Leul care știe să deschidă portiera

Pasagerii unei Toyota au fost extrem de surprinși să vadă un leu lângă mașina lor în timpul ce vizitau Lion Safari Park din Johannesburg, Africa de Sud. Nu ar fi fost o întâmplare ieșită din comun, deoarece turiștii aflați în mașini pot să privească animalele sălbatice de aproape. Dar această familie, chiar dacă avea ușile mașinii închise, cel puțin o portieră nu o aveau blocată. Rezultatul? S-au trezit că leul – care cântărea peste 100 de kg – le deschide portiera din spate. A prins cu colții mânerul portierei și a tras-o cu o mișcare bruscă. Pentru câteva secunde turiștii au fost șocați, dar în momentul în care au realizat ce se întâmplă, au demarat în trombă. Leul a urmărit mașina până  la o poartă, moment în care un gardian și-a făcut apariția și l-a gonit cu pietre. Cu toate acestea îngrijitorii îi liniștesc pe turiști, afirmând că în cel mai rău caz – dacă ar fi reușit să se urce în mașină – nu ar fi reprezentat un pericol pentru pasageri, deoarece leii sunt bine hrăniți și nu i-ar fi atacat.

Sursa: fizzyenergy.com

Stiri speek-Uite Presa de Pranz

Ponta, noul preşedinte. Primele demisii din PSD. Senatorul Şerban Mihăilescu şi deputatul Ioan Munteanu au anunţat astăzi că părăsesc partidul.

Floriana Jucan: Diaconescu a fost forţat să nu mai candideze. Jucan a afirmat că a primit, spre publicare, 36 de pagini de monitorizare, însoţite de suport video, în care social-democratul ar fi fost surprins în mai multe situaţii “compromiţătoare”.

Minele UNESCO, de la târnăcop la turism. Cele mai multe dintre ele sunt reprezentative pentru epoca medievală şi modernă, numai una dintre ele datând din epocă romană. Mina de la Roșia Montană ar putea fi înscrisă și ea pe lista UNESCO.

Avocatul Constantin Mincu: „Amalia e înnebunită după banii lui Ilie Năstase“. Avocatul  Mincu, un apropiat al familiei Năstase, face dezvăluiri Continue reading