei farse, pretinzând că a scris peste patru mii de scrisori în care solicita vizite la domiciliu. De ce? Doar pentru că el făcuse un simplu pariu cu un prieten.

5. Poyais

In anul 1820, Gregor Gregorio MacGregor (într-adevăr, un nume atât de frumos trebuie spus de trei ori), s-a întors în Anglia din America de Sud, pretinzând a fi prințul din Poyais, o insulă independentă din Golful Honduras! Nu i-a fost deloc greu să convingă câțiva comercianți englezi că insula este o adevărată mină de aur. După ce a făcut o mică avere de pe urma celor care doreau să ajungă pe insulă, MacGregor a trimis două vase cu două sute de coloniști spre Poyais. Când aceștia au debarcat, s-au trezit într-o junglă imensă, întâlnind doar câțiva pustnici americani şi o largă varietate de boli tropicale grave. Se presupunea că aici vor găsi, conform lui MacGregor, mine de aur neatinse și o aşezare englezească înfloritoare. Cineva trebuia să-i readucă acasă. În cele din urmă, doar  60 de persoane au fost salvate. Între timp, MacGregor și-a continuat înşelătoriile în întreaga Europă, pentru tot restul vieţii sale.

6. Vânzarea Turnul Eiffel

În 1925, Victor Lustig a prezentat unui număr de şase negustori de metal, ocazia unică în viaţă: le-a oferit şansa de a cumpăra Turnul Eiffel. Instalat iniţial în 1889, în cadrul Expoziției Paris, turnul Eiffel nu a fost destinat să rămână ca structură permanentă şi după Primul Război Mondial, ar fi devenit foarte scump de întreținut. Cumpărătorul final a fost Andre Poisson, care a simţit că ar putea deveni în cele din urmă un mare afacerist de fier vechi în cazul în care ar putea deveni proprietarul bucăţilor Turnului Eiffel. Lustig l-a făcut să jure că va pastra secretul până când va găsi o modalitate de a face public anunțul despre vânzare Turnului. Poisson a fost de acord, dar nu înainte de a-i înmâna lui Lustig o servietă plină cu bani. Până în momentul în care Lustig a fugit din țară cu banii, Poisson a pus informațiile cap la cap și a realizat că a fost păcălit, dar i-a fost mult prea rușine ca să meargă la poliție. De fapt, Victor Lustig nu putea fi arestat, deoarece se prezenta ca un oficial guvernamental. Când a fost în cele din urmă arestat, în 1935, a fost pentru un nesemnificativ proiect falsificat. El a încercat să vândă Turnul și a doua oară, dar nu a avut succes, un eşec care cu siguranţă l-a bântuit până când a ajuns în mormântul său plin de bani.

7. Francis Drake Estate

În 1915, om incredibil de naiv, agricultor din Iowa, Oscar Hartzell a fost înșelat cu şase mii de dolari de către niște domni care l-au convins că ar putea investi banii în averea lui Sir Francis Drake. După ce a realizat că a fost înșelat, Hartzell a decis să întoarcă şi celălalt obraz şi să jumulească alți oameni nevinovaţi de economiile lor de viaţă. Pentru această înşelătorie, el și-a schimbat numele de familie în Drake, a început să contacteze oameni în Iowa, a pretins că este o rudă îndepărtată a lui Sir Francisc şi i-a informat că guvernul britanic deține averea lui Francis Drake. Cu o mică investiţie, Hartzell a promis să dea în judecată guvernul britanic şi a transformat fiecare dolar investit în cinci sute. Având un asemenea succes la nivel local, el s-a extins dincolo de Iowa şi a găsit mii de investitori în America. În 1925, Hartzell s-a stabilit la Londra şi le-a spus investitorilor că se află în plină negociere pentru avere, dar că are nevoie de mai mulți bani. Ei au continuat să ofere bani chiar și după ce Departamentul de Externe britanic a informat Ambasada americană că averea este revendicată de către soţia lui Drake. În momentul în care Bursa de Valori s-a prăbuşit, în 1929, Hartzell a primit și mai multe investiții. Dar pînă în anul 1933, când a fost găsit vinovat și a fost deportat (a reușit să evite arestarea, deoarece el nu a încălcat legile britanice, dar mai mulți dintre investitorii săi din America l-au acuzat). Destul de ciudat, apărarea juridică a sa a fost finanţată din multe donaţii, ba chiar mai mult, şi după ce a fost găsit vinovat de fraudă în instanţă, oamenii au continuat să investească.

Sursa: weirdworm.com