Doi pasageri se aflau în cabina de pilotaj în momentul prăbușirii avionului prezidențial polonez

Doi pasageri se aflau în cabina de pilotaj a avionului polonez care s-a prăbuşit luna trecută la Smolensk, în vestul Rusiei, preşedintele polonez Lech Kaczynski şi zeci de alţi oficiali pierzându-și atunci viața, împreună cu toți membrii echipajului.

Alte două alte voci decât cele ale piloților au fost înregistrate în cabină, a declarat Tatiana Anodina, un oficial rus care conduce ancheta. O singură voce, a fost identificată, dar numele persoanei nu poate fi făcut public până la finalizarea anchetei, a declarat astăzi Anodina pentru televiziunea de stat.

Generalul Andrzej Blasik, comandantul forţelor aeriene din Polonia, a fost unul dintre pasagerii a căror voci au fost înregistrate, conform canalului polonez PAP, citând o persoană neidentificată din Moscova, care este la curent cu desfășurarea anchetei. Anchetatorii au stabilit că uşa cabinei de pilotaj a fost deschisă în momentul accidentului, a declarat Tatiana Anodina.

Concluziile preliminare arată că piloţii nu ar fi trebuit să încerce să aterizeze la Smolensk pe 10 aprilie, deoarece vizibilitatea era foarte redusă datorită ceții dense, a mai afirmat Anodina. Dintre cauzele posibile ale accidentului au fost total excluse defecţiunile tehnice, explozia şi un eventual act de terorism.

Lech Kaczynski se afla în drum spre Smolensk pentru a lua parte la comemorarea celor 22000 de prizonieri de război polonezi ucişi de poliţia secretă sovietică a dictatorului Josef Stalin în pădurea de la Katyn, în 1940. Toate cele 96 de persoane aflate la bord au murit în accident, inclusiv Guvernatorul Băncii Centrale a Poloniei, Slawomir Skrzypek.


Sursa: businessweek.com

Presedintele Poloniei a murit intr-un accident aviatic!

Presedintele polonez Lech Kaczynski si alti inalti oficiali au murit cand avionul in care se aflau s-a prabusit in vestul Rusiei. Oficiali polonezi si ruşi afirma ca nu exista supravietuitori.

96 de persoane se aflau la bordul aeronavei.

“Avionul a acrosat mai multi copaci, apoi s-a prabusit si a luat foc”, a declarat purtatorul de cuvant al Ministerului de externe polonez, Piotr Pszkowski. Sefi ai armatei poloneze şi administratiei prezidentiale au fost, de asemenea, la bordul avionului, unde se afla si sotia preşedintelui, Maria Kaczynski . Guvernatorul bancii centrale din Polonia, Slawomir Skrzypek se afla, de asemenea, la bordul aeronavei, potrivit unui purtator de cuvant al bancii. Accidentul s-a produs in conditii de ceata, la aproximativ o mila distanta de aerodromul militar Smolensk si la 275 km vest de Moscova. Presa nu insotea delegatia oficiala, dar avionul in care se aflau jurnalistii a aterizat in bune conditii, cu o ora inainte de sosirea aeronavei prezidentiale.

Kaczynski mergea in vizita la Smolensk pentru a marca implinirea a 70 de ani de la masacrul de la Katyn, unde trupele sovietice au ucis mii de polonezi.

Sursa: euronews.com

Acesta este ultima fotografie a fostului presedinte polonez Lech Kaczynski, inainte de urcarea in aeronava ce avea sa se prabuseasca.

Sursa: realitatea.net