Mâna Deșertului

Peisajul selenar al deșertului Atacama se întinde pe o suprafață de sute de kilometri pe ambele sensuri ale autostrăzii Pan-Americane, din această zonă lipsind cu desăvârșire orice semn al activităţii umane. Dar la aproximativ 75 km sud de orașul Antofagasta, monotonia deșertului este spulberată de o privelişte mai ciudată chiar şi decât deşert în sine: printre dune se ridică o mână de 11 metri înalțime, din nisip.

”Mano de Desierto” este lucrarea sculptorului chilian Mario Irarrázabal, realizată la începutul anilor 1980. Acesta a fost finanţat de către o organizaţie locală denumită Corporación Pro Antofagasta.

Simbolul mâinii care creştere din sol este o obsesie a arhitectului, deoarece mai are încă două lucrări celebre care merg pe aceeași idee: The Awakening care se află în National Harbor, Maryland, și The Monument to the Drowned din Uruguay.

Sursa: atlasobscura.com

Furtuni de nisip uimitoare

Sursa: cafeterra.info

“Se lăsă o zăpuşeală insuportabilă, oamenii şi animalele se înăbuşeau. Nu le ajungeau aerul să respire, părea că văzduhul se ridicase şi dispăruse odată cu pâcla brun – roşiatică ce acoperise orizontul.

Peste o jumătate de oră se năpusti un adevărat “vânt de foc”.  Ascunşi cu capul sub pelerine, lipiţi de pămînt şi cămile, oamenii se înăbuşeau. Inima bătea să-mi spargă pieptul… capul mă durea îngrozitor, gura şi gîtlejul mi se uscară şi-mi părea acoperit cu răni. Nu-mi ajungea aerul, aveam senzaţia că peste o oră nisipurile ne vor asfixia inevitabil” – aşa descria un călător rus o furtună de nisip în deşerturile Africii de Nord.

Furtuna de nisip – simunul – e aureolată de o tristă faimă încă din timpuri străvechi. Nu în zadar a fost denumită astfel – în traducere simun înseamnă veninos, otrăvitor.

Trebuie spus că multe din istoriile despre simuni exagerează pericolul furtunilor de nisip în deşerturi. Totuşi este evident faptul că acest vânt e foarte primejdios. Purtată de vânt, pulberea măruntă de nisip pătrunde în urechi, în ochi, în gât, în plămâni şi poate provoca asfixierea. Vântul dogoritor usucă epiderma și provoacă o sete cumplită.

Cauza furtunilor de nisip? În primul rînd, multe din aceste furtuni apar datorită cicloanelor care trec pe deasupra deşerturilor – furtunile ciclonice. O altă cauză – nisipurile încinse pînă la 70-80 de grade încălzesc puternic aerul de la suprafaţa solului; masele de aer încins se ridică, iar în locul lor se îndreaptă cu viteză foarte mare curenţii de aer rece şi dens din zonele alăturate. Astfel se formează cicloane locale, ce provoacă furtunile de nisip.

Vânturile din pustiu dispun de forţe foarte mari, iar viteza lor depăşeşte uneori 30 de metri pe secundă.

În deşerturile Asiei şi Africii există încă un fenomen curios – vârtejurile de nisip. Acestea ating uneori dimensiuni foarte mari. Nisipul fierbinte încălzeşte aerul pînă la temperaturi de 50 de grade şi chiar mai mult. Aerul se avîntă vertiginos în sus. Dacă zonele alăturate dintr-un motiv sau altul sunt mai puţin încălzite, atunci aerul rece va începe să coboare, creând astfel vârtejurile de nisip.

Sursa: cahul.iatp.md

Opere de artă incredibile realizate din nisip

Under Presure

Charles Darwin sand sculpture

Silver Surfe

Sandstorm Events/Disney & Disney/Pixar

Sand sculpture Festival in Algarve (Fiesa)

‘Great Moments in History’ – Sculpted in Sand

”Valkyrie ” Sand sculpture festival in Hjoring, Denmark, 2009

Sand Sculpture -A Visit to The Denist

Sandstorm Events/Disney & Disney/Pixar

Carl front close

Sursa: inquisitr.com