Unul dintre cele mai misterioase obiecte din lume – Giulgiul din Torino – cel care se crede ca a acoperit trupul lui Iisus cand a fost ingropat, urmeaza sa fie expus publicului pentru prima data in ultimii 10 ani si pentru a cincea oara in ultimii 100 de ani in perioada 10 aprilie – 23 mai. Fiecare vizitator va avea la dispozitie maxim 5 minute pentru a privi Giulgiul restaurat, iar oficialii de la Vatican se asteapta ca numarul celor care vor veni sa depaseasca doua milioane in urmatoarele sase saptamani.
La inceputul acestei saptamani, un calugar italian a dezvaluit modul in care Giulgiul a fost ascuns intr-o manastire in timpul al doilea razboi mondial, pentru a-l opri pe Adolf Hitler sa il gaseasca. Se presupune ca dictatorul nazist, obsedat de ocultism, a vrut sa-l fure pentru a-l putea folosi in cadrul unei ceremonii de magie neagra.
Un vizitator cheie va fi Papa Benedict al XVI-lea, iar oficialii de la Vatican au subliniat ca acest eveniment este unul ”spiritual” si nu se incadreaza in ”turismul religios”. Pe de alta parte, pentru prima data, Biserica si-a exprimat indoiala asupra autenticitatii Giulgiului, despre care multi cred ca este un fals. ”Nu exista nici o certitudine matematica ca Giulgiul este într-adevar panza in care a fost infasurat Domnul nostru “, a spus Cardinalul Severino Poletto, Arhiepiscopul de Torino. ”Cu toate acestea, expunerea Giulgiului este o ocazie pentru a ajuta credinciosi sa se roage si sa mediteze asupra misterului si a suferintei extraordinare indurate de Hristos.”
Sursa: euronews.com
You must be logged in to post a comment.