Leul care știe să deschidă portiera

Pasagerii unei Toyota au fost extrem de surprinși să vadă un leu lângă mașina lor în timpul ce vizitau Lion Safari Park din Johannesburg, Africa de Sud. Nu ar fi fost o întâmplare ieșită din comun, deoarece turiștii aflați în mașini pot să privească animalele sălbatice de aproape. Dar această familie, chiar dacă avea ușile mașinii închise, cel puțin o portieră nu o aveau blocată. Rezultatul? S-au trezit că leul – care cântărea peste 100 de kg – le deschide portiera din spate. A prins cu colții mânerul portierei și a tras-o cu o mișcare bruscă. Pentru câteva secunde turiștii au fost șocați, dar în momentul în care au realizat ce se întâmplă, au demarat în trombă. Leul a urmărit mașina până  la o poartă, moment în care un gardian și-a făcut apariția și l-a gonit cu pietre. Cu toate acestea îngrijitorii îi liniștesc pe turiști, afirmând că în cel mai rău caz – dacă ar fi reușit să se urce în mașină – nu ar fi reprezentat un pericol pentru pasageri, deoarece leii sunt bine hrăniți și nu i-ar fi atacat.

Sursa: fizzyenergy.com

Parcul Monștrilor din Italia

În viață nu contează realitatea lucrurilor, ci ceea ce visăm.


Pe vremuri, în regiunea Lazlo din Italia, a existat un mic sat – Bomarzo – condus de un principe numit Vicino. Atunci când soţia sa – Giulia Farnese – a murit, principele a cerut unui arhitect să îi contruiască un parc splendid, “doar pentru a-i uşura inima.” Şi astfel s-a născut Monster Park.

Iniţial, parcul s-a numit Vila de Marvel, a fost conceput şi construit în anul 1552 de către arhitectul Pirro Ligorio la comanda prinţului Pier Francesco Orsini, cunoscut și sub numele de Vicino.

“Pădurea sacră din Bomarzo” te trimite înapoi în timp, pe vremurile când poveștile și creaturile mitice păreau reale. Căpcăuni cu guri larg deschise, dragoni luptători… totul din piatră.

Zeul Neptun, Hercule, Frumoasa din pădurea adormită, animale cu trei capete, elefanţi care mănâncă războinici – toate aceste sculpturi (modelate din bolovani masivi de râu) au fost create pentru alinarea durerii prințului cu inima zdrobită.

Redescoperit în anul 1954, parcul a fost cumpărat de către Giovanni Bettini, care l-a adus la cunoştinţa noilor generaţii de artişti, inclusiv pentru fotograful Herbert List.

Parco dei Mostri este împlinirea idealului secolului al XVI-lea, iar călătoria prin această lume de basm este ideală pentru toate vârstele.

Sursa: been-seen.com