Peștera din Huangshan

Muntele Huangshan se situează la 30°latitudine nordică, pe linia orizontală considerată drept misterioasă, în apropierea căreia se află Piramidele egiptene, Insulele Bermude, dar şi alte mari minuni ale lumii. Muntele Huangshan este un nume care se găseşte simultan pe lista patrimoniului mondial şi pe lista patrimoniului natural mondial UNESCO, făcând parte totodată din categoria Geoparcurilor Mondiale. Este renumit pe plan mondial şi pentru cele cinci peisaje unice – pini de forme speciale, stânci stranii, mare de nori, izvoare termale şi zăpada din timpul iernii. În afara acestora, alte puncte de atracţie turistică sunt peisaje acvatice ale Fluviului Xin’an şi Lacului Taiping, satele Xidi şi Hongcun, care sunt incluse pe lista patrimoniului cultural mondial, Colina Qiyun, renumit geoparc naţional din China, Grota de piatră “Huashan Miku”, dar și peştera din Huangshan care se află în apropierea muntelui, în provincia Anhui. Acestea au o vechime de peste 1500 de ani şi oferă mai multe secrete decât răspunsuri.

Cu o lungime de 140 metri şi o suprafaţă de 4800 metri pătrați, această peșteră – care este deschisă publicului – permite o plimbare de aproximativ 100 de metri. În interiorul său există o sală spațioasă, cu piscine, stâlpi și încăperi micuțe în părțile laterale. Vizibil  sculptată de către oameni, modul în care au fost modelate treptele de piatră, pereții și tavaul rămâne un mister. În plus, nu s-au descoperit resturi de mâncare în interiorul peşterii şi nici semne de foc. Însă cel mai mare mister rămâne iluminarea peşterii.

Continue reading

Destinații turistice de vis: Peștera Flautului de stuf din China

Peștera Flautului de stuf  este cea mai mare și mai impresionantă peșteră naturală din China și se află în nord-vestul orașului Guilin. Această peșteră se regăsește des pe itinerariile turiștilor și a primit numele de la stuful care creşte în această regiune și din care oamenii meșteresc fluiere şi flaute. Peștera este împărțită în diferite ”încăperi” și în timpul celui de-al Doilea Război Mondial a servit ca refugiu pentru numeroși oameni.

În interiorul peșterii se află o lume spectaculoasă creată din stalactite, stalagmite şi diferite formaţiuni de rocă sclipitoare, ce au culori uimitoare provenite de la iluminarea artificial, iar efectul astfel creat este de-a dreptul impresionant. Peștera Flautului din stuf reprezintă o galerie de sculpturi naturale fascinante, aceasta fiind una dintre principalele atracții ale orașului Guilin de peste 1200 de ani.

Peștera are aproximativ 240 metri lungime şi un tur durează aproximativ o oră. De-a lungul traseului în formă de U, vizitatorii au suficient timp la dispoziție pentru a admira formațiuni stâncoase interesante și piloni de piatră care, iluminate multicolor, transformă peștera într-un palat subteran orbitor. Și de aceea mai este cunoscută sub numele de Palatul Artei Naturii.

În interiorul peșterii se află peste 70 de inscripţii scrise cu cerneală, care pot fi datate încă din anul 792 din timpul dinastiei Tang, iar din anul 1962 – când a fost deschisă pentru publicul larg – milioane de turiști au vizitat până acum acest tărâm de vis.

Continue reading

Peșterile extraordinare din Ajanta, India

Răspândite pe întreg teritoriul Indiei, mii de peșteri budiste au adăpostit călugării Dalai Lama, adunați de prin toate colțurile Orientului de către Primul Împărat al Chinei.

Când budismul a început sa dispară, aceste peșteri au fost abandonate. Au fost redescoperite cu mulți ani mai târziu de către coloniști britanici ce căutau aur, condimente, precum și simboluri istorice sau de valoare culturală, aceștia chiar aruncând în aer unele dintre ele.

Ca simbol și mărturie a peste 700 de ani de istorie budistă stă peștera Ajanta, situată la mai puțin de 2 ore de orașul istoric indian Aurangbad. Peștera prezintă o structură arhitectonică ce este compusă din 32 de grote tăiate în piatra dealurilor de către muncitori care au folosit doar ciocane și dălți.

Dăltuind meticulos piatra, meșterii au sculptat opere artistice fantastice din piatra bazaltică a pereților.

În Ajanta, declarată parte a patrimoniului cultural Unesco în anul 1983, se dezvăluie o Continue reading