”Cine dorește pâine – lavă?” – Bufetul cu autoservire din Pompei se ridică din cenușă după 2000 de ani

Ultimii clienți care au stat la „tejgheaua” în formă de “L” al celui mai cunoscut „bufet-expres” din Pompei, servind una dintre cele mai apreciate specialități ale casei – brânză înăbuşită la cuptor cu miere – au fost nevoiți să părăsească în mare grabă mesele, din cauza activităţii vulcanice violente. Dar, după o pauză neprevăzută în afaceri, o pauză de 2089 ani, fostul „bufet” al Romei antice, s-a redeschis de luna trecută.

Vizitatorii însoțiți de un ghid pot face un tur al thermopolium (bufetului cu autoservire), o dată aparținând lui Vetutius Placidus, și pot gusta unele dintre preparatele care erau foarte populare înainte de erupția devastatoare a Vezuviului  din data de 24 august anul 79 î.Hr, care a îngropat oraşul sub aproape 20 m de cenuşă şi lavă. Majoritatea locuitorilor au murit din cauza unui enorm val de gaz otrăvitor și praf care a învăluit oraşul, Vezuviul erupând atunci timp de două zile.

Thermopolium, unul dintre siturile cel mai bine conservate din Pompei, a fost închis pentru public ani de zile, pentru a fi protejat de distrugere. Dar după luni de muncă de săpături si conservare a detaliilor, toţi vizitatorii au posibilitatea de a merge în interiorul ”bufetului” şi pot avea parte de o masă de prânz tipic roman.

În interior, la fel ca în multe cafenele si baruri moderne, vizitatorii sunt întâmpinaţi de o tejghea mare, în formă de “L”, unde clienţii se pot bucura de un prânz rapid.

Arheologii care lucrează în acest sit au găsit și un borcan plin de monede, reprezentând valoarea costumației pentru ultimele două zile. Ei sunt de părere ca proprietarul a făcut o ultimă încercare de a și salva averea ascunzându-le într-un șanț, înainte de a fugi din orașul sortit pieirii.

Dr. Annamaria Ciarallo, un biolog și cercetător al vestigiilor Pompeiului, a declarat: “Produsele alimentare se bazau în principal pe cereale, legume, brânză şi peşte, și doar puțină carne. Era o mâncare foarte sănătoasă – originala dietă mediteraneană.”

Dr. Ciarallo afirmă că mulţi dintre clienţii bufetului serveau gustări uşoare. “Nu avea loc nicio ceremonie specială. Deseori, oamenii, în special cei ocupați, mâncau afară”, a adăugat ea.

Pentru clienţii care preferau să stea înăuntru, thermopoliumul avea un tricliniu, sau zona unde se putea lua masa, mobilată cu canapele.

Aceasta era decorată cu o frumoasă pictura care o reprezenta pe Europa răpită de Jupiter, deghizat ca un taur. O grădină interioară, sau viridarium, era un alt loc de relaxare, iar săpăturile au dezvăluit că aici se afla o pergolă acoperită cu viţă de vie şi paturi de flori în care erau cultivate ierburi folosite înn bucătărie.

Casa proprietarului şi a familiei sale făceau corp comun cu clădirea. Larario, sau altarul casei, este decorat cu coloane corintiene. Picturi murale descriu zeii apărători ai casei, aici având loc pe vremuri sacrificii, iar Mercur, zeul comerţului, şi Dionis, zeul vinului, sunt de asemenea pictați în acest altar.

Sursa: independent.co.uk