Vinerea – zi norocoasă sau nu?

Știați că în vremuri păgâne, vinerea era considerată cea mai norocoasă zi a săptămânii pentru că se afla sub influența planetei Venus, simbol al iubirii și averii? De fapt, vinerea este numită în onoarea zeiței dragostei, Freya. Dar, pentru creştini, vinerea este o zi nefastă. Se spune că Adam şi Eva au mâncat din fructul interzis într-o zi de vineri şi au murit tot într-o zi de vineri, iar Isus a fost crucificat tot într-o zi de vineri.

Vreme de secole, marinarii au refuzat să pornească în larg vinerea. Și se pare că reticența marinarilor luase asemenea proporții, încât Amiralitatea britanică a decis să dovedească o dată pentru totdeauna că este o eroare. Drept urmare, o navă a fost lansată la apă într-o zi de vineri, a fost denumită H.M.S. Friday, și în plus, nava se afla sub comanda căpitanului James Friday. Desigur, vasul a pornit în larg în aceeași zi, iar de atunci nu s-a mai auzit nimic de aceasta sau de echipajul ei. O poveste identică au și americanii. Poveste sau nu.

Teama pentru deplasări a continuat să existe până în secolul XX, când călătoriile cu autobuzul sau trenul erau mult mai puține în zilele de vineri. Dar, la sfârșitul unei săptămâni obositoare, înainte de a spune: ”Slava Domnului că e vineri!”, trebuie ținut cont totuși de faptul că statisticile FBI arată că cele mai multe jafuri au loc într-o zi de vineri.

Sursa: didyouknow.org