Petra – Orașul de piatră

Petra sau “Orașul de piatră” este un sit arheologic aflat în sud-vestul Iordaniei. Orașul este situat de-a lungul poalelor Muntelui Hor, străbătând un lung defileu și apoi lpartea estică a văii Arabah, vale ce se întinde de la Marea Moartă până la Golful Aqaba.

Orașul este renumit mai ales pentru arhitectura acestuia, săpată aproape in întregime în piatra muntelui, pe care se sprijină majoritatea clădirilor.

Conform tradiției arabe, orasul Petra este locul în care Moise, în timpul călătoriei prin pustiu, a lovit cu toiagul stânca din care a ieșit apă pentru poporul însetat. De asemenea, tot aici se crede că este înmormântată și Miriam – sora lui Moise.


Mănăstirea – cel mai însemnat monument din orașul Petra – datează din secolul I î.Hr și este monumentul cu cea mai largă fațadă din întreaga vale a orașului Petra, măsurând o lățime de 50 de metri și o înălțime de 45 de metri.

Doar ușa monumentului are o înălțime de 26 de metri.

Orașul a captat atenția întregii lumi. Astfel, reprezentanții monumentelor mondiale, în cadrul programului UNESCO, au descris monumentul din valea Iordaniei drept “una dintre cele mai prețioase moșteniri culturale ale omenirii”. Astfel, în data de 6 decembrie 1985, orașul antic Petra a fost declarat monument mondial, iar de anul trecut face parte dintre cele 7 Minuni ale Lumii Moderne.

Sursa: everything-everywhere.com