Interviuri cu foști reporteri ai ziarului Scânteia – astăzi Victor Vântu

Timp de 7 zile voi posta câte un interviu – cei care au avut amabilitatea să îmi răspundă la întrebări (chestionare) au lucrat, “pe vremuri”, la cel mai cunoscut ziar din perioada comunista “Scânteia”. Cei 7 ziariști sunt: Mircea Bunea, Ilie Tănăsache, Victor Vântu, Ioan Erhan, Mihai Milca, Ilie Purcaru și Constantin Amariței.  Interviurile au fost realizate în anul 2005. Unele fapte sunt mai mult sau mai puțin cunoscute, însă eu sunt sigură că vor reprezenta o lectură interesantă pentru dvs.

Ați fost nu numai reporter, ci și şef al secţiei de „Anchete, Reportaje şi Opinii” – „Scînteia”. La ce alte publicaţii aţi mai lucrat în perioada comunistă?

Nu a existat publicaţie la care să nu scriu. Am mai lucrat la „Contemporanul” condus pe vremea aceea de George Ivaşcu, cu George Călinescu şi cu Alexandru Piru, – om democrat, un ziarist foarte, foarte bun, a făcut şi el canal; a avut de suferit că a avut limba prea liberă (apoi l-au reabilitat). „Contemporanul” era o revistă de prestigiu, unde era un mediu plăcut, erau scriitori, filosofi. În 1961 m-a cerut „Scînteia”. Iniţial nu am vrut să merg, însă Sorin Toma – redactor la „Scînteia” – tip demascator – m-a convins: „Ascultă, partidul are mai multe guri de foc, dar „Scînteia” e marele tun al partidului!” Continue reading