Mumiile de sare din Iran

În timp ce se aflau în mina de sare Chehrabad (Shahrabad, Iran), minerii au descoperit recent cel de-al şaselea “om de sare” din ultimii cincisprezece ani. Acesti “oameni de sare” au fost de fapt oameni care au murit în mină și s-au mumificat în condiţii extreme. Părul, carnea, oasele, au fost toate conservate de salinitatea minei, și chiar organele interne (stomacul și colonul au rămas intacte).

Prima mumie de sare descoperită în 1993 datează din anul 300 d. Hr. și avea o barbă lungă, albă, un singur cercel de aur în ureche/ În 2004, o altă mumie a fost descoperită la doar 50 m distanță, urmată de o alta în 2005, şi de un “adolescent”, tot în acel an. Cea mai ”bătrână” mumie salină datează din 9550 î.Hr. (fiind folosit pentru stabilirea exactă a vârstei ei testul de carbon).

Specialistul în folclor Adrienne Mayor de la Universitatea Stanford este de părere că aceste mumii pot sta la originea mitului cunoscut al satirului. “Evident, satiri sunt creaturi mitologice”, a declarat Mayor, dar a subliniat că acele capete ale mumiilor seamănă izbitor cu reprezentările antice grecești și romane ale satirilor.

Imaginile acestor creaturi legendare sunt într-adevăr similare cu mumiile: părul, barba, nasul cârn şi maxilarele proeminente. “Cred ca este foarte probabil ca o descoperire mai veche a unui om de sare conservat în mod similar în nord-vestul Iranului să fi fost făcută în timpul împăratului Constantin şi să fie văzut de numeroși vizitatori curioşi în Antiohia “, a mai adăugat Adrienne Mayor.

În timp ce patru oameni de sare au fost transferați la Muzeul de Arheologie Zanjan şi unul la Muzeul Naţional al Iranului din Teheran, (toate fiind expuse publiclui), un singur om ”sărat” a mai rămas în mină, jumatate blocat într-un munte de sare. În 2008, ministrul iranian al Industriei şi Minelor a anulat permisul de exploatare pentru mina de sare Chehrabad şi a transformat-o în sit arheologic, pentru a putea fi căutați și conservați și alţi oameni de sare.

Dar, cu tulburările recente din Iran, soarta oamenilor de sare rămâne incertă.

Sursa: atlasobscura.com

Procesul mumificării

Egiptenii aveau o metodă sofisticată de a păstra un corp pentru viața de apoi: mumificare. În primul rând, organele interne erau eliminate, iar apoi toată umiditatea din organism. Apoi, corpul era înfășurat în benzi lungi de material, și la urmă era acoperit cu o pânză de dimensiuni mari. Această scurtă animație prezintă paşii anticului proces asupra mumiei Herakleides din cadrul Muzeului Romano-Egiptean Getty.

Sursa: uniquedaily.com