NASA: primele fotografii ale imensei pete de petrol din Golful Mexic

La o lună aproape de la dispariția platformei petroliere Deepwater Horizon (statul Louisiana) petrolul continuă să se reverse în apele Golfului Mexic. Pe data de 22 aprilie, 11 oameni au murit după ce platforma s-a scufundat,  în prealabil fiind zguduită de o puternică explozie. În prezent, puţul petrolier scoate în continuare ţiţei la 1.524 de metri sub apă, care se scurge în Golful Mexic. Cantitatea deversată atinge deja 5.000 de barili de petrol pe zi, o cantitate de cinci ori mai mare decât cea prevăzută iniţial, iar pata de petrol se întinde pe o suprafață de 900 de km. Din nefericire, catastrofa durează de suficient de multă vreme astfel încât pata de petrol este acum vizibilă şi din spaţiu.

În această perioadă mareea neagră a plutit în derivă spre nord-est de Delta Mississippi şi a ajuns în Insulele Chandeleur.

Pe data de 17 mai 2010, satelitul NASA (Moderate Resolution Imaging Spectroradiometer – MODIS) a captat aceste imagini în care se poate vedea clar o imensă pată de petrol, precum și o lungă ”panglică” de ulei care se continuă departe, spre sud-est.

În mod normal, petele de petrol nu sunt întotdeauna vizibile în imaginile surprinse din satelit. Un luciu subţire de petrol pe un fond deja întunecat poate fi imposibil de detectat. Cu toate acestea, pata de petrol se vede extrem de clar.

Sursa: earthobservatory.nasa.gov

Sursa: totallylookslike.com