Corpurile lor folosesc câmpul magnetic al Pământului pentru a afla unde se află, au colectivități formate numai din femele sau au o memorie extraordinară fotografică – acestea sunt cele mai inteligente animale de lângă noi.
1. Delfinii
Un zoolog de la Universitatea Emory din Atlanta, Georgia, SUA, a declarat, potrivit The Times, că neuroanatomia lor sugerează o continuitate între oameni şi delfini. Un alt om de ştiinţă, de la Universitatea Loyola Marymount din Los Angeles le-a spus “persoane non-umane”.
Delfinii sunt mai inteligenţi decât cimpanzeii, iar capacitatea lor de comunicare este asemănătoare cu cea a oamenilor. Creierul lor este al doilea, ca masă, după cel al oamenilor, fiind animale culturale cu personalităţi distincte şi care pot gândi despre viitor, printre alte abilităţi.
2. Cimpanzeii
Unii spun despre cimpanzei că sunt nişte genii, alţii că au creierul unui copil de doi ani. Adevărul este, bineînţeles, la mijloc.
Într-un domeniu, însă, cimpanzeii sunt în mod cert mult mai inteligenţi decât oamenii – memoria fotografică. Un studiu realizat de Institutul de Cercetare a Primatelor de la Universitatea Kyoto, dovedeşte că tinerii cimpanzei au o memorie extraordinară fotografică, mai bună decât a oamenilor adulţi.
3. Furnicile
În ciuda mărimii lor, furnicile au abilităţi uimitoare. Una dintre cele mai impresionante furnici este mycocepurus smithii din Amazon, a specie super feministă care a dezvoltat abilitatea de a se reproduce prin clonare, devenind singura colectivitate din lume care cuprinde doar femele. Furnicile sunt remarcabile şi pentru organizarea traficului, spre deosebire de oameni.
4. Elefanţii
Sunt imenşi şi câteodată par obosiţi şi înceţi. Însă au un nas cu adevărat fantastic. O cercetare a Universităţii St. Andrews sugerează că elefanţii îşi pot da seama de lipsa membrilor din turmă doar după miros şi îşi construiesc o hartă mentală pentru a ajunge la ei. Şi mai mult, elefanţii îşi dau seama dacă un om este prietenos sau ameninţător după miros.
5. Porumbeii
Porumbeii se pot întoarce de la mari depărtări fără niciun ghid. Au un ajutor chiar din partea Pământului. Se pare că porumbeii ar avea în ciocurile lor structuri care conţin fier, care îi ajută să simtă câmpul magnetic al Terrei şi să identifice poziţia lor geografică.
Sursa: realitatea.net